• Maioneza nu se mai taie daca inainte de a pune uleiul, albusul se amesteca bine cu galbenusul, vreme de un minut. (Nu puneti niciodata mai mult de 170 ml ulei pentru un ou.)
• De pe fetele de masa scrobite, petele se indeparteaza la spalare mult mai usor.
• Lemnul care isi pierde luciul se freaca bine cu un amestec in parti egale de untdelemn cu vin rosu.
• Petele de lumanari de pe mobile trebuie mai intai topite cu foehnul, apoi stergeti locul cu o carpa si ungeti cu putina apa amestecata cu otet.
• Varza acra nu se tine niciodata in vase de plastic sau punga de nylon, fiindca se formeaza substante toxice care altereaza gustul si distrug vitaminele.
• Zgarieturile mici de pe suprafetele de sticla se scot frecandu-le cu putina pasta de dinti.
• Pantofii de lac se ung - pentru a nu crapa - cu ulei de masline, apoi se lustruiesc.
• O bucata de cartof crud pus in cutia de paine impiedica mucegairea acesteia.
• Lentilele ochelarilor nu se mai aburesc daca se ung cu glicerina si se sterg apoi cu o bucata de piele de caprioara.
• Petele albe formate pe incaltamintea de piele, in timpul iernii, se curata cu lapte.
• Talpa ruginita a fierului de calcat se curata cu un amestec de sare si unt. Dupa o ora, se sterge cu hartie moale.
Mariana Bota - comuna Tileasd, jud. Bihor