Viata romanilor ortodocsi in BalcaniPr. Dumitrache Veriga - Albania"Sunt singurul preot roman din Albania"</b><b> Parintele Dumitrache Veriga vine tocmai din Albania. Vorbeste arar si cu sfiala parca, ezitand ici-colo in dreptul unui cuvant. Are infatisare de calugar - simplu, modest. Tot asa te si asculta - ca un monah pe care il intrerupi din rugaciune. Tresare doar cand il intrebi cum a ajuns in Albania. Pur si simplu nu intelege. Acolo traieste de cand se stie. Acolo ii sunt casa, rostul si familia. E limpede ca stim prea putine unii despre altii. Brusc, parintele Veriga se inflacareaza. Ca preot paroh al Bisericii "Sfantul Sotir" din Corcea (singura biserica romaneasca din Albania), are multe sa ne spuna. Candva, Moscopole era o Romanie mai mica. E grav ca noi, cei din tara, nu ne cunoastem istoria. Si mai grav e sa uitam ca in Albania mai traiesc inca 400.000 de romani.
Albania e plina de cimitire romanesti
- Parinte Veriga, din spusele dvs. reiese ca in Albania traiesc intre 300.000 si 400.000 de romani - o realitate despre care la noi in tara nu se stie aproape nimic. Cat de puternica este comunitatea romaneasca din Albania?
- Candva, romanii erau numerosi si puternici. La Plasa (localitate pur romaneasca) existau scoli in limba romana inca de la 1780. Acum, nu mai este nimic, multi plecand in 1918 de teama razboiului si a persecutiilor. Ce sa mai vorbim despre Moscopole, unde existau 42 de biserici romanesti, scoli si biblioteci renumite. Din toate, nu au mai ramas decat niste ziduri paraginite si mai multe cimitire. Albania e plina de cimitire romanesti. Cei care au ramas s-au risipit prin tara, iar multi pastreaza inca frica de a se declara romani. Si aici, ca si-n Grecia, ei au fost trecuti prin sabie si prin foc.
- Represiunile cumplite la care au fost supusi in trecut i-au facut pe romani sa-si piarda credinta ortodoxa?
- Nici vorba. Disparitia bisericilor se explica prin marea prigoana a anilor de comunism. Practic, in 1967, Albania s-a declarat stat ateist si, imediat, a inceput daramarea tuturor bisericilor cu tancul si buldozerul. Sigur ca si in Romania au fost asemenea demolari, dar in Albania nu a mai ramas nici macar un singur lacas de cult! Totul a fost ras pana la temelie. Romanilor albanezi nu le-a ramas decat sa se supuna si sa reziste in felul lor, pastrand toate icoanele si cartile sfinte in ascuns. Asa se face ca, dupa "93, cand am ridicat prima noastra bisericuta de la Corcea, oamenii au scos din beciuri odoare sfinte si Evanghelii in limba romana, icoane si chiar haine preotesti. Am ramas si eu surprins sa constat ca flacara ortodoxiei si romanismului nu s-a stins. Cu eroism, rabdare si intelepciune, batranii au salvat neamul de la pieire. Timp de 50 de ani, mosul familiei a fost deopotriva invatator si preot. El ii invata pe nepoti a scrie romaneste si tot el ii boteza in ascuns.
- Ce le lipseste acestor romani sa-si recapete identitatea, sa se simta ceea ce sunt?
- In vorbe, e simplu sa oferi solutii. In practica, lucrurile apar deosebit de complicat. E foarte greu sa refaci intr-o noapte ceea ce s-a stricat in 50 de ani. Ganditi-va ca avem scoli in limba romana, dar nu avem nici profesori, si nici manuale. Despre preoti, ce sa mai spun? Sunt singurul preot roman din Albania si asta pentru ca, venind in Romania, am stat mai multi ani la o manastire, primind taina sacerdotala. In Albania nu avem seminar teologic, cum nu avem nici macar cartile de cult trebuincioase. Saracia si lipsa de organizare anuleaza libertatile de care s-ar zice ca ne bucuram acum. Peste toate, suferim si din pricina misionarismului Bisericii Grecesti, care incearca sa ne impuna o alta constiinta etnica si, in buna parte, reuseste. Cateodata te cuprinde un pustiu de deznadejde, dar nu ne lasam. Abia am terminat constructia bisericii, organizez cursuri de limba romana pentru copii, zilnic botez oameni de 30-40 de ani, nascuti pe vremea comunismului. Incet, dar sigur, incep sa se adune semnele unei treziri nationale.
- Nu credeti ca Statul roman ar trebui sa va ajute mai mult? De pilda, de ce Patriarhia Romana nu trimite preoti misionari in Albania?
- Ca romani, noi facem parte din Biserica Ortodoxa Albaneza, care este autocefala. Prin urmare, sunt piedici canonice peste care nu se poate trece. Chiar si asa, se pot gasi solutii, Patriarhia de la Bucuresti fiind gata oricand sa ne ajute. Aceeasi deschidere o are si Statul roman, care ne trimite carti si manuale scolare, ne ajuta la editarea unei reviste sau ofera copiilor nostri burse de studii. Nu-i mai putin adevarat ca, dupa terminarea facultatii, majoritatea acestor studenti prefera sa ramana in Romania, unde nivelul de viata este mult mai ridicat ca in Albania, iar posibilitatile profesionale sunt mai mari. Chiar fiica mea este in aceasta situatie. A terminat Dreptul la Bucuresti si nici nu se gandeste sa se mai intoarca. Intr-un fel, o inteleg. Si eu, cand am venit pentru prima oara la Bucuresti, in urma cu zece ani, am fost beat de fericire sa aud pe strazi vorbindu-se romaneste, sa intalnesc oameni poate ingandurati, dar cu o caldura sufleteasca pe care nu o mai gasesti nicaieri in lume.
Dr. Liviu Alexandru Andercu - Grecia</b><b>"Vrem o biserica romaneasca la Atena"
Ajuns in Grecia acum 15 ani, medicul endocrinolog Liviu Alexandru Andercu a infiintat la Atena o asociatie romaneasca. Dupa unele statistici, in Grecia ar fi 500.000 de romani. Dupa altele, mai putini. Oricum, casatoriile mixte sau alte intamplari ale vietii nu au reusit sa-i dezradacineze. Sunt cetateni ai Greciei, dar inima lor continua sa bata romaneste. Simplu si fara declaratii zgomotoase.
- Domnule Liviu Andercu, v-ati stabilit in Grecia pe vremea lui Ceausescu, motivele fiind lesne de imaginat. De ce acum, cand puteti calatori liber, cand legatura cu tara nu mai este o problema, v-ati gandit sa infiintati o asociatie a romanilor la Atena?
- Dincolo de argumentele sentimentale si de dorinta de a tine legatura cu tara, totul a pornit de la o constatare trista. Nu numai ca romanii care traiesc in Grecia nu se cunosc intre ei, dar nu-si cunosc nici macar drepturile oferite de Statul elen. Ma gandesc, in primul rand, la slujbele religioase tinute in limba romana. Am pornit, astfel, o lupta care nici astazi nu s-a rezolvat, drept pentru care tot mai multi romani ingroasa randurile sectelor neoprotestante, unde se vorbeste limba lor, si, peste toate, mai au si un ajutor financiar de 120.000 de drahme. Si mai trist este faptul ca, in ciuda unor slujbe ocazionale, Patriarhia Romana nu s-a implicat deloc in aceasta problema, un mare ierarh, precum Teofan, facand o afirmnatie naucitoare: "Nu conteaza in ce limba se face Sfanta Liturghie. Important e sa fie ortodoxa". Sincer, nu inteleg de ce este atat de greu sa ascultam cuvantul lui Dumnezeu in limba romana. Patriarhiile Romana si Greaca se inteleg foarte bine, iar demersul nostru nu are nici un scop politic. Ca de obicei, lucrurile cele mai simple se dovedesc a fi extrem de complicate. Sigur ca grecii au anumite sensibilitati privind pe cutovlahi, pe macedoneni, dar ezitarile majore vad ca vin de la noi. Nu vrem sa deranjam si, astfel, in loc sa rezolvam, inventam o noua problema.
- Imi vine greu sa cred ca Statul roman nu va ajuta.
- Tot ce am obtinut a fost in urma unor demersuri grele si obositoare: 35 de burse de studii pentru copiii nostri, cateva burse de doctorat, locuri de tabara in perioada vacantelor. In acelasi timp, Ambasada ajuta Asociatia Grecilor Proveniti din Romania, Asociatia Fostilor Studenti Eleni din Romania etc., dar pe noi evita sa ne invite la Ziua Nationala, la diverse actiuni culturale. Se poarta de parca nici n-am exista. Asta ne doare cel mai mult.
- Cum se vede Romania de la nici 1000 de kilometri distanta?
- De aici, imaginea Romaniei este foarte palida. O vina majora gasesc ca o au functionarii Ambasadei. Nu e normal ca la sosirea Patriarhului Teoctist pe aeroport sa fiu doar eu si un doctorand in teologie. Nu e normal ca in cazul ucigasului Sorin Matei (caz mult mediatizat), ziarele elene sa scrie ca era roman, cand, de fapt, el traise in Romania doar patru ani si era pe jumatate grec. Unde a fost protestul Ambasadei? In Atena vin in vizita palcuri de politicieni, deputati si ministri romani. Dintre toti, doar ministrul secretar de stat, d-l Ungureanu, a stat de vorba cu asociatia noastra. In presa elena, Romania e prezentata ca o tara de tigani si de infractori. Nimeni, dar absolut nimeni nu pare interesat de imaginea tarii. Asociatia noastra a organizat o actiune in puscariile din Grecia si am constatat ca, adeseori, puscariasii de origine romana nu au nici un sprijin. Ar trebui un serviciu juridic asigurat de Statul roman. Ar trebui un acord interstatal de expulzare, ceea ce ar imbunatati - categoric - imaginea noastra.
- E greu sa fii roman in Grecia?
- Nu e greu, dar nici usor. Imi amintesc ca in 1987, cand am ajuns la Atena, nu mi s-au recunoscut studiile, ca a trebuit sa muncesc si sa urmez cativa ani de medicina la Atena, desi scoala noastra medicala era incomparabil mai buna, recunoscuta international. Prin aceeasi experienta au trecut muzicieni si ingineri de prima mana. Oricum, imi place sa cred ca noi formam un grup etnic de care trebuie sa se tina seama. De fapt, vrem sa ne recastigam demnitatea si sa recunoastem senini, cu mandrie ca suntem romani. Imaginea sifonata a Romaniei ne afecteaza si pe noi. Aici cred eu ca trebuie lucrat. E un paradox teribil: mamele nu-si lasa copiii in vacante in Romania de teama hotilor si a violentei, in schimb stiu destui greci care iau avionul spre Bucuresti pentru a vedea un spectacol de teatru, pentru a asculta un concert la Ateneul Roman. Sa folosim, deci, lucrurile bune pe care le avem. Sa le punem in valoare. Si cultural, si turistic. Acum cativa ani, Teatrul din Craiova si "Oedip"-ul lui Andrei Serban au avut un succes formidabil la Atena. De ce organizam atat de putine spectacole si expozitii? De ce lasam totul pe seama intamplarii si nu perseveram? Tare ma tem ca nu ne despart doar 1000 de kilometri, ci un intreg ocean de indiferenta si delasare.Sorin Preda
Fotografii de Gabriel Enulescu