Templele Nordului Romanesc
Biserica umblatoare din Barsana
(jud. Maramures)
Localitatea Barsana e situata pe Valea Izei, la o distanta de 18 km de Sighetul Marmatiei. - Este consemnata in documente inca din a doua jumatate a secolului al Xiv-lea. - Bisericuta-monument, cu hramul "Intrarea in Biserica a Maicii Domnului" (21 noiembrie), a fost inaltata, dupa cele mai recente date, in anul 1711 - Locasul are si tinda care, de fapt, e o constructie mai noua, nezugravita. - Acoperisul are poala dubla. - Pictura interioara - un exceptional ansamblu baroc (poate cel mai reprezentativ din Maramures) - a fost realizata de Hodor Toader in anul 1806. - Din cauza spatiului redus, autorul a folosit - mai cu seama pe tampla - sistemul medalioanelor. - De remarcat e si predilectia pentru personaje feminine. - In naos: pe bolta, un Iisus Hristos tanar si cu aripi (din nou, poate, o raritate). - Alaturi de multe icoane pe lemn de mare valoare, biserica are si o impresionanta colectie de icoane pe sticla, precum si un pretios patrimoniu de carte veche religioasa.
Loc de pomenire: "Parul Calugarului"
Pe la inceputul secolului al Xviii-lea, Ioan Stefanca - preotul Barsanei la acea vreme, ramas vaduv si, in mod sigur, cu cel putin un copil, de bunavoie si nesilit de nimeni, s-a retras din mijlocul credinciosilor sai tocmai pe Valea Slatinei - un mic afluent al Izei, nu departe de sat, spre est. In sihastrie, pe dealul "Parul Calugarului". Toponomia locului vine de la un multisecular par paduret, a carui cioata mai putea fi vazuta acolo pana prin anii "80. Pe acel grui, asadar, situat la mai putin de doi kilometri de raul Iza, a ridicat vrednicul Ioan Stefanca, la 1711, un schit. O mica bisericuta de lemn, de fapt - actualul monument istoric. (Din toamna anului 1999 a intrat in patrimoniul Unesco.) Nu se mai stie azi cata viata pamanteana a dus parintele Stefanca, precum nici numarul calugarilor care au convietuit cu el la schit. Sigur e, in schimb, ca locul ales nu a fost la intamplare... Fiindca uneori, in noptile cu luna plina, la "Parul Calugarului", astrul pare a fi de cateva ori mai mare decat pamantul. Gata-gata sa-l acopere. Un semn divin, de loc binecuvantat...
Prima "calatorie" a bisericii
Si tot sigur este si ceea ce e consemnat in documente. Anume, ca la 1738 e pomenit episcopul Gavriil Stefanca (fiul ctitorului) - ca ultim episcop ortodox al Maramuresului din perioada Evului Mediu, cu resedinta in Manastirea Barsana. Insa, ciudat, la acea data, manastirea nu se mai afla pe Valea Slatinei, la "Parul Calugarului", ci tocmai pe malul celalalt al Izei, la "Podurile Manastirii".
Misterul acestui "transfer" al bisericii peste rau a fost lesne de dezlegat. Pe la 1717 - cum bine se stie - a fost ultima invazie a tatarilor in Maramures. Hoardele necrutatoare, in calea lor dinspre Pocutia, au ajuns mai intai in depresiunea Baii Mari; de-acolo au luat drumul Cavnicului pentru a trece in Valea Izei si-apoi, mai departe, peste Prislop, in Moldova. Ajunsi insa in capatul de sus al Barsanei - cam pe unde se varsa Valea Slatinei in Iza -, navalitorii au fost intampinati de localnici. Viteji din fire, barsanenii "auinclestat" pur si simplu navalitorii, nimicindu-i in valuri... Desigur, infruntarea darza dintre cele doua tabere a facut ca si mortii sa fie pe potriva. Multi, multi - adica - si de-o parte, si de cealalta. Barsanenii au fost ingropati pe platoul de la "Poduri". Lesurile tatarilor insa au fost carate peste apa - spre a nu fi amestecate cu crestinii. "E mai mult decat verosimil, asadar, ca bisericuta sa fi fost mutata de la <<Parul Calugarului>> pe platoul <<Podurilor>>, indata ce infruntarea a luat sfarsit -, asa ca prin ea sa se fi putut savarsi apoi sfinte liturghii pentru toti cei care au cazut in bataie si au fost ingropati fara serviciu religios", e de parere actualul preot al Barsanei, Gheorghe Urda.
Bine stiut mai este si faptul ca dupa 1762 - anul marcand actiunea armata a generalului austriac Bukow (la porunca imparatesei Maria Tereza, care era o vehementa sustinatoare a uniatismului) -, fara mila si fara teama de pedeapsa divina trebuia sa fie daramate toate manastirile si schiturile romanesti ortodoxe din Transilvania, fiindca se opuneau categoric trecerii fortate la uniatism. Intr-un asemenea context, i-a venit randul si bisericii de la "Poduri" sa-si inceteze misiunea pe care o avea. Intreaga ei avere a fost confiscata de statul austriac si predata imediat manastirii greco-catolice rutene de la Cernok (Munkaci). Calugarii, vazandu-se neputinciosi in fata puterii, s-au retras - cu arhiva cu tot - la Manastirea Neamtului. Iar biserica a ramas parasita...
A doua "calatorie"
Pana in 1805, preotul si credinciosii (desi erau de-acum greco-catolici) care aveau un nemasurat respect fata de manastire - fiindca multi ani fusese si resedinta episcopala - au hotarat sa mute pentru a doua oara biserica si casa monahala de la "Poduri" tocmai in partea cealalta a satului, pe dealul "Jbarului", intr-un cimitir de ciumati. De ce anume acolo? Pentru ca e la fel de bine cunoscut si faptul ca in a doua jumatate a secolului al Xviii-lea, Maramuresul a fost bantuit de ciuma. Napasta nu a ocolit Barsana. Dimpotriva, a decimat si aici populatia. Si, ca pretutindeni in astfel de situatii, oamenii secerati de molima au fost inmormantati in graba, fara servicii religioase. Erau adunati de prin case si cate doi-trei-patru scosi la porti, incarcati in carute si dusi la groapa. Care, de regula, era comuna...
Asadar, fara-ndoiala, numai foarte puternica traditie religioasa a localnicilor de a face multe slujbe dupa cei disparuti i-a determinat sa aduca bisericuta pe "Jbar", unde sa poata implini in timp rolul de biserica rugatoare pentru cei doborati de napraznica boala.
Si astazi, dupa aproape doua secole de la acea hotarare luminata a credinciosilor, multi barsaneni mai cred sincer si chiar jura in timp ce relateaza ca, in mod sigur, o data cu mutarea bisericii, au luat-o incet la vale - pe sub pamant insa, cu radacinile crucilor putrezite in brate - si mortii de la "Poduri", urmand astfel sfantul locas pe "Jbar". Nu de alta, ci doar pentru a-si continua somnul de veci la umbra turlei bisericii, deprinsi fiind de buna seama cu dangatul neasemuit al clopotelor, pe toata Valea Izei, rasunatoare.
Neglijarea statutului
Tot atunci, in 1805, s-a fixat si statutul de functionare a acestei bisericute (pentru ca exista deja o alta biserica parohiala in sat) si anume, in fiecare zi de miercuri - la lumina a doar doua lumanari din ceara de albine, pentru a nu "vatama" pictura - sa se oficieze Sfanta Liturghie pentru toti mortii din cimitir.
Acest program a fost intrerupt doar in perioada cat biserica a fost in restaurare. Si, din pacate, ultima restaurare dureaza de patru ani, motiv pentru care atat credinciosii, cat si parintele Urda sufera in tacere. Este cea mai lunga intrerupere de pana acum si, ca atare, de patru ani, biserica e scoasa din traditia liturgica. Restaurarea arhitecturala a fost incheiata in urma cu doi ani de catre binecunoscuta echipa de mesteri ai lui Vasile Pop-Taina, din Desesti. Mesterii s-au confruntat aici cu o situatie aparte, gingasa: montarea a sase stalpi de sustinere in interior pentru consolidarea structurii de rezistenta, totul fara sa afecteze inestimabila pictura interioara. Intarzie, prin urmare, incheierea restaurarii picturii. Si, se pare ca nici pana la sfarsitul anului acesta nu sunt semne de izbanda. Pacat...
Casa monahala
Calatoare si ea, precum biserica, casa in care a locuit episcopul Gavriil Stefanca a devenit prin vointa credinciosilor si a preotului scoala confesionala. Construita in 1752, a fost mutata si ea, o data cu biserica, in cimitirul de pe "Jbar", loc in care si-a indeplinit "misia" pana la inaltarea actualei scoli generale din centrul comunei. Apoi, nu la multa vreme, biserica a vandut casa unui gospodar din sat. Nu oricarui barsanean insa, ci curatorului Barsan, caruia i-a servit drept locuinta.
Dupa 1965, Muzeul din Sighetul Marmatiei a cumparat casa de la primul curator, a transportat-o in spatele scolii generale si a amenajat-o ca muzeu scolar.
*
Acum, pentru recuperarea si mutarea cladirii inapoi pe "Jbar", langa biserica, preotul paroh Urda a facut nenumarate solicitari catre muzeul din Sighet. Si-ar dori, impreuna cu enoriasii, ca "batrana" casa monahala sa se intoarca sus, pe "Jbar", chiar daca ramane in interiorul muzeului, iar intretinerea acesteia sa cada in sarcina credinciosilor parohiei Barsana.
Doar astfel - sunt convinsi localnicii -, dupa 200 de ani, cele doua cladiri reprezentative, emblematice atat pentru Barsana, cat si pentru Maramures, s-ar putea readuna in acelasi spatiu sacru, formand in felul acesta un unic complex de veritabila cultura si civilizatie romaneasca.Valeriu Sabau
(Fotografiile autorului)
(Cei care vor sa ajunga la Barsana pot sa ia trenul pana in localitatea Sighetul Marmatiei, de unde exista autobuze locale in directia Barsana. Cu masina se poate alege soseaua Baia Mare - Baia Sprie - Sighetul Marmatiei, pana in localitatea Vadu Izei de unde, la dreapta din soseaua principala, porneste drumul spre Barsana. Mult mai pitoresc este insa drumul care trece peste Gutin: Baia Mare - Cavnic - Budesti - Vadu Izei - Barsana.)