Anul 2000 mi-a spulberat orice speranta in legatura cu schimbarea rapida in bine a situatiei din Romania. Resemnarea la care am ajuns este trista, dar si binefacatoare. Sunt acum ca un motan castrat care nu mai umbla noaptea pe acoperisuri si nu mai risca sa-si rupa gatul cazand de la inaltime. Timp de mai bine de un deceniu, dupa 1989, am participat sufleteste, cu o fervoare asemanatoare cu nebunia, la tot ce s-a petrecut in viata publica de la noi. Credeam ca exista sanse sa redevenim intr-un timp scurt ce-am fost inainte de instaurarea comunismului si sufeream intens ori de cate ori imi dadeam seama ca se actioneaza prea incet. Nimic nu ma enerva mai mult decat sa-i vad pe conducatorii nostri, luand parte relaxati, surazatori, la tot felul de sindrofii, in loc sa lucreze zi si noapte, in regim de urgenta, pentru redresarea tarii. In plus, ma indigna usurinta cu care o mare parte din populatia tarii consimtea la degradarea vietii de fiecare zi, prin nemunca si dezordine. Drept urmare, m-am si imbolnavit de inima. In loc de 13 cu 7, am acum tensiunea 16 cu 10, iar in pulsul meu, altadata calm si regulat, ca bataile unui metronom, au aparut extrasistole.
In 2000, am redescoperit resemnarea protectoare pe care o aveam inainte de 1989. Ferit de sperante devastatoare, am inceput sa ma bucur din nou de inflorirea pomilor primavara, de trecerea pe langa mine, pe strada, a unei femei frumoase, de citirea unei carti bune.
Anul 2000 ramane, de exemplu, in amintirea mea ca anul in care mi-am procurat doi ciresi care fac cirese amare. Soiul acesta nu se gaseste la nici o statiune pomicola. Iar eu, care am o gradina (este adevarat, departe de casa, la 18 kilometri, dar pe care o vizitez foarte des si o duc oricum peste tot cu mine, in minte), mi-am dorit sa plantez in perimetrul ei si asemenea ciresi, care imi evoca padurile din preajma orasului Suceava, unde am copilarit. Ei bine, am gasit - cu greu, dupa ce am cautat prin toata tara, dar am gasit - doi puieti de ciresi care fac cirese amare, destul de mari, astfel incat s-ar putea sa rodeasca chiar anul acesta. Asa se face ca pe cei care vor veni sa ma viziteze "la gradina", am sa-i servesc de acum inainte nu cu guma de mestecat si coca-cola, ci cu dulceata de cirese amare si apa scoasa de mine pe loc din fantana, apa rece in mijlocul verii, care face sa se abureasca paharul.
In 2001, am sa ma straduiesc sa termin, in sfarsit, "Istoria literaturii romane contemporane", la care lucrez de mai bine de zece ani. Imi ia foarte mult timp adunarea informatiilor, care in Romania sunt, indiferent de domeniu, incomplete si imprecise. Suntem o tara bogata in opinii si saraca in informatii. Pe de alta parte, am fost dat inapoi de un incident de trista amintire - acum un an mi-a fost sparta locuinta si mi-a fost furat, printre altele, computerul in care aveam stocate aproximativ 300 de pagini din lucrare. Cu acelasi prilej, mi-a fost devastat - de hotii in cautare de bani - fisierul cu cele peste 4000 de plicuri, ordonate alfabetic, in care pastrez material bibliografic referitor la scriitorii romani contemporani.
Tot in 2001 vreau sa scriu 12 noi episoade din serialul Tv "Casatorie imposibila", ale carui prime 12 episoade (in regia lui Silviu Jicman) s-au bucurat de succes datorita, fara indoiala, inainte de toate, prezentei in distributie a unor mari actori ca Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Horatiu Malaele, Rodica Mandache, Ileana Stana-Ionescu, Vladimir Gaitan, George Mihaita, Mircea Albulescu, Ion Besoiu, Coca Bloos, Alexandru Bindea, Tudorel Filimon, Daniela Nane si Magda Catone.
Cat priveste poporul roman Poporului roman ii doresc din toata inima sa-si recapete memoria. In momentul de fata, romanii sufera de amnezie. Ei nu stiu sau nu vor sa stie ce s-a intamplat in Romania inainte de 1989. Si refuza sa afle - din carti - ce tragedie a insemnat pentru tara noastra instaurarea comunismului dupa cel de-al doilea razboi mondial. Nu se poate trai exclusiv in prezent. Numai animalele traiesc astfel, dar lor le sta bine aceasta iresponsabilitate, amnezia lor este inocenta. Oamenii devin insa grotesti cand isi ignora trecutul. Una este animalitatea animalelor si alta animalitatea oamenilor. Oamenii trebuie sa aiba constiinta si constiinta nu este posibila in absenta memoriei, a celei individuale, dar si a celei colective. Cine nu are trecut nu are nici viitor. Ii doresc poporului meu sa aiba viitor, iar pentru aceasta trebuie ca el sa-si redobandeasca trecutul.
Teatrul de Opereta "Ion Dacian"
ne invita in... "Tara surasului"
Iata o invitatie extrem de binevenita! Teatrul de Opereta din Bucuresti isi cinsteste numele, programand una din capodoperele genului. Nu ma feresc de cuvantul capodopera pentru ca asa o categorisesc specialistii - cronicari muzicali de ieri si de azi, muzicieni de ieri si de azi. Urmand pasii lui Johann Strauss (parintele "Liliacului"), Franz Lehar a creat - se stie - operete nemuritoare, printre care, alaturi de "Vaduva vesela" se afla si "Tara surasului". Operetele lui Lehar au constituit, de fiecare data cand au fost reluate pe scenele lumii, puncte de glorie ale realizarilor din domeniu atat pentru splendoarea muzicii, cat si pentru partitura pe care o ofera - "piatra de incercare" pentru marile voci ale genului.
In rolul principal Su-Chong, Inegalatul - deocamdata! - Ion Dacian a triumfat inca de la premiera, in anul 1945, a acestei operete care s-a bucurat de o viata lunga si glorioasa. Aceeasi viata lunga i-o dorim si recentei premiere de la Bucuresti. O merita din plin, avand toate argumentele pentru un succes de durata: o montare inspirata, plina de eleganta si rafinament - datorata lui George Zaharescu, decoruri si costume de vis, precum si interpreti de mare clasa. In fruntea lor, tanarul Alfredo Pascu (in rolul Printului) si frumoasa Doina Scripcaru (in rolul Lisei). Cuvinte de lauda merita si restul distributiei (printre care Bogdan Caragea - Gustav, precum si Gabriela Daha - Sikkima). In incheiere, o remarca imbucuratoare: in seara de duminica, sala teatrului era arhiplina. In majoritate - tineri. Tineri veniti sa aplaude Marea Muzica, tineri indragostiti de Arta si nu de Garcea.