Eveniment
In plina toamna, la Cluj,
Festivalul copilariei a readus primavara
"Oamenii mari nu pricep singuri nimic, niciodata, si e obositor pentru copii sa le dea intruna lamuriri"... spune in antologica sa carte, "Micul Print", Antoine de Saint- Exupery.
Saint-Ex (cum ii spuneau prietenii) are, desigur, dreptate. A avut si in cazul splendidului Festival al Copilariei, desfasurat la Cluj, la inceputul acestui miraculos noiembrie. Miraculos mi s-a parut si Clujul, cu inima nedistrusa de demolari, cu palatele lui pastrate cu sfintenie, cu casele vechi placute la vedere, colorate ca niste jucarii mai mari, cu bancile lui imbietoare presarate peste tot - pe strazile curate, prin parcurile ingrijite si prevazute, ca si strazile, cu puzderie de cosuri de gunoi. Clujul neatins (parca) de poluarea care domneste, ca o mazga inecacioasa in Capitala, Clujul in care oamenii, daca-i intrebi de o adresa, se opresc, au rabdare sa-ti raspunda politicos, ba, daca e cazul, iti si raspund cu "Sarut mana, ma rog frumos!"...
O adanca reverenta i se cuvine si "Micului Print", cel care a inspirat-o neindoios pe minunata, nespus de talentata realizatoare a acestui Festival. Am numit-o pe Livia Inceu, poeta a "Povestirilor de catifea". Prin amploarea efortului depus, necesar organizarii unui astfel de pretentios festival (desfasurat pe doua zile, cu piese muzicale in concurs, cu recitari, cu fragmente de teatru, cu "prestatii" individuale ale unor copii talentati, sositi din multe colturi ale Ardealului), Livia Inceu a demonstrat cu stralucire ca "rasa realizatorilor de exceptie", poeti ei insisi, inzestrati si cu o uluitoare forta de munca, cu deosebit talent organizatoric, cu pasiune arzatoare pentru munca de Radio, desfasurata in numele unui inalt profesionalism - ei bine, da, ca aceasta, foarte speciala rasa nu e pe cale de disparitie, asa cum o demonstreaza "cu prisosinta" Radio Bucuresti. Acel Radio-Bucuresti unde, in ultimul timp, emisiunile pentru copii (atat cele "vechi", dar antologice, cat si cele mai nou aparute in "grila" de programe) sunt plasate pe spatii reduse si la orele cele mai nepotrivite ori pe frecvente care cu mare greutate se pot "prinde".
Nu pot intra in amanunte pentru ca doar lista premiantilor ar ocupa un spatiu foarte intins. Oricum, intrucat am avut onoarea si bucuria de a face parte din juriul de "specialitate" - al carui presedinte a fost nepretuita noastra Alexandrina Halic - pot sa afirm ca alegerea castigatorilor a fost foarte grea. Pana la urma, toata lumea a primit - pe drept cuvant - cate un premiu. De la fetitele de trei sau patru ani, prezente pe scena cu cate o cantare sau cu cate o recitare - din Otilia Cazimir, de pilda! - pana la diversele formatii mai mari sau mai mici care au evoluat - doua zile la rand! - pe scena superbului si ultramodernului Studio 1 al Radio Cluj. (O scena pe care vulgaritatea nu si-a gasit, nici o clipa, loc!)
Premiile s-au denumit la fel de poetic (ca talentul initiatoarei festivalului, Livia Inceu): "Cavalerii ocrotitori ai animalelor", "Premiul Papusii", "Premiul pisicilor acordat celui mai haios motan din lume" etc. Pe drept cuvant, Livia Inceu a primit din partea juriului premiul "Zana Povestilor", iar Radio Cluj a primit, tot din partea juriului, "Premiul special pentru realizarea Festivalului Copilariei" . Festivalul a costat, desigur, o groaza de bani, bani oferiti si de "Centrul" de la Bucuresti, dar si de nenumaratii sponsori care au facut ca toate premiile, precum si calitatea festivalului sa fie la inaltime.
...Festivalul s-a deschis cu un cor de copii care au cantat "Rugaciunite catre Dumnezeu". Fie ca, inspirati de Dumnezeu si luati de mana de Micul Print, sa ne deschidem si noi ochii si inima, sa redescoperim splendoarea Povestii si s-o asezam la locul ei, pe podiumul de onoare pe care-l merita, in lunga stradanie - necesara azi, mai mult ca oricand - a educarii copiilor nostri in numele Binelului si al Frumosului!Silvia Kerim
Rodica Popescu-BitanescuIntre ras si lacrima
Astept ca regizorul nostru, Ion Cojar, sa scoata premiera cu musical-ul "Omul din La Mancha" si-apoi voi incepe. Mi s-a promis un rol nou intr-o piesa cu femei. Cine stie, poate voi avea sansa unor personaje la fel de generoase, ca acelea pe care mi le-a oferit acelasi regizor in stagiunile trecute, in piesele "O batista in Dunare" si "Azilul de noapte". Prima nu se mai joaca, dupa disparitia lui Poldi, dar "Azilul..." se va relua curand, dupa ce termina Beligan filmarile cu Lucian Pintilie. Ambele spectacole sunt adevarate regaluri actoricesti. Dar nu ele mi-au adus premiile pe care le asteptam, ci show-ul meu mai vechi, "One woman show", dupa proza satirica a lui Tudor Musatescu. Cu el am obtinut trei premii in tara si un succes nesperat la Paris, in sala Centrului Cultural, plina de oameni de teatru. O recunoastere care tine loc de multe distinctii. In vara am colaborat admirabil cu Constantin Dicu la recentul sau serial Tv "Poveste imorala" si am reusit portretul unei sentimentale credule, convinse ca iubirea o poate ferici la orice varsta. E un amestec induiosator de naivitate comica si multa, multa tristete. Ca-n viata...
Vlad ZamfirescuEu iubesc dramaturgia romana
Sunt foarte nerabdator sa trecem de la lecturile piesei lui Marin Sorescu, "Exista nervi", pe scena, intr-un spectacol ce va fi regizat de Razvan Puiu. Mie imi place mult dramaturgia romana. Am jucat cu incantare in "D"ale carnavalului", montat de Malaele, si m-am indragostit de Caragiale de cand am fost distribuit in "O scrisoare pierduta" la Teatrul Studentesc "Casandra". In piesa lui Sorescu sunt unul din cei trei locatari "nevrozati", alaturi de Ion Besoiu si de Gheorghe Ifrim. Dam bataie sa scoatem premiera in decembrie. Tot la Teatrul "Bulandra" incep repetitiile cu o piesa de exceptie a americanului Sam Shephard, "True West", in regia lui Felix Alexa. Eu sunt unul din cei doi frati - celalalt e interpretat de Mircea Rusu - care se revad la ferma parinteasca dupa ce viata i-a indreptat pe drumuri diferite. Tanara mea sotie din piesa este Mihaela-Elena Zamfirescu, o balerina care danseaza in cadrul companiei lui Sergiu Anghel si prezinta recitaluri la Centrul de Dans Contemporan "Vava", al Varvarei Stefanescu.Alice Manoiu
Carte
Selectia Formula As
•Gabriela Melinescu, "Jurnal suedez I, 1976-1983", Editura "Univers", colectia "Ithaca: Scriitori romani din exil", 256 pag. Pana sa plece din tara, in 1975, Gabriela Melinescu publicase sapte volume si conta printre cei mai buni poeti ai generatiei lui Nichita (cu care isi impartise viata mai multi ani). Era frumoasa, cu o personalitate marcata de o sensibilitate si o libertate de gandire ce nu mai puteau suporta "strangerea surubului" ideologic de dupa 1971. S-a stabilit in Suedia impreuna cu viitorul ei sot, editorul de origine belgiana Rene Koeckelberg, cel care publicase si va continua sa publice, pana la moartea lui prematura, scriitori romani contemporani in traducere suedeza, din convingerea ca literatura noastra merita sa fie cunoscuta. Anii de inceput ai noii sale vieti in strainatate au fost, psihic, dificili, dar puternica vocatie artistica a facut-o pe tanara scriitoare nu doar sa reuseasca sa se exprime plenar in alte limbi - franceza si suedeza -, ci si in alt limbaj - cel al artelor plastice. Cu o munca, o perseverenta si o tarie de caracter admirabile, Gabriela Melinescu a publicat in Suedia romane si volume de poeme foarte apreciate, a deschis expozitii si a ajuns in elita personalitatilor artistice suedeze (ca sa va faceti o idee despre cat de cunoscuta e in tara ei de adoptie, e de ajuns sa va spun ca la Universitatea din Lund, opera ei literara e obiect de studiu, iar marile publicatii ii solicita frecvent colaborarea). Dupa 1989, romanele ei au inceput sa fie editate si aici, acasa, i-au aparut mai multe antologii de poeme, e prezenta in revistele literare importante, i se consacra studii critice si ii datoram accesul in romaneste la mari autori suedezi precum Swedenborg, August Strindberg, Birgitta Trotzig. Cea mai recenta aparitie romaneasca ce poarta semnatura Gabrielei Melinescu nu e o opera literara de fictiune, ci un prim volum din jurnalul noii sale vieti suedeze. Nu ezit sa spun ca aceasta carte e o revelatie. In primul rand revelatia unui caracter exceptional prin onestitatea fata de sine si fata de ceilalti si prin lipsa oricarei contrafaceri sau note false - desi jurnalul e scris evident in vedereapublicarii. Tragediile ce i-au marcat definitiv existenta - sinuciderea tatalui sau, pe cand era adolescenta, despartirea de Nichita Stanescu, cel mai iubit om al vietii ei, dupa cum marturiseste, moartea primei sotii a lui Rene, de care fiii acestuia o culpabilizeaza, refuzul maternitatii ca optiune in favoarea implinirii artistice si altele - o fac sa descopere resurse spirituale superioare si alinare in credinta si in creatie. Gabriela Melinescu isi noteaza intamplarile si trairile cu tot zbuciumul unei femei care pune mai presus de orice arta, iubirea si dreptatea. Nu e deloc o asceta severa si fara umor. Dimpotriva, ea se bucura cu o feminitate cuceritoare de spectacolul vietii, de frumusetile lumii pe care are sansa sa le cunoasca in calatoriile europene cu Rene, de miracolele naturii si splendorile culturii, de darurile primite si de desfatarile trupului, de petrecerile cu prietenii si de dovezile de afectiune. Traieste intens, pasionat, nu doar propriul timp, ci si epoca, mereu de partea cauzelor drepte, implicata, dar fara ostentatia si poza ce submineaza atatea jurnale. De un interes special pentru noi e faptul ca in paginile cartii apar frecvent amintiri din Romania si prieteni scriitori (pe langa iubitul ei Nichita, asupra caruia staruie in pagini extraordinare, sunt prezenti si Nicolae Breban, Al. Ivasiuc, Dumitru Tepeneag, Paul Goma, Sanziana Pop, Ileana Malancioiu, Matei Calinescu s.a.). Niciodata portretele nu sunt caustice sau caricaturale, chiar cand e vorba de oameni care i-au provocat dezamagiri si suferinte sau cu ale caror idei nu poate fi de acord. Caci, se vede bine, Gabriela Melinescu e incapabila de rautate, invidie, batjocura, meschinarie. Cartea aceasta a ei, care in Suedia a aparut cu titlul paradoxal "Jurnalul unui egoist solitar", e marturia unui suflet nobil care si-a facut din creatie o ratiune a existentei tocmai din altruism si solidaritate umana. Sa speram ca nu vom avea de asteptat prea mult aparitia celui de-al doilea volum din jurnalul Gabrielei Melinescu - o lectura pe cat de impresionanta, pe atat de tonica, datorita calitatii umane a scriitoarei. Ne e dat sa intalnim tot mai rar asemenea oameni, din pacate.
Adriana Bittel
A murit Laurentiu Ulici. Cumplit, neasteptat, profund de nedrept. Ne-a parasit un critic literar de mare valoare, un om minunat, dar si un prieten devotat al revistei noastre. Lumea scriitorilor este din nou in doliu. O noua lacrima intuneca dureros chipul literaturii romane, al celor care l-au cunoscut si iubit.
Dumnezeu sa-l primeasca in Imparatia Lui!