Corespondenta din Los Angeles
Olga Tudorache"Cel mai mare succes din viata mea este baiatul meu"
Aflata intr-un turneu american si canadian, marea Doamna a teatrului romanesc a acordat primul ei interviu dupa 1989."Fara noroc, talentul nu face doua parale"
- Doamna Olga Tudorache, sa incepem cu inceputul. Unde, cand si cum v-ati lansat?
- M-am lansat in 1951, ca studenta in anul trei, cu o piesa de un autor sovietic, caci pe atunci jucam numai sovietici. Am devenit Olga Tudorache repede. Am avut noroc! Daca n-ai noroc, degeaba ai talent! Fara noroc, talentul nu face doua parale. Au fost alte actrite poate mai talentate decat mine, dar norocul a calcat pe urmele mele si m-am lansat. Rolurile principale au urmat unul dupa altul. Nu am facut nici un gest sa le capat. Le-am acceptat numai. Abia acum, la final, imi dau seama ce mare noroc a fost asta.
- Aveti o personalitate foarte puternica. Este ea o sansa sau o nesansa in meseria de actor?
- Intr-adevar, am o personalitate accentuata si de aceea am si lucrat foarte multa vreme roluri negative, care erau mult mai ofertante si mergeau pe forta. Am lucrat multa vreme in drama, nu in comedie - probabil si din cauza ca am o figura colturoasa si aspra. Cine m-a bagat in comedie a fost Sanda Manu, tarziu de tot, la Teatrul National. Pe vremea aceea eram actrita la Teatrul Mic. S-a mirat lumea ca am devenit comica. Eu avusesem intotdeauna in mine datele, dar daca nu m-au vazut! Am capatat apoi un alt rol comic, la Teatrul Giulesti, in "Sa nu-ti faci pravalie cu scara", care s-a jucat vreo sapte ani. Am facut turnee in sus si-n jos. Pe urma, ce a urmat a fost "Regina Mama" si rolurile care de fapt imi plac, cele care imbina drama cu comedia, in egala masura. Astea sunt cele mai adevarate. De fapt, astia suntem chiar noi.
- In compunerea rolurilor, folositi vreodata si date autobiografice?
- Nu. Nu ma influenteaza datele biografice, ce mi s-a intamplat mie in viata. Ma influenteaza felul in care sunt eu construita, cum reactionez vizavi de situatii, asta sigur ca da. Sunt acolo cu carnea, cu nervii mei. Nu cu biografia. Nu! Cine face treaba asta, sa amestece biografia cu jocul, nu face actorie. Actorieinseamna ca, in momentul in care rolul te reclama, sa intri in el.
- S-a intamplat sa jucati si roluri care nu v-au placut?
- Au fost cateva. Si in care chiar am fost un "nimeni". Nici nu m-am vazut acolo pe scena, pentru ca nu mi-au placut. Da, au fost cateva, nici nu-mi vine sa ma gandesc la ele.
- Care rol a fost cel mai reprezentativ, pentru dvs., in film sau in teatru?
- Draga mea, rolurile bune au fost toate reprezentative. Rolurile pe care le jucam, atunci cand le jucam, erau cele mai bune. Cand jucam "Vulpile", acela era cel mai bun rol. Cand jucam "Tangoul", acela era cel mai bun, cand jucam "Baltagul", acela era cel mai bun, pana cand a venit altul si l-a sters pe cel de dinaintea lui si a fost el cel mai bun. Iar in cinematografie, nu stiu la care sa ma refer, pentru ca eu cred ca sunt numai actrita de teatru. Dupa cum romanii, in general, sunt foarte buni actori de teatru. Avem acel ceva in plus care trece rampa, dar care in film devine teatral. In film nu trebuie sa faci nimic, ci totul sa fie in spatele ochilor. Toti marii actori romani, ca de pilda George Constantin, au fost actori foarte buni de teatru. Pot sta alaturi de marii actori ai lumii. Nu avem sansa sa ne stie lumea, fiindca suntem romani si vorbim romaneste, dar avem cativa dintre cei mai mari actori. Nu si de film. Si asta nu se invata. Asta o ai in tine. Poate ca am avut un actor care ar fi fost bun si de film, dar a stat foarte putin in tara, dupa care a plecat in America. Dan Nutu, el putea sa faca film. Si mai avem o actrita buna de film: Irina Petrescu."De la Revolutie incoace, ziarele au dreptul sa scrie orice tampenie. Eu nu mai dau nici un interviu"
- Va sperie ceva in meseria aceasta?
- Nu. Nimic psihic. Cu psihicul pot sa merg pana in panzele albe. Ce ma sperie e atunci cand ma pun in situatia de a face lucruri neplacute, daca trebuie sa intru in apa, in noroi pana la gat, asta imi displace total. Cand ma pune rolul sa fac asa ceva, asta ma sperie. Fizic nu suport sa ma tavaleasca pe jos, pe scena, la repetitie, sa ma murdaresc, sa ma tarasc in coate.
- Vi s-a intamplat asa ceva?
- Sigur ca da, de cateva ori! De aceea, eu pe scena repet intr-un halat de medic, ca sa nu ma murdaresc. Apoi, cand imbrac costumul de scena devin alta. In costumul personajului fac ce trebuie! Nu si intr-al meu.
- Cum v-ati hotarat sa va faceti actrita? Este o meserie care presupune multe sacrificii.
- Draga mea, cand te hotarasti sa faci treaba asta esti tanar, nu stii ca trebuie sa faci sacrificii. Pe toti studentii mei, cand veneau sa ma intrebe daca au talent, ii sfatuiam sa nu faca meseria asta, fiindca este foarte grea si, daca o fac, va fi foarte dificil pentru ei. Pe un singur copil l-am convins si e medic acum in Germania - o fetita care imi multumeste si acum. De altfel, toti cei care au facut actoria, care au terminat Teatrul sunt acum disperati, n-au unde juca si ce juca. Este o meserie grea, care te uzeaza. Culmea este ca a fi "star", a fi aratat cu degetul este si mai rau. Este o stare care te descumpaneste, te uluieste. Oricine poate sa bage degetul in ficatul tau, in inima ta, in viata ta. Eu nu intreb pe nimeni cum? ce? cand? cu cine? Dar pe mine ma intreaba toata lumea si are dreptul sa stie. Ceea ce este groaznic, groaznic. Si aratatul cu degetul pe strada: "Uite-o pe aia!". Eu nu spun "uite-o pe aia", dar ei au dreptul sa faca asta. In plus, de la Revolutie incoace, ziarele au dreptul sa scrie orice tampenie. Orice! Si nu ai cum sa ripostezi. Sa te apuci sa faci procese? Ca nu-i adevarat? Nici nu ai bani sa faci procesul. Au zis, de pilda, ca eu l-am iubit pe Radu Duda, care acum este ginerele Regelui Mihai si care mi-a fost student. Tin la el si tine si el la mine, ca toti studentii mei, dar iata ca se poate scrie aceasta porcarie, pe care Regele Mihai o citeste! Imi vine rau cand ma gandesc. Am fost la nunta lor, regele a dat mana cu mine si pe urma citeste ziarul. Groaznic, groaznic... Aceasta-i meseria de artist.
- Deci, in general, va agaseaza reporterii?
- Vai, da! Nici nu vorbesc cu ei! Cum ti-am mai spus, de la Revolutie nu am mai acceptat sa dau nici un interviu. Nu am vorbit cu nimeni despre nimic.
- Si cum de acceptati atunci sa stati de vorba cu mine?
- Pai suntem aici, in America, nu acolo, acasa. Nu cred ca-i vei da o alta directie acestui interviu."Astept sa vad ce vrea Dumnezeu sa imi mai trimita"
- D-na Olga, v-ati declarat intentia de a cobori de pe scena definitiv. Chiar nu mai aveti nici un fel de proiecte?
- Nu am planuri de viitor. Nu stiu cat m-o mai tine firul vietii si nici cum o s-o termin. Astept sa vad ce vrea Dumnezeu sa imi mai trimita. Caci si acesta a fost un dar de la Dumnezeu, acest turneu in America si Canada. Dar imi pare foarte rau ca a fost atata drum, atata munca si nu am avut public in Los Angeles. Foarte rau imi pare. Poate ca nu aveam ce cauta aici. Nimeni nu vrea sa o vada in Los Angeles pe Olga Tudorache.
- A fost public putin din cauza reclamei insuficiente. Lumea stia ca veti veni, dar nu a aflat unde va fi spectacolul.
- Nu stiu. Eu am putine superstitii, dar am una care ma face sa ma intorc din drum, caci stiu ca o sa mi se intample ceva: ori imi cade un reflector in cap, ori altceva, la fel de rau. Sa nu cumva sa-mi ureze cineva succes! Am scris si pe oglinda, si pe usa cabinei, si pe pereti. Totusi, cand am plecat, mi s-au urat vreo sase succese. Nici nu-mi venea sa mai plec. La ce bun? Imi venea sa sar din avion. Noi, la teatru, pe vremuri, ne uram doar "merde"!
- Americanul v-ar ura "Break a leg".
- Ei vezi? Si la voi e la fel. Piesa jucata aici a fost un fel de hibrid. Fara jocul de lumini, doar cu putina muzica. Cand a vazut scena prima oara, Gelu Colceag s-a inspaimantat si a zis: "Eu plec!". Dar a ramas. Am avut tot ajutorul doamnei Oana Leonte, care a adus pe scena pernele ei, pledul de acasa, gheridonul, ziarele, pizza, tortul, pana si pantalonii barbatului ei. Pentru noi, actorii, nu a fost mai dificil decat de obicei. Noi ne-am facut jocul nostru, pe care il putem face oriunde.
- Publicul, desi mic, a fost foarte entuziasmat. A fost o reprezentatie de o calitate exceptionala, cum de mult nu am vazut. Dar, lasand actoria deoparte, ce a insemnat pentru dvs. a fi profesoara?
- A insemnat mult, foarte mult. Cand intrau in scoala, studentilor le era frica de mine, dar in trei luni imi era frica mie de ei. Mi se suiau toti in cap, ma luau in brate si eram "Mama Olga". Am lucrat cu niste copii extraordinari. M-am oprit in cele din urma, anul trecut, pentru ca am 70 de ani si nu mai rezist fizic. Statul in picioare, drumurile, sa lucrezi 8-9 ore in frig, intuneric, saracie, in toate conditiile grele in care se lucreaza la Academia de Teatru si Film, nu le mai puteam rabda. Dar a fost foarte folositor. Odata cu succesul, vine si manierismul, incepi sa te autocopiezi. Te cantonezi, te opresti acolo. Cand vine succesul, apare impresia ca este bine ce faci, ca este foarte special si este al tau, nimeni nu poate face ca tine. Sigur ca nimeni nu mai poate face ca tine, dar daca tu de zece ani faci acelasi lucru, calci in exact acelasi loc si te stie lumea pe dinafara, de ce sa mai vina sa te vada? Caci doar stiu cum, si ce faci. Exista o lene, o comoditate care se asaza. Asta inseamna pedagogia: nu ii inveti tu, inveti tu de la ei. Copiii te pastreaza mereu tanar, nou, adevarat, proaspat. Am invatat foarte mult de la ei, de la solutiile pe care le gaseau ei. Tu le explici care sunt caile pe care trebuie sa mearga, dar ce descopera ei, pe caile lor proprii, este extraordinar cateodata! Am avut un permanent dialog cu noile generatii. Din cand in cand, si actorii vechi ar trebui sa mai mearga la scoala, sa aiba curajul sa o ia de la inceput. De aceea, mi se pare extraordinar ce se face aici, in America: batranii isi reincarca mereu bateriile, fac scoala din nou, ca sa nu ajunga la manierism. In tara, nu ar accepta nimeni asa ceva, n-ar lua-o nimeni de la inceput. Poate ca pe undeva, atunci cand a venit Andrei Serban si a lucrat la Tnb, i-a pus pe actori sa faca o scoala, sa invete un nou alfabet, altul decat cel pe care il stiau. Au trecut prin asta Leopoldina Balanuta, Maia Morgenstern si multi alti actori.
- Olga Tudorache, care a fost cel mai mare succes pe care l-ati trait vreodata?
- Cel mai mare succes din viata mea, cel mai bun lucru pe care l-am facut in viata mea... (Olga nu se poate stapani si plange cu suspine)... este baiatul meu, pe care l-am avut cu actorul Cristea Avram. Si aici am avut noroc. Eu nici n-am stiut cand a trecut prin scoala si el a fost mereu sef de promotie. Sunt minunati amandoi, si el, si nepotul meu, fiul lui, care a implinit acum trei ani. Succesele cele mai mari le-am avut in viata, nu pe scena.
Olga Tudorache si-a continuat turneul cu "Regina Mama" de Manlio Santanelli, in regia lui Gelu Colceag, avandu-l drept partener pe Marius Bodochi, in cateva orase mari din Canada, unde a avut un mare succes si un public de sute de oameni. Romanii o iubesc si o pretuiesc peste tot.Runa Petringenaru