Forma maxima

Redactia
Solutii simple pentru ereziile primaveriiCand stomacul intra in greva. Fiecare anotimp are "chichitele" lui, pe care organismul trebuie sa le depaseasca cu bine. Iarna, ne luptam cu gripa si cu bietul ficat, epuizat de toxinele eliminate de excesul de carne si de grasimi, vara, caldurile toride ne p...

</b><b>Solutii simple pentru ereziile primaverii</b><b>Cand stomacul intra in greva

Fiecare anotimp are "chichitele" lui, pe care organismul trebuie sa le depaseasca cu bine. Iarna, ne luptam cu gripa si cu bietul ficat, epuizat de toxinele eliminate de excesul de carne si de grasimi, vara, caldurile toride ne pun la grea incercare inima, toamna este prin excelenta sezonul reumatismului si al depresiilor, in timp ce primavara este anotimpul temutelor astenii (despre care am discutat in numarul trecut), dar si anotimpul durerilor de stomac. Gastritele, sub diferite infatisari, ulcerele adormite se trezesc o data cu venirea primelor valuri de aer cald. Bineinteles ca, fundamental, de vina pentru aceste probleme nu este primavara, ci noi, cei care nu suntem suficient de atenti la semnele pe care le primim de la propriul nostru organism, facand pe toata durata anului greseli, care se razbuna in anumite momente-cheie. Intrucat momentul-cheie numit primavara deja a sosit, ne grabim sa va punem la dispozitie si cateva "solutii" cu care sa poata fi indreptate lucrurile.

Prevenirea si tratarea gastritelor

De aceasta afectiune sufera, la ora actuala, in forme mai mult sau mai putin grave, aproape... 25% din populatia tarilor civilizate. De la banalele arsuri care apar inainte sau dupa masa la insuportabilele dureri tip gheara sau la naprasnicele junghiuri tip lovitura de cutit - toate alcatuiesc "arsenalul" gastritei, cu care majoritatea oamenilor se confrunta mai ales acum, la trecerea de la anotimpul rece la cel cald.
Pentru cine a lucrat intr-o farmacie, portretul bolnavului de gastrita este clasic: apare indoit de durere si cere o cantitate impresionanta de calmante si pansamente gastrice, se intereseaza de un loc unde ar putea face consultatii, dupa care, daca are noroc de o perioada mai buna, uita de tratament si de regim, pentru a aparea, dupa un timp, intr-o stare si mai grava. Dincolo de conotatiile comice, aceste situatii pot lua o turnura suficient de grava pentru a privi cu seriozitate aceasta problema, luand din timp masurile cuvenite. De la bun inceput, trebuie spus ca, de obicei, medicatia clasica cauta doar calmarea durerilor, si nu retezarea din radacina a bolii, motiv pentru care bolnavii care urmeaza acest tip de tratament sunt supusi, practic, unui chin prelungit. Medicina naturista este mult mai generoasa in aceasta privinta, oferind leacuri care au darul nu doar de a calma durerile, ci si de a ajuta la reglarea unor procese in fiinta, asa incat aceasta afectiune sa dispara complet. Iata cateva asemenea leacuri:

</b><b>Gestionati stresul

Gastrita este prin excelenta o boala care apare la persoanele foarte incordate, care acumuleaza tensiuni fara a avea posibilitatea de a le elimina. Iritarea, mania mai mult sau mai putin inabusita, frustrarile, angoasele si alte emotii de acest gen gasesc ca "paratrasnet" anumite organe din corp - de obicei, stomacul si ficatul (dupa o anumita varsta, si sistemul cardiovascular) -, perturbandu-le activitatea si imbolnavindu-le. In aceasta perioada de primavara, cand alimentatia este in schimbare, iar emotivitatea, la unison cu schimbarile meteorologice, este crescuta, stresul loveste mai ales stomacul. Solutia cea mai buna pentru a ne feri de aceasta situatie este, fireste, controlul stresului, dar cum? In tari ca Statele Unite, Canada, Anglia au fost create adevarate programe numite stress-management. In aceste programe cu caracter preventiv, cursantii invata sa-si controleze emotiile prin cele mai diverse mijloace - de la relaxare autogena si tehnici de respiratie la controlul direct, intuitiv al starii launtrice, obiectivat prin vizualizarea pe ecranul unui calculator a propriilor parmetri cerebrali sau emotionali. Metodele simple de tratament care urmeaza sunt, de fapt, asemenea tehnici de management al stresului, special adaptate pentru combaterea gastritei.

Invatati sa va relaxati zonele dureroase

Stresul si emotiile negative, inainte de a se transforma in cunoscutele junghiuri la stomac, au o perioada de acumulare pe care, daca suntem atenti, o putem surprinde din timp, procedand la o salvatoare detensionare. Cel mai usor ne dam seama de acumularea tensiunilor psihice prin cresterea starii de contractura a muschilor. Primii care se incordeaza, atunci cand tensiunea emotionala a depasit cotele admisibile, sunt de obicei muschii faciali, apoi urmeaza zona cefei, a umerilor si - mai ales la cei predispusi la afectiuni gastrice - zona stomacului. Apar senzatii diverse, traduse prin expresii ca "ghem in stomac", "nod in stomac", "greutate in stomac" etc. De aici si pana la declansarea crizei de gastrita nu mai este decat un pas. Inainte ca el sa fie facut, putem insa face urmatoarea manevra salvatoare: pentru a aprofunda relaxarea abdomenului, vom urmari ca la fiecare inspiratie sa facem sa se dilate mai ales zona inferioara a plamanilor, crescand foarte lent amplitudinea respiratiei. Pentru a usura acest proces, putem aseza o palma pe zona stomacului, fara a presa deloc. La fiecare inspiratie, palma trebuie sa fie impinsa in fata prin dilatarea lobilor inferiori ai plamanilor. Manevra poate fi facuta in pozitia culcat sau asezat pe scaun. Pentru ca aceste demersuri sa fie eficiente, este necesar doar sa fim atenti si perseverenti, fara a ne descuraja daca apar dureri sau daca procesul relaxarii este dificil.

Vizualizarea creatoare

Daca aveti putina imaginatie, aceasta metoda va poate ajuta enorm pentru a va autovindeca. Exercitiul de vizualizare care va fi descris in continuare l-am experimentat, cum se spune, pe propria-mi piele, in primii ani de studentie, cand am fost cuprins de niste dureri sfasietoare in zona stomacului. Diagnosticul pus dupa investigatii de specialitate - gastrita hiperacida. Aplicand aceasta tehnica, am avut surpriza si usurarea sa constat ca, dupa doar 20-30 de minute de efectuare a ei, durerile bateau in retragere, pentru perioade tot mai lungi de timp. De unde ma trezeam in fiecare noapte indoit de durere, cu regurgitatii acide, ajunsesem sa uit zile in sir de boala, pentru ca, in final, ea sa se vindece complet in momentul in care am facut si un tratament simplu, cu plante medicinale. Iata metoda de vizualizare, care se aplica foarte bine chiar si atunci cand ati ajuns in criza:
- inchideti ochii, destindeti-va corpul si respirati de cateva ori, cautand pe cat posibil sa va eliberati de ganduri si de stresul generat de durere;
- vizualizati interior, in zona stomacului, o sfera (nu trebuie sa fie perfecta din punct de vedere geometric) alcatuita din lumina verde;
- cu fiecare respiratie, vizualizati aceasta sfera, marindu-i si pastrandu-i densitatea si luminozitatea, pana ce cuprinde toata zona abdominala;
- dupa ce durerea a disparut complet, continuati aceasta vizualizare inca 10 minute.
Este dificil de imaginat eficienta acestei tehnici pentru cine nu a experimentat-o niciodata. De altfel, acest gen de exercitii de vizualizare tind sa revolutioneze psihoterapia, fiind foarte eficiente in cele mai diverse si mai grave afectiuni: astm, epilepsie, hipertensiune, aritmie, migrene etc.
Exercitiul prezentat este mult mai eficient, daca este facut de mai multe ori, in afara perioadelor de criza (deoarece in criza concentrarea este mai dificila), el avand si un rol profilactic extraordinar. O precizare importanta este ca nuanta de verde evocata nu trebuie sa fie foarte deschisa (gen verdele crud al ierbii), ci mai inchisa, asemanatoare nuantei padurilor de brad (care este considerata cea mai calmanta).

</b><b>Leacuri de primavara cu muguri

Tratamentele moderne cu muguri sunt gaselnita unui medic francez, celebru in tara sa, Max Teteau. Pe la mijlocul secolului, vazand ca medicina populara, cu miraculoasele sale remedii, se pierde, el a facut mai multe cercetari si asa a (re)descoperit tratamentele cu muguri. Dintre cele 50 de tipuri de muguri folositi de el in mod curent, cei de smochin s-au dovedit a fi cei mai eficienti in tratamentul bolilor de stomac si digestive, mai ales daca ele apar pe fond de stres.
Dupa ce, in urma cu doi ani, am publicat pentru prima oara in revista noastra un articol despre folosirea mugurilor (care la noi in tara se gasesc sub forma maceratelor glicerinate produse de firma Plantextrakt din Cluj), am fost foarte interesat in a-mi obiectiva mai bine eficienta acestor tratamente. Din acest motiv, impreuna cu mai multi medici si farmacisti cu care colaborez, am observat la mai multi pacienti efectul administrarii, in cateva afectiuni, a maceratelor glicerinate din diferite specii. Spre bucuria noastra, extractul de muguri de smochin a fost la inaltimea asteptarilor, dand rezultate exceptionale in majoritatea cazurilor (circa 70% din pacienti) de gastrita urmarite. Fireste, fiind vorba de o boala care devine acuta numai in anumite perioade ale anului, care pare adormita pentru a reveni chiar si dupa cativa ani, nu putem afirma inca foarte multe despre stabilitatea in timp a acestor tratamente. Cert este insa ca au fost numeroase cazuri in care doar tratamentul cu muguri de smochin, fara nici un alt fel de adjuvant si insotit de o dieta minima, a dat rezultate neasteptat de bune, uimindu-i chiar si pe pacientii mai sceptici. Un tratament cu macerat glicerinat din muguri de smochin dureaza minimum trei luni, timp in care se iau de trei ori pe zi, inainte de masa cu 15 minute, 30-50 de picaturi de preparat, diluate in apa.
Extractul de smochin se gaseste in farmaciile cu profil homeopat din tara sub denumirea de Ficus carrica.
Celor care locuiesc in localitati unde nu exista asemenea farmacii, le recomand numarul de telefon al unei farmacii din Brasov (tel. 068/32.84.20), care trimite prin colet postal, in toata tara, extractele acestea.

Gasiti-va meniul potrivit

Una dintre marile dificultati ale acestei perioade este alcatuirea regimului alimentar. Dilema apare din faptul ca, pe de-o parte, organismul are nevoie de zarzavaturile crude si de salatele care apar acum, iar pe de alta parte, aceste schimbari alimentare pot afecta stomacul, care este foarte sensibil in aceasta perioada. In plus, nici un bolnav de gastrita nu se aseamana cu celalalt sub aspectul sensibilitatii stomacului la diferitele tipuri de hrana, asa incat o reteta universala nu poate fi data. Singura solutie care ramane este testarea prudenta si plina de rabdare a efectului alimentelor asupra digestiei dvs. Iata si cateva alimente-medicament pentru stomac:
Laptele crud (atentie de unde il procurati!) - are un efect calmant la majoritatea bolnavilor de ulcer si de gastrita. Cel mai bun efect il are insa - atentie! - laptele nedegresat si prelucrat industrial, care se pare ca este vaduvit de anumite componente care il fac usor de digerat.
Untul clarificat - este un remediu ayurvedic clasic (cunoscut si sub numele de ghee), fiind mult mai eficient si mai bine tolerat decat laptele. Se administreaza uns pe paine prajita, cu legume (cartofi, mai ales) fierte sau cu orez. Iata modul lui de obtinere: se pun intr-o oala curata doua pachete de unt (200-250 g) la foc mediu. Se lasa sa ajunga la punctul de fierbere, dupa care se reduce focul, lasand untul sa fiarba si luand din cand in cand spuma de deasupra. La un moment dat, el capata o culoare chihlimbarie si devine limpede (asa incat putem vedea fundul cratitei sau al ceaunului). In acel moment (in nici un caz mai tarziu), luam cratita de pe foc si turnam untul clarificat incins intr-un vas curat, avand grija sa nu turnam si reziduul ramas pe fundul cratitei (reziduu care este nefolositor si se arunca).
Supele pasate - obtinute din legume fierte (morcov, patrunjel, ceapa, telina, cartofi), consumate caldute, sunt de obicei un adevarat balsam pentru stomac. Pentru a le asorta cu primavara, dupa ce au fiert, puteti adauga in ele verdeata din belsug, tocata marunt, dar pusa in tifon si scoasa dupa 20-30 de minute, asa incat sa ramana doar aroma ei.
Sucul de lamaie - diluat in apa (calduta) este un antiacid redutabil. In plus, el are o subtila actiune de desensibilizare asupra stomacului care, cu timpul, va putea tolera mai multe alimente crude, adaptandu-se firesc la regimul alimentar specific anotimpului cald.Ilie Tudor