Nemtii descopera Romania</b><b>Stefan Dottling
(Stuttgart, Germania)</b><b>"Cand am ajuns pentru prima data in Romania, am simtit ca Dumnezeu ne-a pus in inimi o mare iubire pentru aceasta tara"
In centrul comunei sibiene Laslea (Grosslasseln), acolo unde timp de zeci de ani a fost locul unei scoli sasesti (devenita inutila dupa plecarea in masa a sasilor), se inalta azi frumoasa cladire a Spitalului Crestin "Sfantul Lukas". Prin renovarea vechii scoli si prin adaugarea unor corpuri noi, a luat nastere un asezamant unic in tara, datorat unei pilduitoare prietenii romano-germane, bazata pe credinta in Dumnezeu. Fondatorii "minunii" sunt preotul evanghelic Gerd Sander, din orasul german Neuendettelsau, preotul evanghelic Martin Turk-Konig, din Sighisoara, si doctorul Petru Oprean, din Laslea. Cum in zona mai traiesc inca 300 de sasi, in marea lor majoritate oameni singuri si in varsta, care nu au pe nimeni, programul "Lukas" a urmarit initial sprijinirea cu prioritate a acestora. Cu timpul, spitalul-camin s-a deschis insa si altor nefericiti, batrani bolnavi fara nici un sprijin pe lume, singuri in fata mortii. Banii au venit din Germania. O fundatie creata de parintele Sander a colectat, de-a lungul anilor, sume de bani si materiale necesare edificarii spitalului. Tot din Germania au fost adusi voluntari care sa ajute la desfasurarea lucrarilor si contabilizarea resurselor, veritabili asi ai organizarii. Printre acestia se numara si actualul manager, Stefan Dottling, originar din orasul Stuttgart, care a venit cu sotia sa, Annedore. Aflat in cel de-al patrulea an de serviciu in "conditii romanesti", d-l Dottling nu numai ca nu s-a grabit sa se intoarca in Germania, dar a devenit chiar si tatal a doi copii adoptati, pe care-i iubeste si care-l fac fericit.
"Ne-am luat trei luni de gandire si de rugaciune, iar dupa aceea am spus: <<Da, mergem in Romania!>>"
- Pentru nivelul intelegerii romanesti actuale, e greu de patruns misterul unui german care-si paraseste tara si slujba, pentru a activa in Romania ca voluntar. Cum ati ajuns la Laslea, domnule Dottling?
- Ca absolvent de Cibernetica, lucram la un Institut de cercetare de langa Stuttgart, in calitate de expert in procese economice. Parintele Sander mi-a propus sa vin in Romania pentru sase luni. Mi-a spus ca avem de facut o lucrare tare placuta lui Dumnezeu. Eu sunt evanghelist protestant, asa ca am acceptat cu placere sa contribui, in felul meu, la diminuarea suferintei unor semeni nefericiti: batranii. In plus, eram curios sa vad Romania, sa inteleg mai bine mentalitatile din Est. In faza initiala, am urmarit intreaga desfasurare din punct de vedere organizatoric a spitalului din Laslea, am coordonat oamenii si resursele materiale. A fost extrem de interesant; o aventura pozitiva incredibila. Apoi, responsabilii proiectului m-au intrebat daca pot sa-mi imaginez o sedere mai lunga la Laslea, pentru a ma ocupa de partea organizatorica a spitalului. Impreuna cu Annedore, sotia mea, ne-am luat trei luni de gandire si de rugaciune, iar dupa aceea am spus: "Da, mergem in Romania!". Si vom sta acolo cat va fi nevoie. Aceasta este calea aratata de Dumnezeu in timpul rugaciunilor noastre.
- Dar Annedore, sotia dvs., cum a primit ideea?
- (Reproducem exact romana d-lui Dottling): A fost o decizie de inima din amandoi.
- Cum au reactionat colegii de la Institut? Ei citisera in ziare si vazusera la televizor doar nenorocirile din tara noastra - aurolacii, hotii, tiganii - in cadrul permanentei campanii de "exotisme" din Carpati.
- Colegii au fost surprinsi. "Ce vrei sa faci acolo?", ma intrebau cu un aer de compatimire. Cei mai conservatori ma priveau cu mila, ca pe un bolnav, de parca ar fi dorit sa-si ia adio de la un inconstient ce-si va lasa oasele pe campiile magice ale lui Dracula. Altii, cu aventura pe inima, au inteles pana la urma si mi-au dorit succes.
- In definitiv, ce anume v-a indemnat sa veniti, domnule Dottling? Sunteti o fire aventuroasa?
- Nu aventura a fost motivul venirii noastre aici. Motivul a fost credinta. Cand am fost prima data in Romania, am simtit ca Dumnezeu ne-a pus in inimi o mare iubire pentru aceasta tara. Ne-a placut si nu ne-a fost greu sa ne imaginam cum ar fi sa stam mai multi ani si poate chiar pentru totdeauna. Oricum, repet ca venirea noastra aici este de la Dumnezeu.
"Am fost fericiti sa infiem doi copii"
- Unde locuiti si cum v-ati acomodat cu viata la tara?
- Locuim in satul Rondola, unde am cumparat o casa de la un sas plecat. Aici ne-am imbunatatit limba romana, al carei studiu l-am inceput in Germania cu o svaboaica din Banat. Sotia mea, de profesie educatoare de gradinita, nu lucreaza, pentru ca are destul de munca acasa, ca mama. Am fost fericiti sa infiem doi copii romani, pe care i-am botezat Joshua si Samuel - in varsta de un an, respectiv opt saptamani. Am venit cu gandul sa stam trei ani, dar in 2000 am prelungit sederea; mai ales ca avem, cum spuneam, doi copii de crescut. Fata de Germania, viata aici e mult mai simpla si mai sanatoasa. Acolo, totul este perfect si trebuie sa fii mereu intr-o competitie stresanta de a te mentine in sistem. Partea proasta a simplitatii din satele romanesti este ca nu totul functioneaza cum trebuie. Cu asta ne confruntam zilnic, dar intr-un grafic descrescator, fiindca, desi cam prea incet, mentalitatile romanilor se schimba. Ne-am luat un orizont de asteptare si incercam sa vedem mai mult partea plina a paharului.
- Aceasta e o tema pe sufletul nostru. Cum vedeti tranzitia romanilor spre o lume normala?
- Lipsa cea mai mare din aceasta tara nu e lipsa de bani, ci lipsa de oameni curajosi, care sa-si asume responsabilitati, sa-si ia soarta in propriile maini. Acest lucru se datoreaza, desigur, sistemului comunist care a tulburat profund societatea, provocand mutatii greu de corijat peste noapte. Pe de alta parte, aproape doua milioane de oameni valorosi au emigrat in ultimii 50 de ani, lasand tara fara o elita consolidata. Nu lipsit de importanta este faptul ca oamenii cu functii in vechiul sistem detin functii si in prezent - ceea ce incetineste schimbarile atat de necesare. Singura speranta este generatia tanara, in care trebuie sa se investeasca mai mult, pentru ca e formata din persoane capabile sa-si asume responsabilitati.
"Trebuie sa recunosc un lucru: aici nu am timp sa ma plictisesc"
- Va aflati, asadar, de patru ani printre romani. Nu v-ati plictisit?
- Trebuie sa recunosc un lucru: aici nu am timp sa ma plictisesc. Tot timpul bate cineva la usa, sunt in legatura cu oamenii in permanenta. Ca persoana de contact pentru partenerii din Germania, comunic toata ziua prin telefon, fax, e-mail. Seara, ma asteapta bucuria din familie si televizorul conectat la o "farfurie" de satelit pentru receptionarea canalelor germane si austriece. Nu am taiat, desigur, legaturile cu tara mama, cu parintii nostri. Cu toate acestea, nu ne ducem acasa mai des de o data pe an. In schimb, am primit vizita parintilor, fratilor si surorilor, a prietenilor. Cand au aterizat in linistea de aici, nu le-a venit sa creada. Au avut doua saptamani de odihna extraordinare, fiind incantati de peisaje, de munti, de sate, de caldura oamenilor. Intr-o masura, am simtit ca ne invidiaza pentru sansa de a trai intr-un spatiu cultural atat de bogat si divers, nu departe de tezaure vii, precum Sighisoara, Sibiul, Brasovul, Branul, Carpatii si celelalte.
- Cum va intelegeti cu vecinii? Unde va faceti cumparaturile? Cum va distrati?
- Avem vecini foarte buni; cativa sunt sasi batrani, unii romani, iar altii germani, pentru ca nu suntem singurii nemti care traiesc in Laslea. Mai avem persoane venite voluntar in cadrul personalului operativ al spitalului, in frunte cu doamna Margit Rheingans, sefa administratiei. Intre vecinii mei l-as putea include pe simpaticul fermier Peter Frank din Noul Sasesc, un alt german venit pe meleaguri romanesti (a nu se confunda cu un sas revenit pe meleagurile natale), care a cumparat pamant si si-a intemeiat o ferma de vaci foarte prospera si care, dupa 10 ani de Romania, "a uitat" de Germania. (Nota redactiei: revista noastra va scrie, in viitorul apropiat, despre domnul Frank.) Vecinii vin in vizita, romanii scuipa, simbolic, pe copii, sa nu-i deoache (imi place acest gest de magie alba), iar nemtii si sasii se intrec in a-i da sfaturi mamei atat de ocupate. Ne intalnim si la sarbatori, la Craciun, la Pasti, la un pahar de bere sau de vin. Nu demult, am fost nasi la o nunta, in Sighisoara. S-a maritat roaba lui Dumnezeu, Adela, cu umilul rob al lui Dumnezeu, Christian, un german stabilit aici, ca si noi. A fost o nunta mixta, de traditii locale si germane. Ceea ce ne lipseste, totusi, sunt bunicii. Noi am crescut cu bunicii aproape si stim cat e de importanta dragostea lor. Probabil ca, la viitoarele lor vizite, ii vom tine mai mult la Laslea, sa se joace cu nepotii. Cat despre cumparaturi, le facem pe plan local: la Danes, la Sighisoara, la Laslea. Ouale, cartofii, laptele si morcovii le cumparam insa din sat, de la vecini. Sunt foarte gustoase si, sigur, fara chimicale.
- Daca pana la urma veti parasi Romania, ce le veti spune copiilor cand vor creste?
- Aceasta va fi o provocare pentru noi. Copiii trebuie sa stie de unde vin, unde s-au nascut. Dar nu cred ca va fi o problema sa revenim aici, cel putin o data pe an. Va fi construita, mai mult ca sigur, o autostrada directa, pana cand vor implini ei 10 ani. In orice caz, nu vor deveni niste "nemti" rupti de mostenirea lor culturala, de radacinile existentei lor. Si vor fi cu atat mai fericiti, cu cat in viata familiei noastre ideea romaneasca a intrat definitiv."Daca tinerii care lucreaza la noi au in ochi dragoste pentru bolnavi, au si loc de munca. Daca nu sunt capabili de aceasta, ne uscam cu totii in fata lui Dumnezeu"
In completarea interviului nostru, am solicitat doctorului Petru Oprean - unul din fondatorii spitalului, marea inima care bate in acest pilduitor asezamant medical, risipind pe-ndelete caldura si bunatate - cateva cuvinte privind activitatea spitaliceasca de la "Sfantul Lukas".
- Desi programul "Lukas" i-a avut, initial, in vedere pe sasi, spune dr. Oprean, el este deschis, practic, pentru orice bolnav, in mod gratuit, cu conditia sa aiba o boala grava, diagnosticata intr-o unitate sanitara, si sa-si dovedeasca singuratatea pe lume, adica sa nu aiba familie. Cu o programare prealabila, la noi gasesc cea mai buna ingrijire, cele mai bune conditii de cazare, igiena si masa, cea mai buna medicatie. Angajatii nostri sunt tineri sub 35 de ani, iar selectia lor se face cu exigenta. Daca cei care lucreaza la noi au in ochi dragoste pentru bolnavi, au si loc de munca. Daca nu sunt capabili de aceasta, ne uscam cu totii in fata lui Dumnezeu. Prin exemplul spitalului nostru, dorim sa impunem acest gen de asezaminte crestin-medicale in toata tara. Mitropolia Moldovei a construit deja primul spital al Bisericii, cu 25 de paturi, la Iasi. A fost dat, astfel, semnalul muncii diaconice, un concept uitat sub regimul comunist.
Cei interesati se pot adresa direct spitalului, la tel/fax: 069/83.71.76 sau e-mail: Lukas@sibnet.ro, in atentia medicului Petru Oprean.
Adresa postala: Spitalul "Lukas", comuna Laslea, jud. Sibiu, cod 3139.
Ion Longin Popescu