Salutari din Jimbolia- Perla de odinioara a Banatului si-a regasit stralucirea -- Interviu cu scriitorul Petre Stoica -
- D-le Petre Stoica, in istoria poeziei contemporane, numele dvs. figureaza la loc de cinste, pe pagina de aur a celebrei generatii 60. Ati fost coleg si prieten cu Nichita Stanescu, v-ati bucurat de glorie si succes. Cum se explica faptul ca dupa 89 ati lasat totul balta, plecand la... Jimbolia, un mic orasel de provincie din Banat?
- Trebuie sa fac o precizare chiar de la inceput: eu sunt banatean, nascut la Peciul-Nou, in plin ses al Banatului. Si, cum banateanul nu-si paraseste glia, am visat si eu ca dupa terminarea facultatii sa ma intorc in satul unde ma nascusem. Imprejurarile nu mi-au permis sa o fac atunci. Inainte chiar de absolvirea filologiei (am studiat germanistica la Bucuresti), parintii mei au fost deportati in Baragan, asa ca n-am mai avut unde sa ma intorc. In schimb, intotdeauna am avut prin jurul Bucurestiului o coliba in care sa traiesc, cu nostalgia plaiului natal. Fiind un rural, am visat toata viata sa ma retrag in liniste si in natura. De altfel, incercasem sa ma intorc si inainte de Revolutie in Banat. Existau case ale nemtilor plecati, dar in ele aveau voie sa se mute numai muncitorii veniti din Moldova. Gasisem, la un moment dat, impreuna cu un poet din Caras, o casa frumoasa si parasita si ne-am angajat s-o intretinem, sa ne mutam in ea. Am facut tot felul de cereri si de demersuri, din ce in ce mai sus, "pe cale ierarhica", dar... nu s-a putut! Dupa revolutie insa, transmutarea mi-a reusit. Prin 93, cand a aparut reactivarea Legii din 24 a fundatiilor, mi-am propus sa fac si eu una, si asa am ajuns in Jimbolia.
Micul Weimar banatean
- Cu parere de rau, recunoastem ca numele localitatii Jimbolia n-a aparut niciodata in revista "Formula As". Ar fi bine sa le-o prezentati cititorilor nostri.
- Jimbolia este o asezare intemeiata de svabi, in al doilea val al venirii lor din Germania in Banat. Cu harnicia, inteligenta si incapatanarea tipica germanilor, ei au reusit ca, pe langa dezvoltarea economica, sa faca din aceasta localitate cel mai important centru cultural-politic din zona, poreclit "micul Weimar banatean". Desi era o asezare cu doar 11.000 de suflete, Jimbolia avea un profil foarte interesant: coexistau in ea agricultori, meseriasi si industriasi - situatie mai rar intalnita in vestul Romaniei. Aici, la Jimbolia, existau tipografii - se tipareau carti, ziare, era plin de librarii si foarte multe biblioteci, ba, nemtii fiind din fire si mari muzicanti, existau si cateva coruri. Aveau pictori, generatii intregi de compozitori si muzicieni, intelectuali de mare tinuta. Au avut chiar si un cazinou, un fel de Asezamant cultural, unde am gasit cateva carti stampilate. Jimbolia gazduia, in perioada interbelica, o celebra fabrica de tigle, Bohn, transformata apoi in "Ceramica" si capotata complet dupa 90. Acum, parca a bombardat-o cineva. Localitatea avea mori ce transportau faina in Ungaria, aici se faceau calapoade de palarii, pe care le trimiteau in America, si tot aici si atunci s-au pus bazele Fabricii de nasturi, care functioneaza si astazi, singura din Romania. Prima linie ferata a fost Timisoara-Jimbolia-Chichinda. Inainte de primul razboi mondial, Regina Maria cumpara cai de la hergheliile de aici. Datorita vietii industriale foarte dezvoltate, a existat un partid social-democrat puternic, cu un ziar propriu si cineva mi-a spus ca aici a avut loc si un Congres social-democrat. Urmeaza sa cercetez, pentru ca ma preocupa trecutul localitatii. Putini stiu ca Jimbolia a fost anexata Romaniei abia in 1925. Dupa Unire, cand s-a trasat harta, Jimbolia a intrat in componenta Iugoslaviei. Dar, curand, localnicii au descoperit ca au fost inselati. Nimic din promisiunile facute nu a fost respectat: pamantul le-a fost limitat doar la 50 de ha, ceea ce in Romania nu a existat; impozitele erau foarte mari; au fost adusi in gospodariile lor asa-zisii "eroi macedoneni", care nu erau obisnuiti cu munca si cu tipul de agricultura practicat de svabi. Rezultatul a fost ca, la vizita unui deputat, ministru de externe, acesta a fost primit cu huiduieli. Partidul svabilor s-a unit in tot Banatul sarbesc si l-a dat jos pe-acest ministru de externe care, foarte suparat, a propus statului roman un schimb de localitati. Pana sa se trezeasca sarbii, a fost prea tarziu. La instalarea administratiei romanesti a venit Regele Ferdinand, care a intrebat ce impozite platesc in Banatul sarbesc si, cand a auzit suma, s-a mirat. Si, dintr-o data, svabilor le-a crescut optimismul si le-a venit inima la loc. O alta rabufnire de revolta, teribil de interesanta, este prima greva din Romania comunista, din anul 1948, dupa nationalizare, greva care a avut loc la Jimbolia. Am gasit-o trecuta in addenda la "Cartea neagra a Comunismului din Romania". Era aici, la Jimbolia, o muncitorime luminata, care avea chiar un cartier al ei si ducea o viata culturala intensa. Despre toate acestea, cu marturii din epoca, am anuntat ca voi face o expozitie-eseu: "Jimbolia in secolul trecut" - care inseamna anii 1900-2000. Va trebui sa redau atat partea frumoasa, luminoasa, cat si tragedia care a avut loc dupa venirea comunistilor - toate aduse pana in anul 2000.
Fundatia Culturala Romano-Germana "Petre Stoica"
- Ati ajuns in Jimbolia dupa plecarea masiva a sasilor din Ardeal si-a svabilor din Banat. Cum arata Micul Weimar?
- Ca un om muribund. In 92, cand am venit cu Fundatia Culturala Romano-Germana "Petre Stoica", viata culturala disparuse complet, o data cu plecarea masiva a svabilor, dupa Revolutie. Cand am fost prezentat primarului de-atunci, un medic veterinar, dr. Mircea Romanul, in ciuda multor opozitii locale, acesta mi-a spus: "Da, am sa te ajut!". Venisem acolo pe un gol. In plus, nimeni n-a avut incredere in mine, dar, cu timpul, am facut atatea lucruri pentru oras, incat acum relatiile sunt excelente. Dovada - am fost numit "cetatean de onoare" al Jimboliei. Singur, fara vreun ajutor, am organizat simpozioane, expozitii, dezbateri, conferinte, intalniri internationale. In Anul Eminescu, in cladirea uriasa a fundatiei, am organizat, impreuna cu Biblioteca, o expozitie - vreo 30 de panouri si vitrine, in care au aparut fotografii reproduse elegant, carti - editii rare, dar si la zi, un numar din "Timpul" editat de Eminescu, gasit de mine intamplator la Bucuresti intr-un vraf de ziare luate la gramada. A doua expozitie a avut alt profil - numismatica, afise, cartografie, invitatii, toate pe tema Eminescu - si aceasta mult gustata de public. O a treia expozitie, organizata de Biblioteca, a cuprins si un recital trilingv: romano-germano-maghiar, cu actori veniti de la Timisoara. M-am gandit in timpul verii si la un bust Eminescu. Pana acum nu s-a putut, s-au invocat anumite motive, care de care mai neserioase. Dar noul primar maghiar, d-l Kaba, a fost foarte receptiv. A obtinut, extrabugetar - nu din fondurile Primariei, ci prin contributie -, o suma importanta de bani si am pornit la lucru. Sansa noastra a fost ca in localitate exista doi tineri plasticieni foarte talentati, care au studiat la Cluj Artele Frumoase, si care au facut un Eminescu extraordinar. Toata lumea a fost surprinsa de armonia acestei lucrari: locul ales, soclul, totul se potriveste, capul poetului are o luminozitate ce fascineaza pe privitor. Se vede ca artistii il inteleg, il iubesc pe Eminescu si ca au trait in interior actul artistic, l-au simtit. Pentru anul acesta, prima mea preocupare este Brancusi, apoi vor mai fi si alte evenimente, pe care nu le mai numesc, din superstitie.
- D-le Petre Stoica, cum mai arata Banatul? De-aici, din Bucuresti, ni se pare ca o porneste singur spre Occident.
- Banatul e la fel de frumos si bogat cum a fost totdeauna. Chiar daca urmele comunismului si ale mult indelungatei tranzitii se simt. Dar oamenii sunt harnici si optimisti. Cred nestramutat si acum ca "Banatul e fruncea!"
- Dar svabii? Mai e vreo speranta sa se intoarca in satele pe care le-au parasit?
- Aici, la Jimbolia, au devenit traditionale cele sase zile jimboliene care au loc in august, in fiecare an. Atunci vin cei care au plecat si care au ramas cu nostalgia locului. Sunt unii care regreta ca au emigrat si pe toti ii trage ata sa se intoarca. Exista unii care vin lunar, dar cei mai multi vin o data pe an, ca sa-si petreaca concediul la Jimbolia. Anul trecut, bunaoara, a fost inaugurata orga, in cadrul acestor zile jimboliene, dupa ce a fost aproape complet desfacuta, pentru a fi reparata, bineinteles, cu banii celor stabiliti in Germania. Va marturisesc ca am inceput sa fiu optimist, pentru ca la ora aceasta exista un viu interes pentru manifestarile culturale din Jimbolia. Exista un cor de mare calitate, la care participa oameni intre 18 si 60 de ani. A fost infiintat anul trecut si a dat pana acum numeroase concerte. Exista un muzeu, "Stefan Iegger", cu operele unui important pictor din regiune, unde se organizeaza conferinte, expozitii, dezbateri. Nu stiu daca va mai exista vreodata un cazinou ca acela infiintat in 1860, dar se simte ca traditiile se refac treptat, viata culturala din localitate este de pe acum foarte vie, plina de evenimente si de miscare. In multe privinte, ma simt mai european la Jimbolia decat in Bucuresti.Sanda Anghelescu