- Draga Livio Bellegante, inainte ca viata sa-ti poarte pasii catre Italia, unde ai devenit o personalitate de seama a televiziunii lui Berlusconi, ai fost un as muzical al radioului romanesc. Din perioada cand am lucrat amandoi la acea prestigioasa institutie culturala, te tin minte mereu cu partiturile muzicale in mana si cu castile pe urechi. Cand a pornit, de fapt, marea ta iubire cu muzica?
- Trebuie sa stii, draga Silvia, ca eu la 6 ani am inceput deja sa studiez pianul, si nu oricum si oriunde, ci tocmai la Conservatorul "Lira" din Bucuresti. Se afla pe strada Dionisie Lupu, undeva langa Ambasada Americana. Directorul acestui Conservator era tot un italian, pe nume Renzo della Pergola. Nu era un conservator pentru copii. Era pentru maturi si studiul dura 6 ani. De cantat, eu cantam la pian inca de la varsta de 4 ani.
- Adica, de la varsta la care a inceput sa cante si Mozart la clavecin.
- Daca n-ai fi spus tu asta, eu nu as fi indraznit sa amintesc aici faptul ca, pe-atunci, un ziar important a scris chiar asa: "SiRomania are un Mozart". Ai mei au pastrat ziarul - asa ca il mai am si azi. E un numar din "Libertatea". La admiterea in Conservatorul "Lira" au venit multi specialisti sa ma vada. Repertoriul meu era, bineinteles, unul potrivit pentru un interpret-copil. Adica un pusti de 6 ani: studii de Bach, Czerny, tot soiul de sonatine... Oricum, piese adaptate mainii de copil, care nu pot cuprinde acorduri complicate.
- Hai sa vorbim putin si despre parintii tai, cei care au stiut sa-ti detecteze la timp acest talent. Erau si ei muzicieni?
- Nu, nicidecum! Tatal meu a fost constructor, mama - casnica, italieni amandoi, Giovanni si Elena Bellegante. Nascuti la Belluno, un orasel din regiunea Venetiei - zona Vuneto, cum ii spun italienii. S-au casatorit de foarte tineri. La drept vorbind, au fugit de-acasa. Fiind foarte saraci si auzind ca in Romania constructorii sunt la mare pret, tata - cu cei sase frati ai lui, toti constructori - si cu mama,fireste, au venit aici, in tara. Uite, sa-ti spun un amanunt: la "Casa Scanteii", tot ce se vede ca marmura, marmura adevarata, scarile alea monumentale, pardoselile au fost facute de italieni, adica si de tata si ai sai, cum s-ar spune. Belegantii astia - daca pot spune asa - s-au "aciuit" mai intai pe langa Craiova, unde era foarte mult de lucru. Si pentru ca sa aiba unde locui, au infiintat un sat. Un sat care s-a chemat... Italieni. Am fost pe acele locuri acum doua saptamani. Satul a fost ras de pe fata pamantului. Acum mai exista acolo o singura casa. Fosta scoala. A fost construita de tatal meu. Casa e pustie. Mai sunt doar cateva cuiburi de pasari. Si doi-trei pomi...
- Daca ar fi sa privesti inapoi - fara manie - care ar fi cea mai frumoasa amintire a ta din perioada in care te aflai, aproape zi si noapte, in cladirea Radioului din Bucuresti?
- Pai, cea mai frumoasa amintire a vietii mele o reprezinta chiar acesti 24 de ani traiti in Radio! Si, totusi, daca m-ai intreba despre persoanele - mai bine zis personalitatile - care m-au impresionat cel mai mult de-a lungul activitatii mele, i-as pomeni in primul rand pemarii dirijori care au "condus" Orchestra Simfonica Radio. Sa stii ca ilustratiile pe care le faceam pentru Teatrul la microfon, de pilda, erau compozitii originale, de-ale mele. Eu inregistram aceste compozitii cu Orchestra Simfonica de la Radio. Asa ca sunt bucuros sa spun ca am colaborat cu personalitati de anvergura unor Iosif Conta, Ludovic Baci, Emanoil Elenescu, Carol Litvin. Ce-i drept, mi-am dirijat si eu unele lucrari. In ciuda restrictiilor de ordin politic, in ciuda intunericului care incepuse sa se lase peste cultura romaneasca in anii 70, viata mea - fiind legata de muzica - a fost una plina de bucurii.
- Si, totusi, te-ai hotarat sa pleci in Italia!
- Am plecat in 84. Tatal meu murise. Poate ca, daca ar mai fi trait el, n-as fi plecat. Nu a fost prea complicat - din punctul de vedere al procedurilor oficiale - pentru ca eu m-am nascut cetatean italian. Din parinti italieni. Ca sa-mi redobandesc cetatenia pierduta in vremea comunistilor, mi s-a spus ca trebuie sa plec in Italia. Ca numai in Italia pot sa redevin cetatean italian. Zis si facut! Am plecat turist, am demonstrat ca tatal meu a fost cetatean italian, italian get-beget (cum se spune pe romaneste, o limba pe care o iubesc si pe care, cum poti observa, nici dupa 26 de ani de sedere in Italia nu am uitat-o. Si nici accentul romanesc nu mi l-am pierdut!). Am obtinut pe loc cetatenia, asa ca m-am intors la timp, am predat pasaportul romanesc si am plecat legal, ca cetatean italian care se intorcea in Italia.
- In cazul tau, Italia a fost o patrie generoasa, care ti-a purtat mult noroc. In scurta vreme, ai reusit sa-ti creezi acolo o cariera solida, la redutabilul Canale Cinque, al nu mai putin celebrului Berlusconi. Cum a fost inceputul de viata acolo? Cum ti-a fost adaptarea?
- Prima mea oprire a fost la Venetia. Am coborat din tren si m-am indreptat spre Canal Grande. M-am asezat pe trepte cu ochii la apa si cu mainile in buzunare. Nu aveam nici un fel de bagaj. Asta s-a intamplat pe cand am ajuns pentru prima data acolo, ca turist. Dupa ce "m-am imbatat" de atmosfera Venetiei, am "fugit" la Roma, ca sa caut o slujba in domeniul in care sunt eu specializat. M-am dus la Rai, Televiziunea de Stat. Am batut la poarta, am ajuns la un sef "muzical", i-am spus care e treaba. El m-a trimis la Milano, unde tocmai se infiinta o televiziune particulara - Canale Cinque. M-am prezentat si am vrut sa dau o proba. Culmea e ca in timp ce vorbeam despre ce stiu eu sa fac, a intrat pe usa Augusto Martelli - un mare muzician, un compozitor important, care era, nici mai multnici mai putin, directorul muzical si compozitorul oficial al Canalului 5. Pe loc, Martelli - care o fi dorit sa ma puna, asa, mai mascat, la incercare - mi-a zis: "Domle, daca tot esti aici, esti muzician, esti compozitor, fa-mi si mie niste aranjamente muzicale. Am nevoie de ele pana maine!". Apoi mi-a explicat ca este vorba despre o emisiune foarte gustata de public - "La vie en rose" - ceva cu parfum frantuzesc, evident! Am ramas naucit, dar am luat piesele originale, o secretara mi-a dat niste hartie. Era ora 10 dimineata. Am ramas pironit intr-un birou, am lucrat intens, si a doua zi, la orele pranzului, i-am predat lui Martelli "aranjamentele" mele. Martelli s-a uitat la ce facusem si m-a dus intr-un studio in fata unei orchestre de 40 de persoane. Muzica urma sa se inregistreze pentru emisiunea de a doua zi. Era intr-o joi. Directorul muzical mi-a zis: "Veniti luni dimineata la mine." M-am dus si mi-a facut un contract pe trei luni, din pacate, cam prost platit. Am lucrat enorm in acele trei luni, dupa care m-am intors in Romania sa-mi predau pasaportul si sa-mi iau la revedere de la cine am simtit eu ca trebuie...
- In prezent, ai un statut de prima mana la Canale Cinque.
- Cu voia ta, draga Silvia, as vrea sa fac mai intai cateva precizari. Si anume, Canale Cinque reprezinta, de fapt, mai multe canale Tv, printre care: Canale 5, Italia Uno, Rete 4, Tele piu Uno, Tele piu Due, Tele piu 3. Rete 4, unde lucrez eu, este destinat numai filmului de televiziune. Eu ma ocup de tot ce inseamna muzica pe acest canal. Muzica compusa de mine pentru filmele care se realizeaza pentru acest canal ori muzica compusa de altii. Muzica asta - compusa de altii - o comand si o aprob sau o resping doar eu. In asta consta munca mea. Sunt "consilier muzical". Afla ca am muncit in primii cinci ani cat am muncit aici, in Romania, in douazeci de ani. In primul rand, a trebuit sa ma adaptez la o noua tehnica. Adica, de la tehnica de radio la cea supersofisticata de la televiziunea lui Berlusconi. Pentru asta am muncit luni de-a randul zi si noapte. Am observat ca aici, in Romania, tinerii mai ales au convingerea ca in Occident cainii umbla cu covrigi in coada. Nu-i deloc asa! In Occident lumea e dura, profesionalismul e pe locul intai! Nu esti bun, esti dat afara fara mila! Tin sa spun ca in Italia l-am intalnit pe Valeriu Lazarov, acel extraordinar om de televiziune care - impreuna cu regretatii Tudor Vornicu si Alexandru Bocanet - a schimbat fata "Varietatilor" care se concepeau si se difuzau pe micile ecrane in anii 70. De altfel, tot lui Lazarov i se datoreaza unele emisiuni foarte gustate azi in Romania. E vorba despre "Surprize, surprize", "Perechea potrivita", "Iarta-ma!" si altele. El a avut ideea, el a creat in Italia si in Spania "prototipul", ca sa zic asa. E un mare om de televiziune, foarte apreciat peste tot pe unde calca.
- Cu experienta italiana pe care o ai, cum ti se par emisiunile de varietati de la noi?
- Sa fiu sincer? Cand vin acasa, in Romania, stau uneori de dimineata pana seara sa ma uit pe diversele voastre canale. De pilda, "Surprize, surprize" mi se pare desueta. Fara nerv. Excesiv de previzibila si de sentimentala. Si asta, in primul rand pentru ca nu e buna prezentatoarea, extrem de "pretioasa" si afectata. E suficient s-o vezi pe Rafaella Carra (care face aceeasi emisiune - "Caramba, che sorpresa!"), ca sa constati diferenta. La "Iarta-ma!", tot cu prezentatoarea e de rau. La o emisiune de succes, prima conditie e prezentatorul. Tanarul de la "Ploaia de stele" e foarte bun, dar selectia e defectuoasa. In ce-o priveste pe moderatoarea emisiunii "Steaua ta norocoasa", ar putea fi prezentatoare la cel mult o Casa de cultura si atata tot. Vulgaritatea te izbeste peste tot. Si in aspectul celor de pe ecran, si in limbajul unor "vedete" - prezentatori ori artisti... Publicul romanesc ar trebui respectat! Este un public de referinta prin cultura si inteligenta lui.
Carte De Vizita
Livio Bellegante este absolvent al Conservatorului "Lira" din Bucuresti - sectia pian, la varsta de 11 ani. In 1961, este angajat la Radioteleviziunea Romana ca regizor muzical. Este autorul a numeroase compozitii originale: muzica de film, de desene animate, de emisiuni pentru copii, muzica de scena pentru spectacolele de la Teatrul pentru copii si tineret, muzica pentru emisiuni de televiziune dedicate copiilor, cantece pentru copii. L.B. a compus muzica pentru numeroase scenarii radiofonice. Absolvent al Conservatorului "Ciprian Porumbescu" in 1975, L.B. a lucrat ca regizor muzical la emisiunile teatrale, fiind semnatar al muzicii multor scenarii intrate in "Fonoteca de aur" si Teatrul radiofonic. In 1984 a emigrat in Italia.