O lectie romaneasca, predata de un brazilian</b><b>Antonio OlintoScriitor"Atat Brazilia, cat si Romania sunt tari <<simpatice>>, tolerante, cu o cultura bogata"
In intreaga noastra istorie moderna, am fost obisnuiti sa vorbim si sa aducem elogii influentei pe care alte popoare au exercitat-o asupra romanilor. Nici nu ne-a trecut prin minte ca am putea, la randul nostru, sa-i fi influentat pe altii. O resemnare adanca, precum Marea cea Mare, i-a tintuit pe romani, parca pentru totdeauna, cu fata la pamant, prabusiti sub complexe, autoexilati intr-o deplina ignoranta a propriilor merite. Trebuie sa vina, din cand in cand, cate un strain ilustru si sa spuna: "Voi nu sunteti cu nimic mai prejos decat ceilalti; cultura, filosofia si arta voastra au fost parte din tezaurul care a revolutionat gandirea in secolul trecut". Iar daca omul care spune aceste lucruri vine de departe, de peste Oceanul Atlantic, te intrebi ce se intampla; de unde a luat el aceste informatii socante, despre care "tristul roman obisnuit" nu stie nimic? Ei bine, acest vizitator neasteptat este un scriitor celebru, cunoscut de cititorii de la noi, atatia cati mai sunt: brazilianul Antonio Olinto. Autor a 45 de volume, dintre care cinci traduse si in romaneste (cele mai recente sunt "Copacabana" si "Timpul paiatelor"), Antonio Olinto este un neobosit "diplomat cultural" care a vizitat Romania de cateva ori.
"Exista o atractie intre popoarele noastre"
- Intr-un interviu acordat "Formulei As" in urma cu aproape un an, d-l ambasador al Braziliei, Jeronimo Moscardo, amintea despre influenta determinanta a doi romani asupra dezvoltarii economice si culturale a tarii dvs. Este vorba de poetul Tristan Tzara si de economistul Mihail Manoilescu, fost ministru de externe in anii "40. Dar, inainte de a vorbi despre aceste interferente, ar trebui sa vedem in ce masura exista asemanari intre romani si brazilieni. Care este, in esenta, liantul dintre cele doua civilizatii, domnule Antonio Olinto?
- Citandu-l pe compatriotul meu, Fernando Klabin, un impatimit iubitor al Romaniei, as spune ca ne leaga o stare de spirit asemanatoare: bucuria de a trai, latura dionisiaca (traieste-ti viata, distreaza-te) a vietii. Klabin spunea un lucru foarte frumos, care defineste apropierea incredibila dintre doua popoare atat de indepartate geografic: "Dionysos circula deja pe podul care uneste spiritual Delta Dunarii de Golful Guanabara". Altfel spus, fiul lui Zeus, numit Bachus la romani, ne da de gol si ne arata asa cum suntem si unii, si altii: iubitori ai vinului, ai muzicii si dansului, oameni cu sufletul deschis, prietenosi, ospitalieri. In alta ordine de idei, atat Romania, cat si Brazilia sunt tari "simpatice", tolerante, generoase cu strainii, cu o cultura bogata. Ele sunt extreme ale latinitatii, popoare vechi in tari noi, rupte de tutela Metropolei (Roma, respectiv Lisabona) in epoci diferite, dar cu efecte asemanatoare: din popoare triste au luat nastere, in urma unor mixturi fascinante de populatii, popoare vesele. Apoi, voi, romanii, ati fost luptatori de-a lungul a doua mii de ani; noi, doar timp de 500 de ani. Ca latini si luptatori, ii admiram pe romani tocmai pentru aceste calitati. Exista o atractie intre popoarele noastre. De cunoscut nu ne cunoastem inca foarte bine, este destul de greu, si procesul cere mult timp. In schimb, atractia este la indemana tuturor. De aceea, am propus crearea unei Antante romano-braziliene, a unei aliante pentru dezvoltare.
- Am putea spune ca bazele acestei Antante au fost puse inca din 1929, cand Portul Constanta a fost declarat port deschis pentru marfurile braziliene. De ce s-a ales tocmai Constanta?
- Prin Constanta, marfurile Braziliei au acces spre uriasele piete ale Orientului, care numara peste 250 de milioane de consumatori. Este cel mai adanc port din sudul Europei, in Mediterana nu exista porturi atat de adanci. In acest fel, navele oceanice pot veni direct in rada, fara cheltuitoarele transbordari.
- Presa romana nu a consemnat faptul ca, vara trecuta, un mare grup de brazilieni a vizitat Romania. Stim ca i-ati insotit. De ce au venit brazilienii, cheltuind sume importante pe aceasta aventura?
- Asa cum a declarat amicul Victor Alegria - un brazilian implicat in intarirea relatiilor dintre "extremistii" latini -, oamenii nostri n-au venit sa cumpere cadouri consumiste, ca la Miami. Au venit sa-i vada pe cei care au creat, in istorie, miracolul supravietuirii. Nu e nevoie sa va spun eu prin cate ati trecut, ca popor, si cum ati reusit sa iesiti la suprafata victoriosi si demni. Respectul nostru este fara margini, si am venit sa va aducem omagiul nostru. Trebuie sa stiti ca acest Alegria este un mare iubitor al romanilor; v-a invatat limba si a reusit o performanta: a tiparit o carte voluminoasa de Eminescu in 24 de ore, intr-o tipografie selecta din Sao Paolo!
</b><b>"In mod inexplicabil, atat brazilienii, cat si romanii traiesc intr-un paradis de care nu stiu sa profite indeajuns"
- Un reputat literat roman, Mircea Martin, vorbea despre "fratietatea de caracter" care-i leaga pe romani de brazilieni. In ce consta, dupa dvs., aceasta relatie?
- In primul rand, unitatea limbii - idee pe care nu e cazul s-o dezvolt. Voi spune doar ca toti romanii vorbesc aceeasi limba, cu neinsemnate graiuri, in timp ce brazilienii, si ei, vorbesc aceeasi limba, portugheza, cu influente sud-americane, pe intreg teritoriul, pana in cel mai indepartat colt din Amazonia. Exista apoi acelasi mod de adaptare la sugestiile naturii, atat brazilianul, cat si romanul fiind "frati cu codrul". Nu lipsit de semnificatie este sentimentul timpului, care cuprinde o conceptie libera, aproape libertina, in utilizarea timpului, bazata pe amanare si intarziere.
- Oare "fratia cu codrul", caracteristica celor doua popoare, le-a influentat acestora si caracterul?
- In mod inexplicabil, atat brazilienii, cat si romanii traiesc intr-un paradis de care nu stiu sa profite indeajuns. Se spune ca Sfantul Petru a avut urmatorul dialog cu Dumnezeu: - "Am niste plaje minunate, Doamne. Ce sa fac cu ele?" -"Da-le Braziliei." - "Imi prisosesc rauri cu apa cristalina, livezi imense cu pomi fructiferi, lanuri de grau si porumb. Ce sa fac cu ele?" - "Da-le Braziliei." - "Am mari pline de pesti, paduri nesfarsite, bogatii ale subsolului. Pe acestea cui sa le dau, Doamne?" - "Da-le Braziliei..." - "Doamne, iarta-ma, dar cred ca dai prea multe bunatati acestei tari!" -"Asteapta, tu, Petre, sa vezi ce lume risipitoare am sa pun Eu acolo..."
</b><b>"Romanii au adus peste Ocean aerul libertatii totale"
- Daca veti inlocui numele Braziliei cu al Romaniei, situatia nu se va deosebi prin nimic. Sa revenim la magulitoarea afirmatie ca doi romani - Tristan Tzara si Mihail Manoilescu - au influentat, la o distanta asa de mare, spiritualitatea braziliana.
- Cu ocazia Saptamanii Artei Moderne de la Sao Paolo (13-17 februarie 1922), numele poetului Tristan Tzara si al celorlalti romani din curentul avangardist (Marcel Iancu, Ion Vinea, M.H. Maxy, Urmuz, Victor Brauner, Ilarie Voronca, Gherasim Luca si altii) au fost pe buzele tuturor. Spargerea oricaror conventii, practicata de acestia in poezie, proza, pictura si arhitectura, a condus la eliberarea de canoane a elitei braziliene. Din acel moment, creatia in tara mea a devenit cu adevarat libera de influentele Metropolei portugheze. Societatea a reactionat la unison, ajungandu-se sa se foloseasca poezia dadaista pentru a fi inselata vigilenta politiei politice (mai tarziu, sub dictatorul Getulio Vargas). Este un caz unic in istorie, ca o banala, in aparenta, expozitie a dat nastere la schimbarea din temelii a unei societati. Romanii au adus peste Ocean aerul libertatii totale, al dezrobirii, al imaginatiei fara limite, al izbucnirii spre cer. Din sfera literar-artistica, brazilienii au fost capabili sa mute intelesurile in viata concreta, in societate. S-au ridicat zagazurile, dupa cum spune ambasadorul Moscardo, cel care a teoretizat primul aceasta uluitoare influenta. A fost poate singurul caz in care literatura a batut viata, si nu invers. Iar efectele se simt puternic pana azi. Si, atunci, cum sa nu le fie brazilienii recunoscatori romanilor? Cum sa nu fie realista crearea Antantei de care vorbeam?
- As vrea sa vorbiti si despre marele economist roman Mihail Manoilescu, plecat in exil pentru a scapa de represaliile regimului comunist. Din pacate, la noi nu se stie aproape nimic despre el.
- Manoilescu a trait in America. Dar lucrarea lui capitala, "Teoria Protectionismului", a fost pana in ziua de azi inspiratoarea dezvoltarii economice a Braziliei. Romanul jucase, prin teoriile sale, rolul atat de important de mentor al presedintilor Braziliei (Vargas, Kubitschek - cu ministrul sau, Furtado, Cardoso, intr-o oarecare masura). Prin Manoilescu, responsabilii brazilieni si-au clarificat originile inegalitatii, rolul proiectelor de dezvoltare industriala, raporturile dintre industrie si agricultura, dintre exporturi (ieftine) si importuri (scumpe) etc. De la Manoilescu, brazilienii au invatat ca "fiecare natiune trebuie sa-si concentreze activitatea spre cateva ramuri de productie, a caror productivitate este mai mare" (daca si Ceausescu ar fi stiut de Manoilescu cel interzis, poate n-am mai fi avut absurda dezvoltare "multilaterala", de care ne impiedicam pana in ziua de azi - n.n. I.L.P.). Extraordinar de modern se dovedeste Manoilescu atunci cand ii invata pe brazilieni ca in industrie "este mai usor sa construiesti o noua ramura cu o productivitate marita, decat sa cresti productivitatea unei ramuri deja existente".
- Ca romani, cred ca ar trebui sa fim mandri de acesti inaintasi pe care, in mod surprinzator, ne ajutati sa-i recuperam din uitare. Din pacate, intelectualii de azi ai tarii noastre au parasit "agora", lasand opinia publica in deruta, la cheremul purtatorilor de cuvant ai puterii politice. Cum se comporta omonimii lor din Brazilia?
- Activi si nelinistiti. Nu exista scriitor cat de cat notabil care sa nu aiba o rubrica intr-un jurnal. Societatea asteapta de la ei sa aiba o opinie despre tot ce se intampla in politica si in economie. Sunt ascultati si respectati. Un ziar nu poate aparea intr-o zi daca un membru al elitei intelectuale lipseste din coltul lui de pagina. Este o regula nescrisa, dar pastrata cu sfintenie. Spre exemplu, eu scriu de 50 de ani pentru presa. Eu vreau si incerc sa influentez opinia publica si clasa politica. Si publicul si politicienii cred in noi, fiindca stiu ca nu ne place Turnul de fildes. Nu s-a intamplat ca, vreodata, un scriitor sau artist sa refuze sa plece ambasador sau atasat cultural, cum am auzit ca s-a intamplat in Romania, in timpul legislaturii trecute. Asta le-as recomanda scriitorilor romani: incercati sa schimbati, nu va dati batuti la primul esec! Prezenta voastra in presa si in asociatiile civice este un semn de sanatate morala a societatii!Ion Longin Popescu
Fotografii de Mihail Cratofil