Baba Novac.

Iulian Ignat
"Avem si noi, ca si publicul, grijile noastre, dar de ce nu le-am rezolva prin muzica?".

Inceputa imediat dupa 1990, hegemonia muzicii occidentale se stinge incet, in vreme ce publicul romanesc se indreapta tot mai ferm spre muzica autohtona. Din pacate, prim-planul este rezervat productiilor pe banda, lipsite de orice originalitate, vedetelor din plastilina, "artistilor" care nu canta niciodata in direct, fetelor cu codite si sutiene fosforescente care se unduiesc ca in filmele interzise minorilor si baietilor care, dand din maini de parca nu ar fi iesit niciodata din Bronx sau Harlem, ne povestesc cum le poarta ciuda dusmanii sau cate perechi de bikini au agatat in ziua precedenta.
Daca producatorii si cei ce promoveaza muzica romaneasca si-ar scoate din cand in cand ochelarii de cal, ar intelege ca multi tineri sunt interesati si de alte genuri, stiluri, ca incultura si kitsch-ul nu s-au generalizat.
Una din trupele bucurestene care canta altceva, care merge impotriva curentlui este Baba Novac. Imbinand mai multe stiluri si genuri - intre care jazz, hip-hop, reggae, ritmuri moderne - muzica lor este deschisa, pozitiva, indeamna la dans si la voie buna. De altfel, atmosfera aceasta aparte creata pe scena s-a regasit in anul ce a trecut in peste 30 de concerte bucurestene, Baba Novac devenind una dintre cele mai cautate formatii de club.

Trupa a avut primul concert pe 11 septembrie 1999, la doar doua saptamani dupa ce Bujor Stoicovici (bas) stransese oamenii pentru o formatie de acid jazz. Tocmai incheiase conturile cu Party Poopers si dorea sa-si continue munca inceputa acolo, dar cu texte in limba romana. "Prima alegere a fost prietenul meu de-o viata, Cristi Cretu (chitara), cu care pe vremuri cantasem in Sindrom, formatia Liceului <<Nicolae Balcescu>>, actualul <<Sfantul Sava>>. Apoi l-am reintalnit pe Ramon Grigorescu (voce), fost coleg in Sindrom si am simtit ca el este persoana potrivita. De Mara auzisem multe lucruri, are o voce pe care nu poti s-o uiti mult timp si - cu chiu, cu vai - am reusit sa-i gasesc numarul de telefon si sa o conving sa ni se alature. Cel de-al cincilea membru al trupei, Dan Nicolau (trompeta), a ajuns la noi pe 1 mai 2000 si este un adevarat medicament de buna dispozitie, el ne-a ridicat, asa zapacit cum este, de multe ori moralul sine-a ajutat sa trecem mai usor prin momente dificile."
Pentru membrii trupei Baba Novac, muzica este un hobby, caci fiecare isi vede ziua de ale sale, iar seara se prezinta la concert sau la repetitii. Bujor este inginer in cadrul Ministerului Transporturilor, iar Cristi, chitaristul formatiei, se ocupa cu alpinismul utilitar.
Mara profeseaza avocatura si nu vrea sa faca din muzica un mod de viata. A aparut la televizor intr-un cor de copii, la 17 ani a cantat la Festivalul de la Mamaia, insa propunerea de a se alatura celor de la Baba Novac a venit intr-un moment in care se gandea serios daca va mai continua sau nu in muzica. "Nici pana astazi nu stiu cum a dat Bujor de mine, pentru ca eu sunt constanteanca si nu am prea cantat in Bucuresti. La inceput, am fost foarte sceptica, dar dupa ce m-am intalnit cu ei si mi-am dat seama ce muzica vom face, am trecut la polul opus, la o stare de exaltare. Mi s-a parut, de asemenea, extraordinar faptul ca lucrurile au mers foarte repede, in doua saptamani erau deja gata cinci-sase piese."
Dan, mezinul trupei, este student la Conservator si, in paralel cu Baba Novac, are o trupa, Jazz Challenge, cu care a castigat, anul trecut, locul I la Festivalul de Jazz de la Brasov. "Am colaborat cu mai multe formatii, cu Vama Veche, No Comment, dar cu Baba Novac si cu Jazz Challenge ma simt cel mai bine, jazz-ul este pasiunea mea si aici pot face o muzica in care ma simt liber si implinit."
Cel de-al doilea student al formatiei este Ramon, care studiaza socio-psihopedagogia. El a inceput sa cante la chitara in clasa a Ix-a si ca vocal a ajuns intamplator, cand, inaintea unui concert, formatia sa a ramas fara solist. El este si responsabil cu versurile la Baba Novac. "Sunt doua genuri de texte muzicale. Ori scrii la comanda, special pentru un hit, ori scrii, ca noi, ce te lasa sufletul, ce simti nevoia sa transmiti. Versurile vin din experienta mea de viata si sunt cenzurate de Bujor, care nu vrea versuri sumbre, spune ca noi facem o muzica optimista si nu se <<pupa>> cu asa ceva. Ca artist, nu te poate insa lasa rece realitatea, asa ca o sa avem si ceva texte ancorate in social, cu tenta ecologista, nu o ecologie a mediului, ci a moralitatii. O sa iasa ceva de genul: <<Hai sa dansam, ca uite, noroiul nu-i decat pana-n gat!>>."

- Faceti o muzica foarte libera, nonconformista. Cum a evoluat ea, dupa un an si ceva de la infiintare?

Bujor: - Primul an a insemnat o acomodare cu stilul fiecaruia si cu rigorile mele, care, ca lider de formatie, sunt "un tiran si-unnebun", cum zic ei. La inceput am cautat cu Cristi o linie, un drum, rezultatul este bun, ma bucur de el, dar nu este cel scontat, pentru ca fiecare a venit cu influentele sale, unul rock, altul jazz sau blues, si a modificat pe ici, pe colo, "in partile esentiale" muzica Baba Novac.

- Care este locul formatiei voastre in muzica romaneasca? Se poate vorbi deja de un "public Baba Novac"?

Ramon: - La inceput am avut succes printre muzicieni, printre oameni care se pricep la muzica si s-au saturat de o singura forma de exprimare, de un singur gen. Tinta noastra nu e sa ajungem in urechile tuturor, ci sa avem un public mai restrans, dar cultivat.
Mara: - Suntem intr-o zona de tranzitie, de mixtura a genurilor si avem locul nostru fie si numai pentru faptul ca nu e deloc usor sa faci o muzica interesanta, pe care o poti asculta cu placere, dar care totodata te "prinde" si te face sa dansezi.
Bujor: - Ne-am bucurat sa vedem ca exista oameni care ne-au retinut versurile si care isi dau seama ca schimbam, de la un concert la altul, unele piese. Problema este ca suntem izolati, nu avem parteneri de trafic, cum se spune la "Reflectii rutiere", iar muzica romaneasca se inchide. Apar din ce in ce mai putini instrumentisti tineri de valoare, majoritatea fac muzica miscand mouse-ul de lacomputer, iar publicul, in mare parte, isi alege formatiile preferate dupa ce spun vecinii, dupa ce spun cei de la televizor si in ultimul rand dupa muzica pe care o fac. Gradul de cultura muzicala scade vertiginos.

- Sa incheiem ceva mai optimist, asa cum sunt si concertele voastre. Cum se creeaza atmosfera lor speciala, comunicarea cu publicul, cum reusiti sa-l faceti sa se "deschida", sa lase deoparte inhibitiile si sa danseze?

Cristi: - Nu suntem mereu niste oameni veseli, avem si noi, si publicul, ca tot romanul, grijile noastre, dar nu vad de ce nu le-am rezolva prin muzica. Pentru mine conteaza foarte mult sa vad spectatorii bucurandu-se de muzica si in concertele noastre din cluburi, dar si la munte, cand mai pun mana si zdrangan o chitara si se aduna oamenii in jurul focului. Am cantat si pe scene mari, la Brasov, in deschidere la Vama Veche. Ne-am speriat de cata lume era acolo, am avut emotii rau de tot, cum nu prea mi se intampla, dar publicul nu a inceput sa strige dupa Vama Veche, ci a cantat si a dansat cu noi.
Mara: - Atmosfera de concert nu depinde numai de noi, participa si publicul, in egala masura, la un concert. Este vorba de feedback, de raspunsul ce vine din sala. Un public cald ne ajuta pe noi, cei de pe scena, sa fim mai buni, sa oferim mai mult. Nu ma refer aici neaparat la urale, imi place foarte mult si discretia, reactiile mai putin evidente ale unor spectatori care danseaza sau bat ritmul mai retras, mai subtil, dar si asa ii simtim ca sunt aproape de noi.

(Fotografiile autorului)