Maia Morgenstern"Actorul roman impusca francul si asta il impinge catre expediente ce-l pot compromite profesional"
Repetitia e pe sfarsite. A doua, pe ziua de azi. E ajunul premierei cu "Ingerul albastru" (intre timp, evenimentul s-a si comis, cu succes). Protagonista spectacolului, Maia Morgenstern, isi potriveste pasii, cu extraordinara suplete, in ritmul muzicii lui HollOnder (autorul german al partiturii celebrului film interpretat de Marlene Dietrich). Pentru Maia, "provocarea" Marlene pare clara. Totdeauna i-au placut provocarile, cursele cu obstacole. Nu degeaba ii spunea cineva "Naprasnica Maia". Termenul defineste bine caracterul energic, covarsitor al actritei si al persoanei M.M.
- Sunt un semn de pamant, muncitor si perfectionist. Stiti cum imi spun de la o vreme prietenii? Workoholica. Probabil ca sunt pe cale sa devin obsedata de munca. Ce vreti, doar sunt nascuta pe 1 Mai, Ziua Internationala a Muncii. Sunt si foarte bataioasa. Imi place sa ma bat pentru ideile mele, sa polemizez cu cei din jur. Cu cat celalalt imi ofera argumente logice, rationale, care ma conving, cu atat imi respect mai mult "adversarul" de idei. Sunt chiar bucuroasa atunci cand reuseste cineva sa ma convinga.
- Bucuroasa sa castigi un adevar si sa pierzi o eroare...
- Exact. Dar sunt si dintre cei care, nereusind sa ma convinga, se transforma in inamici.
- Si ai multi inamici?
- Or fi, nici nu vreau sa-i aflu. E problema lor, nu a mea. Eu am prea multe pe cap si prea multe nelinisti si spaime, ca sa ma mai preocupe si neprietenii.
- Ce te nelinisteste in ultima vreme?
- Ma nelinisteste tot ce se intampla in jurul nostru si mai ales ce se intampla cu arta. Ce forme absurde de manifestare imbraca, sa zicem, divertismentul la televiziune sau la Sala Polivalenta. Dar, pe de alta parte, cu firea mea polemica, incerc sa ma intreb daca nu cumva sunt eu cea care nu poate tine pasul cu mersul vremilor, pentru ca m-am format intr-un mediu cultural care m-a invatat sa deosebesc binele de rau, frumosul de urat. Ce vreti, nu ma pot lasa impresionata de exercitii goale, care nu se adreseaza nici ratiunii, nici simtamintelor mele si sa le accept doar pentru ca se poarta, ca sunt la moda. Si cred ca sunt multi oameni care gandesc ca mine, dar de ce n-om fi strigand noi in gura mare ca "Regele e gol" si ne pamam in fata unor produse subculturale?
- Lumea a obosit sa mai lupte. Valurile vietii au devenit mult prea mari.
- In ce ma priveste, eu incerc cu disperata energie sa nu ma las purtata de val. Doar nu-s o planta aruncata in mare, sa ma las culeasa de cine s-o nimeri. Incerc sa stapanesc eu valul. Deocamdata. Indraznesc sa mai vreau ceva, sa-mi mai doresc ceva, sa-mi pastrez verticalitatea. Dar e din ce in ce mai greu in conditiile date, cand alerg ca nebuna de colo-colo, sa pot supravietui. Ma speriu, ades, de ce s-ar putea intampla si cu mine - Doamne fereste! - cu copiii mei, cu parintii mei. Intr-un asemenea moment de cumpana, fiul meu, Tudor, mi-a dat curaj cand mi-a spus ca el are mare incredere in mine, in coloana mea vertebrala si in discernamantul meu. Si in felul asta, increderea lui ma obliga in continuare. Prin urmare, vom merge tot cu vechea noastra masina, ne vom multumi cu apartamentul in care eu singura am facut totul - si, bogatasa cum ma aflu, voi reusi sa schimb pana la urma chiar si faianta. Desi visele mele nu sunt legate de prea multe dorinte materiale, ceva tot imi doresc foarte tare: o casuta undeva, la deal ori la vale, la munte ori la mare, oriunde sa fie, numai natura sa miroasa a natura, iar eu si copiii mei sa putem respira aer curat.
- Ti-ai marit familia in ultima vreme, ai nascut o fetita. Felicitari! Te-am vazut cum o purtai cu mandrie peste tot - la spectacole, la repetitii. Dar cum ai reusit sa-ti pastrezi silueta asta de top-model? Cu ce dieta iti pastrezi forma maxima?
- Dieta? In timpul sarcinii mancam de rupeam pamantul, era cat pe ce sa ating suta de kilograme. Am dansat pana in luna a sasea in "Dama cu camelii", pana cand partenerul meu, Razvan Mazilu, a depus armele si a renuntat sa devina campion la haltere, prin smulgerea mea de la sol. Fac sport, in schimb: haltere - cu copilul pe un brat si cu sacosele pe altul; curse de fond cu marsupiul la piept - saculetul in care imi caram pruncul peste tot, in oras, la teatru. Fac si jogging, in parc, cateva ore pe zi, intre repetitii, alergand dupa Cabiria mea, care, de cum a invatat sa paseasca, a inceput s-o zbugheasca pe alei. Doar inotul, pe care-l ador, nu l-am putut face inca. Dar vine ea vara. Sanatate sa fie si rabdare.
- Si, probabil, bani mai multi pentru vacanta. Dar cum stiu ca esti solicitata si in strainatate sa joci in piese sau in filme - si inca in roluri importante - poate ca vei avea contracte avantajoase.
- Nu-s prea dese ofertele si dintre ele le retin doar pe acelea care imi spun ceva ca profesie. Chiar daca e vorba de tineri regizori, cum a fost regizorul francez cu care am filmat recent "Marie, Nonna, La Vierge et moi". Eu interpretez o emigranta care parasise Romania cu mult in urma, in ideea "schimbi locul, schimbi norocul". Dar nimerise intr-o zona saracita in ultimii ani, in Alsacia afectata de somaj. Si iata ca femeia ajunge la un moment dat de unde plecase, adica intr-o existenta mizera. Incearca sa-si convinga fiica sa se intoarca in tara, dar si aici... A fost pentru mine un rol ofertant, pe care l-am jucat cu mult interes.
"Meseria mea e limba romana"
- Spune-mi, daca tot lucrezi asa des in strainatate, nu te-ai gandit niciodata sa emigrezi?
- N-as putea pleca din tara mea, pentru ca eu gandesc si visez in limba romana. Meseria mea e limba romana. Chiar daca joc in franceza, engleza sau maghiara, ma simt mai fericita, mai implinita doar cand joc acasa, nu in deplasare. Chiar daca uneori la noi criticii sunt mai exigenti ca in alta parte si se pronunta abia cand exista ecouri favorabile ale spectacolelor noastre in lume, eu tot aici revin.
- La ce spectacol te referi?
- S-a intamplat cu "Orestia". Dar si mai recent cu "Turandot". In tara, criticii m-au mancat cu fulgi cu tot. In schimb, la Budapesta, s-au rupt usile. In Marsilia, usile au ramas intregi, dar succesul a fost fulminant. Monstruos. E drept ca l-am jucat in varianta franceza si absolut toate glumele noastre au fost indelung gustate. Dar, uneori, preferi sa te injure ai tai, decat sa te laude ceilalti. E drept ca sunt solicitata si in strainatate, dar cred ca si pentru faptul ca aici am statutul meu bine consolidat si ca nu alerg dupa contracte, cum probabil s-ar intampla acolo. Ce-as putea sa fac in alta parte? Reclame pentru Toblerone?
- Si, totusi, te afecteaza si pe tine conditia precara a actorului roman?
- Cum sa nu. Sunt indignata, revoltata de aceasta conditie. Alerg si eu ca nebuna de colo-colo, ca sa pot supravietui demn. Simt cum imi risipesc energia in atatea directii si nu mai am vreme sa citesc, sa merg la spectacole, la concerte. Actorul roman impusca francul si asta il impinge spre expediente ce-l pot compromite profesional. Dar, datorita aceluiasi spirit polemic al meu, simt nevoia sa fac ceva pentru a schimba, daca nu conditia asta materiala precara, macar mentalitatea, felul in care ajunge sa fie privit actorul de catre societate. E greu, veti spune, sa faci ceva in asemenea conditii. Dar, cu cat provocarea e mai dura, cu cat pariul meu cu mine insami e mai dificil si aproape imposibil de castigat, cu atat ma stimuleaza mai tare. Pentru ca sunt hotarata ca, macar prin ceea ce fac eu cu colegii mei, sa incercam sa pastram ce e frumos si integru in arta si in noi si sa demonstram astfel ca artistul roman nu-si pierde demnitatea, verticalitatea. Ca si le pastreaza alaturi de talentul lui recunoscut in toata lumea.
"Inca visez visul meu de neatins"
- Si cum iti poti pastra acest echilibru, in conditiile derutei generale, ale confuziei de valori manifestate tot mai acut?
- Numai prin iubire. Printr-o imensa iubire si respect fata de public, de arta, de familie si de prietenii mei. Singurul lucru care ma misca e iubirea. Iubirea de parinti, de copii, de roluri dragi.
- Visezi sa joci anumite roluri?
- Bineinteles! Inca visez visul meu dintotdeauna: s-o joc pe Julieta! Vis aproape imposibil acum, dar e singurul lucru care ma tulbura si pe care-l astept de-o viata: emotia de inceput a iubirii - spontana, sincera, neumbrita de indoieli, de temeri. Si, cu cat experientele vietii mele, dezamagirile sunt mai dureroase, cu atat mai mult simt nevoia sa interpretez miracolul unei iubiri pure. Ma simt fericita ca inca pot sa visez visul meu de neatins. Sunt multumita ca am la ce visa in continuare.
- In campaniile tale atat de energice, mai exista loc pentru hobby-uri, pentru planuri de viitor?
- Preferinte, ma intrebati? Imi place sa ascult muzica clasica, Beethoven, Ceaikovski, dar si melodii de Edith Piaf ori senzationalul recital al lui Visotki. Si opera. Ador opera: Verdi, Puccini - "Ciupini", cum ii zicea Tudor cand era mititel. Imi doresc foarte tare sa realizez un recital de poezie din "Cantarea cantarilor".
- Cabiria, surioara lui, are si ea preferinte? Cu ce-i place sa se joace?
- Cu mine. Toata ziua, de s-ar putea. Ma alinta "sufletelul meu". Si plange cand trebuie sa plec. Incep eu cu mult inainte sa-i explic ca trebuie sa merg la teatru si sa-i aduc bomboane si broscuta, si ursulet. La toate zice: "Da". Si-n incheiere, ii spun: "Acum, poate sa plece mamica?". Si-atunci incepe sa urle: "Nu..." si alerteaza tot blocul. E o fire voluntara Cabiriuta mea, stie ce vrea, dar mai ales ce nu vrea cu nici un chip.
- La sfarsitul interviului, te-as intreba si eu, ca o fosta colega a mea care, dupa ce-am stat 20 de ani in aceeasi redactie, mi-a spus: "As vrea sa-ti iau un interviu despre cum e sa cresti de una singura un copil".
- Intreaba-ma, ca-ti raspund. E greu. Si nu cu un copil, ci cu doi. Greu, dar minunat. E o iubire uriasa, care te protejeaza de toate relele.
- Amin!Alice Manoiu