Paula Seling"Cred foarte tare in Dumnezeu, in puterea pe care ne-a dat-o de a fi fericiti, optimisti, pozitivi in tot ceea ce facem"
Capricorn, 22 de ani, nascuta la Baia Mare, Paula Seling a urmat Scoala de Muzica in orasul natal, studiind, vreme de opt ani, pianul. A inceput sa cante intr-o trupa de adolescenti din Baia Mare, a participat la concursuri de muzica pop, castigand premii importante la multe dintre ele ("Ursuletul de Aur", Baia Mare - 1996; Festivalul "Aurelian Andreescu" - 1996). Din 1996 pana anul trecut, a fost manageriata de Paul Nanca (Fundatia Culturala "Phoenix"), timp in care a scos patru albume, a cantat in deschiderea recitalului Joan Baez la Bucuresti si, in recital, la "Cerbul de Aur", a castigat trofeul Festivalului "Mamaia" (1997). Acum este manageriata de Extra Records (un nume nou in show-biz-ul romanesc), iar ultimul album lansat, de fapt un maxi-single, se numeste "Ma voi intoarce" si se doreste a fi un "semnal" pentru albumul pe care-l are acum in pregatire si pe care vrea sa-l lanseze la inceputul verii. Ecourile activitatii sale artistice recente au fost destul de sterse pentru o voce de valoarea ei, nu stim daca din cauza discretiei in care se invaluie Paula Seling in tot ceea ce face in ultima vreme sau din cauza lipsei de profesionalism al celor ce o consiliaza acum. Sa vedem ce se intampla cu una dintre vedetele pe care le-am propus si le-am sustinut de mai multi ani in fata cititorilor nostri.
- Paula Seling, imaginea ta artistica pare destul de neclar conturata in momentul acesta: dupa o perioada de tacere prelungita, vii acum cu un nou album, insuficient promovat. Care este noua ta oferta muzicala, ce propui publicului romanesc?
- Nu vreau sa fiu pretentioasa in fata publicului, dar acest ultim maxi-single, intitulat "Ma voi intoarce", nu are un scop comercial (desigur, comercialitatea este un atribut necesar in reteta succesului unui artist). Acest album l-am compus lucrand asa, doar de dragul de a face muzica, conturand niste piese pe care le-am ambalat intr-un mod cat mai actual, pentru a prefigura un album unitar, ce va fi lansat curand. Piesa "Langa mine", compusa de Marian Ionescu si lucrata in colaborare cu Directia 5, a ajuns pe locul 7 in Romanian Top 100, pe locul 9 in topul Radio 21 si pe locul 11 la Radio Contact, si merge foarte bine in continuare. Mi-a placut colaborarea cu Directia 5, sunt foarte buni profesionisti si sunt, in acelasi timp, o companie foarte placuta.
- Care va fi imaginea unitara a acestui viitor album? Ai deja pregatite piesele?
- Sunt cateva aproape gata, altele in faza de creatie. Nu pot sa va ofer de pe acum o imagine a lui, putin poate din superstitie: este evident ca niciodata nu vei reusi sa atingi exact punctele pe care ti le propui, pentru ca intotdeauna apare ceva nou si intotdeauna dintr-o directie dai in alta. Fiecare piesa este o lucrare in sine, nici o piesa nu seamana cu cealalta. Asta reflecta si faptul ca imi plac aproape toate genurile, de la R&B la jazz, jazz-rock alternativ, pop, soul, house, trance, funky, drum&base etc., cu conditia sa fie bine cantate. Am cochetat, pana acum, pe scena si cu jazz-ul, iar blues nu refuz niciodata sa cant in spectacolele live, de club. Sigur ca si in directia aceasta studiez si incerc sa ma perfectionez, e normal, sunt inca la varsta acumularilor. Sunt Capricorn, sunt incapatanata si vreau sa cred ca fac tot ce-mi sta in putinta ca sa-mi ating scopul, oricata munca si oricate sacrificii ar fi necesare si am momente in care imi pare rau ca uneori am pierdut timp pretios din cauza unor decizii gresite, luate in mod pripit.
- Locuiesti de cativa ani buni in Bucuresti, dar radacinile tale au ramas in Maramures, caruia ii esti tributara si cu inceputurile tale muzicale, in stil etno. Ce te-ar putea determina acum sa te mai intorci la acest filon de inspiratie? Te intreb, pentru ca acest curent este o reteta sigura de succes si in tara, si in strainatate. Si, de altfel, sunt sigura ca mai ai in sufletul tau nostalgia Maramuresului, suficienta cat sa transpui si in cantec.
- Intr-adevar, am pornit, in cariera mea, cu cateva piese de inspiratie folclorica. Abia venisem in Bucuresti si, in acel moment, acele piese imi aminteau mai repede si mai usor de "acasa". Anii au trecut, iar acum cred ca nu ma reprezinta astfel de sonoritati. Hai sa spunem ca acum imi amintesc altfel de "acasa", pentru ca intre timp, imi place sa cred, am devenit mai matura, mai inteleapta. De aceea, piesa "Ma voi intoarce", care da si titlul noului meu album, ilustreaza cel mai bine aceste noi sentimente ale mele fata de locul meu natal. "Ma voi intoarce" s-a nascut din dorul de casa, de copilarie, de momentele frumoase, de sarbatori, de taramul viselor, de inocenta. Sunt momente pe care oricine si le aminteste cu placere si nostalgie, mai ales daca si-a petrecut copilaria la tara, cum mi s-a intamplat mie, sub cerul albastru si in iarba verde de acasa. Ceea ce incerc sa spun este ca nu am pretentia sa fi atins maturitatea artistica, ci ca sunt intr-o etapa a acestui proces de maturizare: pot sa spun ca am trecut de niste incercari si in viata, si in cariera. Mi-ar placea sa cred ca muzica mea are o deschidere internationala, ca nu poarta o pecete autentic romaneasca. Tocmai de aceea, voi face si cateva variante in limba engleza a unora dintre piesele mele.
- Cum regasesti Maramuresul tau natal, cu ce ochi il privesti acum, cand te intorci acolo?
- Oamenii sunt aceiasi, iar lucrurile se schimba, dar in bine. Baia Mare devine pe zi ce trece un oras tot mai modern, dar fara sa-si piarda nota de originalitate. Este la fel de cald si de primitor. Prietenii mei ma asteapta acolo si ma bucur sa-i regasesc de fiecare data. De Craciun mergem sa colindam, de Pasti ne adunam cu totii. Multi sunt si ei plecati de acolo, studenti fiind prin alte centre universitare, si atunci e o mare bucurie sa ne strangem de sarbatori, sa ne vizitam fostii profesori, familiile. Ma intristez putin cand vad Maramuresul la tara, mai exact cand merg la bunici, in locul unde am copilarit, la Remetea-Chioarului, in Tara Lapusului, de unde este mama mea. Trebuie sa fac o paranteza aici si sa spun ca mama mea a cochetat multa vreme cu cantecul si dansul popular, a colaborat chiar cu Grigore Lese, cel care poarta cantecul lapusean ca nimeni altul. De altfel, ceea ce m-a dus pe mine catre muzica au fost insistentele parintilor mei de a merge la Scoala de Muzica, pentru a implini dorintele pe care nu si le-au putut materializa pentru ei insisi. De aceea, si eu, si fratele meu, acum student la Arhitectura, am studiat temeinic cate un instrument muzical. Asa se intampla, copiii indeplinesc visele parintilor, iar asta mi-a prins mie foarte bine. Parintii mei, in virtutea faptului ca suntem moroseni, sunt mai zgarciti cu laudele pentru noi, odraslele lor. Dar stiu ca sunt mandri de noi, de mine si de fratele meu. Dar vorbeam de satul bunicilor mei, care a inceput sa se schimbe in rau. Satul acela traditional, cald si plin de oameni simpli, de la tara, s-a schimbat intr-un fel de expozitie de case si vile, care n-au nici un fel de legatura cu arhitectura traditionala. In incercarea de a arata ca unul e mai grozav decat altul, unii dintre locuitorii satului (sau chiar oraseni intorsi in sat), ajunsi acum oameni cu stare, au "trasnit" niste case, care de care mai nastrusnice, nedandu-si seama ca aduc o orasenizare fortata in mijlocul acestui sat si ii strica, astfel, originalitatea si felul traditional de viata.
- Cum ti se pare viata de artist pe care o duci aici, la Bucuresti?
- Eu inca n-am reusit sa ma acomodez vietii de Capitala si trebuie sa recunosc lucrul acesta. Mi-e destul de greu, sunt foarte obosita din cauza stresului pe care mi-l aduce orasul acesta si este normal ca in fiecare moment sa ma gandesc la cum a fost acasa si sa-mi doresc sa ajung acolo cat mai des posibil. Bucurestiul mi se pare foarte obositor, agitat, imens, insensibil, uneori murdar, depersonalizator, pestrit. M-au deranjat si ma deranjeaza inca distantele, aglomeratia din mijloacele de transport, nesiguranta. Dar a sta in Bucuresti este indispensabil pentru mine, pentru ca in Capitala se intampla totul. N-as fi ajuns unde sunt daca nu ma mutam in Bucuresti si continuam sa stau in Baia Mare, orasul meu natal, pe care il ador si de care-mi este un dor nebun.
- Ce a insemnat pentru tine desprinderea de Fundatia Phoenix, firma care te-a manageriat pana de curand si sub obladuirea careia ti-ai inceput cariera?
- A insemnat ca am luat fraiele carierei mele in propria-mi mana si am inceput sa identific singura directia in care trebuie sa merg. Sigur, Fundatia Phoenix, pentru inceput, a fost tot ceea ce si-ar fi dorit un artist necunoscut si care ar fi vrut sa se afirme. Dar, la un moment dat, eu am depasit acest stadiu si a fost cazul sa-mi iau zborul, sa incerc sa gasesc si altceva, pentru mine si pentru cariera mea. Nici contractul de manageriat pe care il am acum nu este pentru vesnicie si cred ca in viitor voi incerca sa depasesc granitele acestei tari, pentru a ma regasi intr-un circuit artistic international. Am discutat deja cu cativa manageri din strainatate, oameni care fac aceasta meserie cu mult profesionalism, nu cum se face la noi. Nu vreau sa bajbai din cauza neprofesionalismului celor care se ocupa de imaginea mea - de la muzica pe care mi-o aleg, la felul cum se deruleaza un recital al meu. La urma-urmei, un interpret trebuie doar sa cante, nu sa se ocupe de toate amanuntele imaginii sale, lucru care i-ar rapi si timp, si energie. As pleca din tara, dar m-as intoarce, dupa ce mi-as indeplini visele. Ma simt in stare sa fac fata pe o scena internationala. Acolo, in spatele fiecarui artist e o armata de oameni care stiu ce au de facut. Or, aici, eu, pentru un singur lucru, trebuie sa dau 15 telefoane si tot nu sunt sigura ca va fi facut asa cum trebuie. Nu toata lumea intelege aici ca trebuie sa-si faca datoria. Ca sa nu mai spun ca nu exista aici o protectie a compozitorului, a interpretului, lucrurile sunt ambigue. E destul de trist sa constat ce se intampla aici si ce intorsatura urata iau lucrurile in show-biz-ul romanesc, ce muzica place si ce se canta astazi in Romania. Daca as demara o cariera in strainatate, cred ca as putea sa rabd distantele care m-ar separa de parinti, de prieteni, dar sunt pregatita si am discutat acest lucru si cu prietenul meu, care e si el dispus sa faca un astfel de sacrificiu.
- Acum, intre ce prioritati iti imparti timpul?
- Intre scoala si studiu. Sunt in anul trei la Scoala Superioara de Jurnalistica si studiez in fiecare zi, cel putin patru ore, pian si tehnica vocala. Chiar imi place sa studiez, ma trezesc dimineata si primul lucru pe care-l fac este sa trec la pian si sa mai "marai" putin, sa-mi incalzesc vocea (este foarte important sa-ti faci incalzirea vocii dimineata, chiar inainte sa vorbesti). Apoi mananc, beau o cafea, fac bicicleta sau merg un pic la sala de fitness din apropiere si apoi trec la rezolvarea problemelor pe care mi le-am fixat pe agenda zilei respective: studiu, inregistrari, telefoane. Citesc foarte mult, imi fac timp pentru asta, uneori chiar renunt la somn sau la unele intalniri cu prietenii pentru a fi in compania cartilor. Uneori, chiar ma simt foarte bine singura, doar cu mine - am impartit pana de curand un apartament cu fratele meu, este si el student, dar la Arhitectura, si de fapt, am vrut sa-i dau si lui o lectie lasandu-l sa locuiasca singur, ca era prea rasfatat, desi e mai mare decat mine. Fratele meu este foarte talentat, este un foarte bun grafician si stie multa muzica, si el a studiat pianul, stie sa cante la saxofon, oboi, clarinet. El mi-a facut copertele pentru patru dintre albumele mele (acesta fiind al cincilea). E unul dintre criticii mei cei mai buni - cand sunt spre final cu vreo piesa, il chem sa o asculte, sa-si dea cu parerea, sa ma ajute sa ajung cu ele la o forma mai buna, la un sound mai bun.
- Ce ti-a adus calatoria in Franta, din care abia te-ai intors?
- Practic, in Franta am fost ca sa ma odihnesc, intr-o mica vacanta, impreuna cu prietenul meu (e ceva mai in varsta decat mine, dar e foarte intelept si e unul dintre cei mai buni sfetnici ai mei. Sunt foarte indragostita de el si cred ca e barbatul visurilor mele!). Am fost la Paris si in nord-vestul Frantei, intr-o statiune turistica la mare, care arata ca un oras de turta dulce. Am petrecut mult timp in Euro-Disney si m-am bucurat extraordinar de mult sa descopar acolo povestile copilariei. Am vizitat in Paris un studio de inregistrari, al doilea din punctul de vedere al calitatii sunetului din Europa, care este absolut visul oricarui artist. Am incercat sa prind cat mai mult viata parizienilor de zi cu zi, mi-a placut sa-i observ, sa surprind felul lor de a fi, sa vad cum la pranz se umplu toate carciumioarele, bistrourile, toate cafenelele. Ii privesti si par atat de lipsiti de griji, cum isi discuta foarte senini micile lor probleme, legate de cotidian, de banal. Iar bucataria frantuzeasca e absolut delicioasa.
- Ce mesaj ai vrea sa transmiti fanilor tai, celor care-ti cumpara albumele si vin la concertele tale?
- Chiar daca vorbesc in piesele mele despre timpuri trecute sau lucruri mai triste - dezamagire, pierderea sperantei, a viselor, a optimismului, mesajul meu este pozitiv. Pentru ca eu stiu ca oamenii pot fi foarte frumosi si buni. Este foarte trist sa vezi cum ne pierdem cu totii sperantele, fara sa ne impotrivim. Cred foarte tare in Dumnezeu, in puterea pe care ne-a dat-o de a fi fericiti, optimisti, pozitivi in tot ceea ce facem.
Corina Pavel
(Fotografii din arhiva Paulei Seling)