Carolina Mois
Doctorand in folclor si traditii"La nord de Tisa traiesc romani mandri.
Limba si obiceiurile lor nu vor pieri niciodata"Cata lume stie astazi in Romania ca la nord de Maramuresul nostru istoric se afla o alta jumatate de Maramures, apartinand statului ucrainean? Veche vatra istorica, frumoasa tara din nordul Tisei, cu satele ei bogate si mari - Apsa, Biserica Alba, Slatina - e populata de romani indaratnici, care nu s-au despartit niciodata de limba si de traditiile stramosesti. Pentru ca visele noastre si visele lor nu pot fi stavilite de granite, le dorim Craciun fericit!
La varsta de 25 de ani, Carolina Mois din comuna Biserica Alba, Transcarpatia (Ucraina), a intrat in cel de-al treilea an de doctorantura la Facultatea de Litere din Bucuresti. Tema viitoarei sale lucrari vorbeste de la sine despre cum isi petrece Carolina timpul in capitala tuturor romanilor: "Dinamica obiceiurilor traditionale in comunitatile romanesti din Maramuresul istoric". Cu ocazia participarii la un concurs al Televiziunii Romane, "Miss Romania International", Carolina a fost revoltata de usurinta unor intrebari "ca pentru handicapati" (spune), precum: "Eminescu a fost pictor, poet sau muzician?"; "Decebal a fost rege roman, egiptean sau dac?"; "Muntii Romaniei se numesc Balcani, Carpati sau Alpi?" etc. Cand a vazut ca aproape jumatate dintre participante, romance din diverse colturi ale lumii, nu au stiut raspunsurile corecte, i-a mai trecut supararea si a incercat sa-i inteleaga pe cei de la televiziune. Si-a dat seama ca "profesia de roman nu se insuseste de la sine, o data cu laptele mamei, ci este ceva ce trebuie sa inveti si sa afirmi continuu, in orice imprejurare". A inteles mai bine de ce consatenii sai din Biserica Alba se mandresc cu faptul ca sunt romani, iar din acest netulburat sentiment nu-i va putea clinti nimeni vreodata."In perioada sovietica, limba romana a fost singura cale de pastrare a identitatii nationale"
- Din cei peste 30.000 de romani din regiunea ucraineana Transcarpatia, doar patru au ales sa fie doctori in Litere in Romania. Un grup destul de select, am putea spune. De ce era nevoie sa fii doctor in limba romana, in folclorul si traditiile romanesti?
- Fiindca am inteles ca acest domeniu se cuvine sa fie cercetat mult mai serios decat se face in Ucraina. Familia mea, Mois, este atestata din 1435, conform Diplomelor Maramuresene. Am dorit sa aflu mai multe detalii despre istoria noastra de la Universitatea din Bucuresti. De asemenea, intelegand ca folclorul si obiceiurile sunt cele mai fragile, cele mai amenintate cu disparitia, mi-am propus sa contribui la stoparea acestei eroziuni a timpurilor moderne chiar prin lucrarea de doctorat. Parintii mei, profesori de limba romana in sat, m-au educat intr-un frumos spirit patriotic, amintindu-mi mereu ca avem de servit,pe langa statul in care traim, si patria culturii si spiritului national: Limba Romana. Ei m-au invatat pe furis sa scriu si sa citesc in alfabetul latin, cand aveam cinci ani. Era perioada sovietica, iar in scoli nu se preda decat "limba moldoveneasca" in alfabet chirilic. Tata a dorit sa se asigure ca fiica lui nu-i va face rusinea de a nu cunoaste alfabetul propriu limbii romane. In perioada aceea, limba romana (cu alfabetul latin invatat "in casa") a fost singura cale de pastrare a identitatii nationale. Toate aceste detalii m-au marcat si m-au impins, iata, "in bratele Bucurestiului", unde am o bursa mai mare decat salariile parintilor mei luate la un loc (eu - 53 de dolari, ei - 50 de dolari, dupa 30 de ani de munca!). De notat ca preturile sunt la fel de mari ca in Romania.
- Cum era scoala romaneasca in timpul U.R.S.S.?
- Desi aproape toti copiii erau romani, scoala era "sovietica". Limba rusa figura totusi ca limba straina, in timp ce limba oficiala se numea "moldoveneasca". Slava Domnului ca a fost si asa, fiindca noi stiam ca este doar o conventie, ca limba moldoveneasca nu exista. Primeam cu bucurie manualele tiparite la Chisinau - capitala romanismului, deghizat in "moldovenism". In acelasi timp, imi amintesc ca-mi facuse tata un abonament la "Luminita", revista din tara "frateasca" Romania, care circula in tot satul, pana ajungea ferfenita. Datorita izolarii de Romania (abonamentul la "Luminita" era o fericire de exceptie), am reusit sa ne pastram limba nepoluata de neologisme, mai curata decat la Sighet sau la Viseu. Vorbim mai curat si decat basarabenii, fara urma de accent; vorbim aproape ca la Bucuresti. Fiind copii, nu am simtit prea mult presiunea ruseasca. Ma distrez si azi cand imi amintesc de episodul cu Lenin: intr-o recreatie (eram in clasa a Iii-a) l-am desenat pe "invatatorul popoarelor" pe tabla, cu creta, copiindu-i portretul de pe perete. Aoleu, ce scandal am avut cu invatatoarea! Saraca, era speriata ca ma toarna cineva la Kgb si ar fi avut si ea necazuri. Mai ales ca eram fiica unuia care avusese unele probleme cu institutia de trista amintire. Daca n-ar fi fost si ea romanca, invatatoarea nu s-ar fi oprit la cearta din clasa. Noi, romanii, aveam lumea noastra, eram uniti si mandri in acele vremuri, si rar se intampla sa ne dam singuri pe mana autoritatilor."Esti roman? Atunci sigur ai bani. Plateste!"
- Ti-ai inceput studiile universitare la doi ani (1993) dupa declararea independentei Ucrainei. Cum erau si cum sunt priviti romanii la Universitatea din Ujgorod, unde ai urmat cursuri de limba si literatura romana?
- Nu cu prea multa simpatie. Exista, mi se pare, un plan nedeclarat de reducere a programei de cultura, limba si literatura romana, in paralel cu scaderea interesului pentru studiu din partea romanilor. De fapt, la Ujgorod, nici nu este o sectie, este o grupa formata din maximum cinci studenti. Dar nici aceia nu se aduna, fiindca nimeni nu mai vrea sa devina profesor sau invatator cu o leafa de 5-10 dolari pe luna ca stagiar.
- Cine preda cursul de limba si literatura romana la Ujgorod?
- Un profesor ucrainean crescut si educat printre romani. In mod normal, se cuvenea sa fie numita Ana Borca, doctor in Litere la Bucuresti, absolventa ca sefa de promotie a facultatii din Ujgorod. Numai ca Ana, desi a fost foarte buna preparatoare timp de doi ani, are un defect: este romanca. De altfel, adevarata noastra problema, a romanilor din Transcarpatia, este greutatea sau imposibilitatea de a obtine un post, chiar cand ne dovedim foarte calificati pentru el. Sa nu mai spun, in paranteza, ca la olimpiada de limba ucraineana pe raion sau regiune de multe ori romanii castiga locul intai.
- Am inteles bine: exista un singur profesor la Sectia de romana din Ujgorod?
- Unul singur. Il mai ajuta, la unele materii generale, o profesoara de franceza. De altfel, in romana se preda numai... romana! De aceea, nu e de mirare ca absolventii nu sunt in stare sa faca o compunere ca lumea in romaneste, nivelul lor fiind mai scazut decat nivelul liceului din Romania. Daca ajunge in Romania, ca mine, un "ujgorodist" pare picat din luna. N-a auzit de jumatate din scriitorii romani, nu stie un pic de istorie a romanilor (nu se preda la nici un nivel), nu stie nici istoria satelor romanesti din Transcarpatia. N-a auzit de Ioan Mihalyi de Apsa, n-a auzit de Diplomele Maramuresene, care fac din romani singurul popor din zona noastra cu vechi certificate de nastere (din secolele al Xiv-lea si al Xv-lea). Pe de alta parte, cu toate ca am invatat foarte bine, la multe examene mi s-au cerut, indirect, bani. Se stie vorba care circula: "Esti roman? Atunci sigur ai bani. Plateste!". S-a dus aceasta veste despre romani, ca au bani. Ceea ce este adevarat, fiindca sunt cei mai muncitori si mai chibzuiti dintre toti."In Ajunul Craciunului, satele de romani miros puternic a paine calda si cozonac"
In completarea interviului nostru, Ana Borca din Apsa de Jos, doctor in Litere, a carei familie este atestata din anul 1407, ne-a oferit cateva detalii privind traditiile de Craciun ale romanilor din Apsa, Biserica Alba, Slatina si celelalte comune romanesti de dincolo de Tisa.
- Am aflat ca obiceiurile de sarbatori, cu unele mici exceptii, nu difera de cele din satele aflate la sud de Tisa, in Maramuresul romanesc. Este adevarat?
- Prin voia istoriei atat de zbuciumate (maramuresenii de dincolo de Tisa n-au apartinut decat cateva luni statului roman, in 1919 fiind cedati Cehoslovaciei, apoi Ungariei, U.R.S.S.-ului si, in cele din urma, Ucrainei), asezarile noastre au fost universuri inchise, refractare la influentele straine. De aceea, inobiceiuri, port si folclor, aproape ca nu exista interferente cu alte populatii din zona, ele pastrand neclintita traditia Maramuresului istoric. Daca vorbim de Craciun, scenariul este urmatorul: imbracati frumos, in port popular sau orasenesc, satenii iau drumul bisericii in seara de Ajun (este vorba de 6 ianuarie, pe stil vechi). Merg la litie, unde se formeaza grupurile de colindatori. Dupa slujba, frumosii nostri flacai, dar si fetele iau drumul cel mai cunoscut. Intai la rude. In prima seara, in Apsa de Jos colinda fetele. In alte sate - toata lumea. Baietii colinda separat. A doua seara, merg baietii la fete acasa. Cu zongura si cetera. Ce joc se incinge, ce strigaturi! Trec si mascatii cu Viflaimul si Steaua (numai la noi si la Slatina): craii, babele, mosii, dracii. Pocnind din bici, zornaind clopoteii. Incepand din Ajun, satele de romani miros puternic a paine calda si cozonac. Toata lumea coace paine si cozonac. De sarbatori, sa cumperi paine e o rusine. Nu se intampla asa ceva! N-ai cuptor, coci la vecinul, dar coci. Si prajesti carnati si costite si astepti colindatorii. Douazeci daca vin, ii pui la masa. Asezi fete de masa albe sau inflorate si servesti sarmale, carnati, costita, tocana (mamaliga) si hrean fiert in smantana. Hreanul fiert in smantana este o mancare greu de descris. Daca n-o ai, risti sa-ti plece toti musafirii. Dupa ce s-au saturat de vinul de acasa, de mirosurile de mancare ce-ti pun la grea incercare vointa, barbatii mai tineri pleaca spre ziua la bar. Sa mai schimbe aerul si figurile, spun ei. Unii se opresc la al lu" Gusatu sau la al lu" Burisocu, altii la al lu" Manta sau al lu" Diacu. Si nici al lu" Ala nu este uitat. Daca organizatorii se tin de cuvant, avem parte si de spectacole romanesti in zilele de Craciun, cu oaspeti veniti din Sighet sau cu fortele noastre locale. Multi scot costumele romanesti de la naftalina si o dau pe joc. Tinerii sunt ascultatori, numai sa aiba cine-i indruma cumsecade. De aceea, va asigur ca la nord de Tisa traiesc romani mandri; limba si obiceiurile lor nu vor pieri niciodata!Ion Longin Popescu
Fotografii de Emanuel Tanjala