Taierea si tacerea mieilor
Autoritatile locale si centrale au fost in acest an mai ingrijorate ca oricand de posibilitatea ca in carligele abatoarelor sa atarne nu miei, ci caini. Ministerul Agriculturii, in colaborare cu cel al Sanatatii, a elaborat niste texte abracadabrante in care consumatorii erau instruiti sa deosebeasca anatomia mielului de cea a maidanezului. Detaliile din instructiunile cu pricina dau de inteles ca deosebirile sunt atat de neinsemnate, ca pana si specialistii s-ar putea insela. Consumatorii nu mai inteleg nimic si cumpara carnea, bazandu-se nu pe vigilenta, ci pe intuitie. Intuitie care, in viata de toate zilele, le joaca feste si ii face, de multe ori, sa ia potaile drept miei. La urma urmei, la noi carnea e carne, daca nu e de caine, poate fi de cal, ne poate imbolnavi de trichineloza sau de febra aftoasa, poate fi invechita de statul pe tejghea sau poate fi de calitate inferioara.
E clar: in vremuri cainoase ca astea, a devenit tot mai greu sa deosebesti mielul de caine. Bazandu-se pe usurinta cu care poti cadea in pacat, Primaria Iasiului a dat dispozitie ca mieii sa fie jupuiti doar pana la cap - sa stim cu totii cu ce avem de-a face. Adio ciorba de cap de miel, dar macar esti sigur ca restul nu-i caine. In aceste zile, zoologia si anatomia ne joaca feste, iar circularele elucubrante ale politiei veterinare nu fac decat sa incurce si mai mult lucrurile. Pilduitoare si plina de intelesuri confuzie!...
Aceasta stare de zapaceala nu dureaza de ieri de azi, ci a fost antrenata ani de-a randul, timp in care datul din coada a fost prezentat drept devotament, iar latratul - drept patriotism. In tara unde abunda declaratiile de credinta si adeziunile, unde turbarea tine loc de entuziasm, iar agresivitatea atinge cote alarmante, javrele care se dau drept miei inving la scoruri grele putinii miei adevarati. De altfel, si acestia turbeaza zilnic, in vreme ce cainii se bucura de protectia, falsa si aceasta, pe care nu o mai are nici un animal, domestic sau nu, nemaivorbind despre oameni. Confuzia dintre miel si caine nu este doar un cosmar de Paste.
Este si bun prilej de a gandi mai mult si mai bine, daca asemanarea pana la confuzie dintre bine si rau, dintre buni si nebuni, dintre adevar si minciuna nu este o boala de profunzime, o infirmitate intretinuta, asemanatoare cu aceea care ne face sa nu dorim sa aflam mai multe despre ce s-a intamplat cu noi in ultimii saizeci de ani, de teama sa nu descoperim ca am fost potai in momentele in care ne tineam drept miei. Viata de zi cu zi este plina de asemenea exemple de politicieni mincinosi, de securisti iubitori de tara peste poate, de tati incestuosi, de preoti delatori, de profesori care-si pervertesc elevii, de elevi care-si umilesc parintii, de buni crestini care sar din te miri ce la beregata semenilor. Desi intr-o majoritate covarsitoare popor de oameni care trec din biserica in biserica, lasand in urma covoare de lumanari pentru vii si morti, bunatatea are mai degraba valori retorice si o gasim cu greu sau deloc in relatiile dintre oameni.
Si-apoi, lucrurile curg in favoarea celor care, in sinea lor, cred ca le-ar fi mai bine daca am continua sa confundam cu totii javrele cu miei. Lumea care distinge tot mai greu intre alb si negru, intre buni si rai, intre comestibil si toxic, este mai comoda. Aici incap toti, fara deosebire de trecut sau de prezent. In aceasta lume a aparentelor, raul capata infatisarea binelui si ne invata ca poate fi ce a fost si chiar mai mult decat atat. Intr-o asemenea lume, raul isi trage pe spinare blana mielului si pretinde ca poate, astfel, propavadui binele. Ceea ce si face.
Sarbatori fericite, oameni buni!N.C. Munteanu