Un taran in ograda regelui
</b><b>- Toma Avram are 85 de ani si si-a petrecut tineretea ca ostas in Garda Regala. Ales printre "cei mai frumosi 300 de barbati din tara", si-a facut datoria la curtea regilor Carol I si Mihai. Poate si din pricina aceasta, amintirile lui stralucesc precum aurul -
</b>
<b>Toma Avram e taran si a slujit la doi regi. La 85 de ani, trupul lui mai pastreaza vigoarea si maretia militara de altadata. Inalt, bronzat, cu ochii albastri, patrunzatori, cu parul blond-argintiu tuns scurt, soldateste, seamana cu un veteran din armata americana, lasat la vatra dupa ani lungi si grei de razboi. Imbracat intr-o jiletca de culoare kaki, decolorata de soare, sta in curtea casei sale din Negrilesti, tragand adanc din tigara, ori de cate ori se opreste din povestit. Iar viata lui e, pe drept cuvant, o poveste. O poveste pe care o spune cu voce puternica, inasprita si ragusita de emotie, de parca ar trai-o aievea, de la inceput. Din negura unui veac intreg ies la lumina doar sase ani, dar sase ani din care isi aminteste fiecare sunet si fiecare culoare, fiecare pas asezat pe pamant, fiecare nume al oamenilor pe care i-a intalnit, fiecare zi rupta din calendar; cei sase ani in care Toma Avram a fost ostas in garda regala.
Exista oameni care fac istoria. Mai sunt si altii care doar o privesc, o vad si o traiesc in culise, oameni simpli si anonimi. Si, fiindca primii au fost prea prinsi in faptele mari, cei din urma au fost meniti sa si le aminteasca pe cele mici, detaliile istoriei, partea ei cea mai vie si mai frumoasa. Dintre ei face parte si fostul ostean din garda regala, Toma Avram.
Tinere, tu vei sta de vorba cu Voda...
"Totul a inceput in anul 1939, dupa SfantuL Vasile. Sute de barbati - tarani vranceni, tineri, voinici, insirati goi-pusca pe langa pereti - stateam rusinati in fata comisiei de recrutare. Intr-o parte era Comisia de comuna, in cealalta parte - Cercul de Recrutare.
DoctoruL striga, de colo: ""Unu saptezeci si opt cu nouazeci! Toma Avram!"".
Am iesit in fata. Locotenentul care ne instruise la subcentrul de pregatire premilitara imi spune: ""Avrame, ti-alegi unitate de trei ani - jandarmi, marina sau vanatori de munte"". Dar, inainte sa spun ce vreau, un maior a tras un dosar de pe masa, i l-a dat locotenentului si i-a suflat ceva la ureche, in secret. Locotenentul citeste. Mai citeste o data si se schimba la fata:
""Heheei, tinere, pai tu ai sa stai de vorba cu Voda...!"".
Acuma Voda..., stiam eu din carti, cam despre cine este vorba - c-o fi vreun domnitor -, daL ma gandeam:""Ce unitate o fi asta care sa stea de vorba cu Voda?"". Credeam ca-si rade de mine. Am venit acasa, in Vrancea, cu fituica mea de recrutare si-ntreb pe unul, pe altul: ""Bai nene, care unitate-i asa si-asa, ca sta de vorba cu Voda?"". Toti ziceau ca nu stiu.
"Trei ""papusi""de flacai"
Trece o luna. Pe 5 februarie, am venit la poarta centrului de recrutare Focsani, imbracat cum eram atuncea, in taran, cu suman, chimir, traista, incaltat cu opchinci. Apare un major, Popescu, din Soveja, care ne face cu mana: ""Dupa mine, flacai!"". Si ne baga intr-o cascarabeta. Toti erau baieti inalti, spatosi, ca la un concurs de frumusete, nu alta. Eu eram al treilea de la perete, inspre intrare. In cascarabeta intra un colonel, si majoru-i zice: ""Sa traiti, domL colonel, v-am adus trei papusi de flacai din Vrancea!"". Colonelul sadea la birou, tacut, cu mainile uite-asa, parca-l vad si-acuma, si ne masura din cap pana-n picioare. Langa mine era un fecior din Vulturu si altul din Rastoaca, mai voinic, mai scolit ca noi, dar avea o cicatrice mica aici, la tampla. ColoneluL racneste: ""Ba, Popescule! Oamenii care-l pazesc pe Majestatea Sa trebuie sa fie curati, nu insemnati ca asta!"". Si l-a respins. Tarziu, mi-am dat seama: eram ales in batalionul de garda regala! Voi merge la Bucuresti!</b>
<b>
</b><b>Gara de Nord</b>Vine si martie 1939. Cand am ajuns in Gara de Nord, va spun pe Dumnezeul meu: cand am vazut atata lumina, imi lunecau ochii, imi venea a ameti si a cadea jos. Nu credeam ca exista asa minunatie: becuri, reclame, o stare civilizata, ce mai incolo-ncoace... Era vreme de ploaie si pe peron vedeam niste barbati bine, venind spre noi, imbracati in pelerine fara maneci - nu se lichea apa de pelerinele lor, cum nu se licheste de foc - dar nu li se vedeau nici galoanele, nici cozorocul la sapca, ca sa te deduci ce-o fi cu ei. Erau delegatii. Unul dichisit, c-un dosar la subtioara, ne-a scos pe Grivitei, chiar in fata garii, ne-a pus pe trei linii si a inceput sa strige apelul. Dupa aceea, am mers departe, paispe kilometri pe jos, prin Bucuresti, pana-n Ghencea, cu gura cascata, ca nici nu stiam pe unde calcam. Acolo era o hala mare, impartita de dulapuri cu vesela si de jur-imprejur paturi, saltele. Am dormit intrerupt, cu vise. In ziua aceea implineam 20 de ani.
<b>"Icrele Romaniei"
Mai trec doua saptamani. Incepuse instructia serioasa. Credeam ca se-ntind matele pe mine ca sarmele la telefon: ""Salt inainte! Culcat! Pas de defilare! Culcat!"". Era armata zdravana, nu gluma. Pana-n Pasti, mai erau trei saptamani de zile.
Intr-o duminica, eram adunati in curte, tot batalionul. M-am uitat la cei din jur, toti inalti, de-o statura, la rasul capului, toti cu barbia inainte. Maiorul ne striga: ""Bagati de seama, am adunat aici icrele Romaniei! Voi sunteti cei mai frumosi 300 de barbati din tara asta! Sa nu care cumva sa ziceti vreodata ca va doare ceva sau sa va plangeti de ceva, ca nu primiti permisie si de Pasti mancati oua rosii aici!"".
Uuh, cand am auzit asa grozavie, ca de Sfintele Pasti n-o sa fiu acasa - acasa aveam nevasta tanara, de 17 ani - de m-ar fi pus la plug si tot trageam. N-aveam incotro.
Si am fost dintre putinii ostasi carora de Paste le-a dat drumul acasa. Tin minte c-am intrat pe ulita falos ca un print, cu uniforma de gala si pusca - fara gloante, doar cu o baioneta - la umar. Fetele din sat se uitau la mine periculos, ma sorbeau din ochi, de parca eu as fi fost regele, zau.
Toate intoarcerile in sat erau frumoase. Mi-a placut ca eram respectati dumnezeieste. La plecare, comandantul ne spunea:""Care nu are bani sa spuie! Domnilor ofiteri, sa-i intrebati pe fiecare daca au bani si sa le dati! Sa nu va puna benga sa plecati fara bani in buzunar acasa si sa va faceti de ras pe tren. Nu va faceti pe voi de ras, faceti de ras armata romana!"".
Era o onoare sa fii soldat, cea mai mare onoare.
Mi-a ramas in minte o imagine frumoasa, de mai tarziu: eram de-acuma caporal tanar, chipes, veneam acasa intr-o zi de SfantuL Vasile, o zi cu soare. Era lume multa si asteptau saracii, fiecare, vesti daca intram in razboi. Si cand am trecut prin Valea Sarii, lumea mi-a facut loc, s-a dat in laturi, si cativa batrani au dus mana la caciula si m-au salutat. Mergeam si-mi venea a plange de emotie.
Bunaoara, la 10 mai, cand plecam la defilare, din blocuri aruncau cu flori pe noi: ""Traiasca batalionul de garda regala!"". Prin microfon, un crainic striga: ""Ii vedeti cum bat pasul de defilare? Priviti-i, sunt feciori de plugari!"". Cand ajungeam la tribuna, la semn de sabie ne opream, faceam la dreapta trei pasi inainte spre tribuna si strigam ca unul: ""Sa traiti, Maiestate! Ura! Ura! Ura!"".</b>
<b>
</b><b>Carol</b>Intr-o noapte, faceam rondul in gradina palatului, cand m-am trezit cu un om langa mine, imbracat militar, daL cu ""covrigi"" (trese) multi pe umar. Era regele. Se plimba prin curte, n-avea somn. Imediat am luat pozitie de drepti: ""Sa traiti, Maiestate! Sunt soldatul Toma Avram, la postul numarul doi, legaturi de vedere cu posturile cinci si sase, la ordinul dumneavoastra!"". Era consemnul pe care trebuia sa-l stii. Niciodata n-am vorbit cu regele mai mult de cateva minute. DaL-mi placea sa ma uit la el, cum se plimba, cu mainile la spate, si ma gandeam mereu: ""Oare ce-o fi in capul lui de rege acuma?"".
La 15 august, incepeau vanatorile. Pe noi ne lua haitasi, incarcatori - aveai doua arme, pe care le incarcai pe rand - mergeai in urma lui, ii duceai scaunul triped - pe care sa se aseze cand ocheste - si ghiozdanul cu cartuse. Mereu o lua pe Lupeasca la vanatoare cu el, sadea in dreapta lui. Era o femeie, cum sa spun, cam... vizibila (corpolenta), dar stilata si cu suflet bun.
Cand am intrat in sala de aur a palatului, am ametit din picioare. Aur peste tot. DaL vreau sa va spun ca-i eram devotat. Nu ma interesa nimica din viata lui - ce lux are, cate amante tine sau cat ii el de aventurier - stiam doar ca sunt ostas in slujba regelui si trebuie ca sa-l slujesc. O alta intamplare: intr-o seara, prin 1940, toti soldatii si ofiterii eram stransi in sala de mese. Era o joi, primisem ratia saptamanala de jumatate de litra de vin. Joia, regele intotdeauna lua masa cu recrutii, cot la cot cu ei. A intrat in popota, prima masa s-a nimerit sa fie a mea, a soldatilor din grupa intai. Se uita la castroanele de pe masa, se pleaca la urechea mea si ma intreaba: ""E buna mancarea, camarade?"".Zic: ""Maiestate, nu-i buna nici s-o dai la dusmani"".
Intr-adevar, painea era veche, cu malai, si ciorba cam acrita. El imi ia lingura din mana, soarbe. Se ridica in picioare si striga: ""Soldat Toma Avram, sergenti, subofiteri, ofiteri, veniti imediat in sala de cinematograf, sa stam de vorba!"". Acolo, el era asezat in fata ecranului, pe scaun, cu maiorul comandant langa el. Spune: ""Ne-am adunat aici sa vedem cum am putea imbunatati mancarea"". Ii spune maiorului: ""Voi sunteti ostasi romani! Ati vazut vreodata ostasi romani suferind de foame? Scrie cum iti spun eu:..."". Si a doua zi, a schimbat imediat toata mancarea. Regele era soldat ca si noi, si pentru dansul, soldatii erau cei mai importanti oameni ai tarii.<b>
</b>
<b>"Sire, poporul nu te mai vrea!"</b>Si a venit peste noi politica vremii. Septembrie 1940. Pana atunci, nu auzisem de acest general Antonescu. Dar intr-o seara, cand am intrat in schimb, aud pe Calea Victoriei: ""Editie speciala! Editie speciala! Demiterea lui Gigurtu! Chemarea lui Antonescu!.."". Langa mine era un gardian, care striga peste gard: ""Baa, adu-mi si mie o editie speciala de asta!"". Citim toti si ne minunam. Cica generalul asta a fost destituit si dus cu domiciliul fortat la Castelul Bistricioara.
Ca maine, il vedem pe Capricescu - asta era soferul regelui, eram prieteni - ca da jos din masina un barbat intr-un frac simplu de tot, cu capuL span, de zaceai ca-i barberit pe cap. Era Antonescu. Am auzit cum ii spune Carol: ""Antonescule, suntem in pericol, ce facem? Iei organizarea armatei, a Ministerului de razboi, a Consiliului de Ministri?"".
Antonescu zice: ""Le ieu. Dar sa-mi dai timp de gandire 24 de ore"".
Regele s-a invoit. La 24 de ore a venit indarat, si au discutat amandoi, in secret. La noua seara a aparut din nou la palat, cu unuL, Horia Sima. Vorba asta n-am s-o uit niciodata, cum i-a spus in fata: ""Sire, poporul nu te mai vrea!"". Si regele a raspuns: ""Cum, Antonescule, asta-i recunostinta?..."". ""Sire, pana dimineata trebuie sa parasiti tara"", i-a zis scurt Antonescu. Si a plecat.
A doua zi in zori, pentru prima data l-am vazut pe rege foarte trist, se vedea bine ca-i fuge pamantul de sub picioare. Numai bine seara, parc-o vad pe Lupeasca c-un voal negru in cap, cum se baga in masina ei - soferul avea deja motorul pornit - si pleaca in tromba din gradina palatului. Carol a iesit la urma. In fata lui stateau toti ofiterii garzii regale, incolonati. Primul de la iesire era fiu-su, Mihai. Regele l-a apucat de umeri si a inceput sa-l sarute. Apoi s-a intors cu fata spre ofiteri. Avea lacrimi in ochi.
La 6 septembrie, fiul sau, Mihai, depunea juramantul de urmas la tronul Romaniei. Antonescu devenea conducator al Statului.<b>
</b>
<b>La "macelaria" istoriei</b>Eu am ramas la palat. Pe regele Mihai l-am slujit din 40 pana-n 43. Mihai era mai tanar - de, avea numai 19 ani -, dar si mai moale ca fire. O fi fost el pui de rege, dar la instructie primea o morala de la comandant, valeuu... Il facea cu ou si cu otet: ""Cum, Maria Ta? Astia toti is plugari de la sapa si vezi cum trag cu arma, de baga toate gloantele-n figura, si tu, care te-ai nascut cu pistolu-n scutece, nu stii sa-l manuiesti?"". Ce sa mai vorbim, regele asta tanar era cam ""purtat"", dezmierdat de mic. Fata de tatLsu, Carol, Mihai era cu totul altfel.
Asa ca am stat in garda regala pana-n 43. Dupa aceea, am plecat pe front, ne-a varsat in unitati de front, vanatori de munte, la ""macelaria"" din linia intai. Mi-am facut datoria si-acolo. Asa mi-a fost soarta... M-am trezit ca implinesc 25 de ani tot pe front, eram de-acuma barbat in toata firea si razboiul inca nu contenea. M-am eliberat in 44 si am crezut ca gata, s-a sfarsit. DaL de unde? A inceput alt razboi. Imediat, m-a luat la intrebari Securitatea si am stat arestat un an de zile, sub motiv c-as fi colaborat cu legionarii, desi, va spun drept, eu nici nu stiam prea bine ce-s aia legionari.
In 51 aveam deja patru copii. Nevasta-mea n-a mai vrut sa-l nasca si pe-al cincilea si, de la provocarea de avort, i s-a tras si moartea. Dupa aceea, m-am insurat din nou si iaca, a doua nevasta mi-a facut inca noua copii.
Acum, la batranete, toata viata mea imi pare de parca ar fi fost un vis. Nu-mi pare rau de nimica. Daca stau sa dau timpul inapoi, mi-a placut armata. Cand ii vad astazi pe feciorii astia tineri cum fug de armata ca dracuL de tamaie, cum trag semnalul de alarma prin gari - de parca i-ar duce la razboi, nu alta - cand ii vad, parca ma intristez si mi se pare o mare nedreptate. Dar mai trebuie si ajutati tinerii astia. Pe noi ne ajuta credinta, credeam in neamul nostru, aveam tata mort pe front si, cand eram acolo, in linia intai, printre gloante, ma gandeam ca lupt pentru el. Astea de astazi n-au durere, razboiul s-a departat. Or, fara un pic de durere, viata nu te caleste, te lasa ca un cuc ratacit, de izbeliste.
Si, daca ma intrebati, as mai avea o dorinta, una de om batran: as vrea sa vina regele inapoi..."<b>Bogdan Lupescu
Fotografii de Emanuel Tanjala