Vantul schimbarii
</b>
<b> Reconstructia sistemului partinic romanesc - ca efect al alegerilor din noiembrie 2000 - continua. Este evident pentru oricare observator neutru ca se produce nu numai o schimbare de lideri, ci si o schimbare de generatii. Multi dintre protagonistii primelor legislaturi post-comuniste s-au retras de pe scena politica sau joaca roluri secundare. Peste arcul partinic bate vantul schimbarii. Transformarile sistemului afecteaza atat actorii, cat si scenariile asumate de ei. Cu putine exceptii, partidele au trecut la nuantarea ideologica ferma a discursului lor, la precizarea programatica a doctrinelor. Vremea opozitiei abstracte - in numele unor idealuri mai mult sau mai putin nostalgizate - s-a dus. Chiar daca "sensibilitatea romanilor fata de programe" este inca redusa, tinand mai degraba de anume reactii emotionale, cele mai multe partide tind sa faca oferte concrete, adaptate momentului, sa propuna solutii efective pentru depasirea crizei provocate de tranzitie. Fenomenul este sesizabil atat la formatiunile parlamentare, cat si la cele ramase in afara camerelor legislative. Pentru etapa istorica actuala, el este inevitabil necesar. Il cere imperios realitatea insasi.
Unii analisti mi-ar putea contrapune exemplul Prm-ului: cu un discurs amalgamat, cu lozinci incendiare si provocatoare, fara acoperire programatica, solutia fascistoida de rezolvare a crizei social-economice romanesti fiind, in contexul european si mondial contemporan, o aberatie, Prm-ul a reusit un incredibil 25% din voturile cetatenilor, devenind al doilea partid parlamentar. Fara a analiza acum cauzele reale ale acestei cresteri spectaculoase, produse in numai cateva luni inaintea alegerilor, sustin ca tocmai aceasta "incremenire in discurs" va fi sursa caderii lui viitoare. C.V. Tudor este incapabil sa propuna programe coerente, aplicate, ramanand prizonierul propriului limbaj, metaforic si invectivant, impus cu forta si emulilor. Cea mai mare parte dintre ei sunt, de altfel, incapabili sa aiba proiectii doctrinale si programatice proprii, ajungand in Parlament in siajul liderului lor, pentru ca au avut o oarecare popularitate pe domenii fara tangenta cu politica si economia. Ne putem intreba, fara ironie, ce contributii legislative vor aduce, din perspectiva "doctrinei" si a programului politic propriu, parlamentari ca Irina Loghin, Ion Dolanescu, Dumitru Dragomir, etc. Singurul conducator capabil sa structureze un proiect economic coerent, economistul Ion Radu, a fost obligat sa se retraga si isi infiinteaza propriul partid, Partidul Socialist pentru Renastere Nationala, partid spre care vor migra "moderatii" Prm, adica oamenii care au, cat de cat, capacitatea de a intelege ca pentru rezolvarea problemelor tarii este nevoie de solutii rationale, transpuse in oferte politice concrete. Prm-ul ar putea sa mai creasca numai daca actualul Executiv va esua in reforma si daca dreapta nu va propune o oferta alternativa credibila, realista.
Cel putin pentru moment, o astfel de varianta este improbabila. Schimbarea de lideri din Pdsr a adus si o precizare a demersului ideologic si doctrinal, care a devenit mai apropiat de cel similar european. D-l Adrian Nastase si echipa lui par decisi sa aplice efectiv proiectele de finalizare a reformei, chiar daca - sub presiunea implacabila a imprejurarilor - acestea sunt de sorginte liberala. Pragmatismul cabinetului Nastase este, deocamdata, evident. Premierul a avut abilitatea de a-si asigura - pentru primul an de guvernare - colaborarea sindicatelor, asigurand astfel stabilitatea sociala, desi masurile administrative, necesare pentru etapa actuala a tranzitiei, vor fi inevitabil dure. Cu noua generatie de lideri si cu noua formula doctrinara, partidul condus de d-l Nastase are sanse majore de a fi primit in Internationala social-democratilor europeni, recunoscandu-i-se astfel statutul de centru al polarizarii social-democratiei romane. Programul guvernamental al d-lui Nastase este amenintat insa de presiunea structurilor clientelare ale partidului, sponsorii lui constanti sau oportunisti dorind - din motive evidente - o pedeserizare completa a administratiei chiar si cu indivizi compromisi in ochii electoratului, fapt ce dauneaza imaginii publice a premierului, care pare constrans sa faca adeseori ce nu vrea. Inlocuirea promovarii pe competenta a functionarului public cu o promovare pe fidelitate partinica a avut si va avea consecinte politico-economice dezastruoase, de neevitat in confruntarile electorale viitoare.
O accentuare a pragmatismului pragmatic, dar si o delimitare doctrinala mai neta se observa si la dreapta. Dupa socul brutal al alegerilor, Pntcd-ul a avut curajul remanierii complete a garniturii de lideri. La recentul sau Congres, delegatii l-au ales ca presedinte pe ideologul Andrei Marga, singurul lider capabil sa transforme strategia partidului, dandu-i o formula personalizata si concreta. Cu Andrei Marga, Pntcd-ul a renuntat la doctrina agrariana "istorica", optand ferm pentru crestin-democratia moderna. Andrei Marga are o viziune politica precizata asupra viitorului si isi propune, in masura in care restructurarea partidului va permite atragerea unor "tehnicieni" competenti, sa o concretizeze intr-un program de alternativa la proiectele guvernamentale. Chiar daca social-democratii vor reusi performanta politica (nerealizata de nici unul din partidele aflate la putere in deceniul trecut) de a incheia tranzitia, un astfel de program va conta, pentru ca o societate stabila nu-si poate permite detasarea de valorile democratiei crestine si de solutiile emanand de la ele. Prin fixarea doctrinara, Pntcd-ul dobandeste sprijinul neconditionat al Internationalei Crestin-Democrate, fapt politic extrem de important in contextul viitor al retragerii firesti in Occidentul european a mareei social-democrate. Promovand o noua generatie la conducerea sa, Pntcd-ul isi asigura perpetuarea pe scena politica, demonstrand ca rolul sau este departe de a se fi incheiat.
Pragmatic s-a dovedit a fi si Congresul Pnl din 17-18 februarie a.c. Dupa disparitia prematura a lui Horia Rusu - cel mai inflexibil liberal dintre liderii partidului - victoria actualului presedinte, d-l Valeriu Stoica, era previzibila. D-l Stoica prezentase inainte de congres un document politic remarcabil, intitulat "Mandat pentru unitatea si forta Pnl". Dar Valeriu Stoica era suspectat in multe cercuri liberale de oportunism politic, mai ales in urma semnarii "protocolului" de non-combat cu Pdsr-ul. Delegatii la Congres au avut, in consecinta, intelepciunea de a-l inconjura cu o echipa de vicepresedinti, dintre care cei mai multi nu pot fi banuiti de o fidelitate neconditionata fata de lideri. Dinu Patriciu, Calin Popescu Tariceanu, Andrei Chiliman vor amenda rapid orice abatere a presedintelui de la programul liberal, efectele unei "colaborari" prea stranse cu stanga putand fi mortale pentru un pol politic care, regasindu-si unitatea, si-a fixat identitatea ideologica. Desi d-l Stoica si-a asigurat victoria cooptandu-l in grupul sau pe Theodor Stolojan, noul presedinte liberal nu va avea nici din partea fostului premier un sprijin strict obedient. D-l Stolojan este un tehnocrat care, de indata ce si-a finantat optiunea politica, va urmari sa structureze o strategie pragmatica consecventa, din care oportunismele conjuncturale vor fi excluse. Lucrul este cu atat mai necesar, cu cat, asa cum am scris mai inainte, Pdsr-ul este obligat sa isi asume masuri administrative tipic liberale.
Schimbari se vor produce, fara indoiala, si in celelalte partide. Conventia Nationala Extraordinara a Pd-ului va impune, probabil, o restructurare a conducerii, cel vizat pentru postul de presedinte fiind intempestivul si realistul Traian Basescu. Cu d-l Basescu lider, Pd-ul risca insa o detasare de formula social-democrata, apropierea de Pdsr si de partidele de aceeasi coloratura fiind exclusa. Pd-ul va evolua spre un fel de social-liberalism care ar putea sa il deschida spre Pnl sau spre gruparile de centru-dreapta conturate. D-l Basescu va orienta, evident, regimul aliantelor pe principiul profitului maxim, chiar daca, in acest mod, identitatea gruparii se va pierde. Un calcul asemanator a stat si la baza deciziei ApR de a-si schimba orientarea. Prin optiunea pentru centru-dreapta, d-l Theodor Melescanu si-a salvat functia de presedinte, dar abia de acum va avea de rezolvat problema definirii doctrinare si a realizarii unui program social si economic consecvent.
Pentru sistemul partinic romanesc, alegerile din noiembrie 2000 au reprezentat un moment de cotitura. Consecintele sunt deja sesizabile. Se poate vorbi de o maturizare a clasei politice si de o reducere a ofertelor avansate de aceasta. Partidele pentru lider sunt pe cale de disparitie. Regruparile doctrinare si programatice au devenit necesare. Pentru ca, dupa zece ani, electoratul trebuie sa fie, in sfarsit, obisnuit sa opteze pentru solutii concrete, credibile, nu pentru vorbe.Toma Roman