"La loc comanda!"
Aberatiile politice si de presa care au condus la interpretarea constituirii Anmr drept o tentativa de lovitura de stat sau drept cea mai grava amenintare la adresa securitatii nationale pot fi explicate. La fel pot fi explicate si acele interpretari ridicole cu privire la considerarea victoriei in alegeri a lui Kostunita impotriva lui Milosevici, drept o revolutie. Nici constituirea Asociatiei Nationale a Militarilor din Romania nu a fost o tentativa de lovitura de stat, nici victoria Opozitiei in alegerile din Serbia nu a fost o revolutie. Sunt mai multe motive pentru care nu putem vorbi despre asa ceva. Unul dintre motive tine de mentalul colectiv din tara noastra, celalalt - de nivelul precar al cunostintelor de stiinta politica.
Presa din Romania nu difera mult de opinia publica sau de clasa politica. Iata inca un motiv pentru care nici opinia publica, nici presa nu ar trebui sa condamne atat clasa politica pentru esecurile din ultimii zece ani. Adevarul este ca politicienii, presa si cetatenii tarii au o responsabilitate comuna pentru criza in care se afla Romania. A da vina numai pe politicieni este a incerca sa gasim tapi ispasitori. Politicienii nu sunt mai buni sau mai rai decat poporul pe care il reprezinta. Coruptia la nivelul de jos al populatiei nu este mai mica decat in cele mai inalte sfere. Doar sumele de bani sau influenta exercitata difera. De aceea, exista in toate aceste sfere tendinta dominanta de a vedea in tot ce se intampla esecul, catastrofa. Se exagereaza cu usurinta cu care se respira. Impotriva celor care cred si chiar au prezis de nu stiu cate ori aceste lucruri trebuie spus ca Romania nu se va prabusi, ca ea nu este in pragul dezastrului. In ceea ce priveste gradul de expertiza in stiinta politica a ziaristilor si comentatorilor, nu vreau sa imi supar prea mult colegii. Ma voi ocupa alta data de ei.
Nu trebuie sa fii un geniu ca sa intelegi ca starea de nemultumire din Armata nu difera de cea din Sanatate, Invatamant, din mediile de afaceri sau muncitoresti (ca sa nu mai vorbim de cele rurale). Nemultumiti sunt si maghiarii sau rromii, ca minoritari ce sunt, insa la fel de nemultumiti sunt majoritarii, romanii. Nemultumiti sunt si homosexualii, dar in cazul heterosexualilor, greco-catolicilor si ortodocsilor, s.a.m.d., daca nemultumirea acestora s-ar concretiza, am avea saptamanal cate o tentativa de lovitura de stat. Desigur, panica unor ziaristi vine din aceea ca - asa cum arata si etimologia - Armata poarta arme. Armata, serviciile secrete, Politia si Jandarmeria reprezinta acele prelungiri ale puterii executive care detin monopolul legal al exercitarii fortei. Numai ca atat Constitutia, cat si legile tarii spun ca toate aceste brate inarmate se supun direct puterii alese, iar indirect - alegatorilor, poporului. Orice fel de miscare gresita ar face, ea ar echivala cu o intoarcere impotriva conducerii civile si a poporului.
Periculozitatea miscarii din Armata trebuie judecata din alta perspectiva. Anmr si toti generalii si coloneii activi sau in rezerva (din Armata, servicii, Politie) au incercat sa se substituie conducerii politice civile a tarii si sa stabileasca ei o serie de prioritati. Si-au depasit domeniul de competenta. Au dovedit ca nu inteleg nici relatia (teoretizata de Clausewitz) dintre conducerea politica si Armata, si nici macar nu au inteles care sunt functiile si rolul Armatei. Faptul ca intre ei s-au amestecat si reprezentanti ai Pdsr (in primul rand Gelu Voican Voiculescu, dar si un ofiter in rezerva, care este sef de cabinet al unui lider pedeserist) arata ca la un moment dat s-a incercat deturnarea starii de nemultumire din Armata impotriva actualei coalitii. Si aici este vorba despre o neintelegere. Reglarile de conturi in politica se fac in Parlament sau in dezbaterile politice, rezolvandu-se la vot. Implicarea de tip institutional a Armatei este o amenintare la adresa democratiei. Faptul ca intre fondatorii si liderii Anmr se gasesc si unii dintre fostii membri ai Consiliului Politic Superior al Armatei (generalii Vaduva si Aravadoaicei) este insa si mai grav. In Armata romana, cei mai detestati ofiteri erau cei "politici". Politrucii din Armata, laolalta cu securistii din directiile de contrainformatii reprezentau prelungirea Pcr si a politiei politice in cadrul fortelor armate. Ei erau cei mai fideli slujitori ai propagandei, ai intereselor partidului unic si ai represiunii organizate. Faptul ca nu s-a ocupat nimeni de ei, dupa 1989, nu ii face mai putin periculosi. Este evident ca asemenea elemente au tot felul de resentimente fata de schimbarile democratice radicale din tara noastra. Ei reactioneaza. Sunt reactionari. Unul dintre ei a declarat intr-un interviu ca sunt liberi sa se intalneasca in cladirea care a fost construita cu banii ofiterilor, care nu apartine celor care sunt la putere acum. Cu alte cuvinte, in mod indirect, se afirma ca Armata ar reprezenta ceva care exista dinainte de regimul democratic si i-ar putea supravietui acestuia.
Unul dintre interesele nationale ale Romaniei este consolidarea regimului democratic, care nu se poate face cu oameni care incalca regulile elementare ale relatiei dintre conducerea politica civila si Armata. Contestarea unei anume stari de lucruri, care deriva din greutatile tranzitiei, devine echivalentul contestarii chiar a ordinii democratice. Cei din Anmr nu au vrut sa dea o lovitura de stat - ar fi fost absurd, mai ales cu putina vreme inainte de alegeri -, dar au pregatit bine terenul pentru subminarea democratiei. Asemenea gesturi fac parte din categoria riscurilor de securitate. Ar trebui acum?sa urmeze o dezbatere publica in legatura cu rolul si functiile Armatei in regimul democratic.
Este timpul ca romanii sa se trezeasca din "somnul dogmatic" si sa scoata din fruntea listei institutiilor politice cele mai demne de incredere Armata si Biserica. Sondajele de opinie care le trec acolo de ani de zile sunt gresite din punct de vedere conceptual. Aceste sondaje au menirea de a masura gradul de incredere al poporului in institutiile democratiei. Nici Armata, nici Biserica (sau mai bine-zis bisericile, pentru ca Romania este o tara multiconfesionala) nu sunt institutii democratice. Ele merita respectul nostru pentru ca una apara institutiile democratice, iar cealalta se ocupa de administrarea relatiei noastre cu transcendentul. Deci, reprezinta altceva si poate chiar mai mult decat institutiile democratiei. Tocmai de aceea nu trebuie sa comparam justitia pamanteana cu justitia divina, mai ales ca la Judecata de Apoi ne prezentam singuri in fata lui Dumnezeu, nu in prezenta Bisericii. Nu putem compara o institutie care are rolul de a apara (la nevoie prin recurgerea la forta) niste institutii democratice bazate pe consens. Este timpul sa scoatem Biserica si Armata din sondajele de opinie mai inainte ca increderea noastra in ele sa inceapa a fi subminata. Fiecare lucru trebuie sa stea la locul sau. La loc comanda!Dan Pavel