Daruri de Craciun, de la cititori

Sanziana Pop
Dragi cititori ai revistei "Formula AS", suntem iarasi la un prag de trecere intre ani (care acum este si o trecere intre milenii), un moment de sarbatoare si de ragaz, cand printr-o traditie impamantenita in paginile revistei ne multumim unii altora pentru tovarasia pe care ne-o purtam cu fidelitate de-atata timp.

Se implinesc in curand zece ani de cand mergem alaturi fara sa ne fi vazut vreodata, de cand ne iubim fara sa ne fi intalnit. Comunicam prin "Formula As", iar faptul ca revista catalizeaza atatea energii pozitive, atatea solidarizari in ganduri si sentimente, in atitudini morale si in faceri de bine, e un lucru miraculos.
Pentru cineva care nu ne cunoaste, care citeste din intamplare "Formula As", corul acesta de laude ar putea sa nu "miroasa a bine", sa dea impresia unei trufii. Nu ne temem. "Formula As" ne apartine deopotriva dumneavoastra si noua, am faurit-o si am crescut-o impreuna, intr-un dialog neintrerupt. Sentimentul de participare la ea e comun, la fel ca si sentimentul de implinire, in care ne recunoastem in mod egal.
Cand laudele pot fi masurate in fapte, in cifre impresionante de audienta si de tiraj, intr-o oferta reala de sprijin moral si material, ele "miros a bine". Suntem onorati sa le impartim frateste cu dumneavoastra. Suntem fericiti sa le asezam ca daruri nepretuite sub pomul de Mos Craciun. Ne consideram norocosi ca am aprins un licar mic, de speranta in bine si in frumos, o scanteie de bucurie in ochii secati de lacrimi ai atator nefericiti. Luam cu noi lumina si in anul ce vine, rugandu-L pe Bunul Dumnezeu sa-i ocroteasca puterea, sa nu ne desparta de dvs., sa ne regasim, cu aceeasi bucurie saptamanala, in paginile "Formulei As".La multi ani!


"Va multumesc ca ne faceti mai buni"

Dragi prieteni,
Incep prin a va felicita pentru extraordinara revista pe care ne-o oferiti noua, oamenilor obisnuiti, pe care grija zilei de maine ne impiedica sa ne bucuram de ciripitul unei pasari, de zambetul unui copil fericit, de rasaritul soarelui, de faptul ca traim.
Dumneavoastra sunteti cei care ne amintiti ca, in afara de lumea materiala, exista o lume mult mai inaltatoare, cea spirituala, de care avem o disperata nevoie. Prezentati "Cazuri de extrema urgenta", "Cititorii intreaba", "S.O.S." - rubrici la care raspund oameni minunati, pentru care ajutarea semenilor lor reprezinta o datorie de onoare, iar proverbul "Dar din dar se face rai" nu este doar o vorba goala. Dvs. dati atatea sensuri noi cuvintelor darnic si milos, pentru ca toti cititorii sa le citeasca nu doar cu ochii, ci si cu inima.
Ati redat fericirea si sanatatea tuturor celor care v-au cerut ajutorul. Ati inteles si ne-ati facut si pe noi sa intelegem ca traim in cea mai frumoasa tara din sud-estul Europei, ca suntem un popor cu traditii si obiceiuri strabune, pe care trebuie sa le pastram pentru vesnicie, ca cinstea, bunatatea, candoarea sufletului si a mintii, darnicia, trebuie sa reprezinte macar a zecea parte din calitatile unui om.
Va multumim pentru faptul ca ne faceti mai buni, sa fim constienti ca banii - bucatile acestea de hartie in jurul carora "graviteaza" intregul nostru univers - reprezinta un mare nimic, de care n-ar trebui sa depindem in nici un fel. Pentru ca, pana la urma, banii cumpara mancarea - nu foamea, cumpara patul - nu somnul, cumpara cartea - nu stiinta.
Deci, dragi cititori, macar acum, cand mai sunt cateva saptamani si se termina secolul al Xx-lea si mileniul doi, si incepe o noua perioada in istoria noastra, in care se vor schimba multe lucruri, sa redescoperim adevaratele valori!
Inchei aici, dorindu-va multa sanatate si sper sa fiti la fel de extraordinari si in continuare!
Cu mult drag,Spinescu Nicoleta-Ioana - Aleea Arnauti nr. 3, bl. 56, ap. 34, sc. B, et. 3, Ploiesti

"Sunteti, intr-adevar, o <<formula>> pentru a trai mai frumos"

Doamna Sanziana Pop,
V-ati gandit vreodata ca revista dvs. va deveni o prezenta apropiata si draga tuturor romanilor? Ca ea a intrat in casele romanilor din tara si de peste hotare, contribuind la alinarea suferintelor lor trupesti si sufletesti? Misiunea indeplinita de "Formula As" atinge, pe zi ce trece, proportii apostolice: un mesager neobosit al gandurilor, sentimentelor si idealurilor nobile, dar si o tribuna a romanismului, omeniei si moralitatii crestine! "Formula As" este acum un simbol al triumfului asupra suferintei umane, oameni aflati pe culmile disperarii recapatandu-si increderea in viata.
Ma raliez total opiniei unui cititor al revistei, pe care mi-o insusesc si o exprim aici si acum: Sunteti, intr-adevar, o "formula" pentru a trai mai frumos si mai sanatos, intr-o lume plina de ura si de suferinta! Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa va aiba in paza! Ramaneti, in continuare, cel mai bun ministru de externe si ambasador al romanilor spre toate tarile lumii!
Cu deosebita stima si cele mai alese ganduri si aprecieri,Ungureanu Stefan - str. Aleea Prislop, nr. 6, bl. 7, ap. 13, sc. A, Ploiesti, jud. Prahova

"Inima mea este cu voi si stiu ca este in siguranta in mijlocul vostru"

Draga "Formula As", scumpi prieteni ai inimii mele,
Cu toate ca citesc aproape de la inceputul aparitiei ei minunata revista pe care o editati, este prima data cand va scriu. Am plans de multe ori citind cele scrise in "Formula As". Sunteti unul dintre cele mai frumoase daruri pentru noi, romanii, majoritatea sarmani traitori sau supravietuitori ai vietii dure pe care o ducem in Romania. Bateti la sufletele tuturor incercand - si din fericire reusind de cele mai multe ori! - sa ne apropiati de tot ceea ce innobileaza pe acei oameni care merita cu adevarat numele de om. Neindrumati spre frumos, spre bunatate, respect si dragoste fata de semenii nostri, de arta, de natura, de cei sau cele care - din pacate! - sufera si plang, chiar in tacere, zbatandu-se in nevoi de care rareori sunt vinovati. In acelasi timp insa, ne apropiati si de Bunul Dumnezeu, ceea ce este un lucru minunat! Cum vi s-ar putea multumi cu adevarat pentru toate aceste lectii de viata, de omenie? Am si eu necazurile mele, nu usoare - de fapt, cine nu are probleme? - dar in paginile revistei gasesc intotdeauna curaj, speranta, putere. Este unul dintre motivele pentru care va port in inima mea.
Italienii spun: "Il cuore non U dove batte, ma dove ama". La fel si inima mea, nu este acolo unde bate, ci in locul unde iubeste. Inima mea este cu voi si stiu ca este in siguranta in mijlocul vostru, chiar daca nu ne cunoastem si nici nu ne vom cunoaste vreodata personal. Acest lucru insa nu ma poate impiedica sa va iubesc pe toti. Tuturor, din adancul inimii, multa sanatate si toate cele bune, impletite cu ce simt pentru ceea ce sunteti ca oameni: respect, admiratie, pretuire...
Cu Dumnezeu inainte!Ratiu Stefana Luminita - Caransebes

"Datorita voua sunt cu zece ani mai desteapta"

Dragilor dragi,
Ma numesc Diana Stoica, am 25 de ani si sunt profesoara de engleza in Craiova. V-am descoperit datorita mamei mele, care e un om intelept si bun. Va citim amandoua inca de la inceputuri si va marturisesc acum ca datorita voua sunt cu zece ani mai desteapta. Nu radeti, ca nu-i lucru de ras cand cade omul la dragoste!
Va iubim mult de tot si va dorim sa va tineti departe de tot ce e urat in lumea asta murdara pentru "fine and noble instincts". Daca pot sa va fiu de ajutor vreodata, "just whistle".
Va port in suflet mereu,Diana

"Va iubim mult de tot"

Salutari de la o cititoare a dvs. fidela. Axinte Ioana ma numesc si sunt studenta la Facultatea de Automatica si Calculatoare in Iasi. Pot sa va spun ca aveti multi cititori fideli aici, atat tineri, cat si mai in varsta, printre care se numara si parintii si bunicii mei. Sunteti cea mai tare revista si va iubim mult de tot... Sa va ajute Dumnezeu sa o tineti tot asa!Ioana

"In saptamana inceputa fara <<Formula As>>, nimic nu-mi iese cum trebuie"

Draga "Formula As",
Sunt o cititoare fidela a minunatei dvs. reviste, pe care am descoperit-o intr-un mod cu totul intamplator la matusa mea, care o citea si o citeste in fiecare saptamana. Acest fapt s-a intamplat dupa absolvirea liceului (acum 6 ani) si de atunci o cumpar cu regularitate. Daca, din nefericire, mai ales in timpul vacantelor, mi se intampla sa ratez vreun numar, fac tot posibilul sa-l procur, iar daca nu reusesc, pentru mine saptamana inceputa fara "Formula As" mi se pare anosta. Si nimic nu-mi iese cum trebuie.
Am dorit, prin aceste cateva randuri simple, sa va multumesc ca existati, sa va multumesc pentru caldura articolelor si sfaturilor dvs., pentru varietatea informatiilor si utilitatea lor. Indiferent de locul unde ma aflu, acasa sau in orasul in care studiez (Craiova), "Formula As" este un prieten drag, fidel, alaturi nu numai de mine, dar si de colegele si prietenele mele, pe care am reusit sa le atrag in lecturarea revistei.
Va doresc multa sanatate, putere de munca si multi, multi ani de existenta!
Cu dragoste si stima,Roxana Ladunca - com. Smardioasa,
jud. Teleorman

"Ma misca pana la lacrimi legatura pe care izbutiti sa o faceti intre oameni"

Draga doamna directoare,
Sunt o fidela cititoare a revistei dvs. inca de acum doi ani si jumatate, cand, din intamplare, am pus mana pe un exemplar. De atunci, nu am pierdut nici un numar. Este o adevarata bucurie cand vine lunea si o pot rasfoi. Nu pot sa spun ca macar o pagina din revista nu e interesanta, dar in mod special ma misca pana la lacrimi legatura pe care reusiti sa o faceti intre oameni. Oameni necajiti, fara nici o speranta, sunt ajutati de semeni cu bani si alimente, cu haine, cu sfaturi si cu medicamente, cand sunt bolnavi. Nu stiu daca aceasta scrisorica va fi citita, dar asa am simtit eu sa va multumesc pentru binefacerea si starea de bine care mi-o creeaza cand o rasfoiesc, in lumea asta plina numai de probleme si rautati.
Va multumesc din suflet si va doresc multa sanatate si tot binele din lume, ca sa puteti continua aceasta misiune nobila, sa puteti ajuta cat mai multi oameni care au nevoie de ajutor.
Dumnezeu sa va aiba in paza!Lodea Maria - Aleea Biruintei nr. 3,
bl. 32, ap. 52, Sibiu

"Oaza noastra de liniste"

Buna ziua tuturor!
Ma numesc Florina, am 23 de ani si bineinteles ca citesc cu foarte mare placere "Formula As". Vreau sa va spun ca-mi sunteti dragi cu totii si mi-ar face placere sa va cunosc pe fiecare in parte, desi stiu ca acest lucru este aproape imposibil. Sunteti niste oameni minunati, care aduceti bucurie in sufletele tuturor celor care, in viata aceasta plina de necazuri si griji de tot felul, gasesc in revista dvs. paiul de care se agata cu disperare, oaza de liniste, motiv de fericire, dorinta de a trai... Pentru mine, exista intotdeauna motiv de fericire, de bucurie, datorita, in special, rubricilor "Spiritualitate" si "Din lumea necuvantatoarelor". Ador pisicile... Cat despre rubrica de spiritualitate, o citesc cu rasuflarea taiata. Simt asa, ca imi zboara sufletul... Cuvintele acestea exprima prea putin din ceea ce simt, mult prea putin... Va multumesc ca apareti in fiecare saptamana.
Cu multa, multa afectiune,Florina Siac