Doamnelor si domnilor, Dan Bittman!"As vrea ca starea de <<holografi>> sa ramana si dupa noi"
In anii 80, in Statiunea Tineretului Costinesti, lumea venea sa "prizeze" o adiere de libertate si sa asculte cele mai bune trupe rock ale vremii. Intre acestea, Holograf alimenta constant furorile adolescentine si colora amintiri de vacante studentesti. Ziua, catre pranz, pe plaja, intr-un roi de fete superbe, se arata liderul trupei si solistul ei vocal, Dan Bittman. De cum se-nnopta, aceleasi fete suspinau, aruncand priviri lascive de la mese, cand il ascultau cantand cu trupa sa, Holograf, la restaurantul hotelului "Forum". "Rau" ca un leu tanar, frumos ca un Adonis, bronzat si cu pletele-n vant, parea ca viata nu-i refuza nici o placere tanarului student la Constructii. Dar anii au trecut. In ochii lui Dan Bittman nu mai ard focuri bengaleze, ci radiaza o lumina blanda, a echilibrului si a linistii interioare. Alex, fiul sau, e soarele in jurul caruia se invarteste, linistita si albastra, planeta Dan Bittman.
Zodia intelepciunii
- Dan Bittman, ce s-a intamplat cu copilul rebel care erai acum zece-doisprezece ani si cine este barbatul sarmant si cu principii solide de viata pe care-l vedem astazi in locul lui?
- Intrebarea pe care mi-o puneti mi-a venit si mie in minte de foarte multe ori in ultima vreme. Si am gasit o gramada de lucruri radical schimbate in viata mea. Imi pare foarte bine ca s-au intamplat aceste schimbari. Acum zece ani, de exemplu, viata imi parea mult mai simpla, puteam sa locuiesc intr-o garsoniera inchiriata, niciodata nu aveam ceva al meu si nici nu puneam pret pe acumularile materiale. Si, datorita programului care, pe vremea aceea, era mult mai incarcat - cel putin inainte de 89 aveam turnee care durau saptamani intregi -, duceam o viata boema, de artist. Pe atunci, lucrurile care astazi sunt chiar viata mea - a avea un copil, o familie - nu insemnau mare lucru pentru mine. Desi cateodata imi mai regasesc "vechile apucaturi", pot spune ca am devenit mai intelept, mai putin impulsiv, gandesc mai bine orice proiect pe care il realizez. Am reusit sa ma cunosc mai bine, sa stiu cine sunt (asta inseamna, cred, maturizare), dar nu vreau sa-mi omor partea de nebunie si de libertate pe care o am in mine, pentru ca fara lucrul acesta n-as mai fi eu, iar aceasta e o promisiune pe care mi-o fac mie insumi. Pe de alta parte, am reusit o alta performanta: sa spun ceea ce gandesc, fara sa ma ascund. O descoperire de sine a fost, intr-un cuvant, ceea ce s-a intamplat cu mine in zece ani de zile. Iar echilibrul pe care-l am acum mi l-a dat Alex, fiul meu, in varsta de doi ani si patru luni.
- In ce fel ti-a schimbat Alex viata?
- Mi-a schimbat in primul rand programul, care incepe la 7.00-8.00 dimineata, cand el incepe sa planga si sa tipe, cand mama lui pleaca la serviciu. Chiar astazi a fost prima lui zi de gradinita, l-am dus la o gradinita particulara, sa se obisnuiasca cu copiii. In principiu, ma implic in educatia lui, in sensul ca incerc sa-mi petrec cat mai mult timp cu el. Deocamdata, nu este foarte complicata relatia noastra, pentru ca e o relatie mai mult de joaca, si mie imi place jocul foarte mult. Si imi place sa-l vad cum creste si cum, de la o zi la alta, mai invata cate un lucru nou. El e Capricorn, a venit pe lume in prima zi a anului 1999, iar eu sunt Berbec, nascut pe 29 martie 1962, sunt tot "cu coarne", dar, deocamdata, nu ies scantei intre noi. Si sunt convins ca, prin educatie, se corecteaza toate defectele datorate zodiei. Dar marea schimbare pe care a determinat-o Alex in viata mea a fost aceea ca mi-a taiat, din start, egoismul. A trebuit sa apara pe lume, ca sa inteleg ca toate eforturile, tot ceea ce am acumulat eu pana acum trebuie sa le canalizez spre el. Dintr-o data, aparitia unui copil fiind o minune, uiti de tine si te concentrezi asupra lui. Lucrurile au venit foarte simplu si de la sine, ceea ce pentru mine a fost de mare ajutor. Tot de la sine a venit si cantecul pe care i l-am dedicat, "Inima mea nu e intreaga daca nu esti tu"; e ca un alint, ca un descantec, menit sa-i aduca toate ursitoarele, ca sa-i mai puna un dram de noroc in soarta. Normal, ca orice parinte, imi doresc sa aiba parte in viata macar de ceea ce am avut eu, daca nu si de mai mult. Imi doresc pentru el sa poata face ceea ce vrea in viata si sa ramana un om liber. Da semne ca-i place muzica si canta deja anumite piese de-ale noastre. Are simtul ritmului: am descoperit asta vazandu-l cum reactioneaza la reclamele difuzate la televizor - e foarte atent si incearca sa imite si sa cante melodioarele. Sper sa faca muzica, dar nu vreau sa-l influentez, cum incearca foarte multi parinti sa-si oblige copiii sa calce neaparat pe urmele lor. Important e ca, orice va face in viata, sa faca cu credinta si cu placere. Ne gandim deja, eu si Liliana, mama lui Alex si iubita mea, sa ii facem si o surioara. Nu ne intereseaza foarte mult ca lumea ne intreaba de ce nu ne casatorim cu acte. Raspunsul este acelasi, ca in alte dati, si anume ca ne intelegem foarte bine si asa, iar daca va fi cazul, sigur ca da, se va intampla si asta, cand vom hotari noi. Liliana este directoare la o firma si este si ea implicata in lumea muzicii, dar mai mult asa, ca un hobby - colaboreaza ca textiera cu Calin Geambasu, Malina Olinescu, Adrian Romcescu (cu Holograf nu, pentru ca ma implic eu aici, impreuna cu ceilalti membri ai trupei).
Lectia de vioara
- Pentru ca am vorbit de copilaria lui Alex, as vrea sa te gandesti putin si la copilaria ta si la ceea ce ti-a marcat drumul catre muzica.
- Copilaria mea a fost marcata de cel putin doua aspecte, unul neplacut, altul, dimpotriva, care mi-a influentat viata si cariera de mai tarziu: demolarile caselor in care am stat si, respectiv, intalnirile cu muzica buna care aveau loc in aceste case. Am venit pe lume intr-o casa superba, in Piata Unirii, chiar pe locul pe care este acum Magazinul "Unirea". Am si acum nostalgia acelei case, care era foarte mare si frumoasa, cu o curte superba, in care traiam cu bunicii din partea tatalui. Apoi ne-am mutat pe Labirint, colt cu Popa Nan, o alta strada a Bucurestiului vechi. Din nou a venit fostul sef al statului, a facut un gest larg cu mana si ne-a demolat pentru a doua oara. Aceste intamplari nefericite pentru familia mea mi-au marcat si mie copilaria si adolescenta, si de aici am, cred eu, nostalgia aceasta pentru case, pentru decoratiuni interioare, nevoia aceasta de spatiu armonios, dorinta de a reconstitui atmosfera din casa parinteasca oriunde m-as stabili. A insemnat foarte mult pentru mine dobandirea, prin educatie, a acestui simt, nu al proprietatii, ca nu intelegeam pe vremea aceea ce inseamna, ci al lucrurilor stabile, al atmosferei echilibrate dintr-o casa cu oameni asezati, cu o istorie de familie. De aceea, am si incercat la Arhitectura de doua ori, nu am reusit si am intrat la Constructii pana la urma. Desigur, mai mult decat de case, ma atasez de oameni si de felul lor de a fi. Dar am o placere deosebita sa decorez spatiile, sa le imprumut zidurilor reci un pic de suflet de la mine. Pasiunea pentru muzica mi-a fost "injectata" inca din anii copilariei. La noi in casa se facea foarte multa muzica: tatal meu, inginer electronist, si cu fratele lui, medic, cantau la vioara (unchiul meu a fost chiar unul dintre fondatorii Orchestrei medicilor). Am facut si eu doi ani de vioara, acum imi pare rau ca n-am perseverat - mi-ar fi servit mult mai mult o educatie clasica mai temeinica. Dar ascultand mereu muzica buna si cantand mai mult pentru mine, mi s-a oferit in timpul liceului - in clasa a Xii-a si, dupa aceea, in facultate - sansa de a canta intr-o trupa. Iar intalnirea cu Holograf a fost in 1986, dupa ce am trecut si pe la Iris, pentru aproape un an. Iris a fost o scoala, din toate punctele de vedere, pentru ca veneam dintr-o lume total diferita de a lor, iar ceea ce am invatat la Iris mi-a servit, ulterior, la Holograf. Au urmat niste ani nebuni si frumosi in care eram idolii generatiei 80-90; cel putin inainte de Revolutie veneau o multime de tineri la Costinesti doar ca sa ne auda cantand. Din pacate, s-a calcat in picioare spiritul Costinestiului, care a devenit acum un bazar urias (poate ca actualul ministru al turismului va intelege tragedia acestei statiuni a tineretului, a carei atmosfera merita sa fie refacuta).
Cum e sufletul, asa si muzica
- Sa trecem acum la cealalta familie a lui Dan Bittman: Holograf. Sunteti o trupa cu o stabilitate de invidiat. Ce va tine impreuna de atatia ani?
- Eu sunt in Holograf din 86, trupa fiind infiintata din 78. Cei mai batrani sunt Edi Petrosel si Tino Furtuna, care au fost in prima formula a trupei, cu Mihai Pocorski si Gabi Cotabita. S-au perindat si la Holograf mai multe generatii de muzicieni. Acum e o formula destul de stabila, de ani de zile suntem in aceeasi gasca, ultimul cooptat fiind Romeo Dediu, in 93, iar din 96 ne bucuram si de colaborarea cu Marius Batu. Am niste colegi extraordinari, niste oameni cu care, cred eu, nu m-am adunat intamplator. A fost o intalnire fericita si, chiar daca suntem din zodii diferite, avem afinitati, ne completam unul pe altul. Mugurel Vrabete, de exemplu, este omul care ne echilibreaza pe toti, are o cultura formidabila, este un om asezat si cu mult umor si de fiecare data e o placere sa stai de vorba cu el. Edi Petrosel e un individ mai pragmatic - este finantistul trupei. El are o firma de sonorizare, cu care ne ajuta, in mod constant, iar pasiunea lui pentru sunet ne-a influentat pe toti. Tino Furtuna are si el un studio de inregistrari, e tot asa, o persoana vesela, el e liantul armonic dintre noi, cu timbrele sintetizatoarelor lui (le cumpara pe cele mai noi, mai performante, tocmai din dorinta de a fi cat mai actual). Romeo Dediu e foarte tanar, are un copil superb si o familie extraordinara, e un om foarte calm si conciliant, care si-a gasit locul imediat printre noi. Eu sunt oaia neagra a familiei. Inca sunt prea impulsiv, trebuie sa ma traga de fiecare data cineva inapoi si sa-mi spuna: "Stai, ca lucrurile pot fi si altfel!". Mai e Marius Batu, cu care colaboram de cativa ani buni si care, chiar daca e un artist cu o cariera bine definita, a devenit un element de echilibru intre noi; e un fel de confensor al nostru, la care mergem toti si-i cerem sfatul, daca avem vreo problema, indiferent de ce natura. Cam astia am fi si, precum sufletele noastre, asa e si muzica noastra. Avem acum alte valente, ne-am identificat drumul, ne-am implinit si personal, si profesional si, desigur, muzica noastra e alta decat acum zece-doisprezece ani. Si cred ca este o muzica buna, pentru ca foarte multa lume imi confirma ca ceea ce facem noi se potriveste cu ceea ce asteapta publicul. Aproape fiecare piesa a noastra a devenit hit tocmai din motivul acesta, ca subiectele si temele de inspiratie sunt absolut lumesti, sunt lucruri care ni se intampla tuturor, probleme pe care le-am avut sau le avem, le stim. Pentru faptul ca noi punem degetul pe rana - cu tandrete, desigur, nu agresiv - si pentru ca spunem lucrurilor pe nume intr-un mod foarte simplu si natural, lumea ne place. "Sa nu-mi iei niciodata dragostea", "Inima mea nu e intreaga daca nu esti tu", "Vine o zi" - au texte foarte frumoase si le auzim tot timpul difuzate pe posturile de radio. Ultima e dedicata tuturor celor care au disparut, dintre muzicieni, fotbalisti etc. si ne-am gandit ca si noua ne va veni randul intr-o zi. Dar am vrea sa ramana dupa noi muzica noastra, starea noastra de "holografi" si prietenia noastra. Holograf a insemnat o stare de spirit a unei generatii si ar putea fi un exemplu pentru cei care vor mai avea timp sa asculte Holograf si peste multi ani de zile. Nu stiu ce se va intampla in viitor, fiecare dintre noi mai are si alte hobby-uri in afara muzicii. De exemplu, eu, mai nou, m-am implicat in televiziune: am o emisiune la Romania 1 - "Bravo, bravissimo", difuzata duminica, la ora 17.00. Dar, orice am face, simtim nevoia sa ne reunim, pentru ca, de fapt, muzica e marea noastra dragoste si ne intoarcem cu placere la ea.
"Traim intr-o lume care apasa prea tare pe acceleratie"
- Ati demarat fiecare dintre voi si alte afaceri, pentru a obtine un venit suplimentar sau pentru a va demonstra ca puteti face si altceva in afara muzicii?
- Castigam destul de bine ca trupa din concerte si din vanzarile pe care le avem la albumele noastre, astfel incat sa traim decent. Ceea ce facem extra-Holograf vine tot din pasiunile pe care le are fiecare. In cazul meu, de exemplu, barurile pe care le am, "La Burlane" si "Once upon a Time" ("A fost odata ca niciodata") au fost facute oarecum din dorinta mea de a amenaja niste spatii, care altfel erau pierdute. "La Burlane" era o pivnita insalubra, care acum arata binisor. Sincer, nu e o afacere, dar sunt niste locuri in care ne putem intalni cu prieteni, cu colegi, locuri in care vii ca acasa. Reintorcandu-ma la muzica, dincolo de bani, ne afecteaza si atitudinea producatorilor, care nu vad in artisti decat o sursa de castig rapid. E, intr-adevar, un punct slab pentru artisti ca n-au reusit de zece ani de zile sa se uneasca intr-un sindicat care sa le apere drepturile si ma tot gandesc sa fiu un deschizator de drum in acest sens, sa-i unesc cumva in jurul meu pe cei care vor sa vina cu aceleasi idei. Am ajuns sa vad cu stupoare cum producatorii nu-si iubesc artistii, nu cred in ei si nu-i sustin decat din motive pur pragmatice. Iar lucrul acesta e jignitor pentru noi. Nu e cazul casei noastre de productie - Media Pro Music. Mi se pare ca, daca atatea lucruri s-au schimbat in Romania in acesti ani, daca eu m-am putut schimba, si producatorii ar trebui sa se schimbe, mai ales ca ei sunt o "specie noua", aparuta dupa Revolutie, pe cand specia de artist exista de cand lumea. Iar pe plan financiar, eu cred ca Holograf ar fi meritat mult mai mult, astfel incat sa avem si noi siguranta zilei de maine, pentru a putea gandi si crea in liniste. Pentru ca un artist, ca si un sportiv, are o viata limitata si de aceea are nevoie de comfort pentru a obtine performante, el nu trebuie sa fie constrans pe nici un plan, cu atat mai putin pe cel material.
- As vrea sa faci, cu experienta pe care o ai, o analiza a fenomenului muzical actual de la noi.
- Din punctul meu de vedere, se fac mari greseli, si acestea sunt, din nou, greselile facute de producatori. Apar genuri muzicale, cum au fost rap, hip-hop, dance si, mai nou, manelele. N-am nimic cu aceste genuri, sunt convins ca au ceva de spus pentru fiecare dintre categoriile respective de ascultatori. Exista insa fenomenul acesta de supraexpunere, de difuzare exagerata, din cauza dorintei producatorilor de a castiga cat mai mult, suprasaturand piata cu muzica respectiva. Starea de echilibru ar trebui gasita si aici. Traim intr-o lume care apasa prea tare pe acceleratie, si acum ne dam seama ca nu mai putem admira, din cauza vitezei, peisajul pe langa care trecem. In ceea ce ne priveste, noi incercam sa atragem atentia oamenilor, prin piesele noastre, asupra acestui pericol. Pentru "Holografica", ultimul nostru album, lansat la sfarsitul anului trecut, am avut un turneu de promovare prin toata tara, iar reactia publicului a fost extraordinara. Lumea se intoarce spre romantism, pentru ca ii lipseste lucrul acesta: am vazut oameni plangand la melodii de-ale noastre, cum ar fi "Sa nu-mi iei niciodata dragostea". Chiar imi mai "roiesc" prin cap vreo doua-trei piese in stilul acesta, pe care vreau sa le inregistrez curand, impreuna cu trupa. Nu vreau sa ma opresc, atata vreme cat se mai intampla ceva in mintea mea.Corina Pavel