Pop-rock
Pentru Alexandru Andries, cu dragoste...
Alexandru Andries s-a lansat la Club A, in 1974. Subtirel si firav, cu privirea ascunsa de o pereche de ochelari fumurii, bantuia cluburile de unul singur, nedespartit de chitara sa. Nu facea parte din gastile folk. Cu o voce mai degraba formata pentru a exprima cu claritate un mesaj, isi spunea textele cu un zambet de copil timid si cuminte. Dar textele contrastau puternic cu interpretul. Erau adevarate manifeste incendiare, de ne uitam speriati in jur cand le ascultam. Altele erau simple crampeie de viata sau de gand, tratate cu ironie sau caldura; sau simple jocuri de cuvinte, cu cheie sau nu, spuse cu stiinta pauzei si a caderii cuvantului cel mai putin asteptat.
Nu "mergeau" pentru Sala Palatului, cenacluri, Radio si Tv. Si nici macar pentru "Primavara baladelor". Erau cu adevarat cantece underground. Dar era cunoscut si iubit, imposibil de copiat, greu de incadrat (folk, pop, blues sau pur si simplu Andries). Casetele inregistrate de fani prin cluburi se copiau si circulau prin tara, la schimb sau cadou. Cu timpul, iubitorii de jazz il primesc intre ei (Andries este si un bun pianist, cu serioase studii de muzica) si in "79 canta la Festivalul de la Brasov, in anii urmatori - la editiile sibiene. Descoperit si cumintit de Electrecord atat cat se putea, Andries scoate din 1984 incoace sase albume Lp. Al saptelea apare in "90, cu explicativul titlu "Interzis". Apoi, in zece ani, isi adauga la discografie inca 26 de titluri.
Recent, Alexandru Andries ne-a daruit albumul "Vreme rea" (dupa titlul unei piese, pe Cd, caseta si 300 de vinil Lp, pentru colectionari). Or fi cum or fi vremurile si vremea, dar muzica este o oaza de caldura si liniste. O bijuterie muzicala, cu acelasi Andries, insotit de data asta de un grup de elita, din care fac parte Mircea Tiberian (pian), Eugen Tegu (bas) si Tudy Zaharescu (baterie). Alti mari instrumentisti ai jazz-ului au colaborat la realizarea albumului si este o placere sa recunosti, in functie de culoare sau atmosfera, chitara lui Baicea, saxofoanele lui Dedian, Marin Pechea, Soleanu sau Teodorescu, clarinetul lui Alin Constantiu sau violoncelul lui Cristian Joitoiu. Inregistrarea s-a facut in studioul B"inisor, al regretatului Valeriu Sterian, care a semnat si inregistrarea sunetului, de o excelenta acuratete. Masterizarea s-a facut la Karlsruhe, distributia o asigura A&A Records, iar Aurel Mitran si fundatia sa - promovarea si impresariatul.
Si ca darul sa fie deplin, asa cum ne-a obisnuit Andries in fiecare an, de Mos Nicolae vom primi si spectacolul "Vreme rea," la Sala Mare a Teatrului National, luni, 4 decembrie, orele 18.30, cu cei pomeniti mai sus si invitati surpriza. Fara multa valva si fara sponsori, pentru a-si respecta totala libertate in ceea ce canta, Alexandru Andries isi continua si munca de cadru didactic la Institutul de Arhitectura, precum si pe aceea de arhitect practicant, unul din concursurile castigate de el fiind cel pentru Pavilionul Romaniei la Expozitia din Sevilla. Iti multumim, Alex, pentru tot ce ne daruiesti.Aurel Gherghel
Stefan Banica Jr."Ma pregatesc de sarbatori"
Ma pregatesc in doua domenii: muzical si tele-teatral. De fapt, ambele domenii se intalnesc in show-ul nostru, al Emiliei Popescu si al meu, de Craciun, la Televiziune. Cantam, dansam ca de obicei si spunem cuplete pe texte semnate de consacrati ai tele-muzicalului, dar si pe textele unor incepatori talentati. Deocamdata, plec cu trupa - de fapt, sunt doua trupe, cea de Rock"n Roll Band si grupul vocal The 50"s - in turneu la Sibiu si Cluj. Orase pretentioase din punct de vedere muzical. De Craciun, apare si discul nostru "Doar un Craciun cu tine", cu trei compozitii ale mele, prelucrari din colinde romanesti dragi mie, si cu altele - preluari din colinde internationale.
La Teatrul "Bulandra" reiau succesul (de cateva stagiuni) "Black and White", comedie deloc usoara cum pare, cu dialoguri spirituale, ce determina actiunea. De gresesti o replica, incurci totul; la Teatrul Mic jucam a treia stagiune, "Descult in parc". Cel mai recent si pretentios spectacol in care joc e "Hamlet", in regia lui Liviu Ciulei. E a treia mare intalnire cu maestrul - prima fusese "Desteptarea primaverii", in primavara profesiei mele de actor. Spectacol de care imi amintesc cu drag si cu nostalgie. Al doilea a fost feericul "Visul unei nopti de vara" - eram indragostitul Demetrius. Acum, in "Hamlet", am un rol splendid si complex, Laertes. Personaj cu evolutii dramatice spectaculoase, cu stari multiple - de la seninatatea tanarului pornit increzator in viata la cel intors acasa, care-si gaseste tatal ucis si sora - nebuna. Durere, revolta, ura, razbunare - stari tensionate care iti cer concentrare maxima. Dar orice rol si orice gen de spectacol, ca sa-ti reuseasca deplin, pretind seriozitate, concentrare, efort. Chiar si un "divertisment" de Revelion.
Catalina Mustata"Intre <<Casa de vis>> si <<Talazul>> din larg"
De trei luni, de cand realizez emisiunea de televiziune "Casa de vis", filmez saptamanal cate cinci subiecte de reportaj in case diferite, devenite "de vis" prin ingeniozitatea si talentul unor oameni de a-si amenaja, reamenaja si decora propria locuinta. Nu vorbesc doar de specialistii in domeniu, ci si de noi toti, dornici sa ne facem caminul cat mai frumos si mai placut. In emisiunea mea invit si arhitecti, si designeri, care sa ne binesfatuiasca, filmez si multe case amenajate cu gust - nu neaparat cu bani multi, dar cu idei utile, capabile sa ne transforme locuinta in cuibul cald si primitor de care avem atata nevoie. In ceea ce priveste filmul, luna asta am incheiat exterioarele la o poveste de actiune, un policier, coproductie romano-franceza, intitulat "Talazul", destinat canalului francez M6, regia fiind semnata de Yves Boisset. Am filmat pe un vapor, pe o mare agitata, care ne-a clatinat zdravan. A fost palpitant chiar si la tarm, unde ne-a luat in primire tulumba de pompieri, ca sa reverse peste noi alte jeturi puternice. Eu eram, conform scenariului, imbracata intr-o camasuta subtire. Dar am scapat de raceala, si acum, impreuna cu sotul meu, Florin Zamfirescu, asteptam prietenii la noi acasa, ca sa ciocnim un pahar de sampanie. Nu, nu pentru terminarea filmarilor, ci pentru cei cativa ani buni pe care-i implinesc. Ce-mi doresc? Cate-o premiera, din cand in cand, pe scena Teatrului Mic, unde sunt angajata.Alice Manoiu
Carte
Selectia Formula As
•"M. Blecher, mai putin cunoscut. Corespondenta si receptare critica", editie intocmita de Madalina Lascu, prefata de Ion Pop, Editura "Hasefer" (tel. 01/312.22.84), 392 pag. Max Blecher a trait doar 29 de ani (1909-1938), a scris patru carti si e unul dintre putinii prozatori romani de valoare universala. Daca n-ati citit pana acum "Intamplari in irealitatea imediata" (1936), "Inimi cicatrizate" (1938) si "Vizuina luminata" (aparuta postum abia in 1971), ar trebui neaparat, va rog sa o faceti (primele doua au fost reeditate in 1995 la Editura "Gramar", iar opera completa o gasiti in volumul publicat anul trecut de Editura "Vinea" din Bucuresti in colaborare cu Editura Aius din Craiova; poate mai sunt in librarii). In orice caz, daca parcurgeti cartea pe care v-o recomand azi si care aduce informatii biografice si de creatie tulburatoare, e sigur ca veti dori sa cititi sau sa recititi tot ce ne-a ramas de la M. Blecher. Care si-a invins suferinta, deznadejdea si moartea, scriind pagini de o intensitate si o vibratie omeneasca unice. Revelatia volumului o constituie scrisorile adresate lui Geo Bogza si sotiei acestuia, Elisabeta, in care se simte mana febrila, vie a celui ce le-a scris si mai ales sufletul lui frumos, in ciuda tragediei ce-i fusese sortita. Caci M. Blecher suferea, de la 18 ani de Tbc osos, localizat la vertebre, cumplita boala evolutiva, incurabila pe atunci si care, cu toate tratamentele in sanatorii din tara si strainatate, sfarsise prin a-l imobiliza la pat, prada unei permanente torturi. Pentru tanarul ce se stia condamnat, scrisul literar si corespondenta devin singura modalitate de a trai, de a face legatura intre casuta lui din Roman si lumea larga. Incepand din 1934, e incurajat si sustinut cu afectiune barbateasca, devotament si incredere, de vitalul, nastrusnicul Geo Bogza, care intuise in marele suferind un talent literar de exceptie si se straduia sa il impuna cititorilor si criticii. Bogza e cel care s-a ocupat de editarea volumelor antume, a scris primul, elogios, despre ele, a facut legatura bolnavului izolat din provincie cu mediile literare ce nu au intarziat sa-i recunoasca noutatea si valoarea. Din scrisorile lui Blecher publicate acum se vede limpede ca prietenia si trairea paroxistica prin scris l-au tinut in viata, l-au ajutat sa-si duca martiriul pana la capat. Desi e demn in suferinta, discret cu propria tragedie, din detalii razbate tortura fiecarei zile si faptul ca puterea de a o indura i-o dau mult asteptatele intalniri cu prietenul lui, care il vizita cat de des ii statea in putinta. Din multele secvente tulburatoare, poate fi reconstituit omul M. Blecher, pentru care te doare inima si azi: pe cat de profund si spiritualizat, pe atat de copilaros, pe cat de nedrept lovit de soarta, pe atat de generos (el, care se chinuia inimaginabil, e sincer ingrijorat de neplacerile minore de sanatate ale prietenilor si ar dori sa le preia asupra lui), de delicat (nu stie cum sa se mai scuze cand ii ofera bani scriitorului de la Bucuresti, aflat in nevoie), cu mari resurse de iubire, umor, bucurie, nesecatuite de dureri si frustrari. "Oricat ne-am feri de vorbe mari, e de spus ca avem in fata unul dintre documentele exemplare atestand victoria creatiei asupra suferintei si mortii" - scrie Ion Pop in prefata. Victorie a creatiei, dar si a prieteniei, am adauga, fiindca documentul e revelator si in privinta destinatarului. Geo Bogza a dat un sens vietii lui M. Blecher, l-a sustinut pe drumul Golgotei, i-a daruit o lumina in iadul zilnic - satisfactia de a se vedea pretuit ca scriitor. Buna editie intocmita de Madalina Lascu ne dovedeste ca Max Blecher nu s-a stins anonim: contemporanii au recunoscut imediat in el un mare prozator inovator care a adus la lumina, cum nu mai facuse nimeni in literatura romana pana atunci, o lume de senzatii, ganduri si imagini, cladita cu o arta superioara. Iar convingerea lui Mihail Sebastian, din 1938, ca opera lui Blecher va creste cu timpul in constiinta noastra, s-a dovedit adevarata.
Adriana Bittel