Alianta sustinuta de ele, CDR 2000, nu a reusit sa depaseasca pragul electoral de 10%, impus de Lege pentru asocierea a mai mult de patru partide. CDR 2000 a acumulat numai 7% din optiunile electorale, procent total insuficient pentru dobandirea reprezentarii parlamentare. Usturatoarea infrangere a permis multor observatori concluzia ca partidul lui Maniu si Mihalache, partidul refacut de Corneliu Coposu drept nucleu al Opozitiei democrate din Romania, a iesit definitiv din istorie. "Imaginea PNTCD-ului este urmatoarea: ne gasim intr-un cosciug pe un dric. Totul este cine va conduce dricul. Are sansa sa-l duca spre spital, sa incerce sa scoata mortul din moartea clinica sau sa il duca la cimitir, sa-i puna cruce", a declarat unul din liderii sai, d-l Calin Catalin Chirita, fost candidat la Primaria Capitalei. Formula suna a prohod, dar rezuma exact situatia formatiunii politice care a dominat administratia instalata dupa alegerile din 1996. Se stie ca majoritatea mediilor - si, in consecinta, opinia publica - ignora partidele extraparlamentare. O revenire in Parlament dupa patru ani de absenta devine destul de nesigura. Dintre numeroasele partide care au incercat sa se impuna pe scena politica romaneasca dupa 1990, doar formatiunea tinerilor liberali, PNL-AT, a recastigat - dupa sincopa dintre 1992-1996 - reprezentarea parlamentara. Dar aceasta revenire a fost posibila pentru ca alte grupari liberale au continuat sa fie prezente in actiunea parlamentara, orientarea nefiind niciodata total eliminata. In cazul Pntcd-ului, situatia este total diferita. Partidul nu mai are, in acest moment, nici o legatura cu Parlamentul, prezenta in Senat a fostului premier taranist, Radu Vasile, fiind cu totul accidentala, pe listele Pd-ului.
Va supravietui deci Pntcd-ul socului electoral care l-a trimis in masa anonima a gruparilor politice extraparlamentare? Raspunsul merita sa fie analizat, mai ales ca intre 19 si 21 ianuarie a.c. se va desfasura la Bucuresti Congresul Pntcd. Acest Congres va fi esential pentru soarta formatiunii istorice. In functie de deciziile luate, PNTCD-ul va putea sa revina in prim-planul vietii politice sau, dimpotriva, va disparea complet. Parerea mea este ca a doua varianta este exclusa. In ciuda dezertarilor, a previzibilei batalii dintre generatii, a cursei pentru posturile de conducere - centrate, din pacate, pe indivizi si mai putini pe programe de reconstructie doctrinara si organizatorica - PNTCD-ul va supravietui si va continua sa-si joace rolul politic, avand toate sansele ca, in 2004, sa redevina o forta parlamentara importanta. Sa examinam argumentele care ne permit sa sustinem o asemenea teza. Ele imi apar convingatoare, de neevitat.
Primul ar fi faptul ca partidul lui Corneliu Coposu s-a inscris in aria crestin-democratiei. Doctrina fostului Pnt era marcata de o orientare de centru-stanga, de tip cooperatist si corporativist. Primul lider post-comunist al partidului, seniorul Coposu, a avut intuitia schimbarii proiectului ideologic prin aderarea la Internationala Crestin Democrata, una din "familiile" politice dominatoare - alaturi de social-democratie si liberalism - in Europa. Schimbarea de directie a produs o anume deruta in randurile vechilor aderenti, a traditionalistilor in linia Maniu - Mihalache. Crestin-democratia se plaseaza in spectrul politic la centru-dreapta. Fermitatea lui Corneliu Coposu a facut ca adoptarea noii orientari sa se realizeze fara cutremure majore, defectiunile fiind extrem de putine. Mentinerea acestei optiuni devine, in actualul context, fundamentala. In perspectiva integrarii europene, Romania nu se poate dispensa de o alternativa politica majora care, inevitabil, va fi sprijinita de gruparile reclamandu-se de la ea din toate statele Uniunii. Congresul PNTCD va trebui, in mod obligatoriu, sa accentueze ancorarea doctrinara in crestin-democratie si sa-si propuna popularizarea proiectului pentru ansamblul aderentilor sai, dar si pentru opinia publica. Crestin-democratia va atrage destule personalitati care, in haosul doctrinar romanesc, s-au mentinut in afara jocului politic. Pentru generatia noua din Pntcd, ea pare a fi singura optiune ideologica posibila.
In al doilea rand, Pntcd-ul va fi, in sfarsit, dat pe mana tinerilor. Dezastrul din alegerile trecute a facut ca batalia generatiilor sa fie deja transata. Generatia "talibana" este obligata, la Congres, sa se retraga. In ciuda imaginii de partid imbatranit, dominat de iluzii revansarde, pe care i-a creat-o presa de stanga, Pntcd-ul a promovat, totusi, o serie de tineri care au dobandit experienta administrativa si abilitate politica. Oameni ca Ioan Muresan, Constantin Dudu Ionescu, Andrei Marga sau Catalin Chirita stiu bine cum pot fi manevrate manetele administratiei, cum trebuie sa functioneze Executivul. Nu trebuie sa uitam ca, in 1996, unul dintre argumentele sustinerii PD-ului a fost ca "echipa" sa are experienta de guvernare, iar, in noiembrie 2000, Pdsr-ul a fost favorizat pe acelasi motiv, dupa dezamagirea marcata cu cei 15000 de specialisti ai CDR. Problema ce se pune la actualul Congres este, in fapt, nu cea a schimbarii de generatii, ci aceea a mentinerii unitatii nucleului de "administratori" tineri ai partidului. Ca mai toate partidele romanesti, Pntcd-ul este fracturat intern intre grupuri de interese, fiecare urmarind asumarea conducerii prin blocarea - sau chiar excluderea - celorlalte. Fermitatea disciplinara impusa de Corneliu Coposu a disparut. Pentru reconstructia Pntcd-ului, renuntarea la luptele intestine, dupa alegerea noii conduceri este insa o necesitate. Pntcd-ul pare, pe moment, scindat intr-o aripa transilvaneana, ce s-a reunit duminica, 7 ianuarie, la Alba-Iulia, si o aripa a "vechiului regat", adunata - cu o zi inainte - la Ploiesti. Prima - pe baza unui program intitulat "Initiativa transilvaneana pentru redresarea Pntcd" - il sustine pe Ioan Muresan pentru functia de presedinte, cea de a doua - pe Constantin Dudu Ionescu. Pentru Pntcd este vital ca, oricare ar fi rezultatul votului la Congres, gruparea perdanta sa accepte cu loialitate decizia, o ruptura ducand la situatia dinainte de unirea dintre Partidul National al lui Maniu si Partidul Taranesc al lui Mihalache. In plus, Pntcd ar trebui sa propuna, la Congres, o serie de amendamente statutare, cum ar fi abrogarea criteriului vechimii in partid, care blocheaza promovarea in conducere a unor personalitati de mare pondere care ar putea reface imaginea gruparii. Cazul lui Andrei Marga este exemplificator. Pntcd-ul trebuie sa devina mai flexibil in promovarea cadrelor, cu atat mai mult cu cat si-a schimbat doctrina, iar plasarea in Opozitia extraparlamentara l-a curatat - si va continua sa il curete - de oportunisti. Deschiderea spre noi aderenti, bazati pe descoperirea unor identitati doctrinare, este o necesitate.
Un al treilea argument pentru renasterea Pntcd-ului este cel al stabilitatii electoratului propriu. Toata lumea stie ca, daca ar fi participat singur la alegeri, Pntcd-ul ar fi avut astazi reprezentare parlamentara. In ciuda uzurii generate de guvernare, a implicarii unor membri marcanti in afaceri oneroase, a unor conflicte interne evident interesate, Pntcd-ul si-a mentinut nucleul dur de electori, nucleu bazat pe convingeri definite, si nu pe optiuni conjuncturale intre promisiuni si programe de guvernare. Acest nucleu a iesit intarit din dezastrul electoral de la sfarsitul anului 2000, pentru ca Pntcd a fost - dupa cum observa, intr-un editorial din "Ziua", Sorin Rosca Stanescu - singurul partid care, aflat la Putere, nu a ezitat sa-si amendeze penal membrii dovediti drept corupti. Pastrarea - si sporirea treptata - a electoratului propriu reprezinta garantia revenirii, in 2004, in arena parlamentara. Conditia principala este insa ca la actualul Congres, si mai ales in perioada urmatoare, unitatea partidului sa fie pastrata. O noua sciziune, generata de orgoliile nesatisfacute ale unor lideri, ar deruta nucleul electorilor cu convingeri ferme, spargerea lui putand reprezenta realmente inmormantarea partidului.
Celor trei argumente, prezentate mai inainte, li se pot adauga si altele. Spatiul limitat al editorialului ma obliga sa le las pentru alta data. Important este insa faptul ca ele ne permit sa diagnosticam ca Pntcd nu va disparea din istoria Romaniei. Ramane de vazut, totusi, daca nu cumva - prin manevre interne iresponsabile - partidul se va autosabota. Congresul din 19-21 ianuarie 2001 este o rascruce istorica. El poate fi - si trebuie sa fie - momentul unui nou inceput.