Povestile Luchianei FatPastele animalelor
Asezata pe laita dintre prunii infloriti, in camasa ei alba si inaripata, matusa Luchiana seamana cu o zeitate a locului, pusa de paza la minunile anotimpului. Ochii ei blanzi, in care s-a scurs tot albastrul din cer, aluneca peste curtea plina de soare, peste casa veche, de lemn, peste grajdul cu vite si peste mielutii ce dorm in iarba scanteietoare si cruda, la picioarele ei. O imagine desprinsa, parca, din alta lume, prin pacea si armonia ei.
- Matusa Luchiana, am auzit ca stii sa vorbesti, ca sfintii, cu pomii si animalele. Este adevarat? Se mai intampla asemenea minuni in Desesti?
- O, Doamne, dapoi atata iubesc morosenii padurea si gradinuta de panga casa, ca o intrat in povesti. Da cel mai mult isi iubesc animalele. Si cand merg in armata, se zice ca feciorii le scriu la fete asa:
"Cu cuvantul ce dintaie,
Iti trimit dragoste si bucurie,
Ce fac marhale (animalele) si tu, Marie?",
adica el se intereseaza mai intai de vacile din grajd si apoi de draga lui.
Exista multe obiceiuri, multe sarbatori in care omul se gandeste la animale. La noi in sat se tane si "Pastele marhalor", in vinerea de dupa Pastele nostru, al oamenilor, adica de Izvorul Tamaduirii. Atunci fiecare gospodar pregateste cosul pentru sfintit, in care pune un colac special facut pentru marha (facut deodata cu colacul pentru oameni), o lumanare, tarata, sare, farina, malai, buruieni de leac, rostopasca, menta si sunatoare sau pojarnica. Se pune in cos cate putin din tot ceea ce mananca animalele. Cu cosul te duci la biserica si toate cosurile incarcate cu ce ti-am spus se asaza roata inaintea bisericii si, dupa slujba, popa vine si le sfinteste cu strutul de busuioc, muiat in agheasma. Cand vine popa, se aprinde lumanarea de langa colac si el trece pe la fiecare cos. E ca si cum sfinteste pentru Pastele oamenilor.
Dupa ce popa a sfintit cosul, il duci acasa, te bagi in grajd si faci semnul crucii peste marha. A doua zi, pe inima goala, adica inainte sa le dai de mancare, le pui inainte din mancarea sfintita din cos, adica tarate, fan, iarba sau ce mananca ele. Numai asa le feresti si pe ele de boli si de rau, le sfintesti si le curatesti ca sa se bucure de sarbatoare.
Buruienile, pomii, iarba, gonjile, gandacii, animalele mari, toate-s de Dumnezeu facute si-s egale inaintea lui cu omu. Iara omu, daca se crede mai destept si cu mai multa minte, trebuie sa le ingrijeasca si sa le taie ca si cum ar fi parintele lor. Sa le iubeasca la fel. Ca toate-l ajuta sa manance, sa lucre si sa traiasca. Are fiecare rostul lui: si vacile, si bivolitele, si calul - care-i cela mai cuminte dintre toate, ca nu te-a calca niciodata daca-i cadea in fata lui, si cainele - care-i mai apropiat de om, toate, toate. La noi in sat nu este casa fara caine, la tata casa-i cate un caine, cel putin.
Am avut demult tare un caine bun si intr-o zi ne-am dus sa lucram la fan, departe de casa, ca am avut peminte (pamant) si mai la margine de sat. L-am luat si pe Tambor cu noi, asa-l chema pe caine. Era intr-o sambata si, sara, tata a ascuns sarsamele (uneltele) intr-un tufis, ca sa nu le caram pana acasa, ca nu gatasem lucru si luni trebuia sa fim inapoi. Am ajuns acasa cand era deja intuneric, am mancat si mama a vrut sa-l hraneasca si pe Tambor, dar el nu era nicarilea. L-am strigat, am umblat dupa el pe drum, da tot nu l-am gasit. Am fost tare nacajiti ca nu l-am gasit. Nu a venit acasa nici duminica, da luni, cand ne-am dus la fan, l-am vazut pe Tambor stand langa huciul unde erau ascunse sarsamele de tata. El le-a pazit, saracul, a stiut ca-s ale noastre si nu s-a miscat de langa ele, a stat acolo doua nopti ca sa nu ni le ia nimeni. Tare mult am plans toti cand a murit lovit de-un motor.
La noi se zace ca nu-i slobod sa omori cainele, ca-ti moare cineva din casa. Feri, Doamne, sa dai cu toporu-n cap la caine ori sa-l spanzuri, chiar de-o facut rau, il iei si-l duci pe paduri si a avea Dumnezau grija de el...
- Matusa Luchiana, oare animalele vorbesc intre ele? Zice lumea ca dumneata le-ntelegi.
- Vezi, dumatale, animalele, florile, copacii is ca si noi, vorbesc intre ele, traiesc, se hodinesc, se bucura, se roaga la Dumnezau. Cand se apleaca pomul, el se roaga, pestii in apa se aduna in card mare si se roaga si ei. Daca arunci in apa mancarea de duminica, pestii n-o mananca pentru ca-i din ziua sfanta, a lui Dumnezau. Vaca si calul, cand scurma pamantul, fac cruce pe pamant. Si ele stiu ca au un tata in cer. Ba chiar si florile! De le-ai vedea cum cata noaptea una la alta, numai manuri n-au, sa se stranga in brate si sa se roage laolalta lui Dumnezau.
- De unde stiti atatea minuni?
- De la mama si de la bunica, langa care am crescut. Am invatat sa cat de animale, de cand eram copila. Ma trimetea mama sa dau cate un brat de fan la vaca ori la oi. Fugeam iute si iarna, chiar desculta, prin zapada, repede, repede si, dupa ce le hraneam, fuga inapoi in casa. Cum sa nu ma doara acuma picioarele? Da ce stiam eu atunci? Aveam mintea tanaruca. Da pruncii, la noi, de mici se-nvata cu marhale. Orice prunc stie sa le adape, sa le hraneasca, sa vada de-i ceva neinregula. Ca-s multe semne pe care le poti intalege daca te uiti bine la animale. Dupa cum stau ori dupa cum sa uita la tine, stii de-s bolnave ori sanatoase. Mai sunt si altele, pe care animalele le plazuiesc (prevestesc): nu-i bine cand se lungeste mata pe jos, cand se-ntinde asa, prin casa; ii rau cand urla cainele ori cand gaina canta cocoseste; moartea ii anuntata de-o pasare care canta tare had (urat). De-o auzi, apoi ii musai sa moara cineva pe care-l cunosti.
- Animalele prevestesc numai lucruri rele?
- Nu - feri, Doamne! - ia, sarca-i cu hirul cel bun, cand iti zine (vine) pe gard. Trebuie sa dai un mniez de pane si sa-i zici:
"Io-ti dau pane/ Tu-mi aduci vorbe bune.
De-i bine, da-mi la mine,
De-i de rau, da-i la birau (primar)!".
- Ce animale ati avut in gospodarie pana acum?
- Vaci, oi, boi... Capre nu am tanut, ca rod pomii si se zice ca-s ale necuratului. Porci - care-s buni ca "se culca cu un ban si se scoala cu doi", adica, de-l ingrijesti, de-l scarpini, de-l mangai, creste bine si iute. Gaini si mata. Despre matuca se zice ca-i manusa lui Dumnezeu si nu-i voie omorata niciodata.
- Ce fac taranii, cand li se imbolnavesc animalele?
- Nu-ti trebuie bai mai mare decat sa-ti fie animalele bolnave! Facem ce putem: le tasalam, le dam mancare buna, ceaiuri de buruieni de leac, le descantam, tanem anume sarbatori si posturi pentru ele si avem cateva obiceiuri bune, pe care le-am invatat de la mama. Dupa ce mulgeam vaca, luam cu degetul spuma din lapte si faceam semnul crucii pe soldul vacii, ca sa am spor si altadata. Sunt si rugaciuni. Eu stiu una faina de la o matusa de-a mea, Maria Sacalas din Tauti:
"Doamne Iisuse Hristoase,
Multumescu-ti de darul pe care mi l-ai dat.
Doamne, binecuvanteaza vacutele si le apara, Doamne,
de orice boala si de orice primejdie!
Fereste-le, Doamne, de ochiul dusmanului
Si de mana talhariului!".
Si-apoi, dupa ce terminam sa le hranesc sara, faceam semnul crucii in aer, le binecuvantam si le puneam sub paza ingerilor. Io mi-am botezat cu nume toate animalele din curte. Erau ca si pruncii si mi-s dragi si acuma, chiar de-s mai batrana.
Am vazut ca prin alte parti le omoara, dai mare pacat! Dumnezeu ii in toate. In om, inca din mitrasul (pantecul) mamei sale, si-n animale, chiar si de-s cat un graunte de mac ori cat un sambure de mar, este sufletul lui Dumnezeu si Dumnezeu nu lasa pe lume nimica sa fie spre batjocura. Ii mare pacat sa chinuiesti animalele, pe acelea care au mai mica putere decat tine. Omul nu poate da viata nici intr-un fir de iarba uscata, dapoi intr-un animal!?Otilia Teposu