Gianina Corondan</b><b>"Daca toti sunt intr-un fel, de ce n-as fi eu altfel?"- O stiti de cand "interpreta" buletinele meteo ca pe un spectacol de teatru, la Pro Tv. De cand realiza "Generatia Pro". Acum, spectacolul s-a mutat pe programul unu al Televiziunii Romane, la "Ora G". "G" de la Gianina. O fata inteligenta si talentata, care, sub masca ei de copil zapacit, cu parul vopsit in toate culorile curcubeului, ascunde un adevarat profesionist. In valul de mitocanii, de amatorism si de sentimente din plastic care inunda televiziunile romanesti, prezenta ei reprezinta normalitatea: umor, autenticitate, bun gust. "Ora G" este una din cele mai bune emisiuni de reportaj monden si de divertisment -La vanatoare de zambete</b> "Am realizat emisiuni diferite, de la buletine meteo la reportaje de divertisment, dar, intr-un fel, ele au si puncte comune, pentru ca am incercat sa impun fiecareia dintre ele un caracter jovial, mai aerisit, mai dornic de dinamism. Sunt oameni care fac aceeasi emisiune toata viata. Eu nu. Incerc mereu noi domenii, noi zone de afirmare si sper ca publicul este alaturi de mine. La prima emisiune <<Meteo>> am renuntat eu, de bunavoie. Nu ma mai provoca, era un succes garantat care se indrepta insa spre o perioada de tabacire, de rutina, iar eu nu vreau sa ajung niciodata la asa ceva. Si <<Alo! Generatia Pro>> a avut o perioada de apogeu, de entuziasm. Chemam in direct tot felul de trupe necunoscute, care apoi deveneau idoli ai noii generatii. Am contribuit si noi, cred, la indreptarea masiva a publicului spre muzica romaneasca, ceea ce e bine, pentru ca ne desfasuram <<talentul national>>, dar si mai putin bine, si aici ma si simt un pic vinovata, pentru ca alaturi de valori adevarate se aduna multe uscaturi, multe lucruri negative. Acum, la <<Ora G>>, ma aflu intr-o zona de divertisment si incerc sa fac un lucru care imi este foarte drag: sa starnesc un mic zambet pe fata unui om. M-am implicat foarte mult in aceasta emisiune, simt responsabilitatea pe care o am fata de telespectatori si fata de echipa mea. Cred ca succesul unei emisiuni, interesul auditoriului sunt direct proportionale cu interesul pe care-l acorzi tu, prin constiinta deplina a ceea ce faci. Mai trebuie sa posezi si un simt al ridicolului, ceva umor si un soi de afinitate, sa-i zicem talent."
- Ai avut probleme de adaptare la trecerea ta in Televiziunea Nationala?
- Deloc! Titus Munteanu mi-a propus sa fac, asa cum ma taie capul, o emisiune de divertisment pentru tineret, un pic axata pe moda. Mi-a alcatuit o echipa si, fara prea multe probe si antrenament, am dat drumul la emisiune. La inceput, ne propuseseram un public tinta de 15-25 de ani, dar uite ca oamenii sunt imprevizibili, nu pot fi asa usor clasificati, asa ca am ajuns acum la o audienta magulitoare pentru noi, un public care sfideaza orice criterii de varsta. Nu am cerut niciodata scrisori, insa primim foarte multe, din cele mai indepartate colturi ale tarii. Oamenii vor sa se implice, vor sa participe la emisiune. Ii intereseaza "Catelusul Phoebe" (incursiunea noastra in lumea animalelor), vor sa stie cum sa faca sa ajunga la rubrica "Top-Model pentru o zi", in care aleg o persoana de pe strada. Este surprinzatoare deschiderea absoluta pe care o au oamenii pentru experienta asta, de la femeia de serviciu din caminul Grozavesti la doamna care vindea branza in piata si care nu se machiase niciodata, poate doar la nunta, cu 20 de ani in urma. E o bucurie sa vezi cum oamenii se lasa pe mana ta si isi dau frau liber unui gand ascuns. Imi place foarte mult sa sondez suflete, sa fiu martora unor siruri de momente, de clipe, de intamplari care, puse cap la cap, formeaza viata, sa cunosc oameni, sa ma imprietenesc cu ei, sa aflu lucruri noi. Chiar si camera e un fel de interlocutor al tau, daca ai exercitiul si deschiderea spre comunicare. De cand cu emisiunea asta, ma opresc oameni pe strada, multi dintre ei cu o varsta inaintata, imi dau sfaturi, imi spun parerea lor, imi analizeaza emisiunea, si ce-i extraordinar e ca se arata entuziasmati si preocupati de ce mai e nou, de ce se mai intampla in lumea mondena.
- Sa fie chiar asa plina de farmec lumea mondena bucuresteana?
- Pentru mine, lumea mondena reprezinta un camp al muncii. Inainte, cand intram intr-un club, imi gaseam un coltisor, beam un suc, ma uitam lejer prin jur, imi onoram invitatia si plecam. Acum, scanez totul. Concentrata pe munca mea, nu prea mai pot sa iau pulsul unei petreceri, sa-mi dau seama cat de reusita a fost. Constat insa ca, incet-incet, s-a omogenizat o masa de oameni ce se vor a fi mondeni, insa pentru mine nu este o lume in sanul careia as vrea sa traiesc. E o lume un pic cam stereotipa, in care se intampla cam aceleasi lucruri mereu.
<b>Strategia bascutei
- Ne-am luat cu vorba si nu am lamurit un lucru: cine esti, de unde ai rasarit, cum ai inceput sa faci televiziune?
- Pai, sunt bucuresteanca, am copilarit in Gorjului, cartierul Militari, insa n-a prea contat asta, pentru ca imi petreceam mult timp in camera mea, o adevarata oaza, care devenea pe rand tot ce-mi imaginam eu. Il "agatam" pe fratele meu, care-i cu cinci ani mai mic decat mine, si incercam sa-l modelez, sa-l invat tot felul de chestii - de la teatru la arte martiale -, voiam sa fac din el omul perfect. Imi placea pictura si tin minte ca i-am pictat in marime naturala pe cei mai dragi oameni ai mei, alaturi de parinti, adica pe fratele meu, ceva in genul lui Stefan cel Mare, cu o aparitie impunatoare, si pe Mos Craciun. Astazi, fratele meu este mult mai intelept decat mine, un tip asezat, cu picioarele pe pamant, exact inversul meu, iar Mos Craciun... sunt chiar eu. Si Mosul nu vine doar o data pe an, ci in fiecare zi in care cred eu ca am nevoie de-o incurajare... Asa, acum sa trecem la televiziune. Primul contact a fost in clasa a Iii-a, cand un prieten de familie, sunetist, m-a luat sa vad cum se face emisiunea "Lumea copiilor". Atunci m-a mirat mult diferenta intre planul idilic, cel pe care-l vedeam eu la televizor, si ce se intampla in culise, tot asa cum m-am mirat, cativa ani mai tarziu, cand am avut o aparitie cu Song-ul lui Ioan Luchian Mihalea si am vazut cum pentru un cadru muncesti o zi intreaga. De lucrat propriu-zis in televiziune, am lucrat dupa ce am terminat Ase-ul si mi-am zis: "Gata, de acum fac numai ce am eu chef!". Nu cred intr-un "trebuie" al tuturor, ci intr-un imperativ propriu, pe care sa-l urmez. Am fost cativa ani alaturi de Teatrul "Pod", o adevarata scoala de teatru, apoi am inceput sa dau probe la diverse televiziuni. Nu stiam eu prea bine ce vreau, dar pana la urma am ajuns la fostul Canal 31, actualul Pro Tv. De aici a fost doar un pas pana la "Meteo", unde i-am scandalizat un pic pe cei conservatori cu aparitiile mele de savant peltic sau de martian, cu care incercam sa fac mai accesibila informatia aia seaca. Adica, daca-i meteo, de ce sa apar cu un carnetel si cu un bat cu care sa arat temperaturile? Am in mine un spirit de contradictie, care nu ma prea lasa sa respect regulile. Chiar si acum, cand stiu ca merg la un eveniment la care toata lumea o sa fie foarte eleganta, imi zic: "De ce sa nu apar eu acolo cu cea mai fistichie bascuta pe care o gasesc prin casa?". Daca toti sunt intr-un fel, de ce sa nu fiu eu altfel?
- Ai momente in care iti pare rau ca ai ales televiziunea in locul teatrului, ca nu esti actrita?
- Sunt putin dezamagita de ceea ce se intampla in teatru la ora actuala, insa nu pot sa ascund faptul ca teatrul reprezinta o nostalgie a mea si ca sunt multe lucruri frumoase care ma fac sa tresalt cand aud de el. Chiar daca as fi fost actrita de teatru, tot as fi fost prinsa de curentul asta furibund al televiziunilor ce apar peste noapte si atrag audienta ca un magnet. Pana la urma, tot as fi ajuns aici, pentru ca imi place sa fiu in mijlocul evenimentelor si, ceea ce mi-a placut mai mult la teatru, dorinta de joaca, spiritul ludic, am incercat sa le pastrez si in televiziune.
- Nu crezi ca mass-media, prin ignorarea valorilor si prin promovarea kitsch-ului, are o parte de vina in criza morala in care ne aflam?
- Asa e. Televiziuni cu pretentii au intrat pe un fagas dubios, promovand superficialitatea la rang de politica si gunoiul invesmantat in poleiala. Astfel se formeaza de multe ori gustul unui om slab, care, vorba unui prieten, vede la televizor numai canapele roz cu buline galbene si cand va veni vremea sa-si cumpere o canapea, de-aia isi va lua. Cel mai mult ma enerveaza ceea ce se intampla in muzica, unde nu exista nici o cenzura, nici o selectie. De cele mai multe ori, tot ce iti trebuie ca sa apari pe post este o cunostinta la televiziune. Grupul e format deja in fata blocului, canti, nu canti, nu conteaza, se mai umbla la butoane, se mai modeleaza din poigner. Faptul ca trebuie sa ai putina cultura, ceva gust si sa cunosti macar putina muzica nu mai are importanta. Ce fac eu, ca prezentator de televiziune? Propun o alternativa a acestei superficialitati, ii invit pe oameni sa intre si la o expozitie, intr-un magazin de carte, la o lansare, sa lase loc unor bucurii care ne sustin sufletul.
Pe scena muzicii rock
"M-am gandit eu asa, in tineretile mele, sa ma apuc de muzica, credeam ca e floare la ureche. Acum imi dau seama ca nu-i deloc asa. Prima aparitie serioasa in muzica a fost cu grupul Song, in perioada studentiei. Cautam prin Casa de Cultura a Studentilor un curs de teatru experimental, am gresit camera si asa am ajuns la auditiile grupului Song, care m-a adoptat imediat. Nu era doar un grup apreciat pentru reusita combinatiei intre clasic si modern, ci si o oaza de prietenie, cu un spirit de gasca buna, care plutea acolo ca intr-o familie. De altfel, multi dintre membrii Song-ului s-au casatorit intre ei. Cu formatia Quartz am facut <<jonctiunea>> in aprilie 2000. Un prieten, Amedeo, m-a sunat sa-mi spuna ca si-a refacut trupa si, cum are incredere in gusturile mele, m-a rugat sa-i ascult si sa-mi dau cu parerea. Mi-a placut muzica lor, le-am dat o mana de ajutor la texte, apoi Amedeo a inceput sa ma provoace: <<Ia canta tu piesa asta, ia vezi daca poti sa scoti inflexiunile astea>>. Si asa m-a prins. A fost o perioada foarte fasta pentru mine, am fost un fel de ucenic, am stat zile si nopti alaturi de trupa, invatand si incercand sa facem o treaba profesionista. Si uite asa am inregistrat un prim album, care se va numi <<Las-o balta!>> si care va fi lansat pe 9 martie la discoteca Space."
- Nu stai o clipa locului, asa e?
- Dupa ce am incheiat "Alo! Generatia Pro", am incercat sa stau cateva zile acasa, dar n-a fost chip. M-am inscris la un curs postuniversitar la A.T.F. - "Regie si productie", la care am fost nelipsita in primul an. N-am fost niciodata mai constiincioasa, am avut, ce-i drept, si profesori deosebiti, precum Laurentiu Damian, Elisabeta Bostan si regretatul George Littera - un om de mare rafinament, un om de neinlocuit. Ma simt privilegiata ca am ajuns sa-l cunosc. Uite cat de bine e sa dai curs tendintei de a te misca, de a intra in contact cu multi oameni, de a invata permanent. Imi place sa ma las purtata de un suvoi de entuziasm, de fior, ma implic si in televiziune, si in muzica, cu asa o furie, de parca nu ar mai fi timp. Am din ce in ce mai acut senzatia ca pierd timp pretios, ca trebuie sa speculez fiecare moment. Ce pacat ca nu ne ajunge viata! Ce nedrept ca ziua are doar 24 de ore!Iulian Ignat
(Fotografiile autorului)
</b>
<b>