Avertismentul Verheugen
La peste un deceniu de la prabusirea comunismului, Romania incearca inca sa fie admisa in cele doua mari organizatii care asigura stabilitatea si prosperitatea Europei democratice - Nato si Ue. In cei 11 ani de la rasturnarea lui Ceausescu, ea a facut nenumarate demersuri pentru integrarea in structurile acestora. Primul tren spre Nato a fost ratat in 1995, la Madrid. Romania a fost consolata ca, probabil, il va prinde pe urmatorul, la reuniunea de la Praga, din 2002. Dar, daca in 1995 ea era nominalizata pe primul loc intre candidatele la admiterea in alianta nord-atlantica, in 2001 numele ii este pomenit tot mai rar. Dupa decizia luata la Helsinki, in 1999, de deschidere a portilor spre aderare la Ue, Romania a initiat negocieri si cu aceasta organizatie. Ca si Nato, Uniunea Europeana a pus insa o serie de conditii. Pentru a se integra in ea, o tara trebuie sa realizeze indeplinirea unor standarde comunitare. Nici Nato, nici Ue nu sunt organizatii caritabile. Tarile admise in ele sunt performante in aproape toate domeniile vietii economico-sociale. Puterea lor vine tocmai din aceasta aliniere politica, economica, juridica si militara intre partenerii ce le compun. Nato a ramas, dupa desfiintarea Tratatului de la Varsovia, singura organizatie capabila sa garanteze democratia si pacea lumii, participarea la structurile sale fiind obligatorie pentru orice tara europeana care nu vrea sa-si vada suveranitatea stirbita de conjuncturile geo-politice vremelnice. Iar Europa unita va deveni o putere economica, in fata careia putine state vor putea rezista. Aderarea la cele doua organizatii este deci o necesitate pentru o tara ca Romania, abia iesita din cosmarul comunist.
Romania doreste aceasta aderare. Sondajele de opinie realizate in ultimii ani au aratat ca majoritatea absoluta a cetatenilor ei se pronunta pentru admiterea in Nato si Ue. Romanii spera sa scape astfel de presiunile politico-militare ale unor vecini prea puternici, de santajul economic al puterilor cu resurse naturale, practic, nelimitate. Sperante au existat. Nato ne-a oferit un parteneriat strategic, Parteneriatul pentru Pace, in speranta indeplinirii rapide a conditiilor militare impuse de aderare. Iar Ue a sustinut ca admiterea Romaniei in structurile sale se va realiza, dar numai cand ea "va fi pregatita sa se alature". Ue va finaliza negocierile cu unele dintre tarile candidate pana la sfarsitul anului 2002. Romania nu face parte din acest prim val. Ue va continua sa negocieze cu ea. Dar - a aratat, intr-o cuvantare tinuta joi, 26 aprilie a.c., in fata celor doua Camere ale Parlamentului Romaniei, Gunther Verheugen, comisarul Ue pentru extindere - ca sa poata prinde valul urmator, tara "va trebui sa arate ca a facut progrese substantiale si ca priveste cu seriozitate (s.n.) planurile de aderare". Formula "cu seriozitate", utilizata de d-l Verheugen, ce a scapat celor mai multi comentatori ai discursului comisarului european, este esentiala. Ea imi pare emblematica pentru caracterizarea clasei politice raspunzatoare de destinul Romaniei. Comisarul Ue a indicat direct, fara ocolisuri, cum sunt perceputi in Occident conducatorii tarii, care este cota lor de incredere dupa deschiderea discutiilor de aderare cu Uniunea.
Intr-adevar, de trei ani, d-l Verheugen transmite Bucurestiului mesaje privitoare la modul in care sunt vazute de la Bruxelles evolutiile situatiei economico-sociale din Romania. Speranta legata de realizarea strategiei de dezvoltare economica pe termen mediu, adoptata de cabinetul Isarescu in ultimul an al mandatului fostei coalitii de centru-dreapta, ce pare a se pierde de cand Pdsr-ul a revenit la Putere, s-a refacut atunci cand noul prim-ministru, d-l Adrian Nastase, a anuntat ca va continua totusi pe acelasi drum. Prin strategia proiectata, conducatorii de atunci si cei de acum ai Romaniei s-au angajat sa creeze o economie de piata functionala, prin accelerarea privatizarii, prin fixarea cadrului legislativ pentru garantarea procesului investitional, prin stabilizarea institutiilor administrative centrale si locale. Fara realizarea acestor obiective, economia romaneasca ar fi sufocata de concurenta europeana. De trei ani, comisarul european isi afirma, asadar, speranta ca lucrurile se vor misca in aceasta directie. Si tot de trei ani, guvernantii dau asigurari ferme ca fac totul pentru ca ele sa se miste. Ceea ce, in realitate, nu prea se intampla. Dupa cele "o suta de zile", angajate de cabinetul Nastase pentru actiuni politice radicale vizand finalizarea tranzitiei si decolarea economica, oricine poate observa ca, in fapt, s-a revenit la practica de tergiversare, de amanare a rezolvarilor decisive. D-l Nastase sustine insa ca treburile merg foarte bine si ca pana la atingerea obiectivelor fixate de Ue nu mai este mult. Daca d-l Verheugen a criticat unele neimpliniri ale Romaniei, de vina este presa si, mai ales, ziaristii care "au vazut alt film".
Comisarul european a acceptat, inca o data, "argumentele" politicienilor romani. "Voi parasi Romania cu o impresie mai buna decat cea cu care am venit", a anuntat el dupa vizita la Bucuresti si Timisoara. El a recunoscut si ca exista un inceput de crestere economica ce ar putea fi premisa continuarii rapide a Reformei. D-l Verheugen a fost de acord si cu ideea ca (poate) a fost dezinformat in privinta unor atentate pedeseriste la independenta Justitiei. Dar, a subliniat el, "ceea ce dorim noi sa vedem este o directie clara si neechivoca si dovada (s.n.) ca reformele substantiale pot fi realizate in scurt timp". Pentru ca, "daca reforma va fi stopata din nou, rezultatul ar putea fi un dezastru politic si economic". Comisarul a afirmat ca "Ue are nevoie de Romania. Aceasta tara a jucat si continua sa joace un rol nepretuit ca sursa de stabilitate in regiune si stim cu totii ce nevoie de stabilitate este in aceasta zona". Stabilitatea nu ajunge insa. Ue vrea ca Romania sa isi incheie cat mai rapid tranzitia, singura intrebare fiind daca reforma o va face de una singura sau "sub indrumarea si cu sprijinul Uniunii Europene". In oricare situatie, pentru aderare, Ue va cere "dovada". Politicienii romani au dat dovada de prea multe ori de neseriozitate, intre vorbele si faptele lor distanta ramanand imensa.
D-l Verheugen isi va expune concluziile in fata Comisiei Europene la Bruxelles. Raportul acesteia va fi publicat in octombrie. Or, chiar daca, la plecare, el si-a indulcit tonul fata de autoritatile bucurestene, concluziile nu sunt tocmai excelente. Un politician din Opozitia extraparlamentara, obisnuit cu limbajul diplomatic, d-l T. Melescanu, liderul ApR, a observat ca discursul comisarului european a reprezentat un "ultim semnal de alarma" pentru accelerarea concreta a reformei economice, neglijarea lui putand sa faca din guvernul Nastase "guvernul in mandatul caruia Romania si-a compromis sansa de a deveni membru al Uniunii Europene". Administratia ar trebui "sa treaca peste orgoliile marunte" si sa accepte, cu sprijinul Ue, elaborarea si aplicarea reala a unui "Plan prioritar" in vederea eliminarii decalajelor existente intre Romania si celelalte tari care doresc sa devina membre ale Uniunii Europene. Concluzia ca Romania isi poate finaliza singura Reforma, dupa cum vrea propriul ei guvern, fara control din afara si fara sprijinul Opozitiei, este naiva si primejdioasa. Ue nu mai poate fi convinsa cu declaratii. Si cand politicienii se vor decide sa treaca, in sfarsit, la fapte, ar putea fi prea tarziu.
Anul 2002 este de doua ori esential pentru Romania. Ue isi va incheia negocierile cu tarile ce vor adera in primul val, iar Nato va anunta tarile admise in alianta din valul al doilea. Cum s-a mai spus, argumentul "sursei de stabilitate" care este Romania in sud-estul Europei nu este suficient pentru continuarea discutiei cu Ue si acceptarea in Nato. D-l Verheugen a dat, subtil, un avertisment. Guvernul Nastase are inca un an si mai bine pentru a infaptui ceva. Mentinerea intr-o expectativa generata de interese conjuncturale, de grup, de clientela politica sau economica poate avea consecinte devastatoare pentru viitorul tarii.
Toma Roman