Istoria in halate albeScoala de medicina din Cluj- Evocari ale unor timpuri marete, cand intelectualilor nu le era rusine sa fie si patrioti -Interviu cu prof. dr. Ioan Puscas Cati dintre noi pot spune, oare, ca stiu cu adevarat istoria Romaniei din secolul al Xx-lea? Mai ales evenimentele petrecute dupa Marea Unire de la 1918? Cati isi amintesc de personalitatile culturale si stiintifice care au creat de fapt Romania moderna? Inchinandu-ne tot mai mult la valorile culturii occidentale, cuprinsi de pesimism, umiliti de saracie, dezgustati de peisajul politic, cultural si moral, tindem tot mai des sa omitem valorile autohtone. Ne confruntam cu un val general de subestimare a potentialului si chiar a realizarilor efective ale acestui popor. Si totusi, in pofida curentului general de scepticism, Romania a fost, si indraznim sa afirmam ca mai este, o tara cu un potential creator exceptional.
Istoria ultimului secol s-a mai confruntat cu asemenea momente de cumpana, in care viitorul, identitatea noastra ca natie au fost puse la indoiala. In toate aceste momente, insa, au existat personalitati care, cu patriotismul, cu forta lor morala si, nu in ultimul rand, intelectuala, au reusit sa ne impuna ca natie. Multi din acesti oameni extraordinari au fost minimalizati si redusi la tacere de catre regimul de represiune comunist, fiind apoi inghititi de uitare. O uitare care ne vaduveste de cateva date esentiale despre valoarea noastra ca popor.
Prin acest articol, urmarim sa redam un fragment de istorie romaneasca contemporana, descifrat prin prisma uneia dintre cele mai nobile stiinte: medicina. Ghidul nostru in timp este un eminent profesor universitar si medic - d-l dr. Ioan Puscas, un redutabil radiolog. Ardelean de origine, format la scoala medicala din Cluj, a carei valoare este recunoscuta si peste hotare, el a purtat cu sine in cei aproape 50 de ani de profesie, mesajul generos al intemeietorilor Scolii romanesti de medicina. Acesti intemeietori, de al caror nume putini isi amintesc, au dat poporului roman poate mai mult decat forta armelor sau a politicii. Le-a dat arma moralitatii si a identitatii nationale. Despre acesti eroi se stie deocamdata insa prea putin. Ceea ce urmeaza este o emotionanta marturie despre o lume romaneasca uitata, dar de care ar trebui sa ne amintim.</b><b>Un om pentru eternitate: Iuliu Hatieganu</b> - D-le prof. Ioan Puscas, sunteti un produs de elita al celebrei scoli de medicina din Cluj, intemeiata si purtata spre stralucire dupa Marea Unire de la 1918. O scoala care a daruit Romaniei generatii stralucite de medici si patrioti. In pregatirea convorbirii cu dvs., ne-ati marturisit ca gloria ei, azi apusa, ar trebui activata. De ce? De ce credeti ca este necesara aceasta amintire a trecutului?
- Eu am vazut lumina zilei, am crescut, m-am format ca om si ca medic in Ardeal. Am cunoscut direct acea perioada iluminista, am fost elevul celor care au creat medicina romaneasca, invatamantul universitar romanesc, care au pus decisiv umarul la cladirea Romaniei Mari. Pe vremea aceea, meseria de medic nu era despartita de aceea de militant, de om activ al cetatii. Am trait vremuri in care patriotismul, moralitatea, altruismul erau valorile de baza. Sigur, dvs. nu puteti intelege, pentru ca sunteti crescuti in alta atmosfera, nu ati trait lucrurile acestea. Unii pot spune ca sunt romantice. Nu sunt romantice, asa era lumea atunci. Aceasta lume a murit, cu noi moare, noi suntem ultimii ei reprezentanti. Eu am inceput in 44 Medicina si am terminat-o in 50, am prins exact vremurile cand au fost decapitate varfurile intelectualitatii romanesti. Cei din generatia mea sunt dintre ultimii martori ai acelor oameni extraordinari, despre care trebuie sa se stie, a caror memorie trebuie reactivata, pentru ca generatiile viitoare sa stie ce au de continuat. In primul rand, este vorba de eminentul profesor universitar Iuliu Hatieganu, care a primit in 1919 misiunea de a crea Facultatea de Medicina in limba romana la Cluj. Pentru ca trebuie sa stiti, ca cel mai vechi centru universitar din tara este Clujul. Inca de la 1581, exista aici invatamant, exista posibilitatea si dreptul de a se da bacalaureat, masterat si doctorat. De la 1774, invatamantul universitar de la Cluj, cuprinde si o facultate de medicina. Invatamantul medical a fost predat intai in latina, apoi din 1780 in germana, iar dupa aceea in maghiara. Abia in 1919, un an de cotitura istorica, s-a trecut la predarea in limba romana. Dar in vremea aceea, nu exista nici un manual de medicina in romaneste, asa ca a trebuit fundamentat invatamantul medical romanesc, iar profesorul Hatieganu, alaturi de colectivul sau de profesori ardeleni, a preluat aceasta misiune. Invatamantul din Bucuresti si din Iasi era populat cu literatura de specialitate franceza, pentru ca toti profesorii se formasera la Paris. La Cluj au aparut primele tratate romanesti. Romanii au capatat prin intermediul lor carti de medicina, si toti cei pe care ii numesc in continuare au lasat in urma lor carti de medicina si au format limbajul medical romanesc... repet: romanesc, nu vorbeau frantuzeste, ca cei din Bucuresti. Ei au format limbajul medical in aceasta limba si, deci, au o contributie enorma. Alaturi de Hatieganu, sunt profesorii Goia, Romeo Pop (la chirurgie), Emil Bologa (la istoria medicinii), Daniel Leon (la fiziologie), Tiberiu Turcu (la epidemiologie), Teposu (la urologie), Titu Vasiliu (la anatomie patologica). Medici, oameni de cultura, romani de care putini au auzit, dar carora toti le datoram enorm.
<b>"Vivat Academia, vivant Profesores"</b> - Vorbeati de o atmosfera cu totul speciala in Clujul de altadata. Ne-o puteti evoca?
- Mai intai de toate, trebuie sa stiti ca aici, la Cluj, a fost un focar de romanism foarte puternic si un mediu intelectual dominat de caractere foarte puternice. Erau niste intelectuali de talie europeana. Medicina romaneasca de aici era atat de valoroasa, incat din tara nimeni nu mai mergea la Viena si nici la Paris. Veneau la Cluj, la marii specialisti de aici. Profesorii de la Facultatea de Medicina din Cluj au facut pentru Transilvania ce a facut Scoala Ardeleana pentru cultura. Scoala Ardeleana a format invatatori, iar Facultatea de Medicina a format medici si cadre universitare pentru intregul Ardeal. Si aici au invatat nu numai romani, ci si unguri si nemti. Foarte multi germani s-au format aici, la o facultate romaneasca. Apoi, intemeietorul acestei facultati, profesorul Hatieganu, a facut parte din societatea Astra (cu centrul la Brasov). El avea o filiala numita "Soimii Carpatilor", prin care a facut educatie tineretului si oamenilor de la tara. Si eu am participat alaturi de Hatieganu la aceste actiuni de culturalizare la tara. Mergeam la tara, in echipe facute de el, si invatam oamenii notiuni de igiena, acordam asistenta medicala gratuita, alinam suferintele si sustineam populatia prin toate mijloacele, inclusiv cele materiale, acolo unde era nevoie. Pe drept cuvant, medicii din Ardeal isi respectau juramantul profesional. Apoi, trebuia sa vedeti cum arata un spital universitar in vremea aceea... Bolnavii erau ingrijiti extraordinar. Cadrele calificate nu erau surori laice, ci calugarite. Toate clinicile universitare din Cluj erau asigurate de serviciile calugaritelor catolice. Aveau un devotament extraordinar, puteau face sacrificii extraordinare. Nu le era frica sa-si faca munca. Ele administrau si corpul de igienizare a spitalelor si era o curatenie impecabila. Taranii care veneau erau ingrijiti la fel ca si pacientii ilustri. Nu stiu cum mai e acum la Cluj, dar atunci, taranul transilvanean era pretuit si respectat ca atare. Veneau la spital ca la biserica, imbracati nu cu portul obisnuit, ci cu straiele de sarbatoare. In general, oamenii veneau imbracati taraneste, numai cei de mai aproape de oras veneau imbracati nemteste, cu haine facute la croitor. Lumea venea cu mare incredere, iar comportamentul personalului medical era incomparabil cu ceea ce se vede astazi. Incomparabil! Dar felul lor de a fi venea din educatia primita in familie, din cei 7 ani de acasa, si nu pentru ca i-ar fi dascalit sau supravegheat cineva. De altfel, asa era peste tot, in mediul universitar din Transilvania, in vremea aceea. La o vizita medicala, era o atmosfera ca in biserica. La vizita Profesorului, se vorbea pe un ton ponderat si politicos. Venea medicul extern cu foaia de observatie, internul - cu diagnosticul, apoi seful de salon isi prezenta punctul de vedere. Erau si conferentiarii, tot personalul era prezent la fiecare pat. Iar profesorul tragea concluziile, se faceau, eventual, discutii in legatura cu cazul si dupa aceea stabileau impreuna tratamentul. Clinica universitara nu era un lazaret. Ea tinea de Ministerul Invatamantului si era dotata la zi. Asistenta medicala era gratuita, pentru ca pacientul contribuia la progresul medical, dar i se acorda toata grija, tot ce se putea da la acea ora ca asistenta medicala. Sigur, erau si saloane rezervate, unde se puteau interna marile personalitati ale timpului, dar problemele financiare nu prevalau niciodata asupra celor medicale. Profesorul Hatieganu era un sprijin pentru populatie. Nu era o problema sa te internezi intr-o clinica universitara; nu se facea vreo deosebire, nu costa internarea si nici asistenta medicala.
- Sa intelegem ca atunci erau altfel privite menirea si profesia de medic decat acum?
- Sa va spun un lucru: eu, la fel ca si multi colegi de-ai mei de atunci, m-am facut medic pentru ca mi-a fost drag sa ma fac medic si am iubit omul bolnav, am vrut sa-l fac sanatos. Si Hatieganu a fost la fel - si-a iubit pacientii si am invatat de la el sa-mi iubesc pacientii. Or,acum, oamenii nu se mai fac medici de drag, ci ca sa-si faca o meserie aducatoare de bani. La medicina, se invatau atunci notiuni foarte practice, clinica medicala in special, aceasta era baza, painea, la Cluj. Si erau doi clinicieni de talie mondiala: profesorul Goia si profesorul Hatieganu. La profesorul Goia, studentii invatau de frica, ca nebunii, pe de rost, pentru ca era foarte sever. In clinica profesorului Hatieganu se invata de drag, era si o rusine sa te duci nepregatit la Profesor, la examen. Eu nu am auzit pe Profesor sa faca o observatie cuiva in public. Cand era ceva, te chema la cabinet. Dar decat sa te duci "la cabinet", mai bine te duceai la spanzuratoare. Nu ca te timora el, dar de rusinea ca ai ajuns sa-ti faca Profesorul observatie. Era ceva dincolo de ceea ce se poate accepta. Era un respect altfel decat il intelegem acum, pentru ca erau respectate valorile si erau respectate la toate nivelurile.
- Ce fel de om era profesorul Hatieganu?
- De loc, profesorul Hatieganu era din zona Orastiei. Era un om placut ca figura, de o mare gentilete si simt de colegialitate. Era un barbat frumos, foarte agreabil, foarte comunicativ, mare medic si profesor, mare patriot si om de cultura. Lui ii datoreaza invatamantul din Transilvania foarte mult. De pilda, in memoria fiului sau, care a murit de meningita, a facut un intreg parc studentesc (stadionul de astazi), cu arene de fotbal, cu pista de atletism, cu terenuri de tenis, cu bazine de inot - in stil olimpic. Ceea ce vedem acum in campusurile universitare din Occident exista la noi din anii 36. La fel ca si ceilalti din generatia lui, era un om de o integritate perfecta. Avea un patriotism extraordinar. Acesti oameni au luptat pentru trezirea sentimentului national, au dat viata medicinii pentru populatia Tarii Romanesti. Ei au facut educatie cetateneasca, educatie morala. Erau de o moralitate impecabila. La profesorul Hatieganu si la oricare altul, studentii cu familiile lor aveau intotdeauna asistenta gratuita. Ne-a ajutat de cate ori a putut. Eu nu stiu ca profesorul Hatieganu sa fi facut politica - doar fratii lui au fost fruntasi ai Pnt - si, cu toate acestea, a fost persecutat si scos din invatamant. Personalitatea lui atat de puternica devenise stanjenitoare pentru noii stapani ai tarii.<b>Anii rosii - Va referiti la momentul venirii comunistilor la putere, care a fost o adevarata drama pentru intelectualitatea romaneasca, in general, si pentru cea din Ardeal, in special?
- La Cluj s-au petrecut doua momente dramatice: primul a fost cedarea Ardealului catre unguri, care a facut ca o buna parte din colectivul profesoral sa se refugieze la Sibiu. Apoi, in 1945, ei au revenit in Cluj, dar n-a mai durat mult, ca in 1948 a fost reforma invatamantului. Atunci s-a produs dezastrul: profesorul Hatieganu a fost indepartat si a facut puscarie, profesorul Pop a fost trimis la Timisoara si a paralizat, un altul, care a fost pus in locul lui, s-a sinucis, injectandu-si o supradoza de morfina. Pentru ca ei toti erau prieteni si muncisera alaturi o viata, insufletiti de acelasi ideal. Mai ales in mediul intelectual, relatiile sunt foarte puternice in Transilvania. Pentru ca noi n-am luptat numai pentru a ne face o meserie, noi am luptat pentru afirmarea spiritului national, a trebuit sa fim mai uniti decat altii, ca o familie. De aceea, aceste "jocuri" perfide, tipice epocii comuniste, au fost o tragedie la Cluj.
L-au scos din post si l-au bagat in puscarie si pe profesorul Moldovan, care a scris primele tratate de igiena, care a pus bazele igienei aici, la noi. Toti au fost socotiti ca nationalisti si nu internationalisti, asa cum trebuie sa fie comunistii, si au fost scosi din invatamant. A fost o drama in Cluj... Decapitarea invatamantului nu a fost facuta de o forta oarba, ci a fost ceva programatic, pus la cale de P.C.R. Nici o alta provincie romaneasca n-a fost asa de urata de comunisti ca Ardealul, cu valorile lui romanesti, cu traditia lui. Toti profesorii au fost scosi si umiliti. Oamenii care au cladit Romania Mare au fost batjocoriti si li s-a dat cu piciorul. Iar astazi, nimeni nu-si mai aminteste de ei.
Apoi, in Cluj au ramas veneticii, mai ales evrei de origine. Am toata stima pentru acest mare si foarte incercat popor, dar, in imprejurarile de atunci, evreii din Romania au fost principalii actori care au determinat lichidarea elitelor intelectuale din Ardeal. Multi dintre ei au venit atunci din Bucuresti. Poate ca stiti ca in perioada lui Antonescu si a legionarilor, evreii au fost exclusi din invatamant. Si atunci, ei si-au facut aici, in Bucuresti, o facultate de medicina la Spitalul Caritas. Insa spitalul nu avea drept sa dea acte. Si pentru a-si completa studiile, au fost trimisi in tara. Foarte multi au ajuns la Cluj, venind cu diversi ani de studii, fiind acceptati sa dea diferente... Si, cum terminau, ramaneau in facultate, pentru ca toti au fost membri ai P.C.R., iar romanii n-au mai ajuns in posturi didactice. Evreii au ramas in Cluj si ei au devenit capii miscarilor studentesti comuniste, manifestatii si greve la care se strigau lozinci internationaliste. Deci, toti au ramas an de an in universitate, ca, la un moment dat, nici nu stiai daca esti in Palestina sau esti in Romania, in Cluj. Si asta n-o spun cu rautate - astea sunt faptele, asa s-au petrecut.
- Profesorul Hatieganu nu a mai fost niciodata reabilitat?
- In legatura cu el exista o poveste frumoasa care, din moment ce o spun asa de multi, trebuie sa fie si adevarata. La un moment dat a venit in Romania un mare clinician rus, Miasnikov, care a vrut neaparat sa ajunga la Cluj. Intampinat fiind la gara de diversi profesori universitari, el i-a dat la o parte si a cerut sa-l vada pe Hatieganu: "Unde este profesorul Hatieganu, cel de pe ale carui manuale am invatat eu medicina interna?!". Pe vremea aceea, Hatieganu abia iesise din puscarie si era cu domiciliu obligatoriu, marginalizat, asa ca oficialii au dat din colt in colt. "Maine vreau sa-l vad pe Hatieganu!", a conchis profesorul rus. Asa cum era obiceiul pe atunci, autoritatile comuniste s-au facut luntre si punte sa-l aduca pe Hatieganu, care a redevenit, peste noapte (la propriu), profesor universitar, cu halat alb si clinica la dispozitie. Pana la urma, intalnirea dintre savantul rus si Profesor a avut loc, iar de atunci, Hatieganu a fost lasat in pace. Nu a mai predat niciodata in facultate, ci a facut numai cursuri de perfectionare postuniversitare, dar si-a putut publica o parte din lucrari si a fost activ pana aproape de sfarsitul vietii (s-a stins in 1973).In ceata - Scoala romaneasca de medicina, fundamentata la Cluj de profesorul Hatieganu si de colegii sai, a fost recunoscuta la vremea sa ca una din cele mai bune din Europa si din lume. Ce a ramas acum, dupa 50 de ani, din institutia cladita atunci? Daca ar fi sa comparati medicina de acum cu ceea ce a fost, care ar fi diferentele?
- Profesorii pe care i-am avut eu s-au format pe timp de pace. Erau oameni care au studiat mai intai la marile scoli medicale ale Europei si ale lumii: Viena, Budapesta, Paris, Berlin. Cei care s-au format mai apoi, in comunism, au fost complet "inchisi" intre granite, iar cei care au plecat in strainatate la studii au facut-o pe criteriu de dosar. Contemporanii mei au fost formati langa mari maestri ai medicinii si promovarea lor s-a facut pe baza de calitati profesionale. Mai tarziu, in promovare a primat criteriul politic. De aceea, pregatirea generatiilor care au urmat nu a mai fost la nivelul profesorilor nostri, desi poate, dupa aceea, prin autodidactie, pe unii i-am egalat. E drept ca intre timp a progresat stiinta; am avut ocazia sa citim literatura straina, atat cat am putut aduce pana in 64-76, cand s-a "inchis robinetul". Multa vreme, cadrele noastre didactice nu au putut circula, nu au putut merge la congrese; ne-am izolat, si aceasta a insemnat ca medicina romaneasca a ramas mult in urma medicinii mondiale. A fost si este o medicina saracita, saraca. Uite, iti dau un exemplu: aici, in clinica universitara din Bucuresti in care ne aflam acum, aparatura, mai putin un dispozitiv Siemens de acum 3 ani, este cam la nivelul anului 1940. Nu sunt mijloace tehnice. Nu pot face nici macar o tomografie. Or, tomografii se fac in lume din anii 30, dar noi nu avem. Numai cultura noastra ne mai face sa rezolvam problemele asa cum trebuie. Daca trebuie sa faca o tomografie, imi trimit pacientul in alta parte in Bucuresti. Dar asta numai in ultimii 3-4 ani, ca inainte a fost doar un aparat la "Arsenie" si unul la Spitalul Militar. Aparatura este scumpa si exploatarea este foarte costisitoare, la fel ca si intretinerea.
- Dupa zeci de ani petrecuti in Bucuresti - centrul universitar care da astazi tonul medicinii la nivel national - ce parere aveti despre medicina de aici?
- Eu, cand am venit aici, am putut sesiza de la bun inceput faptul ca scoala de la Bucuresti se deosebea de cea de la Cluj prin aceea ca aici medicii erau foarte "docti". Aici, la Bucuresti, era foarte multa vorba, si eu intrebam: "Bine, dar in cazul asta ce facem?". Si atunci, incepeau sa teoretizeze, sa spuna tot felul de lucruri. Eu repetam: "Da, da, dar totusi, ce facem concret, cum rezolvam acest caz?". Si foarte rar reuseau sa vina cu solutii concrete. Or, la noi, nu era asa. Noi nu am iesit din facultate pana nu am invatat sa rezolvam toate urgentele: stiam sa rezolvam orice, de la a asista o nastere, pana la a scoate un corp strain din ochi. Apoi, scoala din Ardeal era unica in tara, fiind de influenta germana, iar aici, la Bucuresti, era cea franceza. Medicina germana era foarte practica, mult mai putin teoretizanta. Medicina franceza era "filosofica", foarte culta, dar la treaba mergea mai putin. Acum, insa, si la Bucuresti, si la Iasi, si la Cluj, traim epoca medicinii industriale, care pare ca uniformizeaza totul, si nu numai la noi in tara. Este o realitate aceasta, ca acum, noi, medicii, nu mai facem o medicina clinica, ci facem o medicina industriala. Inainte, cand intrai in spital, te intreba ce te doare. Acum, nici nu apuca pacientul sa vorbeasca, ca i se prescrie un pomelnic de analize. Eu, ca radiolog, in 90% din cazuri stiu din trei vorbe despre ce este vorba, dar totusi ii fac bolnavului analizele, pentru ca trebuie sa le am la dosar. Asigurarile sociale nu platesc nimic, doar ce este verificat tehnic. Ele nu dau credit medicului, ci se bazeaza doar pe argumentele considerate "obiective". Explorarea bolnavului nu se mai face clinic, prin observatie (nu mai avem timp!), ci se aplica intai mijloacele automatizate de investigare si abia dupa aceea vine randul medicului. Atunci cand pacientul ajunge cu toate analizele la medic, acesta nu mai vede un pacient, un om, ci un bilant, un grafic de date. Acestea toate sunt rezultatul hiper-specializarii in medicina.
- In acest context, ce viitor credeti ca are medicina romaneasca?
- Atata timp cat invatamantul este cum este, problema viitorului este delicata. V-am mai spus ca, in vremea mea, medicii se faceau de drag, iar acum - pentru bani. In plus, atunci se lua in calcul ca unii aveau talent si pasiune pentru medicina, iar altii - nu. Acum, un student trebuie sa astepte aproape un deceniu de buchiseala pentru a ajunge sa-si faca menirea. Atunci, daca erai talentat si aveai pasiune pentru meserie, dupa doi ani deja puteai sa lucrezi intr-o clinica universitara ca extern, dupa inca doi ani putand sa devii medic intern si sa practici cot la cot cu mari maestri ai medicinii. Faceai stagii de cate o jumatate de an in diferite clinici: pediatrie, obstetrica, Orl etc. Astfel, pacientul devenea pentru tine ceva concret, o fiinta apropiata, si nu un obiect de studiu abstract si puteai sa te raportezi altfel la ceea ce invatai. O alta mare problema o reprezinta distrugerea creativitatii nationale. Cel mai bun exemplu este cel al medicamentelor. Unul din ministrii Sanatatii din ultimii ani a permis intrarea masiva a medicamentelor straine pe piata si a omorat industria locala. Medicamentele romanesti nu au fost proaste, fiindca foloseau, mai ales in ultima vreme, substante din strainatate, cumparate in vrac, la un pret mult mai mic. A fost o vreme cand Ceausescu a dispus ca ele sa se subdozeze, si atunci sigur ca medicamentul meu era mult mai slab decat cel strain. S-a raspandit zvonul ca medicamentele romanesti nu sunt bune, ceea ce nu este adevarat. Pe baza acestei idei s-au permis importuri masive din strainatate. Si nu s-au importat totdeauna medicamentele care erau cu adevarat necesare, pentru ca, intr-adevar, unele sunt necesare, deoarece nu se produc la noi, dar medicatia romaneasca comuna este foarte buna. Deci, au omorat industria romaneasca de medicamente si au lasat sa inunde piata cu medicamente straine, care bineinteles ca le-au adus unor oameni comisioane uriase, pentru ca asta nu se face gratuit. Iar acum, piata romaneasca este invadata de medicamente straine, iar fabricile romanesti n-au piata, pentru ca ea este sufocata. Dar nu e numai asta. Crima consta in faptul ca pacientul este omorat cu zile, pentru ca nu este in stare sa cumpere medicamentul la preturile enorme care se percep pentru el. Eu insumi sunt in situatia aceasta: trebuie sa iau niste medicamente care vin la niste preturi aflate dincolo de posibilitatile mele ca pensionar, si de aceea, la 77 de ani, sunt obligat sa muncesc si sa caut norme slab platite, ca sa pot supravietui.
- D-le profesor, credeti ca ne vom regasi vreodata echilibrul si increderea in noi?
- Probabil. Dar singura noastra salvare este intoarcerea la valorile proprii, nationale, si nu ignorarea lor.Ilie Tudor