Traditii romanesti
Targul Craciunului?
Si-A Deschis Portile
Respectandu-si traditia, Muzeul Taranului din Bucuresti a organizat si anul acesta Targul de Craciun al mesterilor populari. Prilej de mare bucurie pentru miile de cumparatori, fericiti sa aleaga la preturi modeste, blide smaltuite, covate din lemn, covoare taranesti si tesaturi populare, cergi maramuresene din lana adevarata, fluiere, turta dulce, costume populare si cate alte minuni faurite prin talentul taranilor artizani. Mestesugurile traditionale au cautare si, deci, viata. Si, o data cu ele, satul romanesc isi redescopera o sursa de existenta, care il va ajuta sa-si pastreze identitatea. Dumnezeu sa ne ocroteasca traditia! E tot ce avem mai bun
Targul are la romani o traditie care se pierde in istorie. Fara un loc de intalnire pentru schimb de produse, dar si de vorbe, comunitatile satesti ar fi ramas izolate si, cu timpul, ar fi disparut. Creatia populara nu ar fi inflorit, meseriile nu s-ar fi dezvoltat. Generatii fara numar si-au legat existenta de targuri. Eveniment important in economia satului romanesc, targul a reprezentat totodata un loc de bucurie si de petrecere, de informatie si dialog. Legate sau nu de sarbatorile de peste an, targurile lunare, ca si Targul Sfantului Ilie, al Sfantului Nicolae, sau Targul Craciunului si al Pastelui au renascut din cenusa in ultimii zece ani. Fara reglementari, fara sprijin fiscal din partea statului, ele aduna milioane de oameni in toate tinuturile romanesti. Demn de toata lauda este si faptul ca traditia targurilor a devenit prioritatea unor muzee; "ideea fixa" a unor oameni de cultura si arta, ajunsi in fruntea unor institutii de faima internationala, ca Muzeul Satului, Muzeul Taranului Roman, Muzeul Astra, Muzeul Transilvaniei, Muzeul Tarii Crisurilor si altele. Din dorinta pastrarii traditiei, muzeele ofera sali de expunere gratuite si publicitate. Oameni care altminteri nu-si prea fac timp sa viziteze muzeele, vin la targ, aleg, cumpara, ba, cel mai adesea, raman sa viziteze si salile muzeale, adevarate tezaure ale talentului popular.
Ca o confirmare a calitatii acestor manifestari, diplomatii si oamenii de afaceri straini au devenit, in ultimii ani, clienti de baza ai targurilor taranesti. Asa cum s-a intamplat si in zilele de 1, 2 si 3 decembrie la Bucuresti, cand limba engleza s-a auzit la fel de frecvent ca limba romana, printre tarabele pline de minuni ale targului. Strainilor, satui de "internationalismul" produselor occidentale de serie, le plac la nebunie obiectele taranesti traditionale, pe care le considera adevarate comori ale bunului gust. Amatorii de kitsch-uri n-au ce cauta in targurile organizate in muzee, unde pastrarea traditiei e garantata de specialisti. Asistam, in mod fericit, la orientarea gustului public spre autenticitate. Lider ai acestei salutare directii este, dupa cum se stie, Muzeul Taranului Roman din Bucuresti si fostul sau director, marele pictor si om de cultura Horia Bernea, rapus zilele trecute de o operatie pe cord... O mare pierdere pentru cultura romana, pentru traditia taraneasca pe care a iubit-o si a slujit-o cu toata puterea si geniul sau.Inimioare de turta dulce, ingerasi de papura, oale si ulcele de Corund
Incepem recapitularea sentimentala a Targului de Craciun (e imposibil sa enumeri toate exponatele) cu mesterii unguri din Ardeal, nelipsiti din targurile de pe intreg cuprinsul tarii. Un "veteran" al participarii la aceste manifestari este olarul Pll Augustin din Corund. Vorba lui inteleapta si de bun simt te face sa te gandesti cu furie la politicienii care ii separa pe locuitorii acestei tari in functie de interesele lor meschine: "Traditiile noastre, ale maghiarilor din Romania, imbogatesc cultura populara in folosul tuturor. Organizatorii targurilor din aceasta tara nu fac diferentieri etnice; daca produci ceva frumos, traditional, esti acceptat fie ca esti roman, fie ungur". "Baciul Plly", cum i se spune in sat, nu se teme de disparitia traditiei olarilor din Corund, cata vreme toti cei sase feciori ai sai impreuna cu fiica lucreaza in atelierul familiei. "Venim cu placere la aceste targuri", spune mesterul, "sa ne cunoastem unii cu altii, saschimbam idei, sa arate fiecare ce poate."
Nici Alice Torella Szegedi din Campenita, Mures, nu se teme de disparitia tehnicii de impletit papura. Rogojinile, cosurile, papornitele si palariile vin din negura timpului si vor continua sa fie utile la casa omului. De la firul de papura rigid, care permitea doar impletituri simple, Alice a facut saltul spre creatie, dand frumusete unor obiecte ce amintesc de plastica figurinelor din neolitic. Dintre micile ei obiecte, copiii sunt atrasi de ingerasii din papura, fara chip, dar gata parca sa-si ia zborul in visele cu Mos Craciun. Tot la Mos Craciun viseaza si copiii care gusta din inimioarele de turta dulce ale lui "tanti Mria Kosa-Mazilu" din Odorhei. Cu oglinjoara sau fara, inimioarele, calutii si stelutele colorate, plamadite si coapte dupa metode vechi de sute de ani, atrag si astazi publicul de toate varstele, fiind, practic, o emblema, "puiul" oricarui targ care se respecta.
O arta cu totul aparte etaleaza prin produsele sale mesterul dambovitean Corneliu Gavrila, ale carui obiecte din piele se inspira din traditia sasilor din Sibiu. El a preluat modele si tehnici medievale dinMuzeul Brukenthal, conferindu-le o noua viata si frumusete. Oglinzi, cruciulite, chimire si genti - sunt doar cateva dintre obiectele din piele care-l lasa pe Gavrila "fara marfa" in doar cateva zile de la deschiderea oricarui targ la care participa.
Tesatoarea Rodica Ispas din Avrig a invatat, purtand-o pasii prin multe tari straine, limba engleza. Din aceasta pricina, a avut probleme cu destui activisti de pe timpuri, si chiar cu unii invidiosi din zilele noastre. "Ce fel de creatoare populara este aceea care vorbeste o limba straina?", spuneau acestia. Dar Rodica a ramas, cu toate necazurile, o autentica tesatoare de servete, covoare, fete de masa, peretare. Calatoriile si chiar "oleaca de cosmopolitism" in comportare, nu in arta, sunt necesare, crede ea, pentru a-ti largi orizontul si pentru a intelege evolutia stilului propriu. "In zilele noastre", spune, "pastrarea traditiei nu inseamna izolare, ci dimpotriva, deschidere."
In fata mesei la care se afla Adela Petre din Buzau, celebra tesatoare de covoare si peretare din par de capra, e mare imbulzeala. Frumusetea monumentala a tarancii i-a impresionat mult pe americani in urma cu doi ani, la Festivalul Smithsonian. Frumoasa ca o regina la aproape 80 de ani, ea este convinsa ca doar "aratarea" in public, in costume autentice, cu instrumentele de tesut, cu caierul si furca la vedere, poate avea un impact important asupra publicului. "Traditiile noastre scot la lumina frumuseti", spune Cristina, nepoata ei, care o insoteste la targ, "nicidecum uraciuni; de aceea noua ne place sa fim vazute cand lucram."
Si lui Ion Albu din Timisesti Neamt ii place sa confectioneze papusi la vedere, in fata portii, cateodata. Mos Nicolae, Mos Craciun, Ursul, Mascatul, Capra - sunt cateva dintre figurile iernii care prindviata in mainile vrajite parca ale mesterului. Desi costa destul de mult pentru nivelul romanilor (decat sa cumperi o Barbie pentru fetita, mai bine iei un Mos adevarat, unicat, nu de serie internationala!), figurile din Timisesti aduna in simbolistica lor o valoare mult mai mare: intregul alai al sarbatorilor de iarna.
De la Targul din Bucuresti nu au lipsit nici olarii din Horezu, vestitii Maria si Gheorghe Iorga, ale caror celebre exponate stau sub pecetea magica a cucosului din poveste, verde si impaunat.
Din nord, din frumoasa Salva a Nasaudului, Lucia Todoran a adus parfumul clopurilor cu pene de paun, al gentutelor cusute cu margele si al traistutelor din panzatura, pentru fete mari. Ca sa fie si mai convingatoare, a adus-o chiar si pe fiica sa, Lucia, de 17 ani, imbracata cum ii portul in tinuturile lui George Cosbuc. "As vrea sa vada lumea ca n-am trait degeaba", spune Lucia. "Frumusetea portului nasaudean este data si de frumusetea oamenilor, a sufletului lor fara pereche." La fel de patriot este Marin Manea din Mosoaia, Arges. Inalt ca bradul si imbracat in portul muscelean, mesterul Marin ciopleste lemnul: bate, furci de tors, cauce, linguri, obiecte folosite la stana, capistere pentru framantat coca, leagane de copii, copai de baie. "Eu vin din civilizatia puternica a Muscelului", spune, "de acolo de unde vor mai izvori mult timp talente de sculptori si cioplitori. Legamantul nostru, al baietilor si nepotilor mei, este sa nu cadem in patima comertului. Mai bine saraci cu traditia, decat pricopsiti cu falsurile."Ion Longin Popescu
Fotografii de Emanuel Tanjala