Cand arta devine afacere</b><b>Ion Tamaian"Romania este un loc ideal pentru creatie"
La intrarea in Sibiu, inainte de drumul care duce catre Selimbar, se afla o proprietate care i-ar putea face pe multi occidentali sa se frece, uimiti, la ochi. Pe un teren mai mare de un hectar, se intinde un superb complex arhitectural, un oras in miniatura al industriei sticlariei, compus din ateliere, magazii, cuptoare si utilaje ultramoderne, iar in mijlocul lor, o gospodarie infloritoare: peluze cu iarba si flori, grajduri cu cai de rasa si o casa luxoasa, cum numai pe peliculele hollywoodiene ti-e dat sa vezi. Toate acestea poarta o semnatura: "Ion Art Glass", probabil cea mai prospera afacere de arta cu obiecte de sticla din Romania.
Singur, in uriasul atelier de productie, urcat pe un postament ca pe o scena de spectacole, un barbat lucreaza langa cuptorul incins. Tine in mana o teava lunga, la capatul careia se formeaza un sambure rosu, de foc. Se alungeste, se prelinge, creste din respiratia si sufletul sau. "Priviti, sticla e vie, traieste!", spune in rastimpuri si, urmarindu-l, imi pare ca sufla intr-un bucium de foc, din care nu ies note, ci cele mai felurite si minunate forme, sclipitoare si stravezii. Simfoniile sticlei. Roman get-beget, de langa Satu Mare, la nici 45 de ani Ion Tamaian a devenit unul dintre artistii sticlari cel mai bine cotati de pe mapamond, produsele sale fiind vandute in toate tarile lumii, iar creatiile sale de arta fiind expuse in cele mai prestigioase muzee si galerii occidentale. Si peste toate, e proprietarul oraselului de sticla, un redutabil artist, dar si un redutabil om de afaceri, care a stiut sa o ia, la vreme, din loc.
"Pas cu pas, am inceput sa cuceresc toata lumea" - In Romania de astazi, arta e sinonima cu saracia, iar artistul - cu un cersetor. Cartile se vand greu, actorii asteapta cu anii sa fie distribuiti, compozitorii someaza. Devenirea dvs. e un miracol. Cum ati reusit sa iesiti din stramtoare si sa transformati obiectul de arta intr-un profit banesc?
- Cel mai simplu lucru in Romania e sa faci pe artistul si sa nu fii. Sa ramai un vesnic neinteles, care te scuzi prin stiu eu ce piedici, pe care le ridica timpul in care traiesti, sa spui mereu ca te-ai nascut intr-o perioada nefavorabila. Eu cred ca in orice timp, in orice conjunctura, un artist trebuie sa lucreze, si in acelasi timp sa ramana un artist. Pentru ca "arta pentru arta" sa devina "arta pentru bani", trebuie sa intelegi ca vanzarea este un rezultat al aprecierii artei tale de catre public. Din fericire, eu am inteles repede cat de important este sa te faci cunoscut, sa-ti prezinti tu singur creatiile, sa nu stai intr-o carapace de sticla, asteptandu-i pe altii sa te gaseasca. Pe scurt, sa devii propriul tau manager. Sa te zbati ca sa te faci cunoscut, sa-ti faci singur publicitate, batand, fara oboseala si fara rusine, la usile virtualilor cumparatori. Tinerii artisti romani trebuie sa stie ca Romania a devenit acum o tara de interes pentru Occident. Strainii stiu ca artistii de aici n-au fost cunoscuti pe pietele lumii si vin astazi cu un suflu nou.
- Care a fost evolutia afacerii "Ion Art Glass"?
- Mai intai, as spune ca toata viata mea a fost legata de sticlarie. Si tatal meu a fost sticlar. Langa satul nasterii mele, care se afla in apropiere de Satu Mare, era fabrica de sticla de la Poiana Codrului, cea mai veche din tara. Copil fiind, am vazut acolo prima data sticlarii lucrand si mi-au placut enorm. Si astazi am convingerea ca sticlarul nu-i doar un muncitor, ci un adevarat artist. Practic, am pornit-o de la zero. Fiindca familia mea ajunsese foarte saraca, dupa liceu a trebuie sa ma angajez in aceeasi fabrica de sticlarie. Iar in "82, dupa ce am terminat Artele Plastice la Cluj, am fost repartizat la "Sticla Avrig", unde am stat aproape 10 ani. Acolo cred ca am facut multe lucruri bune: in primul rand, am pus pe roate creatia si designul, iar in al doilea rand, lucrand numai cu firme straine, am inceput sa inteleg creatia pe plan mondial. Mi se aduceau reviste, cataloage, informatii despre ceea ce se intampla in lume. In domeniul acesta, mai mult decat in oricare altul, e decisiv sa cunosti curentele artistice, liniile de produse care se cer pe piata mondiala; altfel, esti mort. Din pacate, a fost o perioada cand nu puteam sa ies afara, in strainatate; artistii, mai ales "cei cu barba" ca mine, erau din start suspecti. Si asta mi-a daunat cel mai mult. Dar chiar daca nu plecam eu in strainatate, am avut acolo multe expozitii - in Elvetia, Japonia, Statele Unite, Germania si alte tari - organizate prin Uniunea Artistilor Plastici, si chiar adunasem din vanzari cateva mii de marci in contul Uniunii. Desi o jumatate din bani mi-o lua Statul, reuseam, totusi, sa ma descurc, sa traiesc.
- Si pe urma, a venit "schimbarea"...
- Da, in 1992 mi-am inceput propria afacere. La inceput, aveam doar un atelier mic, la Talmaciu, intr-un demisol al casei socrilor mei. Cu o masinuta Dacia Break, mergeam prin diferite fabrici pe care le cunosteam - Avrig, Turda, Dorohoi, Poiana Codrului - si oamenii de acolo ma ajutau, ma lasau sa lucrez, sa pictez acolo timp de o saptamana-doua. Cu fabricile faceam un schimb: eu le dadeam creatie, modele noi, iar ei ma sustineau cu materialele si cu utilajele. Faceam comenzi mici, pe care le aduceam acasa si le distribuiam in strainatate. Cel mai important a fost insa ca am reusit sa plec in Occident, cand si cum am vrut. Si ori de cate ori plecam, luam cu mine si o straita cu "sticle" pe care le ofertam la diferite expozitii. Am avut expozitii in toata Germania - la Heilbronn, Koblenz, Frankfurt, Wurzburg, apoi am plecat in Italia, Franta, Statele Unite si, pas cu pas, am inceput sa-mi fac noi legaturi, sa cuceresc lumea. Asadar, afacerea a fost mereu ascendenta.
- Utilitare in mare masura (pahare, carafe, vaze, farfurii etc.), obiectele dvs. sunt totodata superbe obiecte de arta. Intre ce sume variaza pretul unui produs semnat Ion Tamaian?
- Produsele utilitare pentru export costa cam intre 10 si 400 de dolari. Lucrarile artistice ajung la valori mult mai mari, la 4000-5000 de dolari sau chiar mai scumpe.
- Si totusi, la usa atelierului dvs. se afla in permanenta straini. Fac coada la produsele "Ion Art".
- Intr-adevar, in afara unei mici linii de produse pentru piata interna, numita "Someea", lucrez numai cu strainatatea. Mi-am gasit clienti din toate tarile lumii, toti sunt persoane particulare, care au si firme, galerii de arta, magazine pentru cadouri. Pe toti i-am cunoscut personal, prin deplasarile mele din strainatate. O parte sunt chiar persoane plecate din Romania. Insa, dupa putin timp, au inceput sa ma gaseasca ei pe mine. Comenzile au venit in urma prezentarii creatiei in expozitii, am avut o colaborare foarte buna cu Camera de Comert si o am in continuare. Dar, mai ales, a trebuit sa inteleg ca un artist sticlar nu poate sa lucreze singur intr-un turn de fildes, ci trebuie mereu sa lucreze cu oamenii. Sa aiba sticlari buni, pictori buni, chiar manageri buni.
"Daca vrei ca o afacere sa mearga, trebuie sa controlezi totul, nu sa dai ordine din birou"
- Se stie ca mesterii sticlari ai fabricilor din Romania pleaca astazi, pe capete, in strainatate. Cum ii selectati, cum ii platiti si cum ii determinati pe angajati sa va ramana fideli?
- Cred ca am reusit sa-i strang pe cei mai buni dintre cei cu care am lucrat de-a lungul timpului. La inceput, eram numai doi salariati: eu si sotia mea. Ea conduce si astazi partea legata de afacere, de bani. Am un numar de 45 de angajati si lefurile sunt bune. Un salariu mediu este de 3-4 milioane de lei, insa un sticlar bun poate ajunge la o suma care sa-l faca sa nu fie tentat sa plece in strainatate. Poate castiga chiar 8 milioane pe luna. E adevarat ca sticlarii acestia buni sunt rari. Noi, avand o productie de serie mica si unicate, nu avem un program de munca rigid, "heirupist", normat cantitativ. Punem accent pe calitatea lucrarilor, iar realizarea unor modele noi cere foarte mult timp. As mai spune ca, pentru mine, relatia cu muncitorii nu este una de la patron la subaltern, ci una de colegialitate. Atunci cand le impun ceva, le-o impun ca un specialist in domeniu, nu ca un patron. Mi-am dat seama ca, daca vrei ca afacerea sa mearga, trebuie sa controlezi totul, nu sa stai la birou si sa dai ordine. Pe mine, ma puteti vedea in orice sector din firma: incepand de la creatie, birouri, simplu sticlar, pana la muncile gospodariei. Ma bucur ca am invatat de cand eram copil sa modelez si eu la teava, alaturi de sticlari, pentru ca altfel acum as depinde de mana de lucru a sticlarului, as lucra, cum se spune, "cu mana altuia". Daca ii ceri ceva unui muncitor si tu nu poti sa-i arati practic cum se face, atunci muncitorul te stapaneste pe tine. Dar cand te implici, cand le spui: "Faceti asa cum va arat eu", atunci si increderea oamenilor in tine va creste. De aceea, am un mare sprijin din partea lor.
</b><b>"Nu m-a batut niciodata gandul sa raman in strainatate"</b> - Probabil de aceea v-ati construit aici si aceasta casa superba, ca sa fiti in preajma atelierelor, sa puteti controla afacerea mai usor. Ce cuprinde proprietatea dvs.?
- In 1994 am cumparat terenul acesta. Prima data am construit atelierul sticlarilor, pe care, treptat, l-am extins cu alte ateliere mai mici: cel de pictura - unde lucreaza 17 tinere, absolvente de liceu, cel de slefuit, de matizare si cuptoarele de recoacere. Apoi, produsele trec pe la o magazie, unde se selectioneaza calitativ, sunt ambalate si expediate. Am tinut mult sa am un spatiu pentru expozitie si foarte bine am facut, fiindca asta e locul care convinge. Doar intrand aici clientii se pot convinge de calitatea produselor noastre. In trei ani, ne-am construit si o casa, de care sunt foarte mandru. O incapere am pastrat-o numai pentru cele mai dragi lucrari ale mele. Vom mai construi o turnatorie de metale, un atelier pentru vitralii, tablouri pe sticla si unul pentru corpuri de iluminat.
- Sticla este sensibila, usor de modelat, dar si fragila, casanta. Care dintre aceste insusiri ale sticlei le-ati imprumutat in firea dvs.?
- Sticla e un material spectaculos. E fascinant s-o vezi cum curge ca mierea topita, cum primeste lumina, si cred ca eu sunt mult mai potrivit sa redau ceea ce simt pentru sticla decat pentru piatra, lemn sau altele. De ce? Fiindca n-am rabdare sa astept in timp, pana se naste un obiect, ci vreau totul repede. Am invatat de la sticla sa gandesc rapid, sa nu las nimic de pe-o zi pe alta, sa prind in viata momentul prielnic, dar, totodata, si sa ma opresc la timp, ca sa nu stric totul. Vorbeam de nemultumire: sticlarul lucreaza prin incercari, le sparge si-o ia de la capat, nu e multumit niciodata, de la o piesa ajungi la alta si la alta, tot mai departe... Va spun un secret de-al meu: cand lucrez, cel mai mult imi place s-arunc pe furis o privire spre ochii turistilor care ma urmaresc cum modelez sticla incandescenta, sa le citesc in ochi ceea ce simt. In atelierul nostru vin enorm de multi turisti din toata lumea si, dupa ce viziteaza tot, spun deschis ca ei nu credeau ca in Romania exista astfel de ateliere moderne si muncitori atat de profesionisti. Si ma bucura ca asta le da o alta imagine despre tara noastra. Poate de aceea nu m-a batut gandul niciodata sa raman in strainatate. Mi se pare ca de aici, din tara mea, pot oricand sa merg acolo, cu un alt statut decat daca as fi un simplu roman in exil. Probabil asta e o slabiciune, dar daca stau mai mult de o luna-doua in strainatate, mi-e dor de acasa, nu-s in largul meu. Cred ca nu vor trece 10 ani si o sa vedeti ca vor ajunge sa lucreze, sa traiasca in Romania chiar foarte multi artisti straini. De ce? Fiindca Romania este un loc ideal pentru creatie.<b>Bogdan Lupescu