Manastirea Agafton- Paradisul copilariei lui Eminescu -- Putine la numar si fara ajutor, aproape singure in stradania lor, maicutele din mica obste calugareasca de la Manastirea Agafton din Moldova se nevoiesc intru Domnul, indurand saracia, cu chip senin. Credinta lor va mantui, cu siguranta, pacatele locului, si floarea evlaviei moldovenesti se va deschide aici din nou -</b><b> La 8 kilometri de Botosani, pe drumul spre Suceava, pe culmea unui deal impadurit, este asezat un cuib al evlaviei moldovenesti, vechi de aproape trei secole - Manastirea Agafton. De acest lacas este legat si numele poetului nostru national, pentru ca aici au vietuit matusile lui Eminescu, Olimpiada si Sofia, surori de sange cu mama lui, Raluca Eminovici. Pentru a-si vizita matusile, dar mai ales, pentru a-si gasi un loc de refugiu in linistea de la manastire, de multe ori in copilaria sa, poetul venea pe jos, din Ipotestiul sau natal.
Matusile in haine calugaresti</b><b>Asezamantul acesta ar fi putut fi astazi un giuvaier monahal al credintei ortodoxe. Dar vremurile au fost vitrege pentru vietuitoarele de aici. Din 1959, cand manastirea a fost desfiintata, si pana in 1999, duhul cel rau s-a instapanit pe deasupra acestui asezamant, ros, ca si poetul ce a trecut pe aici, de o boala degradanta. Transformata in azil de nebuni, manastirea a gazduit in chiliile sale bolnavi psihic ce isi tarau zilele, traind intr-o mizerie de nedescris, urland la luna, imperechindu-se intre ei, posedati de duhul cel rau. Cosmarul acesta s-a terminat. Astazi, cu adevarat, aceasta manastire are votul saraciei si al umilintei. Maicile lupta acum, prin rugi fierbinti, posturi si prin stradanii fara ragaz, pentru curatarea locului si pentru redarea stralucirii si harului sau de odinioara. Trecute timpuri de aur, pecetluite si de prezenta copilului Eminescu, venind sa le vada pe surorile mamei lui. Transmise din generatie in generatie, povestile maicilor vorbesc si azi despre baiatul cu ochii umezi, care participa la slujbe, ascultand cu infiorare cantarea maicilor, din care, mai tarziu, s-a inspirat in unele poezii. Seara, statea pana tarziu, ascultandu-le povestind, in timp ce mainile nu le stateau, lucrand la razboi sau impletind firul de lana. Poate ca si adanca rugaciune si apropierea de Dumnezeu le-a deprins, cu sufletul sau curat de copil, tot acolo. Se mai povesteste ca una dintre matusi, de dragul nepotului sau Mihaita, ii tesea hainute de siac - o stofa din lana, foarte groasa si calduroasa. Si Mihaita pleca si se retragea intr-o poienita, singur cu visarile lui. Matusile sale ii cunosteau firea meditativa si-l lasau sa rataceasca in voie, cu gandul la cine stie ce naluciri. Seara, se intorcea la manastire, unde asculta povestirile istorice sau cele despre vietile sfintilor.
Despre viata matusilor lui nu se stiu prea multe. Arhiva manastirii s-a ratacit in mare parte, dusa fiind in pribegie de atatia ani si, oricum, datele administrative nu aratau cum vietuiau surorile mamei poetului national, ce infatisare aveau, cat suflet puneau in rugaciune si in ascultare. Povestile acestea le stiau doar maicile cele batrane, care le aflasera de la alte maici, mai batrane, care murisera inaintea lor... Se spune ca cele doua monahii Iurascu, vietuitoare la Manastirea Agafton, erau bune povestitoare, cantau frumos, una dintre ele era chiar cantareata buna nu numai de cantece rituale, ci si de cantece patriotice, din care Eminescu se va fi inspirat, apoi, in poeziile sale. Tot maicile batrane povesteau ca matusile lui, care mai erau in viata (Olimpiada a fost stareta pana in 1902), il pomeneau la rugaciune foarte des pe poet, cu durere in suflet, mai ales in ultimii ani ai vietii lui.
Intr-un fel de caiet-catalog tinut de o maica responsabila cu disciplina - alcatuit la cererea mitropolitului vremii, in care erau trecute calificativele pentru buna comportare a maicilor tinere in manastire -, se amintea ca monahia Olimpiada Iurascu, care a devenit stareta a manastirii, avea note foarte bune la disciplinele religioase studiate in manastire, precum si o comportare fara repros. Printre monahiile calugarite la Agafton in anul 1828, era si Fevronia Iurascu, verisoara a mamei lui Eminescu. Matusile lui erau lucratoare bune, cu siguranta, pentru ca, o data venite in manastire, trebuia sa invete o meserie. Aici era o infloritoare viata de obste si erau vestite atelierele de tesut covoare. In afara preocuparilor din manastire, in timpul Razboiului de Independenta (ca si mai tarziu, in timpul Marelui Razboi), maicile au participat ca voluntare la Crucea Rosie, ingrijind ranitii pe front. Cele ramase in manastire lucrau de mana ciorapi si manusi pentru ostasi sau primeau in casutele lor femei cu copii, refugiati, cum s-a intamplat pe timpul Razboiului Mare, intre 1916-1918.
Casa Olimpiadei Iurascu, fosta stareta a manastirii, a fost redescoperita si descheiata din barnele vechi, de aproape doua sute de ani, din care s-au scos, spre mirarea maicilor, multe kilograme de cuie cu floarea patrata, specifice perioadei Imperiului Habsburgic. Acum, maicile vor sa o reinnoiasca din temelii si s-o includa intr-un viitor circuit turistic al manastirii.</b>
<b>
</b><b>Lupta cu diavolul</b><b>Infiintata la 1728 de catre ieromonahul Agafton si cunoscuta multa vreme sub denumirea de Schitul Agafton, la inceput, manastirea a avut ca vietuitori calugari. Cam pe la anul 1814, a fost transformata in schit de calugarite, "unde au stralucit prin evlavie fiicele si vaduvele boierilor de altadata, precum si toate acele fiice din popor ce au cautat o viata de liniste si reculegere", cum arata autorul singurei monografii cunoscute a manastirii, Al. H. Simionescu.
Bisericuta de lemn a sihastrului Agafton, de la 1740, si care dureaza si acum, desi are nevoie urgenta de reparatii, e construita din lemne groase de stejar, imbinate la colturi prin "chiotori". In jurul bisericutei este micul cimitir in care se odihnesc primii vietuitori ai schitului, fostii calugari, si carora li s-au adaugat si osemintele monahiilor de mai tarziu. Aici se afla si mormintele matusilor lui Eminescu, dintre care se mai cunoaste doar cel al Olimpiadei Iurascu, fosta stareta a manastirii.
La desfiintarea sa, prin decretul din 1950, cand au avut de suferit si multe alte manastiri de pe tot cuprinsul tarii, Manastirea Agafton avea peste 300 de calugarite si o infloritoare viata de obste. Astazi, e dreptul manastirii de a redobandi, in numele sutelor de vietuitoare si vietuitori intru Hristos ce s-au ostenit aici, slava si averea sa de odinioara. Ar fi pacat sa nu se restaureze si aceasta manastire, si nu numai pentru faptul ca Eminescu si neamul sau au trecut pe aici. Desi imediat dupa Revolutie au fost incepute de catre maicile batrane, care au dorit sa se reintoarca la locul unde au vietuit si unde au fost calugarite, formalitatile de mutare a azilului in alt loc, procesele au durat pana in 1999. Aflata aici de putin timp, maica stareta, stavrofora Ambrozia Hrituc, spera sa reinvieze spiritul - viciat acum de prea lunga expunere la fortele malefice ale bolii si ale smintelii omenesti - al locurilor acestora sfinte si al vietii monahale. Senzatia de parasire si de degradare persista inca in aer, in satucul de chilii din jurul bisericii mari si in schitul vechi. Din 96 pana in 99, cateva maici, adunate in trei-patru casute, s-au straduit a trai si a se ruga aici, trecand mereu pe langa bolnavii azilului, care, de multe ori, le batjocoreau cu vorbe scornite din mintile lor ratacite, le speriau noaptea, iesindu-le goi in fata, cand veneau de la slujbe, indreptandu-se de la biserica spre casutele lor darapanate, sau spargand linistea noptii cu strigate neomenesti. Cosmarul s-a incheiat abia in 1999, cand maicutele au obtinut, dupa procese care au durat ani de zile, sentinta evacuarii azilului de batrani bolnavi psihic din asezamantul lor. Le-a tinut firea Dumnezeu si increderea ca traditia acestei manastiri va reinvia din cenusa, spre slava Celui de Sus si spre folosul nostru. Si, inca, incercari mai sunt. Aflata pe un teren al manastirii pe care maicile nu izbutesc sa-l revendice, chiar poarta in poarta cu asezamantul, o tabara de copii, transformata in discoteca si salon de nunti in perioadele dintre vacante, isi revarsa prin megafoane decibelii muzicilor de "dat din buric", tulburand rugaciunea si randuiala traiului vietuitoarelor de aici. Cererile repetate din partea manastirii spre a se da alta destinatie cladirii taberei, care sa nu afecteze viata de obste, au ramas fara raspuns din parteaautoritatilor locale. Dar maicile nu si-au pierdut speranta. Se roaga, postesc, nu mananca carne, dupa randuiala de la Sfantul Munte si dupa canonul dat de raposatul duhovnic al lor, Parintele Cleopa, spre a intari ravna lor intru redesteptarea spiritului manastirii atat de falnice si de bogate odinioara. Cu acest gand au purces, cu bratele lor, la reinnoirea asezamantului. Cladirea care a gazduit fostele ateliere de tesut si care era foarte distrusa a fost demolata, urmand sa se reconstruiasca. Maicile au proiectul pregatit pentru o noua cladire pentru ateliere, pentru o bucatarie (aceasta de acum este foarte modesta) si pentru reconsolidarea bisericii mari, care e foarte fisurata si ale carei turle au inceput sa se aplece si sa se desprinda de acoperis. Maicutele isi doresc ca schitul vechi, prin care s-a ctitorit manastirea, si casutele de lemn din jurul sau, primele chilii manastiresti, vechi de aproape trei secole, sa fie conservate si transformate intr-un fel de muzeu al satului manastiresc. Si, de altfel, fiecare casuta-chilie trebuie renovata si reconsolidata. Costurile sunt foarte mari si maicutele nu au nici un fel de ajutor. Orice propunere, fie ca e vorba de bani, fie de materiale, este binevenita. Cititorii care doresc sa ajute la reinvierea acestui sfant lacas de credinta din nordul Moldovei, pot suna la tel. 031/51.85.99, maica stareta stavrofora Ambrozia Hrituc.Corina Pavel