La Viena, in "satul Imparatului", romanii isi fac biserica
Parintele Nicolae Dura"Oamenii sunt derutati si lipsiti de mangaiere.
Aici trebuie sa intervina Biserica si preotul de mir"
Ne desparte de Austria numai o noapte de drum, dar romanii ortodocsi, traitori la Viena, par a exista la capatul celalalt al pamantului. Par o adevarata enigma. Cum au rezistat acolo vreme de 300 de ani fara sa fie asimilati? Cum au reusit sa-si pastreze credinta? Parintele Nicolae Dura are multe sa ne spuna despre lupta grea si nevazuta a celor care se straduiesc sa ramana ceea ce sunt - romani, adica. Chiar daca locuiesc in buricul Europei si nu au a se plange de cele materiale, nu trebuie sa-i invidiem. Cea mai veche comunitate romaneasca din diaspora se intalneste cu Dumnezeu si cu limba romana intr-o biserica inchiriata de la protestanti, riscand in orice clipa sa fie alungati in strada."Flacara romanismului nu s-a stins niciodata"
- Parinte Dura, cum se poate ca, dupa trei veacuri de existenta austriaca, romanii din Viena sa nu aiba inca o biserica a lor? In definitiv, cat poate sa coste ridicarea unui lacas de cult?
- A construi o biserica nu e o problema de bani, ci de vrednicie. E stiut ca biserica nu e atat opera banilor, cat a credintei. Asta nu inseamna sa stai cu mainile incrucisate. Dovada ca la Viena grecii au doua bisericute, iar sarbii una. Numai noi, romanii, stam de 100 de ani cu chirie, chiar daca au existat unele tentative, asa cum atesta inca din 1882 o cerere catre dragutul de Imparat, prin care romanii bucovineni isi exprimau dorinta de a gasi un loc de inchinaciune in limba stramoseasca. Motive si oprelisti vor fi fost destule. In orice caz, cand dupa 1990 am luat in primire parohia, biserica avea o datorie destul de mare, fiind chiar implicata in cateva procese. Nu m-am descurajat si, cu rabdare, discutand in parte cu fiecare credincios, nu numai ca am scapat de povara datoriilor, dar am strans trei milioane de silingi si am pornit constructia primei noastre biserici. In conditiile in care la marginea Vienei un metru patrat de pamant costa peste 10.000 de silingi. Oamenii au nevoie de indemnul unui exemplu.
- Cati romani locuiesc la Viena?
- Rascolind prin arhive, am dat peste un document de la 1868, in care se scria: "Frati romani, aici, in satul Imparatului, trebuie sa va simtiti ca acasa. Viena e plina de ortodocsi". Candva, romanii erau de ordinul sutelor de mii. Acum, au ramas in jur de 700 de familii. Unii s-au lasat asimilati, altii s-au pierdut in casatorii mixte, dar flacara romanismului nu s-a stins niciodata. E drept ca, atunci cand am ajuns la Viena, am gasit o comunitate imprastiata pe la greci si pe la baptisti. Fara pastor si fara nici un ajutor din tara, turma se risipise. A trebuit sa umblu in mai multe locuri deodata (la slujba, la dialoguri crestine, acasa la oameni), facand in asa fel incat sa-i adun si, impreuna, intru Hristos, sa depasim toate orgoliile si toate capcanele traiului imbelsugat. Cu masina la scara si vile in Spania e greu sa te mai gandesti la Dumnezeu si la Biserica neamului tau. M-am luptat cumplit cu indiferenta si egoismul unora si acum comunitatea creste. Numai anul acesta am avut 41 de botezuri si doar 9 decese. Stiu ca e greu sa fii roman la a treia generatie, dar ma intreb totusi de ce, spre deosebire de altii, romanul se pierde si se dezbina atat de usor."Viena e, prin traditie, toleranta si europeana"
- Un motiv l-ati amintit deja: banul si comoditatea. Nu cumva la asta s-au adaugat nationalismul locului, ostilitatea religioasa a concetatenilor austrieci? Cum esti privit ca ortodox acolo?
- Viena e, prin traditie, toleranta si europeana, chiar daca se face atata caz pe seama extremismului politic al lui Heider. Austriacului i se potriveste cel mai bine indemnul lui Dumnezeu catre evrei: "sa nu dispretuiesti si sa nu oropsesti pe strain, ca si tu ai fost ca el". Sigur ca pe strazile Vienei nu curg mierea si untul. Un ministru m-a uimit spunandu-mi, intr-o discutie particulara: "Sa fie clar, Europa se termina unde incepe ortodoxia". Am ramas uimit de gandirea lui si nu am ezitat sa-i dau replica, sa-i amintesc ca de la Atlantic pana la granita cu Ungaria traiesc in Occident cateva milioane de ortodocsi.
- Ideea aceasta, ca ortodoxia este o stavila in calea propasirii noastre europene, exista, din pacate, siin tara. Oare de ce unii romani traiesc "rusinea" de a fi romani, de a fi ortodocsi?
- Rusinea de a fi roman? E o prostie! Chiar in revista Patriarhiei, "Vestitorul Ortodoxiei", am intalnit un asemenea articol. Citindu-l, m-am infuriat atat de tare, incat am trimis parintelui Coman cateva file cu gandurile mele. Nu era o replica, ci un sentiment, o confesiune facuta departe de casa. Ce sens are sa ne luptam cu intrebari si probleme pe care altii nici nu se gandesc sa le puna? Dimpotriva, vad cum catolicii ne invidiaza pentru dimensiunea noastra mistica, pentru traditia pe care am pastrat-o. Ne invidiaza pentru ca avem rugaciunea inimii, pentru ca acceptam casatoria preotilor etc. La ei, secularizarea Bisericii, ateismul si goana dupa bani reprezinta o trista si profunda realitate. A ne lamenta mereu si fara motiv nu este o solutie. Suntem saraci pe un munte de bogatii. Catolicii se intereseaza tot mai mult de miscarea athonita, de gandirea mistica a lui Paisie Velicicovschi, staretul de la Neamt. Noi abia daca-l pomenim. Catolicii s-au laicizat. De ce vrem sa fim ca ei? Invitat fiind la unele dezbateri teologice, eu veneam imbracat in rasa mea preoteasca, spre mirarea colegilor mei catolici, imbracati cu costum si cravata. "Mergeti la Liturghie?", ma intrebau. Nu intelegeau ca un preot trebuie sa fie preot tot timpul. Nu judec,doar constat. Altcumva, si noi avem de invatat de la ei. Un exemplu ar fi teologia mortii, pe care catolicii au dezvoltat-o puternic, sau misionarismul si implicarea sociala rapite Bisericii Ortodoxe in perioada comunista. La ora actuala, in dorinta ei de integrare, Europa cauta de fapt un suflet. Chiar si Papa a recunoscut ca cei doi plamani ai crestinismului sunt catolicismul si ortodoxia. Noi inca mai avem suflet. De aceea, cred ca Dumnezeu are un plan cu noi, romanii. Ne-a imprastiat in lume cu un scop: sa intelegem si mai bine ce inseamna unirea. Toate au un rost. Nu intamplator taranul zice in Maramures, atunci cand plugul sau se strica: "Plugul acesta nu mai are rost". Rostul se pierde cand linia brazdei se stramba."Occidentul si-a pierdut in mare masura dimensiunea spirituala din cauza banilor. Sa fim atenti!"
- Cum va descurcati cu copiii din casatoriile mixte? Cat de ortodocsi, de romani raman ei la a doua, la a treia generatie?
- Din acest punct de vedere, am avut multe surprize frumoase. Pentru ca legea austriaca imi permite, fac invatamant religios in scoli. Se intampla sa fac acest lucru chiar si cu un singur elev. Pentru asta, umblu din scoala in scoala, predau lectii si dau note. Mai mult chiar, unii elevi au sustinut proba de bacalaureat cu mine, spre uimirea comisiei si interesul profesorilor de religie catolica, care vin sa asiste la examen. Parintii romani par intimidati si ezita. De ce? Este o sansa legislativa de care trebuie sa profitam cu intelept curaj. Cum e posibil ca in clasa a Xii-a, un copil roman sa nu stie a citi romaneste. Iata de ce eu incalc legea care ma obliga sa vorbesc doar in germana si predau Crezul, rugaciunea imparateasca sau unele texte din Biblie in limba romana. Efectul e formidabil. Prin copii am recuperat foarte multi parinti care, sensibilizati de exemplul copiilor, au devenit ortodocsi practicanti, enoriasi pe care ma pot baza. Asaam inceput constructia bisericii. Asa am strans cateva tone de medicamente si imbracaminte pentru fratii nostri din tara loviti de inundatiile din vara. Tot asa am plecat cu 40 de enoriasi intr-un pelerinaj in Tara Sfanta, unde am cantat impreuna si am slujit la mormantul Mantuitorului, spre mirarea unui calugar grec, care mi-a spus: "Este pentru prima oara cand aud <<Tatal Nostru>> in limba romana".
- Cum apare tara vazuta de la Viena? Ce greseli, deja savarsite de altii, ar trebui sa evitam?
- Nu-mi permit sa dau sfaturi. Sfaturile sunt bune doar pentru a fi incalcate. Imi permit totusi sa atrag atentia ca Occidentul si-a pierdut in mare masura dimensiunea spirituala din cauza banilor. Consumismul, confortul si luxul au devenit aici o pseudoreligie. Inchinandu-ne la bani, uitam chipul divin din noi si asta e foarte grav. Sigur ca in Romania e multa saracie, dar nu trebuie sa disperam. Mare va fi rasplata celor care vor rabda pana la capat. Oamenii sunt derutati si lipsiti de mangaiere. Cine ii ajuta? Aici cred ca trebuie sa intervina Biserica si preotul de mir care sa stea de vorba cu enoriasii, sa le afle necazurile si sa-i intareasca sufleteste. Sa fie prezent acolo unde e suferinta mai mare: in spitale si in inchisori. In orfelinate si azile de batrani. In satele lovite de calamitati. Ortodoxia cea adevarata a fost mereu jertfa si dragoste. Sa nu dormim in triumfalismul nostru, laudandu-ne cu faptele inaintasilor. Dimensiunea duhovniceasca, vie, a Bisericii noastre Ortodoxe sta in fapte si in povara asumata a sacrificiului pentru aproapele. Orice bogatie de aici incepe.Sorin Preda