Povestea unui clopot de gheataSpre slava lui Dumnezeu
In unele dimineti de duminica, batranului Nicolae Moscaliuc ii place sa se aseze la fereastra si sa asculte cum canta clopotele Sucevei. Din turle indepartate, sunetele lor se impletesc intr-o magica simfonie, care invaluie orasul abia scos din amortire si, fara vreun motiv anume, batranul se simte fericit. Are el o vorba: "Clopotele sunt slava! Slava noastra catre Dumnezeu. Fiindca noi nu putem striga pana la El, cerem clopotelor sa-L strige din cer pe Dumnezeu. Sa-L cheme pe pamant...".
La 78 de ani, auzul lui Nicolae Moscaliuc nu da gres niciodata: sunt zeci de biserici in oras, dar el le recunoaste pe fiecare dupa "vuietul" clopotelor. Sunete. Sunete pe langa care noi, ceilalti, trecem grabiti, fara sa le luam in seama, si numai cateodata, cand suntem mai tristi, ne intrebam in gand, printre altele: "Oare pentru cine bat astazi clopotele?".
"Eu, acum, daca aud un clopot, stiu de la ce biserica vine, cat o fi ea de departe", marturiseste Nicolae Moscaliuc. "Ca-i de la Manastirea Sfantul Ioan - un clopot urias, in care intra trei oameni in picioare: ""booang-booang!"", sau de la Sfantul Simeon a armenilor - asta-i lung, bariton, se trage-n doua limbi: ""baaang-baaang!"", sau de la Sfantul Dumitru - un clopot tanar, dezacordat, fiindca e putin plesnit, sau de la catolici - care n-au contra-bas, au doar tenor - unu si doi, sau de la..." Insa din aceasta gama a clopotelor nici unul nu se poate asemui cu faimosul "clopot de gheata" al Bisericii "Adormirea Maicii Domnului". Mai intai de toate, fiindca este clopotul copilariei sale. Il mai aude cateodata, din ce in ce mai rar, glasuind din departare, tocmai din Itcanii Vechi: un sunet cu totul diferit de celelalte, cu "glas frumos si inalt". "Dintre toate clopotele Sucevei, numai el are cu adevarat vocea ingerilor."Vin norii!
Fiecare zi a copilariei ii rasuna in amintire cu glasul acestui clopot deosebit. I se spunea "de gheata", deoarece, fiind aproape in intregime de argint, avea o culoare alb-stravezie, un rasunet subtire si inalt, pana la cer. Apoi, fiindca fusese inzestrat de Dumnezeu cu o putere speciala - puterea de a sparge norii si grindina, "norii cu bulgari de gheata", cele mai nimicitoare furtuni ce se pot abate asupra pamantului. Clopote ca acesta sunt putine in tara. Ele se monteaza deasupra pamantului, in clopotnite cu arcade, si nu in turle, pentru ca sa nu li se piarda sunetul printre pereti. "Da, e adevarat, va rog sa ma credeti: intotdeauna clopotul acesta alunga norii" - isi incepe povestea Nicolae Moscaliuc. "Sunt acolo, in fata bisericii, trei arcade de piatra cu trei clopote, insa ""de gheata"" e numai clopotul din stanga, culmea, si cel mai mic. Cand incepea urgia, noi, copiii, ne speriam de moarte. Se intampla prin anii 30, in Itcanii Vechi (Alt-Itzkani, dupa numele austriac), pe vremea aceea doar un biet cartier de la marginea Sucevei. Deasupra caselor coborau nori negri, dar atat de jos, incat credeam c-ar putea sa ne striveasca. Ne inchideam in case si, fiindca aveam niste ferestre mititele, impartite in patru, inauntru se facea intuneric de-a binelea. Tin minte ca aprindeam candela intr-o odaie larga, uneori palpairea jucausa a flacarii arunca pe pereti umbre vagi si halucinante, facandu-ne sa ne infricosam de icoanele mari, agatate peste tot. De afara vuiau naprasnic ropotele ploilor. Mama - nemtoaica de neam - invartea cheita din spatele unei vechi icoane catolice ""cu mecanism"", icoana canta incetisor, cu niste clinchete rare, imnul austriac si Ave Maria, iar aceste doua melodii ne alungau frica. Stiam ca, in toate casele din jur, vecinii aprindeau candele si lumanari, se asezau in genunchi, implorandu-L pe Dumnezeu ca potopul sa nu le distruga recoltele. Sus in cer, norii cei negri se rareau si dedesubtul lor apareau altii, mai inspaimantatori. Erau alb-roscati sau violeti, asa, ca o negura sticloasa, si mama ne zicea ca norilor astora ""numai clopotul de gheata le da de hac"". Oamenii ieseau din case, puneau in mijlocul ograzilor, in forma de cruce, toporul si ""cociorva"" (un fel de lopata pentru intors placintele in cuptor) si se rugau iarasi, ingenuncheati in noroaie. Apoi, fugeau la biserica sa traga clopotul de argint."Izgonirea
Atunci cand isi aminteste cum tragea clopotele, batranul parca intinereste, se invioreaza, ca si cum dintr-o data ar fi devenit stapan pe toate stihiile naturii. "Doamne, de cate ori am tot tras clopotul asta... Vara, goneam pe ulita, calare pe bicicleta cu roti de lemn, pe care mi-o cioplise tata. Ploaia ne siroia pe fata, eram uzi leaorca, dar o bucurie nebuneasca ne insufletea pe toti. Alergam catre clopote. Smuceam funiile pana la epuizare, fara sa simtim oboseala, fiecare trageam cate o jumatate de ceas si mai mult. Cand ajungeai la capatul puterilor, te inlocuia altul, apoi venea altul si altul... Tragand, ma uitam la ceilalti flacai asudati si nu-mi dadeam seama daca au pe obraji picaturi de ploaie sau lacrimi de bucurie. Clopotul de gheata se trage ""in trei limbi"" - nu-l lasi sa ajunga la capat, ca-l mai tragi de doua ori: trang-bang-bang!, trang-bang-bang! - si astfel nu i se pierde grandioasa continuitate a sunetului. Il auzeam in urechi cum pluteste, cum se pierde prin aer... Si minune! Ca prin farmec, norii incepeau sa se despice si printre ei incepea sa se zareasca lumina! Ne aruncam caciulile in sus de fericire. In cele din urma, sosea si preotul, speriat, cu mantaua pe umeri, aduna lumea in curtea bisericii, scotea afara icoanele si prapurii si facea in graba o slujba ""pentru gheata"". Deasupra, acoperisul de nori violeti se desfacea din ce in ce mai mult, lasand locul unui cer limpede, azuriu, senin ca sufletele noastre..."Un clopot cu har
A doua zi, dupa ce mi-a spus frumoasa poveste a clopotului de gheata, batranul Moscaliuc m-a condus chiar acolo, la Biserica "Adormirea Maicii Domnului", din Itcanii Vechi. Fara a sovai o clipa, preotul paroh Ion Nistoroaia mi-a spus ca fiecare vorba a lui Nicolae Moscaliuc este adevarul curat. Chiar si astazi se trage adesea clopotul pentru imprastierea furtunilor. Dar, spune batranul preot, "nu e doar stiinta in asta, stiinta sunetelor inalte care sparg perdeaua de nori. Asemenea clopote sunt rostuite. Sfintite ""anume pentru gheata"", cu sobor de preoti si rugaciune neintrerupta. In Ceaslov sunt scrise anumite rugaciuni pe care le citim anumit pentru alungarea ploii, si altele - pentru adus ploaia. Oare dacii nu sagetau norii? Ei bine, daca nu-s daruite cu puterea aceasta, daca n-au har, clopotele sunt moarte si vocile lor rasuna in zadar".
Si ar mai fi un lucru, deloc neinsemnat, care dovedeste cat de mare, cat de fierbinte si sincera era credinta oamenilor din Itcanii Vechi. Clopotul de gheata este facut in intregime din darurile de argint ale oamenilor. "Desi erau tare saraci, toti cei care locuiau in casele dimprejurul bisericii se puneau intr-un gand si aduceau cate un banut, un cercel, o tinta de la chimir, un inelus de zestre sau alte lucruri de argint, iar parohul le aduna intr-o desaga si pornea cu ele spre topitorii. In faptura acestui clopot, zamislit din micile jertfe si agoniseli, se strangea intreaga credinta a oamenilor din imprejurimi, clopotul era simbolul, marturia vie ca locul e ocrotit de Dumnezeu."
Chiar si pentru acest motiv, clopotul de gheata pare mai frumos, mai impunator si mai "de temut" decat celelalte doua din dreapta. "Stii care-i deosebirea dintre clopotul de gheata si cele obisnuite, uriase, de arama?", m-a intrebat, la final, batranul Moscaliuc, cu o unda de amaraciune in glas. Parca mi-ar fi vorbit de niste lucruri stravechi si tainice, mai presus de intelegerea omeneasca. "Cantecul clopotului de arama, cu tonalitati joase si grave, rasuna doar pe orizontala, deasupra pamantului. El canta pentru lumea oamenilor. Menirea lui este sa-l auda lumea, sa cheme credinciosii la sfanta biserica. Arama e buna, dar suna mai trist. In schimb, glasul inalt, ingeresc al clopotului de gheata urca pe verticala, simplu si nepangarit, direct in cer. Menirea lui este sa-l auda Dumnezeu."
Bogdan Lupescu
(Fotografiile autorului)
O jumatate de mileniu de chemari dumnezeiesti
Intrucat avusese functia de consilier al Bisericii "Sfanta Maria", bunicul de pe mama al lui Nicolae Moscaliuc intrase in posesia unor vechi documente (pe care le-a citit si nepotul), singurele care pot dovedi istoria de mai bine de jumatate de mileniu a clopotului de gheata. In anul 1451, schitul de maici "Adormirea Maicii Domnului" a fost scutit de dari si inzestrat cu mosii intinse de catre domnitorulAlexandrel Voda al Ii-lea. Din veniturile obtinute, egumena Fervonia a comandat la Odesa "un clopot cu glas puternic, care sa se auda pe toata valea Sucevei". Ea a cerut sa fie unul "de gheata", tocmai fiindca, la fiecare ploaie mai indelungata, raul nezagazuit ineca fara mila toate casele din preajma schitului. Putin mai tarziu, clopotul a fost inlocuit cu un altul, tot "de gheata", turnat din darurile enoriasilor in anul 1800, la noua - si prima din Bucovina - topitorie de clopote de la Patrauti. De ce faimosul clopot fusese comandat tocmai la Odesa? Pentru ca rusii aduceau carute intregi de argint alb din Caucaz, in turnatoriile lor erau construite clopote mari cat niste capele intregi, in manastirile rusesti se rosteau cele mai puternice rugaciuni, cele mai puternice slujbe de sfintire a clopotelor din cate s-au auzit vreodata. Ritualul zamislirii unui clopot de gheata are in el un sambure de nebunie dumnezeiasca. Un schelet din scanduri era acoperit de huma amestecata cu rumegus, ca si cum ai murui o casa. Peste acest mulaj era turnat argintul limpede, moale si incandescent, iar clopotele se ingropau in pamant, zacand acolo vreme indelungata, laolalta cu mortii. Dezgropat, oul de huma era apoi incercat cu ciocanelul in cea mai mica particica a sa, pentru ca fiecare centimetru sa rezoneze cu intregul. Coaja de pamant era sparta si clopotul iesea la lumina, sclipitor si zvelt, in uralele mujicilor care-l priveau inmarmuriti, cu ochii in lacrimi.
Un asemenea clopot inca mai canta pe valea Sucevei. Oamenii il asculta de veacuri si prin glasul lui capata nebanuite puteri, caci astfel, Il pot striga in fiecare zi pe Dumnezeu. Nu mai sunt singuri. Intre pamant si cer exista un clopot.