Romania a devenit de stanga
(Anticipari postelectorale)
Toate sondajele sustin ca viitorul Parlament va fi dominat autoritar de Pdsr, iar liderul acestuia, d-l Ion Iliescu, va intra, cu cele mai mari sanse de a fi ales, in turul secund al "prezidentialelor". Cauzele acestei formidabile reveniri au fost analizate de nenumarate ori. Ascensiunea stangii socialiste nu mai poate fi oprita. Incercarea disperata a unor intelectuali de a convinge partidele care au alcatuit actuala majoritate guvernamentala sa sustina o singura candidatura in fata liderului Pdsr-ist i-a potentat si mai mult impactul. "Scrisoarea-apel" a venit prea tarziu pentru a mai avea vreun impact notabil si, pentru multi observatori, pare a fi o formula strict conjuncturala: ea este mai putin rezultatul unei incercari de ultim moment in contracararea d-lui Iliescu, si mai mult o tentativa de blocare a accesului in "runda finala" a reprezentantului stangii-nationaliste, liderul Prm, C.V. Tudor. Un meci Iliescu - Tudor ar reprezenta inmormantarea rusinoasa a "dreptei" din Romania. Pentru ca, orice s-ar spune, alegerile de la sfarsitul lui noiembrie 2000 pot fi asemuite unui prohod. Coalitia Pntcd - Ufd pare condamnata, impreuna cu ApR-ul, sa rateze Parlamentul prin situarea sub pragul electoral, iar Pnl-ul risca sa fie abia cel de-al treilea partid acceptat de cetateni dupa Pdsr si Prm, ambele reprezentand stanga. Daca si Pd-ul va mai prinde cateva locuri, Parlamentul va fi aproape monocolor. Va fi un Parlament cu toate nuantele de rosu, rolul dreptei devenind pur decorativ.
Cauzele au fost, cum am mai spus, analizate. Nu are rost sa mai staruim asupra lor. Electoratul nu poate fi invinuit ca isi exercita, in mod democratic, optiunea. Revenirea stangii la Putere nu s-a facut sub presiunea vreunei forte de ocupatie sau prin manevre obscure de falsificare a alegerilor. Votul pentru partidele ce o reprezinta poate fi, desigur, considerat negativ, de respingere a actualilor guvernanti, dar considerentele explicative nu schimba nimic. Unii observatori vor sustine, dupa alegeri, ca el a fost potentat si de resemnarea simpatizantilor dreptei, alimentata masiv de sondajele de opinie care, de aproape doi ani, au certificat alternarea. Acceptarea "fatalitatii" a fost intarita si de incapacitatea partidelor dreptei de a se coaliza fie si intr-o noua formula, dupa decesul Cdr. Glossele insa nu mai au rost. Realitatea politica a inceputului de mileniu indica faptul ca Romania a devenit de stanga. O analiza serioasa a acestei dramatice schimbari trebuie sa se concretizeze mai degraba asupra consecintelor. Chestionarea asupra viitorului tarii, in contextul unei guvernari - practic - monolitice a Pdsr-ului si a stangii, este legitima si necesara. Reactiile externe - care ii sperie deja pe multi reprezentanti ai intelectualitatii, ce prevad o "izolare" a Romaniei in concertul european si euro-atlantic - se vor produce numai ca urmare a politicii interne. Viitorul Romaniei se decide totusi in Romania. Cum ar arata, asadar, acest viitor?
Trebuie sa plecam, de la inceput, de la premisa ca Pdsr-ul nu mai este acelasi. Partidul d-lui Iliescu si-a schimbat baza sociala in cei patru ani de Opozitie. Noua "burghezie romana" s-a structurat in mare parte din membrii sai, din oamenii pe care perioada 1990-1996 i-a transformat - prin utilizarea unor mijloace mai mult sau mai putin ortodoxe - din birocrati de "aparat" si activisti politici in mari proprietari de bunuri imobiliare si mijloace de productie. Numai naivii mai pot crede in formulele sale propagandistice, populiste. Cei care se vor opune oricarei reveniri la o economie etatista si la un egalitarism fortat vor fi, in primul rand, reprezentantii sai, dornici, de altfel, sa "legalizeze", sa dea onorabilitate "acumularilor" din acea perioada. Liderii Pdsr vor continua tentativele de integrare europeana si euro-atlantica, pentru ca, detinand puterea economica, vor fi primii beneficiari ai consecintelor. Stoparea privatizarilor, realizata prin votul Senatului, marti, 14 noiembrie a.c., este numai momentana si mai putin justificabila prin necesitatea eliminarii fraudelor reprezentantilor actualului Executiv. Pdsr-istii de ultima ora doresc sa mai apuce si ei cate ceva din resturile "placintei" economiei de stat. Conducerea Pdsr nu va proceda la renationalizari, ci, cel mult, la analiza unora dintre privatizarile regimului Constantinescu dintr-un aparent - si propagandistic - spirit justitiar. Pentru cetateanul de rand, obsedat de mizerie si somaj, dezvaluirea unor acte oneroase ale actualilor guvernanti va parea o garantie ca noul regim va fi mai "curat", mai transparent. In plus, cel putin in primii doi-trei ani ai noii sale legislaturi, el poate conta pe efectele benefice ale masurilor de relansare economica luate de cabinetul Isarescu. Roadele eforturilor acestuia ii vor fi puse, daca vor exista si conjuncturi externe favorabile, direct pe masa.
Pdsr-ul isi cauta si o noua imagine externa. Absorbtia Pdsr-ului ii da viitorului Psd, cum se va numi din primavara lui 2001 noul partid guvernamental, sansa acceptarii in Internationala Socialista. Lideri ai sai cu relatii extinse in mediile social-democrate occidentale, precum A. Nastase si A. Severin, nu vor ezita sa speculeze masivitatea votului popular pentru a autentifica alinierea partidului la aceasta doctrina. "Retragerea" d-lui Iliescu la Cotroceni le va da posibilitatea unei reconstructii metodice a structurilor sale, inclusiv prin promovarea unor veritabili politicieni si ideologi mai putin pusi pe inavutiri bruste prin rapt sau afaceri necinstite. Pentru a-si intari credibilitatea externa, Pdsr-ul nu va ezita, de altfel, sa se alieze la guvernare cu Udmr-ul si Pnl-ul, desi procentele obtinute la alegeri i-ar asigura - se pare - majoritatea absoluta. Includerea Udmr-ului in coalitia guvernamentala ar duce la eliminarea acuzelor de nationalism, asigurand concomitent partidului minoritatii etnice maghiare continuitate in atingerea obiectivelor vizate. Alianta cu Pnl-ul, vizata din umbra si de ambitiile personale ale unor lideri ai acestuia, ar inlatura complet acuza de neocomunism deghizat, dand viitorului guvern aspectul unui "cabinet" de uniune nationala, prin definitie, de centru. Prm-ul, perceput de Occident ca extremist-nationalist, ar deveni principala forta de Opozitie si, daca Executivul va reusi sa raspunda corect "ultimatumului celor 100 de zile" al Uniunii Europene, ar ajunge treptat la o pierdere de viteza sesizabila in 2004. Alianta cu Pnl-ul este intarita si de asemanarea reala a proiectelor specifice de imburghezire. In fond, in guvernarea inca in functiune, multi apropiati ai liberalilor au devenit bogati oameni de afaceri aproape in acelasi mod ca si unii sprijinitori ai Pdsr-ului.
Pentru Pdsr, continuarea eforturilor de restructurare a economiei romanesti si de integrare europeana si euro-atlantica reprezinta o necesitate. Rezolvarea problemelor ii va asigura continuitatea dupa 2004, transformandu-l in singurul reprezentant al social-democratiei romanesti, pentru ca, redus la un rol parlamentar minor, Pd-ul se va lasa absorbit sau va evolua spre dreapta, iar ApR-ul va tinde sa se autodizolve. Partidul Social Democrat isi propune, in 2004, sa realizeze iarasi "eventul", castigand concomitent presedintia si majoritatea parlamentara. Situatia ar putea evolua insa dramatic pentru Pnl, care va suporta uzura guvernarii - in contextul participarii la administratie - si va suferi o criza de identitate, evitabila numai prin mentinerea in Opozitie. Ambele variante sunt, paradoxal, benefice pentru renasterea dreptei romanesti. Daca Pnl-ul va participa la guvernare, partidele dreptei - grupate acum in Cdr 2000 - vor putea, in urma unei dure munci de purificare si reconstructie, sa redefineasca o noua alternativa democratica, iar in eventualitatea mentinerii Pnl-ului in Opozitie, ele ii vor putea furniza nucleul unei viitoare aliante de guvernare credibile. Pentru Pntcd si Ufd s-ar putea sustine - dupa proverbul ca "tot raul e spre bine" - ca iesirea din Parlament ar reprezenta "proba focului", curatarea de oportunisti, promovarea politicienilor de valoare si a tinerilor, fara de care ele ar putea disparea. O asemenea eventualitate va alege apele pentru ca aderentii interesati se vor retrage inevitabil atunci cand scutul imunitatii si avantajele aferente vor disparea.
Alegerile din noiembrie reprezinta un moment de ruptura in istoria Romaniei contemporane. Esecul "Schimbarii" a aratat ca societatea romaneasca are nevoie de un alt fel de politica si de alt fel de politicieni. In ciuda masivei victorii - prefigurate - a stangii, continuu sa cred ca ele pot fi considerate o amenda a intregii clase politice actuale. Pentru ca, daca "polul social-democrat" se va manifesta dupa schemele care au dus la infrangerea Pdsr-ului in 1996, la alegerile din 2004 ii va veni randul la "traversarea desertului" si la inevitabila si radicala reconstructie.Toma Roman