Festivalul Enescu - intre a fi si a nu fi
Festivalul International "George Enescu" a devenit subiect si obiect al disputei intre diverse "tabere". S-a incercat anul trecut chiar minarea acestei manifestari de exceptie, din interese personale sau electorale. S-a spus ca economia romaneasca este la pamant, deci nu ne trebuie un asemenea festival - care e un produs de lux si doar inghite bani... S-a mai spus ca altele sunt prioritatile, ca problema festivalului e un fel de "tara arde si baba se piaptana"...
Este foarte important pentru imaginea Romaniei sa avem continuitate in desfasurarea Festivalului Enescu. Daca nu mai avem diplomatie stralucita, daca se incearca - si pe alocuri s-a reusit - sa fie creat haos in structuri, daca obiective strategice au fost distruse fara minte, este vina "agenturilor straine" (vorba lui Ceausescu)?! Cu siguranta insa va fi vina noastra daca vom rata Festivalul Enescu. Acest festival a ramas singura manifestare de mare anvergura ce se desfasoara pe teritoriul Romaniei. Cultura este singura noastra posibilitate de a fi luati cu adevarat in seama, de a impune strainatatii sa ne respecte. Festivalul Enescu nu este al Pntcd-ului, al Pdsr-ului sau al oricarei altei formatiuni. Este cartea de vizita a culturii romanesti si legatura noastra cu lumea civilizata.
Nu multe festivaluri isi permit sa aiba in program invitati ca London Philarmonic Orchestra, Wiener Philarmoniker, Orchestra Scalei din Milano ori Monte Carlo Philarmonic Orchestra. A le asculta pe viu este visul oricarui meloman. Daca atunci cand a venit Michael Jackson ne-am trezit cu fani ai lui din alte tari, sositi special pentru a-l asculta, de ce nu s-ar face si cu ocazia Festivalului Enescu pachete turistico-culturale?
Nu le luati melomanilor bucuria muzicii de mare valoare! Numele si prestigiul unui festival se construiesc cu greutate, in timp. Noi avem si nume, si prestigiu, ramane doar sa le pastram.Claudiu Ionescu
Jean Georgescu?! - "Connais pas!"...
...Intru lamurirea acestui titlu frantuzit, voi repovesti aici o intamplare adevarata, petrecuta mai demult.
Cam la vreo 20 de ani de la terminarea celui de-al doilea razboi mondial, care s-a soldat cu moartea a milioane si milioane de oameni - mai ales europeni - datorata unor criminali de prim rang cum au fost Stalin si Hitler, un reporter francez, pornit pe strazile Parisului, a intrebat cativa tineri daca stiu cine a fost Hitler. Raspunsul lor a fost, aproape invariabil: "Connais pas!". Adica "nu stiu"...
Mai aproape de noi, si ca timp, si ca spatiu geografic, acelasi tip de intrebare, pusa in legatura cu marile personalitati ale culturii, stiintei si artei, primeste ca raspuns: "Connais pas". Spre rusinea noastra, a bunicilor, a parintilor, a profesorilor de toate rangurile si disciplinele, in anul care a trecut, luati de pe strada cu intrebari de genul "Cine a fost Eminescu?", multi tineri au raspuns cu... "Aaaa, daaa, un poet"... Ma intreb cam cum ar fi sunat raspunsul lor daca ar fi fost intrebati despre Arghezi sau despre Brancusi, sau despre Enescu. Cat despre marele regizor roman Jean Georgescu...
Cu atat mai demna de lauda a fost initiativa Arhivei Nationale de Filme, respectiv aCinematecii Romane, de a-l fi omagiat chiar in ziua in care cineastul roman cu sclipiri de geniu ar fi implinit... 100 de ani. Adica luni, 12 februarie, anul 2001. S-au rostit, cu acest prilej, cateva mici discursuri, in care persoane apropiate maestrului - printre ele Mihnea Gheorghiu, Bujor T. Rapeanu, Savel Stiopul - au evocat vibranta personalitate a celui care, cu o modestie nefireasca si infruntand, adesea, mari privatiuni, a dus pana departe faima filmului romanesc, creand si in Franta, si in Romania pelicule de referinta.
Sa nu uitam ca Jean Georgescu este autorul unei capodopere neegalate pana azi de nici un alt regizor roman. Si anume, "Noaptea furtunoasa" - in care, ca scenarist si regizor, Jean Georgescu a pastrat cu sfintenie spiritul lui Caragiale, agrementandu-l cu stralucite idei cinematografice. In plus, filmul a fost slujit de marii actori ai timpului. Si tot cativa mari actori ai filmului de acum cateva decenii, ca si cativa mari actori de teatru ai anilor "30-?40-?50 ne-au aparut si in filmul documentar "Lanterna cu amintiri", prezentat in seara aniversarii. Un film in care Radu Beligan putea fi vazut in fel de fel de ipostaze - chiar si de prezentator -, iar foarte tanara Dina Cocea, de o scaparatoare frumusete, canta "hit"-ul unor vremuri apuse: "Pastreaza-ma doar pentru tine!"...
Din pacate, in sala Cinematecii aflate la subsol, plina mai degraba de cinefili varstnici, n-am zarit nici un tanar, sau aproape nici unul. Oricum, in generozitatea, in modestia si in sfiala sa proverbiala, Jean Georgescu i-a iertat, sunt sigura, spunandu-si de-acolo, din balconul lui imaginar ca... "Asa sunt tinerii". Iar noua, celor ce ne-am emotionat, zarind in decorul construit anume pe scena Cinematecii, una dintre celebrele sale palarii-melon, unul dintre celebrele lui fulare, una dintre celebrele sale umbrele, precum si bastonul de plimbare prin Bucuresti, Jean Georgescu ne-a multumit cu zambetul lui curat, ca de copil, pentru ca, iata, am venit sa-l cinstim, de ziua lui...Silvia Kerim
Carte
Selectia Formula As
1.Umberto Eco, "Minunea Sfantului Baudolino", traducere de Sorin Marculescu, Editura Humanitas, 184 pag. De mult nu m-am amuzat asa de tare la o lectura si surpriza a fost cu atat mai mare, cu cat, luand cartea, eram convinsa ca e un nou roman, facut, ca si precedentele, cu stiinta disimulata a savantului semiolog. Faimos, acesta, in mediile academice inca din anii "60-?70, pentru studiile si eseurile sale stralucite. Popularitatea in randul cititorilor de fictiune din toata lumea si-a castigat-o abia in 1980, la 48 de ani, cu "Numele trandafirului", roman ce atragea in mrejele lui politiste, sub care se ascundea o tesatura subtila de simboluri si rafinamente livresti, si in care fiecare putea descoperi sau inchipui frumuseti la nivelul lui de cultura si intelegere. Desigur, il cunoasteti din traducere, ecranizare, dramatizare. In trena acestui urias succes, si celelalte romane ale lui Umberto Eco, "Pendulul lui Foucault" si "Insula din ziua de ieri" (ambele traduse prompt si la noi, la Editura Pontica) au avut multi cititori. Cartea pe care v-o recomand cu placere azi e cu totul altceva: publicistica satirica, tablete foarte spirituale si deloc moralizatoare despre moravurile societatii contemporane, mici anecdote din viata cotidiana, pe un ton parodic, jucaus. Scrise initial pentru rubrica pe care Eco o detinea intr-o revista, ele au fost reunite in 1963 in volumul "Jurnal minim", si in 1992 in "Al doilea jurnal minim", de unde editorii romani au selectat texte savuroase despre aspecte marunte, dar semnificative ale sfarsitului de secol Xx. De la "Cum sa mananci in avion" la "Cum sa recunoastem un film porno", si de la "Cum sa ne comportam cu taximetristul" la "Cum sa nu folosesti telefonul celular", "sfaturile" afurisite ale lui Eco te fac sa razi inteligent, fiindca se refera la o realitate ce ne e bine cunoscuta.
2. Nina Berberova, "Sublinierea imi apartine", memorialistica, traducere si note de Natalia Stanescu, Editura Univers, 464 pag. Poeta, prozatoare, eseista si traducatoare care a cunoscut o glorie tarzie in Occident, rusoaica Nina Berberova a trait aproape cat secolul Xx. Nascuta in 1901 la Sankt Petersburg intr-o familie de origine armeana, a emigrat la 19 ani, a trait in exil, in Franta, pana la 50 de ani, continuand sa scrie in ruseste, apoi a decis sa-si schimbe radical viata si a plecat in S.U.A., unde a murit la 92 de ani. Din opera ei au aparut in ultimii ani, la Editura Humanitas, doua romane foarte frumoase: "Acompaniatoarea" si "Cartea fericirii". Dar adevarata dimensiune a personalitatii ei e de descoperit in acest volum de memorii, exceptional si ca literatura, si ca document. Asumandu-si rolul de martor, Nina Berberova reinvie - din scene, intamplari, atmosfera, discutii - lumea exilului intelectual rusesc in Italia si apoi in Franta interbelica, lume populata cu scriitori care se numesc Gorki, Bunin, Pasternak, Marina Tvetaieva, Merejkovski, Sklovski si multi altii. Vitala, curajoasa si cu o mare intelegere pentru semenii artisti, Berberova e discreta in privinta propriilor nefericiri si gaseste mereu resurse pentru a le depasi prin bucuria literaturii, naturii (si umane!), prin disponibilitatea fata de noi experiente. O femeie admirabila si un scriitor valoros se releva din paginile acestui volum, in care pulseaza o epoca devenita istorie, strans impletita cu destinele dramatice ale unor creatori rusi revendicati de patrimoniul universal.
3. Viata crestina in pilde", culese si prelucrate de Al. Lascarov-Moldovanu, Editura Compania, 80 pag. Cei mai in varsta dintre dvs. isi amintesc poate de volumasul care, incepand de la prima editie, din 1934, era pastrat in multe din casele oamenilor credinciosi din toata tara. Invatatorii satelor citeau din el copiilor istorioarele simple ce propovaduiesc morala crestina, preotii le foloseau in predici pentru a inculca iubirea de aproape, cumpatarea, pocainta, lupta cu ispitele ce duc la pierderea omeniei. Astazi, carticica de intamplari cu talc, respirand curatenie morala si bogatie spirituala, poate tine inca piept, cu farmecul ei naiv, cruzimii si depravarii ce tind sa ne copleseasca. "Viata crestina in pilde" ar trebui inclusa in bibliografia elevilor din clasele primare.
Adriana Bittel