Sa ne pastram supletea si tonusul de sarbatori
Iata ca mai avem doar foarte putin timp si reincepem "marele slalom" anual printre mesele de sarbatori - un slalom cu atat mai dificil, cu cat ispitele culinare sunt mai puternice. Marele premiu, pus traditional in joc in fiecare an, este silueta de invidiat, iar numarul de castigatori este... nelimitat. Invinsi vor fi considerati toti cei care cedeaza repetat ispitelor gustative, iar decernarea premiilor, respectiv a sanctiunilor, va fi facuta in momentul in care veti incerca hainele obisnuite, de serviciu, la sfarsitul acestei mini-vacante. Daca hainele vi se potrivesc inseamna ca ati fost suficient de abili pentru a ocoli capcanele calorice din concursul nostru; daca va sunt prea stramte - atunci trebuie sa va recunoasteti invinsi si sa va promiteti ca veti fi mai atenti la anul. Toate persoanele care vor suferi de indigestie pe timpul sarbatorilor, din cauza imprudentelor culinare, vor fi descalificate din concursul nostru, fiind obligate sa se recupereze rapid cu ceaiuri de pelin si sunatoare.
Sperand ca v-am captat atentia cu aceasta foarte scurta prezentare a concursului nostru, va vom oferi in continuare un mic ghid care sa va ajute sa castigati marele trofeu al siluetei de invidiat in acest an.Inamicii Siluetei
Stim cu totii ca nu toate alimentele ingrasa la fel, insa in valtoarea sarbatorilor ne vine greu sa ne mai ocupam de clasificari si sa facem cele mai potrivite alegeri culinare. De aceea, este mai simplu sa stim ce este mai "periculos", restul fiind de la sine inteles ca este permis.
Grasimile - sunt principalul inamic al siluetei, dar pana aici nimic nou, pentru ca stim cu totii ca ele sunt vinovate de kilogramele in plus care apar de sarbatori. Ceea ce nu stim insa sunt alimentele in care aceste grasimi se "ascund". De aceea, in continuare vom face o mica identificare a lor.
Ascunzatorile cel mai simplu de gasit sunt traditionalele sarmale si tot ceea ce inseamna preparate din carne, mai ales de porc, pe care le vom evita pe cat posibil. La fel de periculoase sunt dulciurile, mai ales pentru ca nu sunt toate la fel. Salatele de fructe, jeleurile si chiar prajiturile uscate nu sunt atat de bogate in calorii, pe cat s-ar putea crede. In schimb, orice prajitura sau tort cu crema, orice ciocolata sau foitaj inseamna deja cantitati impresionante de unt ori margarina, care va vor rotunji prompt formele, daca nu stiti cand sa va opriti cu consumul lor.
Cele mai periculoase sunt insa grasimile ascunse in sosuri - banala maioneza, de exemplu, transforma o pasnica salata de legume intr-un mic depozit de calorii. Acelasi lucru este valabil pentru toate sosurile care contin ulei sau prajeli, precum si pentru salatele si zacusca cu mult ulei. Nu uitati, asadar, de aceste "ascunzatori" ale grasimilor atunci cand va alegeti meniul si mai retineti un lucru: grasimile cele mai periculoase (si la propriu, si la figurat) sunt cele din carne, apoi urmeaza margarina, untul, uleiurile obisnuite (obtinute la cald), iar cel mai putin deranjante sunt uleiurile obtinute la rece (cum ar fi cel virgin, de masline), care sunt chiar recomandate in cantitati medii pentru mentinerea sanatatii vaselor de sange.
Berea - este unul din obstacolele care va pot descalifica din concursul nostru pentru silueta, deoarece ea se "ocupa" cu marirea capacitatii de asimilare (prin estrogenii pe care-i contine), facandu-ne sa luam binisor in greutate (cu depuneri mai ales in zona abdomenului si taliei) chiar fara excese alimentare. Sa preferam apa minerala sau spriturile bine diluate, pentru ca alcoolul vom vedea imediat ce produce.
Alcoolul - De curand au fost facute studii pentru a cunoaste efectele alcoolului asupra greutatii corporale. S-a observat ca, in functie de cantitati, el influenteaza organismul in mod diferit. Consumat in cantitati mai mari in perioade scurte, adica exact cum se petrece de sarbatori, el este un factor de ingrasare foarte puternic, deoarece incurca activitatea ficatului si favorizeaza acumularea de apa in tesuturi. In plus, el naste adesea o senzatie de foame foarte puternica, prin perturbarea activitatii sistemului nervos central. Pe termen lung, el intr-adevar ne face sa slabim, chiar foarte rapid, dar este probabil cea mai nefericita idee de cura de slabire.
Aperitivele si ceea ce urmeaza... Distanta de timp mare dintre felurile de mancare servite de sarbatori este una din capcanele cele mai "perfide" pentru silueta. Unul din principalele secrete ale ingrasarii din aceasta perioada este faptul ca in loc de o masa, intr-o singura seara luam de fapt 3-4. Una este formata din aperitive, una - din felurile de mancare propriu-zise, una - din deserturi si, eventual, inca una - din "ceea ce se mai gaseste". Este simplu, nu? Iar rezultatul il cunoastem. Asadar, sa fim atenti la cate mese luam de fapt pe zi in perioada sarbatorilor.
Super-proteinele - Multe persoane au convingerea ca alimentele bogate in proteine nu ingrasa si de aceea prefera intotdeauna carnea de pui, ouale, diferitele tipuri de cascaval, fripturile si afumaturile slabe. Este un calcul oarecum corect, pentru ca acestea sunt intr-adevar mai sarace in calorii decat felurile de mancare obisnuite. Ceea ce nu se stie este insa ca aceste proteine in exces obosesc foarte mult ficatul si blocheaza procesele de eliminare, fiind o reteta sigura de a fi indispusi si cu organismul obosit dupa sarbatori. Sa ne pastram silueta, asadar, dar nu cu orice pret. Iar ca lucrurile sa fie mai clare, sa studiem cate ceva referitor la prietenii siluetei.Prietenii Siluetei
Salatele - sunt, fara indoiala, un element indispensabil in meniul pentru sarbatori. In Occident, in ultimii ani, moda salatelor a luat o amploare fara precedent, in festinurile serioase figurand macar 10 feluri de salate, acestea purtand adesea numele vedetelor care le consuma sau le-au "inventat". Vom vorbi in continuare pe scurt despre proprietatile catorva salate mai putin pretentioase si foarte la indemana:
- salata verde are avantajul ca este cel mai usor digerabila dintre toate, putand fi consumata in cantitati mari. Ea ajuta digestia, contribuie la eliminarea toxinelor din corp si... inlatura apatia. Sa oconsumam deci din belsug!
- varza (verde sau rosie) ne protejeaza stomacul, "taie grasimile", mai ales atunci cand este asezonata cu otet de mere, si ne ajuta sa eliminam apa din tesuturi. Este pretuita si pentru ca ne face sa ajungem mai repede la senzatia de satietate;
- andivele sunt o salata regala, deoarece compenseaza mare parte din neajunsurile produse de bucatele pretentioase, dar indigeste (fripturi, sosuri, icre pregatite savant etc.). Ele sunt niste antitoxice recunoscute si ajuta stomacul sa functioneze la parametri optimi chiar in conditii grele.
Painea - este pe cat de evitata, pe atat de avantajoasa pentru silueta si, daca este si integrala, sanatoasa. Cu conditia sa nu fie consumata cu mari cantitati de fripturi savuroase si sosuri, ea reprezinta un mare sprijin pentru silueta, deoarece nu are multe calorii, ne ajuta sa ajungem repede la senzatia de satietate si favorizeaza procesele de eliminare. Recomandarea de a nu manca deloc paine pentru a nu ne ingrasa este un truc bazat pe faptul ca, fara paine, alimentele bogate in calorii devin destul de indigeste si nu le putem consuma in cantitati foarte mari. Adesea insa acest truc da gres, deoarece pe de alta parte trebuie sa mancam mult mai mult pentru a ne satura fara paine. Asadar, painea este "la liber" de sarbatori, dar aveti grija cu ce o consumati.
Fructele - sunt, fara indoiala, componenta cea mai rafinata si mai sanatoasa a meselor de sarbatori. Iata cateva fructe pe care este bine sa le cautati in mod special:
- bananele ne fac sa ne simtim rapid satui si ne dau o senzatie placuta de confort dupa consumarea lor;
- grapefruitul neutralizeaza si elimina toxinele din organism, ne invioreaza si ne ajuta sa slabim prin intensificarea proceselor de eliminare. Consumat in cantitati mici, grapefruitul stimuleaza pofta de mancare, iar in cantitati mari, din contra, o inhiba;
- merele sunt un adevarat elixir de sanatate pentru digestie si, in plus, normalizeaza apetitul.
Multa atentie trebuie acordata fructelor oleaginoase: alunelor, arahidelor si nucilor - fructe care sunt mai puternic calorice decat orice alt fel de mancare de desert sau obisnuita. Daca alegem sa le consumam, va trebui sa punem frana la celelalte mancaruri, pentru ca, desi fructele uleioase sunt foarte sanatoase (mai sanatoase ca orice fel de friptura sau sarmale), ele au la fel de multe calorii ca o cantitate echivalenta de tort sau friptura de porc.Salvatorii Siluetei
Ceaiul verde baut fierbinte - Ceaiul verde a fost folosit de chinezi special pentru a repara sistemele digestive obosite si pentru a remonta "fetele subtiri" dupa si in timpul sarbatorilor. El ne stimuleaza digestia, ne trezeste sistemul nervos si chiar contracareaza efectele nefaste ale fripturilor si prajelilor asupra sistemului circulator. Se bea foarte cald, cu multa miere (pentru a nu stimula apetitul) si... pe indelete. Daca i se adauga si putina iasomie, are un gust minunat si tempereaza extraordinar de bine apetitul.
Zeama de lamaie - O jumatate de lamaie stoarsa intr-un pahar de apa calduta si luata inainte de masa constituie o frana serioasa pentru apetit. Atentie insa, deoarece daca totusi mancati mult din obisnuinta, dupa ce ati luat acest remediu, s-ar putea sa va confruntati cu indigestia.Planul B
Daca vi se pare chinuitor sa va pastrati intr-o continua panda sub "amenintarea" apetisanta a platourilor incarcate, puteti sa recurgeti la un plan B, mult mai placut, care pe de o parte sa va ajute sa va detasati de poftele culinare si, pe de alta parte, sa va faca sa ardeti instantaneu caloriile de prisos. Planul este simplu: incercati sa traiti sarbatorile cat mai intens si dinamic. In acest fel, este foarte posibil sa scapati pe de-o parte de obsesia kilogramelor si pe de alta parte sa castigati si marele premiu la concursul pentru silueta. Iata cateva repere pentru acest plan B.
Ard caloriile: rasul, tonusul psihic ridicat, respiratia profunda (mai ales atunci cand aerul este foarte curat), efortul fizic (plimbari cu sania, ascensiunile usoare, bataia cu bulgari).
Regleaza apetitul: bucuria, dragostea intensa, emotia artistica (produsa de colinde, de peisajele frumoase, de poezie), emotia religioasa (produsa de mersul la biserica, de rugaciune), multumirea (care apare dupa ce am fost buni si generosi).
Ne ajuta sa evitam "mancatul in nestire": intalnirea cu persoane dinamice si care ne produc buna dispozitie, iesirile zilnice in natura, evitarea privitului la televizor vreme de ore in sir.
Ne ajuta sa fim mai fericiti: citirea "Formulei As". Constant si cu atentie, mai ales de sarbatori.
Mult succes si Sarbatori fericite!Ilie Tudor