10 Mai trecut si prezent
Atatea dezamagiri s-au adunat in acesti ani "de libertate", incat mi-e greu sa astern pe hartie cateva fraze despre ziua de 10 Mai. Poate ca m-am saturat sa vorbesc de semnificatiile ei. Renasterea natiunii romane, independenta si intrarea aproape triumfala in randul tarilor de prestigiu a unei Romanii parca uitate de Dumnezeu la Portile Orientului, un sir nesfarsit de consecinte pozitive ale domniei lui Carol I, par sa nu mai intereseze. De altfel, nici nu cred ca au interesat vreodata. Cumpana dintre milenii a impus concepte noi, valori noi, problema supravietuirii individuale intr-o epoca de capitalism salbatic si un pronuntat dispret fata de istoria nationala, vazuta cand ca o teava de esapament imprastiind noxe nationaliste, cand ca o carte de basme pentru uzul prescolarilor. Acum se creeaza "omul nou" de maine, care nu va mai avea nici patrie, nici natiune, poate nici familie, inlocuite toate la modul absolut de Internet.
Si totusi, ceva e putred in Danemarca. Nu toate natiunile sunt dispuse sa arunce la gunoi istoria nationala, sa renunte la patriotism si la nationalism, la teritoriile cotropite de vecini sau proclamate "independente". Unele nu vor sa accepte in ruptul capului existenta unor minoritati in sanul lor. Natiunile mari se respecta! Ceea ce inseamna ca au o mentalitate de invingator. Din acest punct, orice intrebare privitoare la romani este retorica. Mi se pare cel putin ciudat sa ignori semnificatiile zilei de 10 Mai, dar sa doresti intrarea intr-o Uniune Europeana alcatuita din tari si natiuni vertebrate, sa deplangi degradarea sau chiar absenta prestigiului national, subordonarea politica fata de marile puteri occidentale etc.
In ceea ce priveste credinta in promisiuni - noua religie a tranzitiei in sistem republican -, deceniul care tocmai s-a scurs a dovedit lipsa lor de temeinicie, lasand impresia amanarii pana la o data anume a unui deznodamant nefast, dinainte stiut. Or, este logic ca accesul intr-o societate de elita nu poate fi permis oricui si oricum. Conditiile puse Romaniei, in marea lor majoritate de ordin economic, au o conotatie trecuta prea usor cu vederea: garantarea indeplinirii lor. La prima vedere, o absurditate, datorata decalajului urias ce desparte aceasta tara de statele apusene. Dar daca privim ce s-a intamplat aici dupa incoronarea lui Carol I, atat conditiile puse astazi, cat si realizarea lor trec din domeniul absurdului in cel al firescului. Atunci, incepand cu 10 Mai 1881, ca la un semnal, bancile si-au deschis larg seifurile si investitorii s-au imbulzit. Rangul conferea garantie. Marele punct nevralgic al acestei zone fiind instabilitatea politica, un rudiment la nivelul mentalitatii colective al epocilor fanariote si regulamentare, regalitatea era, este si va fi singurul antidot prin rolul sau de arbitru politic absolut nepartinitor si prin prestigiul sau, care, impunand o linie de conduita legislativa, devine garantul dorit de investitori. In acest context si in amintirea glorioasei zile de 10 Mai, intreb: De Fapt, Ce Vrem?Emanuel Badescu