Visul parintelui Serafim
Muntele Athos - jertfa unei vieti
Parintele Serafim este cel mai in varsta calugar de la Manastirea Dervent. De fapt, este singurul calugar batran intre ceilalti treizeci de vietuitori ai lacasului monahal: frati tineri, vanjosi, cu trupuri de pescari si plete smolite, cu ochi mustratori, inrositi de canoane si de puterea duhului sfant. Maruntel, cu nelipsitii ochelari sprijiniti pe varful nasului si schiopatand putin de un picior, parintele Serafim este picatura de duiosie a locului. Cu un zambet care nu i se sterge vreodata de pe obraz, misuna prin toate cotloanele manastirii, purtand cu el o aura de lumina. Anul acesta a implinit 73 de ani. In cele patru zile cat am fost gazduit la Dervent, nu l-am vazut macar o singura data incruntat, iar cand vorbeste, vorbele curg cu atata blandete si intelepciune, incat iti vine parca sa-l strangi in brate pe batranul acela frumos si sa-ti spui in gand ca, indata ce vei fi terminat de vorbit cu el, te vei intoarce in lume mai bun. De fapt, parintele Serafim seamana cu marele monah de la Techirghiol, Arsenie Papacioc. Mai tarziu, voi afla ca parintele Papacioc i-a fost intotdeauna povatuitor si duhovnic, astfel ca ucenicul a imprumutat trasaturile, vorba, chiar si delicatele gesturi ale marelui pastor de suflete, de la malul marii.
Desi este la Dervent doar de trei ani, calugarii tineri il iubesc si il respecta ca pe un stramos al manastirii. De cate ori rugaciunea si munca le lasa un ragaz, ei intra in chilia lui ca sa auda povestea zbuciumatei sale vieti, o poveste palpitanta, plina de neprevazut si intorsaturi. O poveste despre Muntele Sfant, pe care ascultand-o, au senzatia ca ajung aievea acolo, la manastirile cu ziduri de piatra si turlele pline de clopote si de cruci.
Muntele verde de pe peretele de chirpici
Parintele Serafim imi face semn sa ne asezam. Sedem intr-o veranda plina de flori, ingalbenita de un asfintit dulce.
"Cand aveam vreo cinci ani, am visat pentru prima oara, cateva nopti la rand, Sfantul Munte", incepe el, cu voce soptita. "Intocmai acelasi vis. Un munte acoperit de schituri si, cum ma apropiam de el, ma trezeam..."
Nascut in apropierea manastirii Dervent, la Ostrovu de Jos, in tinuturile sarace ale Dobrogei, parintele isi aminteste perfect infatisarea casei lui parintesti, in care, pe un zid scorojit de chirpici, se aflau doua tablouri asezate in rame de lemn. De la aceste doua tablouri a pornit totul. "Erau asa, mari, unul infatisand partea de apus, celalalt - rasaritul Athosului. Muntele era conic, colorat frumos cu verde si auriu, iar pe el erau insemnate toate manastirile, fiecare cu numele ei, cu cifre, ca pe o harta. Mi-aduc aminte ca stateam intins pe o laita, uitandu-ma toata ziua la tablourile astea si imi spuneam in gand: <<Acolo o sa fiu eu, la Prodromu...>>. Abia asteptam sa apuna soarele, sa vin cu oile acasa si sa privesc iarasi litografiile. Ii intrebam pe parinti unde se afla muntele acesta, si ei imi raspundeau de fiecare data la fel: <<Heheeei, mai baiete, muntele asta este departe, in Grecia...>>. Cadea noaptea si il visam din nou. Si tot privind tablourile acelea, intr-o zi m-am gandit: <<Mai, oare n-ar trebui sa ma duc si eu in Grecia, la Sfantul Munte?>>. Zis si facut. Era foametea aceea mare din "48. Noi eram saraci... ma bucuram la un colt de paine. S-a intamplat deodata: intr-o amiaza, m-am ridicat de la masa si am luat-o pe drum, spre granita. Am mers mai mult de o suta de kilometri pe jos, descult, prin praf. Niciodata nu mi-a trecut prin minte sa ma razgandesc sau sa ma opresc. Eram ca vrajit. La 20 de ani, nici nu stiam prea bine ce sunt granitele dintre tari. Ce eram eu? Doar un cioban amarat, habar n-aveam de vami si pasapoarte. Inaintea mea: granicerii - niste soldati nervosi. Inapoia mea se sapa la Canalul Dunare - Marea Neagra. Sa trec? Sa nu trec? M-am culcat in niste trestii, zicandu-mi ca noaptea imi va fi sfetnic bun. A doua zi, m-am trezit pe la pranz. Ridic capul, la granita vanzoleala mare, camioane, masini, strigate. M-am uitat dincolo, spre Bulgaria, stiam ca toti cei care sunt prinsi trecand granita sunt dusi sa munceasca la Canal. Si mi-am spus ca nu ma mai duc. Am zis: <<Lasa, de data asta ma intorc acasa>>. Dar gandul meu a ramas tot acolo, la Muntele Sfant..."
Balamucul
Vorbele parintelui Serafim te tin cu sufletul la gura, ca un basm. Rar am simtit o asemenea placere de a asculta un om. Spusele lui sunt simple, nemestesugite, primitive chiar, si parca nici n-ar fi cuvinte ci deosebite trairi, stropi de intelepciune curgand intr-un adevarat dialog al monahului cu sine insusi. Marturiseste ca nu are nici cele patru clase primare, ca nu este un vorbitor prea iscusit, dar nu-i prea pasa de asta. Este mai mult un graitor cu sufletul. "Cand m-am intors din armata, am vrut sa plec iarasi, dar nu s-a putut. Asa ca m-am dus in zone mai bogate, la Hunedoara, m-am angajat zugrav, gandind c-o sa pot strange bani de plecare, pentru pasaport, aprobari, poate-o fi nevoie. Dar cand am vazut ca nici cu bani nu se poate pleca, am zis ca alta cale nu este decat manastirea. Si m-am dus la Secu. Sa vedeti: a doua zi, dupa ce-am ajuns in manastire, intru in trapeza si dau iarasi de tablourile acelea doua, din copilarie. Mi-am spus: <<Mai, sa fie...>> si i-am intrebat pe parinti daca se poate pleca la Athos, iar ei mi-au spus: <<Nu, nu se poate, nici vorba>>. Timp de un an de zile, in fiecare noapte, mi-am facut planuri, harti in chilie, iar intr-o alta amiaza, m-am hotarat: voi trece granita <<legal>>, direct pe sosea, in ziua mare. Schitele mele erau simple: de la vama Negru Voda - direct la Salonic, iar de la Salonic la Sfantul Munte. Imi repetam in gand ca, daca Dumnezeu intr-adevar vrea sa ma ajute, granicerii nu ma vor opri.
Am plecat pe jos. Cand am ajuns la granita, era cat pe ce sa trec dincolo, cand un maior striga in urma mea: <<Da unde mergeti, parinte?>>. <<La Muntele Athos>>, zic eu, luand-o voiniceste tot inainte. Si maiorul incepe sa rada in hohote. Ma intreaba: <<Ai ceva acte, pasaport?>>. Am raspuns ca n-am. Mi-au luat hartile, documentele, m-au dus la Constanta si m-au bagat intr-o inchisoare, unde am stat doua saptamani. Intre timp, a venit nimeni altul decat seful Securitatii pe judet, care, dupa ce mi-a pus vreo doua intrebari, l-a pufnit rasul si pe el. Zice: <<Dom"le, noi nu-l putem judeca pe omul asta. Asta ... e scrantit, e apolitic, dati-i drumul inapoi la manastire>>. Dar de acum, nici asta nu se mai putea. Granicerii mi-au spus ca ma asteapta 15 ani de inchisoare, e trecere ilegala de frontiera, n-au ce sa-mi faca."
Ei, abia din clipa aceea, parintelui Serafim nu i-a mai pasat de nimic. Timp de doua saptamani a cazut in tacere, fara sa scoata macar un singur cuvant. Daca n-a putut sa ajunga la Muntele Athos, nu mai avea nimic de pierdut. Tineretea aproape trecuse. Anul acela implinea 43 de ani.
Povestea continua pe un ton indiferent, aproape zeflemitor. Ca sa-l scape de inchisoare, l-au internat imediat la un spital de nebuni in Bucuresti si acolo a fost tinut un an de zile. "Stateam in salon, la Spitalul Balaceanca, chiar doctorii imi spuneau: <<Dom"le, dumneata esti mai sanatos decat noi!>>. Dar m-au <<tratat>> ei cu niste medicamente din Franta, incat intr-adevar ziceam ca ma zapacesc la cap, ziceam ca mor de-acuma, visam cele mai mari nazbatii, ma bantuiau ispitele. Asa ca am facut greva foamei. N-am mancat aproape trei saptamani. Le spuneam: <<Daca ma duceti la Muntele Athos, daca nu, mai bine sa mor>>. Atunci a sarit un nebun pe mine - mai tarziu am aflat ca nu era nebun, era introdus in spital de Securitate -, mi-a tras un pumn in piept si a racnit: <<Vrei sa mori? Da? Daca vrei sa mori, mai bine te ucid eu!>>. Vazandu-l cat e de pornit, m-am apucat sa mananc iarasi." Parintele rade din tot sufletul. "Ce era sa fac? Sa ma omoare nebunii aia? Dupa un an de zile, un medic a intrat in salon. M-a intrebat: <<Ei, mai mergi la Muntele Athos?>>. <<Nu ma mai duc>>, am raspuns. Atunci mi-au dat voie sa ma intorc la Secu. Dar nici la manastire nu-mi gaseam linistea. Prea multi incepusera sa ma intrebe - asa, mai mult in batjocura - cum e cu plecarea, daca nu m-au impuscat la vama, cum e la balamuc... Ma saturasem. Mi-am spus ca daca nici calugarii n-au intelepciune sa ma lase in pace, trebuie sa ma intorc in lume."
Prorocirile parintelui Elefterie
Parintele Serafim a plecat de la Secu, in acelasi fel in care a luat toate marile lui hotarari. S-a angajat la o intreprindere, aproape de Navodari, locuind in chirie, vreme de peste 20 de ani, la fiul unui frate de-al sau. A trait la fel ca un calugar, pazindu-si inima de rataciri, pastrandu-si curatenia launtrica si trupeasca, spovedindu-se in continuare la parintele Arsenie Papacioc, refuzand sa se casatoreasca vreodata. La Manastirea Secu, avusese sansa de a-l cunoaste pe viitorul staret si ctitor al Derventului, marele taumaturg si vindecator, monahul Elefterie Mihail, care ani de-a randul l-a tratat de o boala de oase. Astazi, parintele Serafim Vasile e singurul dintre monahii Derventului care l-a cunoscut pe vestitul staret. "Chiar inainte de a parasi manastirea Secu, parintele Elefterie mi-a spus: <<Eheei, sfintia ta, ai sa mori in manastire, langa casa...>>. Si astazi imi suna in urechi vorbele lui de atunci, caci mi-a fost ca un proroc. Va dati seama? Cu 11 ani inainte de a veni aici, mi-a spus c-o sa mor la Dervent. Apoi, mi-a spus: <<Lasa, ca maine-poimaine ai sa ma vezi si pe mine acolo, la Crucea de leac>>. Era vazator cu duhul, stia c-o sa se reintoarca, c-o sa moara in Derventul lui iubit."
Povestea continua pe fagasul ei firesc si, cateodata, aproape ii intuiesti sfarsitul. In 1996, dupa moartea fratelui sau, nepotul acela l-a zvarlit in strada. "Mi-am dat seama ca numai datorita lui tata-sau ma tinea el in gazda. Imediat dupa inmormantare, mi-a spus: <<Unchiule, pana la 1 aprilie stai la noi. Apoi pleci>>. Nu m-am intristat. Mi-am spus ca de-acuma m-oi intoarce si eu la manastire. Dar la ce manastire sa ma duc? Nu stiam. Duhovnicul de la Techirghiol mi-a spus: <<Du-te la Dervent!>> si atunci mi-am amintit si de prorocirea parintelui Elefterie, c-o sa mor in manastire, aproape de casa. Si de trei ani de zile imi astept aici moartea, in liniste, si sunt mai fericit decat oricand."
Sfarsit de vis si de poveste
Parca mi-ar fi simtit intrebarea: "Si, totusi, parinte Serafim, pana la urma ati fost vreodata la muntele Athos?". A raspuns imediat. "Anul trecut, cand nici nu ma gandeam, m-am pomenit asa, ca-mi spune parintele staret Andrei: <<Opt calugari de la Dervent trebuie sa mearga la Muntele Athos. N-ai vrea sa mergi si dumneata?>>. Pe moment, am simtit cum se pravaleste cerul pe mine. Aproape ca uitasem de Muntele Sfant, aproape ca nu mai visam la nimic. Am zis, asa, aproape mecanic: <<Da, parinte, vreau>>. Si in februarie, anul acesta, am fost la Sfantul Munte pentru prima si ultima data." "Si cum era, parinte, Muntele Athos? Era ca in tablourile acelea din copilarie?" O clipa a stat pe ganduri, muncindu-si amintirile, apoi a raspuns: "Era... aproape la fel. Totusi, eu am fost acolo iarna si nu mai era chiar ca in tablou. Pe tablou era vara, era verde, era frumos. Iarna e la fel, doar ca asa, putin mai trist". "Daca vi s-ar oferi acum ocazia, ati vrea sa mai mergeti inca o data acolo, parinte Serafim?" "Nu, nu m-as mai duce. La Sfantul Munte trebuie sa pleci tanar, altfel te prapadesti. Sfantul Munte este facut pentru cei tineri."Bogdan Lupescu