Narcisa Suciu"Nu mi-am propus sa cresc un copil doar ca sa-mi dea un ceai cand voi fi batrana"
Cand a fost premiata in 1997 pe scena Festivalului International "Cerbul de Aur", Narcisa Suciu parea destinata unei cariere fulminante. Melodiile sale facusera inconjurul tarii, fascinand-o chiar si pe celebra folkista americana Joan Baez, venita pentru a sustine un concert la Bucuresti. Dupa ce a scos doua albume influentate de stilul ethno si alte doua albume de colinde din Maramures, Narcisa Suciu a luat o hotarare care a uimit pe toata lumea: aceea de a deveni mama! A ales sa fie o mama singura, pentru fetita ei, Daria-Elena, care chiar in ziua de Pasti, anul acesta, va implini trei ani. Ocazie cu care Narcisa a decis sa-si anunte si reintoarcerea in forta in lumea muzicala, imbogatita acum cu noile valente spirituale pe care i le-a adus maternitatea.
"De dragul fetitei mele sunt in stare sa mut si muntii, daca este nevoie"</b> - Narcisa, ti-ai intrerupt cariera in plina ascensiune pentru a o inlocui cu aceea de mama. Ce-a insemnat aceasta mare decizie pentru viata si profesia ta?
- Cand i-am spus lui Paul Nanca, managerul meu din vremea aceea, ca sunt insarcinata, el mi-a spus: "Sa fie intr-un ceas bun!". Deci, am avut Ok-ul lui. O parte din resursele umane, materiale, implicate de cariera mea le-am minimalizat, pentru o perioada, desi am lucrat pana cu doua zile inainte de a naste, iar prima aparitie intr-un spectacol a fost la doua luni si jumatate dupa ce Daria a venit pe lume. Practic, eu nu am stat nici un moment, chiar daca timpul mi s-a umplut, dintr-o data, cu noile indatoriri - cele de mama. In alta ordine de idei, faptul ca Daria exista in viata mea ma motiveaza in tot ceea ce fac. Ea e cel mai bun impuls. De dragul fetitei mele sunt in stare sa mut si muntii, daca este nevoie. Pe de alta parte, am mai multa grija de imaginea mea, pentru ca nu vreau ca fiica mea sa primeasca vreodata reprosuri referitoare la atitudinea mea ca persoana publica. Am o responsabilitate acum fata de ea. Nu conteaza ce meserie ai, meseria de parinte mi se pare cea mai grea din lume. Dar si cea mai frumoasa. Copilul creste, nici nu-ti dai seama cand trece timpul, acum ma inteleg perfect cu ea si parca ieri o leganam pe brate ca sa adoarma. Sa cresti un copil e greu, dar e si placut! Ai atatea satisfactii in fiecare zi, pe masura ce descopera lumea cu ajutorul tau, cand ii raspunzi la atatea "de ce?"-uri. Deja comunicam ca doua persoane mature, ea intelege foarte bine regulile pe care mi le impune meseria si se consoleaza repede cand trebuie sa plec de acasa pentru filmari, concerte sau inregistrari in studio, spunandu-si ca trebuie sa castig bani ca sa-i pot cumpara caramele. De altfel, cand sunt plecata, vorbim tot timpul la telefon. Nu pare sa aiba o aplecare neaparat spre muzica, ci mai degraba spre dans - se misca foarte frumos, are un simt ritmic fantastic, e foarte mobila, aproape contorsionista. Daria seamana mai mult cu tatal ei, Daniel Craciun, muzician si el, cu care colaborez de multa vreme.
- Nu crezi in institutia casatoriei? Ti-ai asumat riscul de a fi o mama singura, necasatorita. Ai simtit cumva vreo unda de ostilitate din cauza aceasta - ca persoana publica, in familie sau in cercurile de cunoscuti?
- Nu cred in hartia semnata in fata ofiterului starii civile, dar cred in familie si in valorile ei. Si mai cred in Dumnezeu (sunt greco-catolica). Bunicul meu din partea mamei e preot greco-catolic si parerea lui a contat totdeauna pentru mine, ca si parerea tatalui meu, de altfel. Tatal meu a aflat primul ca voi avea un copil si a avut o reactie foarte buna: a spus ca se bucura foarte tare pentru ca-i era teama ca o sa moara si ca n-o sa apuce sa-si vada primul nepot, fratii mei mai mari neavand copii (de altfel, fratele meu mai mare ma ajuta, stand cu mine si cu Daria inca de la nasterea ei, si avand grija de ea mai bine ca orice bona din lume). M-am linistit in aceasta privinta, mai ales dupa ce s-au intalnit fiica mea cu tatal meu: a fost o "dragoste la prima vedere". Ea a intins bratele spre el, desi avea doar cateva luni, iar tatal meu a fost de-a dreptul fermecat. S-a si stins, de altfel, la putin timp dupa aceea. (Pe mama mea am pierdut-o cu mult inainte, eram inca eleva, in Baia Mare.) Bunicul, la fel, s-a bucurat tare mult si mi-a spus: "Cum te-ai putut gandi ca am sa te acuz vreodata? A fost cea mai buna hotarare pe care o puteai lua!". Am observat cu surprindere ca sunt receptata ca o fiinta dura, rece in relatiile cu ceilalti, mai ales in cele oficiale. De fapt, sunt un om comunicativ, foarte cald si foarte apropiat de cei care imi inspira incredere. Recunosc, uneori nu sunt o persoana comoda pentru cei din jurul meu, din cauza felului meu franc de a fi - si astept sa fiu acceptata asa cum sunt. Nici cu fiica mea nu sunt o mama comoda, daca te gandesti ca nu pot sa stau tot timpul langa ea si plec pentru zile intregi, uneori. Dar, mai important decat felul cum priveste lumea statutul meu, mi se pare altceva: efortul pe care-l faci, ca parinte, ca dintr-un bot de carne, asa cum e un copil la nastere, sa faci un om pe care se va baza societatea, intr-o zi. Eu nu mi-am propus sa cresc un copil doar ca sa-mi dea un ceai cand voi fi batrana.
- Ce-a mai ramas din baimareanca de 18 ani care erai cand ai venit in Bucuresti, in urma cu opt ani?
- Cred ca mi-am pastrat bunul simt si rabdarea. Desi Capitala m-a invatat sa fiu mai indrazneata, sa-mi folosesc in mod eficient relatiile, sa nu ma las pacalita de oricine. La inceput sufeream profund, acum m-am obisnuit cu ironiile si superficialitatea Miticilor. Nu mai sunt provinciala din Ardeal. De unde nu mi-a placut deloc Bucurestiul la 18 ani, acum, la 26 de ani, m-am obisnuit cu zgomotul si aglomeratia lui, ba chiar imi dau seama ca n-as mai putea sa traiesc in Baia Mare - mi se pare un oras prea mic, am senzatia ca nu ma pot desfasura. Incerc sa-mi creez in Bucuresti o oaza de liniste, de aceea am si inchiriat o casa cu curte, pentru copil si pentru catel - am un catel, un caniche pitic argintiu. E mai comod pentru mine sa las copilul si catelul sa se joace in curte, decat sa stau cu ei in parc ore intregi.
<b>"Sunt obisnuita sa muncesc ca sa-mi castig banii, mai ales ca fac ceea ce-mi place si cu drag"
- Stilul ethno se bucura de o mare popularitate atat in lume, cat si la noi. Si tu ai debutat la fel, pe ritmuri populare din Maramures, care au cucerit imediat publicul. Cand ai descoperit seductia folclorului romanesc?
- Eu cant de mica. Inca de pe la 10-12 ani inregistram melodii pentru Cantarea Romaniei, in studioul muzical din Tvr. Si cam de-atunci imi castig si existenta cantand, desi eu n-am fost un copil cu probleme materiale, ba chiar familia mea, cel putin cat a trait mama, o ducea foarte bine acolo, in Baia Mare. Sunt obisnuita sa muncesc ca sa-mi castig banii, mai ales ca fac ceea ce-mi place si cu drag. Eu am avut muzica in casa tot timpul, mama asculta multa muzica si canta in bucatarie cand gatea, cand facea treaba prin casa. Iar eu retineam foarte repede si foarte exact si melodiile, si textele (am o memorie de elefant - retin usor piese de toate genurile, cu tot cu linie melodica, text si orchestratie). M-au fascinat, indeosebi, textele melodiilor populare - care au o incarcatura si o intelepciune adanca, iar liniile melodice sunt deosebite, mai ales din punct de vedere ritmic, in special cele din Maramures. Desi initial am pornit cantand evergreen-uri - blues si jazz-rock - prin barurile din Baia Mare, cu trupa pe care mi-o formasem acolo, am ajuns, in cele din urma, la prelucrari folclorice. La "Clubul Vacarilor", un bar country de acolo, am cantat pentru prima oara "Mocirita", impreuna cu trupa Bmg si cu o celebritate locala pe nume "Mache" (un muzician de marca, ce plateste, si el ca si altii, tribut provinciei. Mache canta atat de bine, incat, daca l-ar auzi Michael Bolton, ar pali de invidie). Cei cativa consumatori ai barului au asistat la multe show-uri ale lui Mache, demne de marile scene internationale, un exercitiu minunat pentru noi, cei mai tineri, incepatori intr-ale muzicii. Acum pot sa spun ca se vad rezultatele exercitiilor mele de atunci: sunt multumita ca, indiferent la ce melodie de pe albumele mele de pana acum as opri casetofonul, nu mi-e rusine de nici una. Descoperirea "Mociritei" (redescoperirea ei, de fapt - pentru ca o canta Angela Buciu, cu ani in urma) a fost la Cerbul de Aur, in 1997, cand toata piata a ramas electrizata cand am inceput eu sa o cant, a capella. Era cu totul altceva. (Atunci, pe acea scena, am concurat, printre altii, si cu Christine, din S.U.A., nimeni alta decat Christina Aguillera, celebritatea de azi). "Mocirita", "Vita verde iadara", "Dupa pui de morosan", "Lioara, lioara", "Cantec de joc" - au devenit, reorchestrate, adevarate slagare. Iar cu "Nu-i lumina nicari" am obtinut reactii incredibile din partea publicului, oriunde am cantat-o, fie ca era intr-o sala de camin cultural, fie in deschiderea concertului lui Joan Baez, cand a venit in Bucuresti, acum sase ani. A ramas fascinata si m-a imbratisat cu mare dragoste, invitandu-ma sa concertez alaturi de ea pe Coasta de vest a Americii. N-am mai putut ajunge, nu mai stiu din ce motive. Am doua albume in stilul ethno pana acum - "Cantece din Tara de Sus" si "Ethnic" -, plus cel realizat live, in concertul in care am avut-o ca invitata speciala pe regretata Leopoldina Balanuta.
- As vrea sa evoci intalnirea ta cu aceasta mare actrita a scenei romanesti.
- Pentru promovarea primului meu album, "Cantece din Tara de Sus", am avut un spectacol la Teatrul Mic, avand-o pe ea ca "special guest star". Ea s-a oferit sa ma ajute, sa completeze in mod fericit cantecele mele cu recitalul ei. Am vazut atunci, in femeia mica si slaba care era, o chintesenta de talent, forta, magnetism si feminitate. Eram insarcinata in sase luni cand am dat acel spectacol, dar simteam ca plutesc, ca levitez de bucurie, gratie atmosferei pe care ea, cu harul sau de mare artist, a reusit sa o creeze. Eu am cantat melodiile mele ethno, iar ea a recitat din lirica populara, culminand cu Balada mesterului Manole. Un moment care a zguduit sala de emotie. Imi amintesc ca, dupa terminarea spectacolului, ea, care nu a avut copii, m-a atins usor pe pantec si m-a felicitat, cu atata tandrete, pentru curajul de a deveni mama. Am fost foarte impresionata de gestul ei si dintr-o data m-am simtit foarte puternica. Era fantastica, extrem de talentata si extrem de modesta. N-am stiut ca n-o sa se mai repete acel spectacol, desi il programasem prin cateva orase mari ale tarii. Am simtit un mare gol in suflet cand s-a dus, nu am putut sa merg nici la inmormantare, nu am avut puterea aceasta. Mi-am aprins doar o candela acasa si m-am rugat pentru sufletul ei. Spectacolul nostru a fost ultima productie la care a colaborat, ca actrita si ca directoare a Teatrului Mic. Aparitia ei in spectacolul meu mi-a ridicat foarte mult cota in lumea show-biz-ului.
- Inteleg ca vrei sa schimbi registrul, parasind genul ethno, desi drumul acesta este de mare succes. Catre ce te indrepti acum?
- Primul album, "Cantece din Tara de Sus", a fost unul cu bataie lunga si se vinde si-n ziua de azi; il stie toata tara pe de rost, ba chiar si comunitatile romanesti din strainatate. Am fost in Germania, in toamna trecuta, si m-a bucurat faptul ca romanii de acolo imi fredonau cantecele, le stiau versurile, ba mai mult, stiau totul despre mine, despre hobby-urile mele, despre copilul meu. Voi incheia ciclul acesta ethno intr-un fel foarte "rotund", printr-o dubla lansare: un album "Best of...", si un altul, in stil soft-rock, cu piese compuse de Mihai Pocorski (preluand si doua melodii din repertoriul Doinei Matei-Pocorski, sotia lui, o cantareata de mare succes in urma cu doua decenii). Noul album va fi ceva mai sofisticat si ca orchestratie, si ca text si se va adresa unui public urban. Modificarea de mesaj apare pentru ca si eu m-am maturizat, am trecut prin experiente care m-au modelat in diverse directii, simt altfel si am alte nevoi, nu mai sunt copilul cazut in uimire in fata minunilor lumii. Deja aproape jumatate de album e gata, sper ca evenimentul celor doua lansari sa fie pe la sfarsitul lui iunie, adica la doi ani si jumatate dupa lansarea ultimului meu album.
- Ce inseamna un manager bun, dupa parerea ta, in cariera unui artist?
- E foarte important sa te reprezinte cineva atunci cand e vorba de imaginea ta publica. Ai un plus de credibilitate si de consideratie cand nu negociezi tu pentru tine. Daca acum am reluat colaborarea cu Paul Nanca, cel care m-a si descoperit si m-a lansat, inseamna ca eu cred in rolul sau de manager si in flerul sau de bun organizator. Atunci cand am renuntat, pentru o vreme, la Fundatia Phoenix, nu am reusit sa ma descurc foarte bine singura. In sensul ca, artist fiind, nu ai toate abilitatile necesare negocierii unui contract, ale organizarii unei aparitii, ale managerierii unui turneu.
</b><b>"Pentru mine, sarbatoarea Invierii se asociaza cu amintirea slujbelor tinute de bunicul meu la biserica greco-catolica"
- Ce faci intr-o zi obisnuita, cum te imparti intre indatoririle de mama si cele de artist?
- Dimineata incepe ritualul cafelei, peste care nu trec cu nici un chip. Apoi merg la studio, cand termin cu studioul ma duc la cumparaturi, apoi ma intorc acasa, ma joc cu Daria, ii dau sa manance, ii fac baie, ii citesc povesti, apoi o culc. Dupa ce se culca ea, am si eu timpul meu: stau pana noaptea tarziu, citesc, privesc la televizor, scriu - sunt singurele ore in care pot sa fac ce vreau, sa ma gandesc la ce vreau. In alte zile, sunt filmarile pentru televiziune, concertele in tara, repetitiile cu trupa de concerte live.
- Esti adepta alimentatiei vegetariene, la fel iti cresti si copilul. Cand ai devenit vegetariana si de ce?
- Pur si simplu, intr-o buna zi mi-am dat seama ca nu pot sa mai inghit carne si m-am oprit. Eu, care eram o carnivora - cred ca mancasem cel putin o "Avicola" pana in momentul acela -, am simtit ca nu mai am nevoie de acest tip de informatie: proteina animala. Am incercat sa revin la carne in timp ce eram insarcinata, gandindu-ma ca totusi n-o sa-mi creasca copilul numai cu zeama de varza. Dar mi-a fost atat de rau, ca am zis ca, daca scap, apoi chiar ca nu mai mor repede. Am renuntat si bine am facut: Daria se simte excelent si ea, e un copil foarte sanatos, iar eu nu am mai racit de atunci niciodata si nici alte probleme de sanatate nu am mai avut.
- Inteleg ca anul acesta, sarbatoarea Invierii are o valenta in plus pentru tine si pentru familia ta.
- Chiar de Pasti, anul acesta, pe 15 aprilie, fiica mea implineste trei ani, deci va fi o dubla sarbatoare pentru noi. Nu-mi doresc pentru ea decat sa fie sanatoasa si sa aibe un dram de noroc. Acelasi lucru mi-l doresc si mie, pentru ca, daca sunt sanatoasa, atunci am si putere de munca. Pastele, de obicei, il petrecem la Oradea, la bunicul meu, dar inca nu stiu daca vom putea merge acolo anul acesta. In orice caz, pentru mine, sarbatoarea Invierii se asociaza cu amintirea slujbelor tinute de bunicul meu la biserica greco-catolica si a atmosferei extraordinare din noaptea de Inviere, cand flacarile lumanarilor isi tremurau lumina pe vitraliile ferestrelor inalte si inguste, iar vocile tuturor erau unite in imnul Invierii. Cand eram copil, cel mai mult imi placea sa primesc hainute si pantofiori noi de Pasti. Imi placea mirosul florilor de primavara, pe care le purtam in maini, amestecat cu mirosul pantofilor noi si zgomotul lor pe caldaram, atunci cand, grupuri-grupuri, copii si oameni mari pornesc spre biserica. Sfintirea bucatelor ce se pun pe masa de Pasti, prima dimineata de dupa Inviere, cand toti gustam din pasca cu sfintenie, apoi mersul la stropitul fetelor cu parfum de catre baieti (obicei care se mai pastreaza in satele din Maramures) - sunt amintiri din care imi reimprospatez sufletul si acum. Nu ratam nici o ocazie de a ne aduna, cu toata familia, la aniversari sau la marile sarbatori crestinesti. Petreceam foarte frumos, mai ales ca aproape fiecare membru al familiei canta la un instrument si are aplecare spre muzica. Chiar m-a sunat bunicul, cu vreo doua saptamani in urma, si mi-a spus ca trebuie sa ne intalnim neaparat cu totii iara, ca pe vremuri, la o masa in familie. Sper sa putem face de Pasti lucrul acesta. Daca voi fi silita sa raman in Bucuresti, am sa merg cu fiica mea la biserica, pentru a primi Sfanta Impartasanie si am sa ma straduiesc sa tin si aici sarbatoarea, dupa traditia pe care am invatat-o in familie. Abia astept momentul acesta, pentru ca innoirea anotimpurilor si innoirea spirituala pe care ne-o aduce sarbatoarea Pastelui ma umplu de bucurie si-mi dau puteri noi. Si as dori ca fiecare dintre cititorii minunatei reviste "Formula As" sa simta la fel.Corina Pavel