De veghe, Manastirii PlatarestiMercurie - primul sfAnt dobrogean
Campia din josul Bucurestiului e neteda, obosita si aspra ca palma batucita de munca a unui taran batran. Fara mari repere vizuale, drumul ocoleste tufani singuratici si palcuri de case risipite care-ncotro, ca niste turme fara stapan, indreptandu-se parca spre nicaieri. Ceva mai departe, dincolo de Cernica, la vreo 20 de kilometri, tasneste turla Manastirii Plataresti - varful unui triunghi imaginar, mistic si tacut: Frunzanesti, Pitigaia, Plataresti. Trei manastiri, trei locuri de rugaciune ale vechilor domnitori valahi, inainte de moarte. Locuri de ultim popas, ctitorite pe la 1646 de "neamul nostru basarabesc, cu domnii cei mosteni ai tarii".
I se mai spune Drumul umilintei, drumul calvarului, pe care voievozii maziliti de Inalta Poarta paseau in stransoarea ienicerilor, cu lanturi la picioare, spre Dunare, spre Turtucaia, pasalacul bulgar, si de acolo mai departe, spre Stanbul, pana la Palatul sultanului, la zidul suspinelor si al descapatanarii. Pe acelasi drum se intorceau noii domnitori, cu bucuriile si sperantele lor trecatoare, privind cu luare-aminte turla manastirii si soptind rugaciuni sau acatiste catre Maica Domnului cea grabnic ajutatoare.
Secoli de-a randul, Plataresti a fost poarta smereniei pentru cei puternici si poruncitori - indemn de reculegere la cele lumesti, la fala cea repede stricacioasa. Secoli intregi, aici s-a pastrat porunca de ctitor a lui Matei Basarab: "Ca cei ce vor carciumi si vor vinde manastirea si vor calca acest hrisov sa fie blestemati. Blestem. Martori. Ispravnic, mana noastra am iscalit si pecetea cea mare a tarii noastre a o lega spre porunca".
Vladici, egumeni, duhovnici sau mireni, "cinstiti si socotiti svetnici, dregatori si judecatori a toata masura, tocmitori tarii si tuturor boierilor mari sau mici" au daruit Platarestiului clopote si icoane aurite, turme de vite si pamanturi - care 7000 de pogoane, care helesteul si padurea din apropiere.
Urme de ziduri si chilii
Povestind din cronici si anale, parintele Paul Lepadatu deschide anevoie lacatul mare si ruginit, prins in belciugele de fier ale portii. Manastirea si tot ce a mai ramas din ea e zabrelita de grilaje inalte si multe ziduri despartitoare. E foarte greu sa-ti imaginezi ce va fi fost candva Platarestiul. Infipt in coasta fostei asezari monahale, celebrul Spital de nebuni se invecineaza trist, sporind sentimentul de paragina, de abandon, de durere mocnita. Fostele chilii sunt in ruina. Curtea rotunda si napadita de buruieni pare un osuar de ziduri mucegaite, din mijlocul carora se ridica spre cer, miraculos, plina de lumina si culori, biserica recent restaurata, fara nici un adaos sau ciuntire - intocmai cum a fost ea ctitorita de Matei Basarab.
Ca orice gospodar priceput, parintele Paul Lepadatu a inceput refacerea manastirii din chiar inima ei - de la altar. Pare greu de crezut, dar in doar 10 ani a reusit sa puna pe picioare cea mai frumoasa biserica din Baragan, singurul lacas de cult inchinat unui ostas martir, Mercurie. Scit din Dobrogea, viteaz si priceput la arme, Mercurie a ajuns general in armata romana si s-a crestinat. Refuzand sa-si ucida fratii de credinta, Mercurie (numit si Gordian) l-a maniat peste fire pe imparatul Decius, care a dat ordin sa fie torturat. A murit in chinuri cumplite, legat de patru pari, batut cu bice ghintuite, atarnat apoi cu capul in jos si cu o piatra grea de grumaji, zdrobit, trecut prin foc si, intr-un tarziu, decapitat. A murit marturisindu-L pe Hristos, asa cum scrie in Mineiul si in hrisoavele bisericesti. Mult mai tarziu, cum da marturie Paul de Alep la 1657, "intr-unul din razboaiele lui Vasile Lupu purtate prin acest loc, Matei Basarab a chemat in rugaciune sprijinul Sfantului Mercurie, care i-a aparut in vis si l-a insotit cu barbatie si tarie. In ziua urmatoare, cand s-a trezit din somn, a pus pe goana pe dusmanii sai prin infrangere si, drept aceea, el a ridicat aceasta manastire, gandind-o ca o cetate intarita, cu zid inalt de doi metri si fortificatii".
</b><b>"Sfanta Liturghie printre schele si mormane de pietris"
Purtandu-ne prin toate cotloanele manastirii, parintele Lepadatu arata, explica si ofteaza abia stapanit. Conteaza ceea ce va fi, nu ceea ce vedem: chilii pentru maicute, cu toate cele trebuincioase, un muzeu in beciul domnesc, un atelier de tesaturi manuale, dar, peste toate, o viata de obste asezata, cu slujbe puternice, dupa rit athonit. Este visul si porunca vietii lui. E ceva dincolo de o vointa trecatoare. E o porunca pe care parintele a simtit-o din chiar prima zi a venirii sale in Plataresti.
"Cand am vazut dezastrul si ruina" - isi aminteste parintele - "primul gand a fost sa plec. Ceva insa ma tintuia locului. Simteam forta acestui triunghi spiritual (bisericile din Frunzanesti, Pitigaia si Plataresti) - trei lacrimi de cainta pe drumul suferintei domnitorilor romani. Inca mai ezitam cand am intrat in biserica, dar, vazand zidul pravalit in dreptul altarului prin care sufla vantul, vazand minunea de catapeteasma veche de 400 de ani, crapata si legata cu sarma, de pe buze mi-a tasnit revolta si legamantul. Cineva trebuia sa reinvie spiritul acestui loc, sa reaprinda candela rugaciunii. Cativa ani mai tarziu, admirand turla abia refacuta cu olane si placute de ceramica, mi-am zis: << Multumesc, Doamne! Ce a fost mai greu a trecut>>. Nici cu gandul nu gandeam ca greul abia incepea. Timp de 10 ani, aveam sa slujesc Sfanta Liturghie printre schele, gropi de var si mormane de pietris. Timp de 10 ani, locul meu de munca a fost un santier nesfarsit."
De felul sau, parintele Paul Lepadatu e un luptator, dar ceea ce era de facut la Plataresti depasea cu mult puterea unui singur om. Aici, totul se masura in miliarde, in sume astronomice: 7 miliarde zidaria, 2 miliarde refacerea picturii, 12 miliarde amenajarea chiliilor. Cu tot ajutorul primit - de la fostul ministru Noica pana la oamenii din sat, de la fotbalistul Catalin Munteanu la inimoasa doamna Marilena Dabija, care a donat marmura -, parintelui i-a revenit mereu partea cea mai grea a lucrarii: insistenta si indaratnicia de a nu ceda, istetimea bunului gospodar si taria de a se lupta cu indoielile lui, cu scepticismul oamenilor. E limpede ca fara suflet nu poti face nimic - cu atat mai putin o biserica. "Sunt lucruri" - va continua parintele - "care nu se masoara in bani, ci in forta gandului. In 90, stiind ca va veni inflatia, am cumparat 40 de metri cubi de cherestea, 20 de tone de ciment, 30 de tone de fier beton, 60 de tone de var. Toate acestea la un loc nu inseamna nimic. Nu fac nici cat o coliba. Trebuie sa le pui in opera, sa dai cu ele o forma. Tot timpul numai la asta ma gandeam: adunand, nu cumva sa risipesc."
Stareta la 24 de ani
Departe de a fi incheiata, lucrarea continua, manastirea avand deja doua maicute si o stareta - monahia Mihaela Dumitrescu de doar 24 de ani, studenta la Drept si doctorand in teologie. Orice inceput se cuvine a fi cinstit prin tinerete, prin patosul si vitalitatea varstei. Altfel, ar fi peste masura de greu sa rezisti aici. Stalp de sprijin boltii ceresti, orice biserica se inalta mai putin din caramizi, cat din jertfe si ispitiri fara numar. E foarte greu. E o lupta crancena. Cateodata, pana si parintele simte ca se clatina. E vorba de bani, de miliarde multe, dar mai ales de rautatea oamenilor. Mult timp a pierdut parintele Lepadatu in obositoare procese pentru a recupera (cu acte in regula) macar o parte din terenul cuvenit manastirii. Multe si fara folos discutii a avut cu directorul spitalului din preajma, pentru a recupera beciul domnesc sau pentru a permite maicutelor sa ia doua caldari de apa, singura cismea din zona fiind chiar in curtea institutiei medicale.
Fara a se pierde cu firea, in astfel de momente parintele cade la rugaciune, inchinandu-se indelung la icoana Sfantului Mercurie, salvata miraculos de nu se stie cine din numeroasele incendieri si cutremure, din marea invazie a tatarului Mehmed Ghirai si din jaful care nu a mai lasat in Plataresti "nici un fir de iarba crescand, nici un cocos cantator". Scitul Mercurie, stramosul nostru dobrogean, vegheaza. Rugaciunile lui fac si astazi miracole, vindecari greu de crezut. Un baietel de doar 10 ani, din Bucuresti, s-a vindecat de cancer osos. Maria Dabija, tot din Bucuresti, s-a rugat la icoana si, a doua zi, mama ei, paralizata in urma unui atac cerebral, s-a ridicat din pat. Chiar si parintele Paul Lepadatu a simtit puterea sfantului cand, bolnav de chist hidatic, slabise 20 de kilograme si medicii nu-i dadeau multe zile de trait, la operatie gasindu-i o tumora enorma, cat o minge. Zbatandu-se intre viata si moarte, parintele s-a rugat lui Mercurie si s-a legat cu juramant ca va termina constructia. A doua zi, impins de o putere nevazuta, a parasit spitalul cu tuburile de drena in spate si a slujit Sfanta Liturghie ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
La Plataresti, drumul umilintei si al calvarului de altadata duce, de fapt, spre Dumnezeu, spre mantuire. In dreapta catapetesmei, veche de aproape 400 de ani, vegheaza fara de varsta figura sfantului scit, "mare la trup, frumos la fata, galben la par si rumen in obraji", asa cum scrie cronica si Mineiul bisericii. Invesmantat in aur si lumina, cu armura sa stralucitoare de ostean, pare a repeta tacut porunca domneasca a neamului basarabesc, intarind cu duh si rugaciune lucrarea manastirii, asemenea tocmelii legiuite de ziditorii si ctitorii ei: domnitori, vladici si mireni simpli deopotriva.Sorin Preda