Stiu ca trimit aceasta scrisoare pe adresa revistei mele dragi, "Formula As", dar cum nu stiu cine o va citi, permiteti-mi sa fiu nesigura in exprimare, spunand:
Stimata redactie sau Dragi prieteni,
Cred ca va scriu ca sa mi se para ca am venit si eu putin acolo-acasa si, poate, si fiindca scrisoarea mea trebuie sa o citeasca Mos Craciun. Cum copilaria mea e acolo, tara lui Mos Craciun e acolo, deci acolo trebuie sa trimit eu scrisoarea mea. Lacramioara e numele meu. Am 33 de ani si un minunat copil de 11 ani. Sunt in Germania de patru ani si jumatate si am venit in timpul asta, acolo-acasa, cat am putut de des si am stat cat am putut de mult. Dar nu despre mine vreau sa va vorbesc, ci despre dragostea mea, si dati-mi voie sa o fac in cele ce urmeaza, in felul meu.
In primavara anului 1996, cu cateva luni inainte de plecarea in Germania, am scris poezia pe care am intitulat-o "De ce?". Probabil ca atunci credeam ca e un fel de zbatere, o neliniste si expresia impotrivirii mele. Nu de mult, recitind-o, mi-am dat seama ca era mai mult o "Rugaciune". O sa v-o scriu mai jos:De ce sa plec? Si unde sa plec, Doamne?
De ma veghezi, vegheaza-ma Aici -
In tara asta, care mie-mi pare
Casuta din povestea cu pitici...Aici cunosc potecile, padurea,
Aici e tot ce stiu si pot iubi,
Si daca, Doamne, ma trimiti departe,
Chiar la palat, eu ma voi rataci.Voi alerga pe scari, pe coridoare,
Sperand sa intalnesc un cunoscut,
Si trista voi privi in departare
Vrand sa zaresc macar, tot ce-am pierdut.C-aveam putin - e foarte-adevarat,
Dar eu simteam ca e putinul meu
Si cat de drag mi-era acel putin
Tu stii doar, fiindca Tu esti Dumnezeu...Imi erau dragi copacii primavara,
Caldura verii, codrii ruginii
Si iarna, in tacerea inserarii,
Ninsorile cu fulgi mici, argintii.Si-mi erau dragi si sufletele, toate,
Din care-ntelegeam cate ceva,
Imi erau dragi si-mi sunt si stiu eu bine,
Ce-mi este drag in viata asta grea.De ce sa plec? Si unde sa plec, Doamne?
De ma veghezi, vegheaza-ma Aici
In tara asta care mie-mi pare
Casuta din povestea cu pitici.Eu te rog, Doamne, fii mereu cu mine,
Vegheaza-ma si nu ma parasi
Caci eu dintotdeauna cred in tine
Si pentru totdeauna te-oi iubi.Ramai in preajma mea si zi si noapte
Atata timp cat viata voi avea
Si orice-ar fi, te rog sa-mi dai putere
Sa-mi duc in spate crucea -
Crucea mea.
Cu doi ani mai tarziu, in octombrie 1998, strabatand Koln-ul intr-un tramvai aproape gol, am scris pe o batistuta de hartie cuvintele ce mi se legasera-n gand. Nu aveam pe ce altceva sa le scriu si nu voiam sa le pierd. Pentru mine erau pretioase. Imi trimisese Bunul Dumnezeu un "Crez".Ce dor imi e de tine, Casuta mea...
Mi-e sufletul suspine si inima grea,
Mi-e dor de voi, de toti cei dragi de-acasa
Si uneori, puterile ma lasa.Mi-e dor de tot ce insemni tu
Si te iubesc,
Mi-e dor de tine, Pamantul Meu Romanesc.Noroc ca tu, Doamne, esti si acolo si-aici
Si eu Cred c-o sa-mi dai inapoi
"Casa mea de Pitici".
Si uite-asa, fara sa va spun prea multe despre mine, va plimb prin viata mea de la "dezradacinare" incoace, de parca v-as plimba printr-o poveste.
Ei, intre timp am gasit si aici cateva lucruri dragi, mai exact trei: 1. Imi place sa vad noaptea, marea catedrala catolica "Domul din Koln". Parca-i din argint! In paranteza fiind spus, eu sunt ortodoxa, dar cred ca Dumnezeu e Unul si poti sa te-ntalnesti cu El in rugaciune, in orice biserica, in orice colt de lume, in orice colt de casa; oricand si oriunde, e destul sa-L chemi si e cu tine; 2. Imi plac mult de tot Pietele de Craciun; 3. De un timp incoace, privesc cu drag stralucirea apei Rinului, dimineata pe intuneric-rasarit, cand pornesc la drum, sau seara tarziu, cand trag o privire pe geam, inainte de culcare. Cu siguranta, nu-i semn ca am inceput sa prind radacini; e doar o forma de prietenie si de tacuta intelegere.
Dar sa scriu "Scrisoarea draga" catre Mos Craciun si sa inchei, pana nu-i povestea prea lunga.Mos Craciune, te rog sa-mi aduci
Un pic de liniste si bucurie,
Caci am imbatranit cu mult prea mult...
Si n-are rost sa-mi mai aduci o jucarie.Un pic de dragoste mai am, deci nu-ti mai cer,
Iar Fericirea-i un cuvant prea mare...
Asa incat nici nu-ti mai cer nimic
Si te imbratisez din departare.Ai grija cum te-mbraci, sa nu racesti,
Ca poate totusi, undeva mai ninge...
Eu cand imi amintesc zapezile,
Ninsoarea-n suflet, cald, mi se prelinge.Si parc-adorm... Vad bradu-mpodobit
Si simt mirosul minunat din casa,
Pe strazi si pe la usi aud colinzi
Si parca vad cum stam cu toti la masa.Ma vad copil... Si cat mi-as fi dorit
Sa fi fost toate zilele ca una
Si de Craciunul cel mai Fericit
Sa fi stat timpu-n loc, pe totdeauna...Si sa fim toti. Si sa fim toti Acasa.
Si niciodata sa nu fi plecat,
Sa ninga calm si sa stam Toti la masa
Ca de Craciunul cel mai minunat.Te-mbratisez cu drag, din departare
Si de n-ai timp, la mine sa nu vii -
Eu te iubesc oricum...
Si pe ninsoare
Sa te grabesti! Te-asteapta multi copii!
Dragi prieteni in mainile carora a ajuns scrisoarea aceasta, eu va doresc din adancul sufletului meu Sarbatori Fericite! Si sa va bucurati daca primiti un dar, daca aveti un brad, daca ninge, daca de Craciun si de Anul Nou sunteti cu cei dragi, daca sunteti sanatosi sau aveti in suflet o amintire draga sau o speranta. Bucurati-va si pretuiti ce aveti! Eu va doresc numai bine!
Cu dragoste,
Lacramioara Oprea - Koln, Germania
"Nu uitati obarsia romaneasca si limba dulce ce-o vorbim"
Stimata d-na Sanziana Pop,
deosebita redactie a revistei "Formula As",
Randurile mele se indreapta in ceas de "leru-i ler si colinda dalba" spre "gura de rai" de la "Suceava in cetate"... Sunt ani de cand am plecat spre meleaguri straine, ani de dor si de drag, cum numai Bucovina noastra poate sa sadeasca in suflete.
In prag de sarbatoare, de bucurie si lacrimi, stau de veghe si aprind candela pentru cei de departe, de peste mari si tari, pentru cei care acolo, undeva sus, ne indruma pasii si ne trimit cate o raza in drumul nostru.
Privesc inapoi si vad fetitele ce umblau cu colinda la ora inserarii, cantand in cerdacul bunicii si chicotind la cuvintele uitate, aud si acum parca clopotul bisericii ce anunta sarbatoarea. Numai acolo, pe taramul nostru dulce, acolo unde curtea era plina de liliacul din mai si bujorii de la Inaltare, numai acolo am simtit Craciunul sfant si bucuria ca maine "Steaua sus rasare". Oricat de bogate ar fi mesele de acum si oricat de eleganti oamenii de la biserica, masinile luxoase ce ne asteapta in fata casei, dorul de zilele de demult - cu miros de cozonaci si stresinile grele de zapada - il port cu mine si azi, il alint intr-o gradina de soare si iubire.
Acasa ramane un singur loc, indiferent unde traim si cati bani castigam. Acasa e acolo unde se odihnesc cei dragi sufletului nostru, e acolo unde am furat primul dovleac, Acasa e acolo unde familia a fost prima mea scoala in bucurie si durere, dar unde am fost mereu impreuna. De asta, acum, in prag de spovedanie si inceput de an nou, sarut mana (cum numai noi stim sa o facem!) celor care mi-au vegheat nu numai radacinile, dar si aripile de zbor in viata: bunica si mama.
Pentru tot ce sunt, pentru implinirea mea, in genunchi va multumesc, neuitatele mele. Iar tuturor celor plecati de Acasa: nu uitati obarsia romaneasca si limba dulce ce-o vorbim!
Pentru toti cei cu suflet sincer si celor dragi,
La multi ani cu sanatate si iubire!
Roxanna Michaelides - Cipru
"V-as trimite un pic de soare, de aici"
Stimata redactie "Formula As",
M-am gandit de multe ori sa va scriu, ca sa-mi exprim admiratia pentru tot ce faceti in numele binelui si al omeniei. Atatia cititori va adreseaza cuvinte alese, incat ma tem ca randurile de mai jos sunt prea sarace pentru a reflecta toata recunostinta si aprecierea pe care o meritati. Sunt si eu, ca atatia alti romani, plecata din tara mea natala. Am ajuns, prin casatorie, tocmai in Africa de Sud. Cam de cinci ani ma aflu printre cititorii fideli ai revistei, iar in ultimii doi ani va gasesc pe Internet.
De 17 luni de cand sunt in Africa de Sud, am avut si momente grele, mai ales la inceput, si, fiindca aici sunt prea putini romani, mi-a fost mult mai la indemana sa apelez la caldura si intelegerea pe care o reda ziarul dvs. Am dosare intregi cu articole imprimate, pe care le recitesc cu multa placere de cate ori imi este dor de casa. Am dat multe retete din rubrica "Sanatate" prietenilor de aici, spunandu-le ca am eu o sursa minunata de unde le iau. Unii chiar m-au intrebat daca aveti pe Internet o varianta si in limba engleza.
De cate ori am ocazia sa ajung acasa, la parintii mei, care se afla intr-o comuna din Basarabia, le duc "Formula As". Sunt si ei, precum si toti vecinii lor, carora le-au dat sa citeasca ziarul, profund impresionati de tot ce inseamna "Formula As". Tatal meu nu si-a mai luat ochelarii de pe nas pana nu v-a citit din scoarta in scoarta.
Dar nici macar in chioscurile cu ziare din Chisinau nu este posibil de a gasi "Formula As" (unde cu greu, de altfel, gasesti un ziar romanesc), asa ca mi-as dori foarte mult sa le fac cadou parintilor mei un abonament. Ati putea sa-mi comunicati, va rog, care este pretul acestuia pentru romanii de dincolo de Prut si numarul contului in care sa va trimit banii?
Va multumesc inca o data din inima si va urez, cu ocazia Craciunului, atat redactiei, cat si tuturor cititorilor, numai bucurii si pace in suflet. Iar Anul Nou 2001 sa fie un an cu multe realizari, mult noroc si sanatate.
V-as trimite, daca ar fi posibil, un pic de soare de aici, fiindca la noi este vara acuma. Dar daca stau si ma gandesc bine, cel mai frumos totusi este un Craciun cu zapada, colinde si copii imbujorati de ger.
Cu mult drag,
Dr. biolog Galina Jennings - Africa de Sud