Focsani si Strasbourg - repere geopolitice
Dupa recucerirea puterii de catre Partidul Democratiei Sociale din Romania si Iliescu, orizontul de asteptare al electoratului era eterogen. Unii asteptau minuni (cum ar fi ieftinirea mancarii si cresterea salariilor), altii dezastre (cum ar fi anularea legilor bune adoptate intre 1996 si 2000). Nu s-a intamplat nici una dintre acestea. In schimb, se vede clar ca invingatorii din alegeri sunt in plina confuzie cu privire la drumul care trebuie urmat de catre Romania. Sau, mai degraba, am putea spune ca unii trag "hais", iar altii "cea". Acest lucru s-a vazut mai ales cand presedintele Ion Iliescu a facut la Focsani declaratii demne de tineretea sa revolutionara comunista sau de perioada cand lupta in fruntea tineretului uasecerist impotriva imperialismului american. Coincidenta facea ca, exact in acel moment, la Strasbourg sa se gaseasca primul-ministru al Romaniei, Adrian Nastase. El incerca sa ii convinga pe cei de la Consiliul Europei si de la Adunarea Parlamentara a Uniunii Europene ca tara noastra se afla angajata ferm pe drumul catre integrarea europeana. Multi au vazut in declaratiile lui Iliescu o incercare de a-l submina pe Nastase, o lupta intre ramura dura, conservatoare si cea reformista din Pdsr. Asemenea interpretari sunt speculatii ale presei sau ale adversarilor politici. In realitate, in Pdsr, legaturile dintre Nastase si Iliescu sunt stranse si izvorasc dintr-o reciproca loialitate. Diferentele provin din apartenenta liderilor la generatii diferite si din faptul ca, fiind vorba despre un partid mare, care vrea sa faca de toate, inca nu exista prioritati bine stabilite si nici repere politice si culturale comune.
In timp ce Adrian Nastase se simte la el acasa cand viziteaza orase precum Strasbourg, Bruxelles, Washington D.C., Iliescu se simte bine la Calafat, Petrosani sau Focsani. Acolo poate el cu manie populara sa infiereze lumea asta capitalista si globalizata in care traim. Chiar daca pana si Pdsr-ul a hotarat ca singura alternativa pentru Romania o reprezinta integrarea europeana si euro-atlantica, pentru multi dintre liderii, membrii si votantii acestui partid nu este foarte clar ce decurge de aici. Si nu pentru ca lucrurile nu s-ar fi spus public in mod repetat, ci pentru ca multi dintre concetatenii nostri nu stiu inca raspunsurile la doua intrebari: "Ce reprezinta Occidentul?" si "Carui spatiu ii apartine Romania? - Occidentului sau Orientului (Apusului sau Rasaritului)?".
Romanii se supara atunci cand vad ca imaginea predominanta cu privire la tara lor este cea a copiilor abandonati pe strazi sau a celor care traiesc in mizerie, in internate. Acestea sunt imagini socante pentru occidentali. Ele predomina, mai ales daca occidentalul mediu nu a calatorit in tara noastra. La ei exista multi oameni care vagabondeaza pe strazi, dar sunt maturi, nu copii. Statul si societatea civila au grija de copii. Din punctul lor de vedere, care poate fi cu greu contrazis, intr-o tara in care nu exista grija pentru copii ceva este in neregula. Imaginile cu copii sunt reale. Ele fac parte din realitatea in care traim. Desigur, mai exista si multe alte imagini, care nu anuleaza si nici nu compenseaza pe cele cu copiii strazii. Am dat acest exemplu pentru a intelege cum anumite imagini negative ale Occidentului inuman, capitalist, imperialist afecteaza perceptia noastra. Multe din acele imagini sunt reminiscente ale propagandei comuniste. De aceea, cand Occidentul ne cere sa indeplinim anumite standarde, reactia este una de respingere. Cei care au fost in Occident, mai ales cei care au si trait acolo, au muncit sau au studiat, care l-au perceput la fata locului, au alte imagini. Si in Occident exista crima organizata, consum de droguri, violenta, dar reactia Statului de drept este mult mai dura si mai eficienta. In Occident predomina, insa, prosperitatea, respectul pentru individ si lege, protectia consumatorului si curatenia, egalitatea juridica si libertatea persoanei, eficienta institutionala si mecanismele concurentei libere. In afara de libertatea individului, toate celelalte nu au sens pentru noi, pentru ca nu le-am trait, nu am reusit sa le realizam. Si poate ca nici nu am vrut sa le realizam.
Raspunsul la a doua intrebare este chiar si mai complicat. Printr-un ciudat paradox, la inceputul secolului al Xxi-lea, noi, romanii, traim aceeasi dilema pe care o traiam in perioada interbelica. Inca nu ne-am hotarat daca apartinem Rasaritului sau Apusului. Cine vrea sa se convinga de aceasta continuitate nu are decat sa citeasca ce scriau marii nostri politicieni, intelectuali, scriitori intre cele doua razboaie mondiale (antologia "Dreptul la memorie" - alcatuita de Iordan Chimet si aparuta la Editura "Dacia" din Cluj - sta marturie pentru asemenea preocupari). Faptul ca, in acelasi timp, doi lideri de frunte ai tarii, proveniti din acelasi partid care a castigat ultimele alegeri libere, dau semnale contradictorii nu este atat semnul luptei pentru putere din interiorul partidului, ci al confuziei cu privire la identitatea romanilor, a nehotararii celor care ar trebui sa aiba suficienta vointa politica pentru a hotari carui spatiu geopolitic si cultural ii apartine Romania. Daca am apartine Occidentului, atunci nu ar trebui sa existe diferenta intre ceea ce se spune la Strasbourg si ceea ce se spune la Focsani. Daca am apartine Occidentului, nu ar trebui sa mai existe diferenta enorma dintre fapte si vorbe. In acest sens, chiar daca premierul Nastase a declarat in capitalele Uniunii Europene ca Romania s-a angajat pe drumul reformelor politice si economice, in multe din ministerele care fac parte din cabinetul sau a reinceput munca de centralizare, de punere a economiei sub controlul statului.
Chiar daca o parte importanta a Romaniei (Transilvania, dar si nordul Bucovinei) a apartinut mereu Europei Centrale, deci mai mult Occidentului decat Orientului, regimul comunist totalitar a lasat urme care se sterg greu. Comunismul a fost o inventie occidentala, numai ca a fost experimentat doar in Europa de Est. Sovieticii au ocupat cu armatele lor o parte importanta a Europei Centrale, dar dominatia lor de tip totalitar nu a avut succes decat in regiunile in care a existat o predispozitie pentru acceptarea pasiva a ocupatiei. Acele regiuni s-au indepartat de Occident, cu fiecare nou an si deceniu de comunism. Cand s-a prabusit comunismul, s-a vazut in ce ritm diferit s-au dezvoltat Polonia, Republica Ceha sau Ungaria - pe de o parte, si toate celelalte foste tari comuniste - pe de alta parte. Dar in ultimii trei-patru ani, tari precum Estonia, Slovenia, Croatia, Slovacia, ba chiar si Bulgaria dau semne ca se apropie de Europa Occidentala. Prin urmare, diferenta care exista initial a inceput sa dispara. Romania inca mai poate recupera timpul pierdut. Cu conditia insa ca intre ceea ce se declara la Strasbourg si la Focsani sa nu existe diferente. Pentru ca, a persista in discursul dublu - unul pentru afara, altul pentru tara, nu va face decat sa confirme faptul ca apartinem unor lumi diferite cultural si geopolitic. Sau ca ne conduc oameni care apartin altor lumi decat cele pentru care noi am optat.
Dan Pavel