O casuta la tara
In aceste vremuri de intensa palavrageala electorala, nu e politician sa nu-l caineze pe vai de biet roman, saracul. Si totusi, plaiurile mioritice sunt tot mai infloritoare. Se construieste in draci. Pe-un picior de plai, pe-o gura de rai rasar mandrete de case, cabane, vile, una mai incaputa ca alta. Tot omul cu stare, cu dare de mana, cu functie, cu rude sus-puse are o casa la tara, o casuta de weekend in mijlocul naturii, pe varf de munte, pe deal, in vale, in margine de padure, pe mal de lac, la loc cu verdeata, liniste, aer curat si pasarele mii. Un loc unde sa se retraga pentru a combate stresul, impreuna cu familia, cu copilasii, cu prietenii, la un mic, la o bere, la o tabla, la un pahar de vorba. Ca in tara asta cine nu dureaza, nu conteaza! Cat vezi cu ochii, de bati tara in lung si-n lat, noua mesteri, calfe si zidari nu mai prididesc sa aseze caramida peste caramida, sa puna tigla sau sita pe casa, sa ridice garduri si balcoane din fier forjat, sa paveze alei sau sa placheze fatade cu marmura sau faianta care imita atat de bine marmura. Peste tot - gazon englezesc, piscine, parcuri frantuzesti cu chioscuri, umbrare, ronduri de imortele si poteci cu pietris alb.
Si visul lui Vasile S. din Buzau e tot o casa la tara. Una mica, mica de tot, cu o gradina de zarzavat, cativa pui, poate si o capra, unde sa traiasca el si cu familia. Pentru Vasile, casuta mult visata nu e chestiune de bunastare, moft de weekend, e o chestie de supravietuire. Vasile are 26 de ani si familie, este somer, iar parintii lui l-au dat afara. O vreme a dormit cu sotia prin scari de bloc. O casa la tara e mai ieftina si, daca ar avea-o, multe s-ar rezolva. Numai ca Vasile nu e star de televiziune, parlamentar, magistrat, general de Politie, dentist, avocat, functionar de Banca sau la Fps ca sa-si permita o casa la tara din sudoarea fruntii. Inca si mai putin se pricepe la inginerii financiare, sa dea tun la o Banca sau la un Fond de Investitii. Vasile e doar cap de locuitor. Asa ca Vasile a hotarat sa valorifice ceea ce are, unul din cei doi rinichi. Se poate trai si numai cu unul. El spera sa supravietuiasca suficient operatiei pentru a profita de bani. Dupa ce a studiat piata rinichilor, Vasile a venit din Buzau la Galati, unde spera sa obtina un pret mai bun ca in urbea lui. Se gandeste serios sa-si vanda si un ochi sau orice alt organ pentru a-si salva familia de la saracie si a inregistra si el, conform statisticilor agitate de politicieni, o crestere economica. Deocamdata, Vasile sondeaza piata, asteapta oferte.
Moldoveanul Nicolae B. a fost mai norocos. El sta deja in casa mult visata. Nicolae a intrat pe filiera traficantilor de organe. A plecat in vizita turistica la Istanbul, unde a perfectat afacerea cu rinichiul sau stang. Medicul turc a sesizat pe rinichiul drept niste leziuni si, de comun acord, au hotarat sa-l sacrifice pe cel sanatos. Nicolae a primit pentru rinichi 3000 de dolari. Operatia a avut loc in Turcia. Ca la vama nu te controleaza si medical, sa vada daca mai ai cu tine toate organele cu care ai iesit din tara. Nicolae a fost tratat ca un domn. A stat intr-un hotel elegant, a mancat ca la mama acasa, chiar mai bine. Totul pentru fragezirea rinichiului. Hotelul era sala de asteptare. Nu pentru pacienti, ci pentru donatori. Unii donau rinichi, altii ochi sau piele. Cu totii moldoveni, cu sange curat si organe sanatoase. Nicolae a fost foarte multumit cu banii luati, desi a auzit ca rinichiul lui va fi revandut cu o suma exorbitanta. Oricum, si-a vazut visul cu ochii. Casa lui este cea mai aratoasa din partea locului, copiii sunt imbracati cu cele mai frumoase haine de la second hand, el e unul dintre bogatanii satului. Si toate acestea cu doar pretul unui rinichi!
Lucru ciudat, pe toti oamenii acestia care-si fac case la tara sau viseaza la ele, viermuiala electorala nu-i intereseaza nici cat negru sub unghie.N.C. Munteanu