Isi zic crasoveni, dar nici numele de hirvat nu le displace. In realitate, sunt croati. Locuiesc langa Resita, la Carasova, si numara aproape 10.000 de suflete - prea putini sa faca un partid ca ungurii, si prea multi ca sa-i treci cu vederea
Romani fara viza Shengen
S-au asezat acum 700 de ani in vaioagele carstice dintre Resita si Anina, dar nimeni (nici cel mai batran om din sat) nu mai cunoaste istoria venirii lor in Banat. Ei sunt la Carasova, Nermet sau Clocotici de cand lumea.
Romanii din jur ii invidiaza tacut. In timp ce crasovencele muncesc la fan si la vite, barbatii pleaca de mai multe ori pe an in Croatia, la Zagreb. Cu bani in buzunar si un pasaport croat, care ii scuteste de orice viza Shengen, au devenit primii romani integrati cu adevarat in Comunitatea Europeana. Oricine in locul lor ar fi profitat, colindand lumea de la un capat la altul. Crasovenii sunt altfel - nu pot trai prea mult timp departe de casa. Pentru ei, Europa, dimpreuna cu avantajele si libertatile pe care le ofera, pare o haina mult prea scumpa, larga si greu de purtat. Tot mai bine li se pare acasa, in Romania.
Un sat inchis. Nimic nu se pierde, totul se comenteaza
La Nermet, in coasta abrupta si bolovanoasa a Carasovei, miroase doar a fum si boasca. E timpul tuicii, a rachiei de pruna si pere trasa o data, atent si cu simt de raspundere. In spatele portilor inalte, nemtesti, rudele si vecinii se aduna in jurul alambicului si al stivei de lemne. Sparg nuci si degusta licoarea limpede, galbuie, comentand politica sau glumind. E un spectacol, o mica sarbatoare. Ceva mai retras, stapanul casei, Deda Nicolae, vegheaza vigilent clipoceala alambicului in vase din vreme pregatite, potrivind focul si separand cu miscari rapide, de prestidigitator, fruntea bauturii de poselete. Mai perpeleste ceva branza si cartofi in jarul incandescent al vetrei, dupa care se ocupa de marea delicatesa a crasovenilor: gaina taiata si tinuta in boasca, cu tot cu pene, o zi si o noapte - nu mai mult, cat sa se fragezeasca si sa capete aroma distilata si suava a fructelor.
Curtea lui Deda Nicolae Hateganu e plina de oameni. Din pricini greu de aflat, au nume mai mult romanesti decat slave: Hateganu, Belivaca, Stoianovici, Catalusa, Beul, Parta, Milos, Tugu, Cos sau Radan. Nucile si bautura dezleaga limbile barbatilor. Se discuta politica - noile evenimente din Iugoslavia, abureala politica de la Bucuresti, faptul ca cele 400 de hectare ale satului nu au fost retrocedate nici macar acum, pe motiv ca, intre timp, Ocolul Silvic le-a impadurit. Unde e dreptatea si cine o imparte?
Celor mai batrani li se spune cu mare respect: deda. Bunicule, adica. Sunt tarani, dar, de fapt, nu sunt. Pana sa se strice treaba la Combinatul din Resita, au fost siderurgisti - oameni ravnitori si buni de munca. Din toate, au ramas cu o pensie si un mare regret: "Erauzile cand din sat plecau 3 curse de navetisti. Acum, nu mai e nici una". Au ramas doar cu pamantul (calcaros, nespornic, lipsit de apa), cu livezile si rachia de cirese atat de tare si de parfumata, ca, dupa cateva pahare, "ziceai la caine: unchiule".
Deda Nicolae Hateganu isi vede de alambic si nu se baga in discutie. Cu un ochi pandeste palalaia focului, cu altul are grija ca nimeni sa nu se imbete. De altfel, la crasoveni, cea mai mare jignire este sa-i intri in casa si, nestiindu-ti masura, sa faci zarva si panarama. Altcumva, sunt primitori din cale-afara. La Nigeea, Kirvaytul, de 25 iulie, sau de Sfantul Iacob, patronul Carasovei, cu cat ai mai multi musafiri, cu atat esti mai pretuit in sat. Inseamna ca esti om respectabil si cu stare. E mare si indarjita suparare daca de Kirvayt sau de Ruga n-ai multi oaspeti la masa. "Te necajesti tare" zice Deda Nicolae, "ca ai facut multa mancare si te intrebi cu ce ai gresit. Ceva trebuie sa fie, de vreme ce lumea te ocoleste si iti intoarce spatele". Nu exista pedeapsa mai mare decat sa intri in gura satului. Portile inalte si bine infipte in zid nu pot tainui nici un secret. Ulita dreapta si pietruita a Nermetului e o lentila uriasa. Asezat pe banca nelipsita nici unei case, vezi tot: cine intra si cine iese. E strain, ruda sau vecin? Are ceva in mana sau nu? A venit sa ia ori sa aduca? Nermetul e un sat inchis. Nimic nu se pierde, totul se comenteaza. Daca se intampla ca cineva sa fure, vecinii nu-l apara, nu-l ascund. Il iau la intrebari si ii mai dau o sansa. Daca se intampla si a doua oara, omul poate sa plece din sat. Nu mai e hirvat. Devine un nimeni, o umbra, un nume de ocara. Crasovenii se judeca unii pe altii. Autoritatile nu au a se baga in viata lor. Autoritatile sunt bune doar la incendiu.
Poale, pliuri facute cu peglaisul si ogarleac la gat
Deda Nicolae schimba vasele sub alambic si cu un gest scurt, autoritar, pune in miscare mai toate femeile din casa, cerandu-le sa se imbrace de sarbatoare, sa dea bine la ziar. Crasovenii traiesc la un loc. Arareori, copiii parasesc batatura natala, construindu-si casa separata. Pentru crasovean, familia e totul. Familia si neamul. Rar au loc in Nemet casatorii mixte. Atunci cand, totusi, se intampla, sotul strain trebuie sa treaca la catolici si sa preia portul locului. Barbatii s-au orasenizat deja. Femeile, in schimb, au straie de o bogatieuluitoare: rochii manarite doar cu acul, poale apretate si extrem de rigide, care le obliga pe neveste sa mearga in pasi mici si marunti, ca niste gheise. In spate, o superba armonica de 33 pliuri (mircika), facute cu peglaisul de catre singura batrana din Carasova care se mai pricepe la o treaba atat de migaloasa. Deda Nicolae le inspecteaza cu o singura privire si clatina multumit din cap. Femeile stiu ce au de facut. Se aliniaza in fata portii, zambind timide. Le place sa fie admirate si sa fie trase in poza. Fusta rigida si imaculata, cele doua fote petrecute una peste alta, dar, mai ales, porta plina de ornamente de pe cap le obliga sa umble cu fereala si economie de miscari. Demn si aristocratic. Sever si elegant, deopotriva.
Privirea lucreaza. Cuprinde superficial intregul spectacol. Admira doar, scapand esenta - detaliile si semnificatia lor. Simti ca ai gafat spunandu-i unei tinere: domnisoara. Privirea ei te fulgera scurt, fara menajamente. Nici vorba, ai gresit. Femeile mai in varsta intervin si explica - cu greu cautand cuvintele in romana. Trebuie a sti sa citesti - pieptanatura mai ales. Crasovencele au coarne (rocichi) facute din cozile impletite sus, la tample. Cele cu doua coarne sunt necasatorite. Cele cu trei sunt deja la casa lor. Deasupra parului isi pun carpa, marama sau svilena, care e din matase inflorata. Cheta sau cusula e panza neagra. La gat au ciucuri sau peclie. Si acolo sunt niste semne. Cei tineri si holtei au mai multi ciucuri si mai colorati. Batranii se multumesc cu doua peclii - una rosie si alta verde. Culorile sunt foarte importante. Ele fac diferenta. Baietii, de pilda, au laibar in 3 culori: verde, negru si alb. Doar cei mari, care se pregatesc de insuratoare, au voie sa poarte laibarul in alb. Tot asa stau lucrurile cu ogarleacul (salba) de la gatul fetelor. Cine o poarta inseamna ca maritisul e aproape.
Sarb sau croat? Grea intrebare
Asa cum stau lucrurile, contrastul e izbitor. Femeile sunt ca niste printese, cnezoaice de demult - barbatii, in haine obisnuite, de lucru, par simpli targoveti. Sunt semitarani, seminavetisti. Adunati in jurul cazanului de tuica, vorbesc intre ei sarbeste. Au pasaport croat si isi dau copiii la scoli romanesti, pentru ca altfel nu s-ar descurca in viata. Se simt romani, dar nici nu se rusineaza sa-si spuna hirvati. De fapt, daca ii intrebi ce sunt ei cu adevarat, ii pui in incurcatura. "Schimbarile din ultimii ani ne-au zapacit", intervine in discutie MihaiCatalusa. "Pana in 91, eram in acte si la rencensamant sarbo-croati. Acum, parca nu mai suntem de nici una. In 90, pe cand munceam in Serbia, gazda la care stateam mi-a zis: <<Daca as sti ca esti croat, n-ai mai apuca sa calci iarba din curte>>. Am intepenit, auzindu-l. Am plecat imediat in Croatia la sapat santuri si la constructii. Deja incepuse razboiul si, catolici fiind, ne simteam croati. Ba chiar, unii dintre noi s-au bagat voluntari in armata lui Tuciman. Eu am muncit doar, calatorind prin toata Croatia - de la Zagreb pana la mama dracului, la Sisak. Castigam bine, chiar si 10 marci pe ora, dar tot ca niste tigani eram priviti. Hirvatul la care lucram chiar mi-a zis intr-o zi: <<Si eu am fost ca tine, sluga in Suedia. Stiu ce inseamna sa muncesti la strain. Imi dadea un pahar cu vin si voia sa robotesc toata ziua. Stramba din nas daca stateam sa fumez o tigara. Tu ai pasaport croat, dar sa stii ca nici tu si nici copiii tai nu or sa fie in veci croati. Asculta de mine, Mihai - pastreaza-ti casa si tara unde te-ai nascut. Altfel, vei fi mereu un venetic>>. I-am dat dreptate. Nici la noi, in Carasova, nu ne place cand un strain vrea sa se oploseasca pe pamanturile noastre. Sa se duca in alta parte, sa nu ne strice noua randuiala si vecinatatile."
Deda Nicolae ofteaza. Nu e prima oara cand crasovenii se trezesc ai nimanui, intrebandu-se cine sunt cu adevarat. Dupa acte, s-ar zice ca sunt croati. In 52, cand Tito era desenat cu barda plina de sange, erau considerati sarbi si, prin urmare, potentiali dusmani. Deda Nicolae, din aceasta cauza, a fost scos din armata, apoi rechemat si trimis departe de casa, la diriba, la constructii. Intr-un fel, a avut noroc. Alti crasoveni au nimerit la mina, la plumb si cupru.
Fara nici o vina clara, te trezesti putnic, calator prin viata. Incepi sa te indoiesti. Chiar de limba pe care o vorbesti in casa. E sarba sau croata? Stand de-o parte, cum stau crasovenii, vezi lucrurile mai limpede. Sarba si croata e totuna. Difera doar un cuvant ici-colo, o litera chiar. Unii zic cat, altii cat sau chet. Sarbul zice hleb la paine si croatul crup. Daini zarcu (da-mi ceva dulce) zice crasoveanul, in timp ce sarbul spune: daini tuker. Care-i diferenta? Religia catolica? In mod normal, Dumnezeu ar trebui sa uneasca, nu sa desparta. Nu religia e de vina, ci oamenii. Trufia si razbunarea oarba, fara subiect si predicat, fara sens.
Tinerii fac armata in Croatia
S-ar zice ca cei din Carasova, Nermet, Nealbacea, Lupac, Vodnic, Radnic sau Clocotici au avut noroc. Un hirvat de-al lor, ajuns mare avocat la Zagreb, s-a luptat pentru ei sa obtina cetatenia. Multi au profitat. Pana si tiganii din Clocotici au acum pasaport croat. Ce mai conteaza? Important e ca poti calatori, ca tinerii fac armata la Zagreb, ca Ambasada croata il ajuta pe primarul Radan sa ridice liceu croat, sa pregateasca profesori, sa construiasca drumuri intre sate. Pare prea simplu ca sa fie si adevarat. Cu cat oamenii dau de bani, cu atat se orasenizeaza. Isi schimba obiceiurile sau le uita. Deda Nicolae Hateganu clatina din cap a indoiala. Pe nesimtite, de la an la an, lucrurile se strica, se pierd. De-ar fi sa ia numai nuntile de altadata. Durau trei zile si trei nopti, cu lautari de-ai locului: 3 primasi, 2 contrasi si unul cu bronca (contrabasistul, adica). Fara toba, fara chitara, cantau de mama focului, in timp ce nuntasii jucau magiorita (un barbat si doua femei), staridana, hora pe stanga, portania (invartita) sau namestru - batuta pe loc. Nimic nu mai seamana cu ce a fost. Acum nunta dureaza o zi, lautarii sunt ades inlocuiti de casetofon, iar tinerii o dau pe bataiala techno sau pe rock.
Din dansuri si traditii se mai pastreaza care cum - tot mai putin. Se pastreaza, de pilda, obiceiul ca fiecare nuntas sa vina la casasocrului mare cu cel mai frumos berbec pe poluga (pe tarus) si mirele sa taie un jung (vitelul cel mai mare) sau un bic, tauras de cel putin 100 de kilograme.
De felul lor, crasovenii sunt conservatori - nu-si schimba felul de mancare, iar porcul il pregatesc dupa o reteta din mosi-stramosi, mai ales borandanul - niste carnati cu sange, slanina, usturoi, ficat si faina de porumb; combinatie bine uscata, care poate sa stea toata iarna, pana la Pasti, fara sa fie tinuta in frigider. E greu de spus cat va rezista putinul care mai este. Deda Nicolae nu-si face prea multe iluzii. Viata merge inainte. Nu i te poti opune si nici nu mai esti in drept sa-i ceri unei femei sa se scoale la 3 noaptea si sa plece cu cotaritaplina cu prune pe cap, 15 km pe jos, pana la oras. Oamenii vor confort, vor haine frumoase si masina in curte. E o minune ca inca isi mai pastreaza costumele populare, ca tin Masuratul oilor de Sfantul Gheorghe, Cucaitul sau impreunarea ciobanilor, Moseatii de duminica si Farsangul din Saptamana Pastelui, cand flacaii fugaresc fetele si le lovesc sa le mearga bine tot anul.
Ultimul refugiu de rezistenta le-a ramas religia catolica si limba, desi semnele asimilarii sunt tot mai puternice: hirvatii din Iobancea vorbesc acum romaneste, iar cei din Tirol traiesc si discuta intre ei svabeste. Banii si pasaportul croat i-au scos din izolare. Cei tineri se bucura, cei batrani se innegureaza, dar nu zic nimic. Inteleg situatia. Si fara uzina la Resita, si cu pamant prost - categoria a V-a, nu ai a alege. Din toata zona Domanului, crasovenii sunt cei mai stramtorati cu pamanturile. Colac peste pupaza, mutarea abuziva a vechiului hotar nu mai este astazi recunoscuta, satul pierzand astfel 1000 de hectare de pasune. Ce-i de facut? Cine sa-i ajute? Adunati in jurul alambicului, crasovenii ajung invariabil la politica. Mandri si cu simtul dreptatii in sange, vor sa se planga ziarului si Ambasadei. Dupa cateva pahare degustate si niste miezuri de nuca alaturi, renunta. Brusc, viata apare ceva mai roza, calma si ingaduitoare. Cu radioul alaturi, ciulesc urechea la ultimele evenimente din Belgrad. Toata zarva politica de acolo ii intereseaza. Umpland paharul cu licoarea galbuie si parfumata, inchina (zoravo!) - bucurosi ca traiesc in Romania, bucurosi ca in Carasova - har Domnului! - macar e liniste, e pace.