Miodrag Belodedici"Cand ma uit in urma si ma gandesc la cata alergatura si cata uzura s-au strans in anii astia, ma lasa genunchii"
Cu binecunoscuta sa alura longilina, Miodrag Belodedici apare la intalnire cu precizia unui ceas elvetian. Isi pastreaza eleganta si siguranta cu care isi domina adversarii pe gazon, dar sclipirile din ochi ni-l prezinta mai degraba ca pe un etern pustan, un pic timid, un pic strengar. Dupa interviu, urmeaza un nou antrenament, la care "Belo" trage la fel de tare ca orice tanara speranta a Stelei, chiar daca la 37 de ani are in urma o cariera extraordinara si este, poate, cel mai galonat fotbalist roman. Singurul care a castigat de doua ori cel mai important trofeu european de club, Cupa Campionilor, Belodedici este printre putinii componenti ai generatiei de aur a fotbalului romanesc care joaca in tara si, fara sa se gandeasca prea mult la varsta si la trecut, se indreapta spre un nou titlu de campion.
"Mai joc sase luni, mai joc un an, cat ma tine"
- Antrenamente, cantonamente, turnee, meciuri - iata un traseu standard pe care-l urmati de peste 20 de ani. Mai exista ceva entuziasm, placere, in ceea ce faceti, sau reusiti sa va mentineti in top, pentru ca sunteti un profesionist 100% si aveti ambitia sa va faceti meseria cat mai bine?
- De placere se poate vorbi cu adevarat cand esti tanar, in crestere, cand arzi de nerabdare sa joci, sa fii in competitie, sa arati ce poti. Sa fiu sincer, si acum joc fotbal cu placere, dar pana sa ajungi in teren ai de muncit enorm, trebuie sa faci sacrificiile astea care se numesc cantonamente, antrenamente, pregatire de iarna. Nici cand eram mai tanar nu-mi erau prea dragi, acum cu atat mai putin. Vin si dupa mai multi ani in care am jucat in strainatate, acolo unde antrenamentele sunt mult mai lejere ca in Romania. Acum joc insa din nou la Steaua Bucuresti, sunt profesionist si imi duc munca pana la capat.
- Fostii dvs. colegi, Ilie Dumitrescu, Victor Piturca, Marius Lacatus, si-au pus ghetele in cui si au devenit antrenori. Nu va tenteaza deloc sa duceti lupta de pe banca tehnica si nu de pe gazon, sau vreti sa amanati cat mai mult nostalgia retragerii?
- Nu am luat o hotarare ferma, inca nu stiu cat voi mai juca, cand ma voi retrage. Imi tot zic: "Mai joc sase luni, mai joc un an, cat ma tine". Tot ce stiu este ca sunt pe sfarsite cu cariera de fotbalist, la varsta asta incepi sa ai probleme si cu picioarele, si cu spatele. Pe langa uzura fizica intervine si cea psihica, incepe sa te macine banda asta rulanta: antrenament - meci - turneu - cantonament. Dar pana la urma, tot rutina asta ma tine strans legat de fotbal, pentru ca asta am facut toata viata mea si e greu sa scapi de obisnuinta. Atunci cand ma voi retrage, pe de o parte o sa zic mersi ca am scapat cu bine, daca voi scapa cu bine, si pe de alta parte imi va lipsi. Am avut noroc pana acum ca m-au ocolit accidentarile grave, rupturile, am avut norocul sa castig si ceva bani din fotbal, asa ca merg mai departe fara sa ma gandesc mult la retragere. Am si carnet de antrenor, pe care il voi folosi atunci cand va veni momentul.
Nepotul cojocarului din Socol
- D-l Cristian Topescu, directorul de imagine al Stelei, care a intermediat acest interviu, m-a avertizat ca sunteti foarte scump la vorba, mai ales in ce priveste viata personala. Ne puteti totusi povesti cate ceva despre copilarie, despre momentele in care ati decis ca fotbalul va fi drumul dvs. in viata?
- Sunt din Socol, unul dintre cele patru-cinci sate de sarbi situate la cativa kilometri de Dunare. Bunicul meu era cojocar, tata - sofer de autobuz, aveam pamant, vaci, oi, tot felul de animale; le mai dadeam si noi, eu si cele doua surori ale mele, o mana de ajutor parintilor. Altfel, cu scoala, cu scaldatul si pescuitul in Dunare si cu atractia principala - fotbalul. Duminica se strangea tot satul pe terenul de fotbal si se incingeau meciuri de zile mari. Tata ar fi vrut sa ma dea sa fac o meserie, dar cum toata lumea imi spunea ca sunt talentat si trebuie sa merg la fotbal, am ajuns sa joc la Moldova Noua, unde am facut liceul. La 18 ani am venit la Bucuresti, la Scoala de fotbal "Luceafarul", iar apoi la Steaua.
- La ora actuala, fotbalul seamana mai mult cu o afacere decat cu un sport: contracte, impresari, scandaluri, interese financiare imense. Era fotbalul mai frumos, mai curat la inceputurile carierei dvs.?
- Meciurile erau la fel de incrancenate ca si acum, insa, in afara terenului, lumea fotbalului era mult mai linistita si mai fair-play. Nu erau atatea scandaluri, declaratii, vorbe urate, tensiuni. La inceputurile carierei mele, fotbalul se juca mai mult din placere si, chiar daca fotbalistii consacrati stiau sa-si urmeze interesele financiare, nu era asa o lupta si o alergatura dupa bani. Au fost momente frumoase, in care am legat prietenii, ce au rezistat in timp, cu colegii mei - Hagi, Gabi Balint, Marius Lacatus.
- Cum ati suportat despartirea de casa, de satul sarbesc de pe malul Dunarii, cum v-ati acomodat cu tumultul Bucurestiului?
- Eram tanar, imi doream foarte mult sa reusesc, sa joc fotbal la nivel inalt, sa ajung in varf, eram foarte concentrat. Mai vorbeam cu parintii la telefon, ma "luam" cu colegii si prietenii de la "Luceafarul" si uite-asa uitam de dorul de casa. Nu am avut probleme de adaptare nici la Steaua. Am fost la inceput un pic timorat, era un club mare, cu jucatori celebri - ca Iordanescu, Sames, portarul Iordache -, se juca cu stadionul plin. Ma gandeam: "O sa reusesc, n-o sa reusesc?", dar incet-incet mi-am facut loc in echipa, am avut norocul sa fiu in forma cand s-a facut schimbul de generatii si am fost printre cei cu care s-a construit o noua echipa.
Bucuresti - Belgrad - Valencia - Ciudad de Mexico tur-retur
- Si contactul cu fotbalul strain, cu alte standarde si mentalitati?
- La Steaua Rosie Belgrad, lucrurile au mers la fel de bine ca la Bucuresti. In plus, eram mai aproape de casa, de Socol. In Spania, au fost ceva probleme, cluburile la care am jucat erau in situatii mai delicate, se tot schimbau antrenorii, presedintii, dar si asa am ajuns cu Valencia pe locul Iii si am participat de cateva ori in Cupele Europene. Oamenii erau primitori, ne invitau tot timpul la ei acasa, pe mine si pe sotia mea - care m-a insotit peste tot in lume, in week-end ieseam impreuna cu colegii si cu familiile in oras. In Mexic mi-a mers foarte bine. Cand am ajuns acolo, echipa se afla undeva in coada clasamentului si in scurt timp a tasnit pe locul I. Meciurile se jucau la ora 12.00 ziua, era soare, dar din cauza altitudinii nu era asa de cald. Dupa meci aveam doua zile libere, saream in masina si mergeam la Acapulco. Am vazut tot Mexicul, piramidele, urmele stravechilor civilizatii, celebrele statiuni Cancun, Acapulco, am locuit in Ciudad de Mexico, langa cel mai lung bulevard din lume, de 40 de kilometri. Mexicanii sunt niste oameni amabili si blanzi, care-ti vorbesc frumos si-ti promit cate-n luna si-n stele. Intri intr-un magazin, vanzatorul zice: "Spuneti ce doriti, orice vreti noi avem". Ii ceri ceva: "A, pai asta nu avem, dar in doua-trei zile aducem". Daca treci peste o luna, nici atunci nu au. Asa-s mexicanii: intarzie tot timpul, intarzie pana si fotbalistii, la masa, la stadion. Dar, una peste alta, Mexicul reprezinta o experienta frumoasa pentru mine. Daca nu era asa de departe de casa si daca prietenul meu, Marius Lacatus, nu m-ar fi convins in 98 sa ma intorc la Steaua, poate as fi jucat si acum in Mexic.
- Asa ca ati decis sa incheiati o cariera prestigioasa acolo unde ati rasarit in fotbalul profesionist, la Steaua. Daca priviti acum in urma, care este secretul longevitatii, ce v-a facut sa ramaneti atata timp in mare forma?
- Daca ati sta mai mult timp langa mine, ati vedea ca sunt un om simplu, fara secrete. Cred ca lucrurile care m-au facut sa ajung aici sunt talentul, norocul, de care un fotbalist are mare nevoie, si munca asta grea. Cand ma uit acum in urma si ma gandesc la cata alergatura, cata transpiratie si cata uzura s-au strans in anii astia, ma lasa genunchii.
Iulian Ignat
Carte De Vizita</b><b>Miodrag Belodedici s-a nascut pe 20 mai 1964, in localitatea Socol, judetul Caras-Severin. La 14 ani a inceput oficial fotbalul, legitimat la Moldova Noua. In Divizia A a aparat culorile unei singure echipe, Steaua Bucuresti, cu care a adunat 231 de meciuri, 21 de goluri, 4 titluri de campion si 3 Cupe ale Romaniei, o Cupa a Campionilor Europeni si o Supercupa a Europei. Transferat la Steaua Rosie Belgrad, "Belo" a castigat campionatul si Cupa in Iugoslavia si a adaugat in palmares o noua Cupa a Campionilor Europeni si o Cupa Intercontinentala, ambele cucerite in 1991, la cinci ani de la primul trofeu european. A mai jucat in Spania - la Valencia, Villareal, Valladolid, si in Mexic, la F.C. Attlante.
A debutat in echipa nationala a Romaniei in 1984 intr-un meci cu reprezentanta Chinei si a adunat 54 de selectii. A inscris pentru Nationala 5 goluri si a participat la trei turnee majore: Campionatul Mondial din 1994 si Campionatele Europene din 1996 si 2000.