O explicatie posibila
Majoritatea analistilor au observat ca actuala campanie electorala este mult mai linistita decat cele din 1990, 1992, 1996. Cu exceptia prestatiilor candidatilor la presedintie, in presa scrisa se pomeneste putin sau foarte putin despre ceea ce fac partidele. Totul se petrece ca si cum nu legislativul si executivul ar conta, ci doar postul de presedinte. Desi, dupa Constitutie, atributiile Presedintelui sunt destul de limitate. Romania este, totusi, o republica parlamentara. Pentru guvernarea ei, adoptarea programului unui partid sau al altuia este de cea mai mare importanta. In ciuda acestui fapt, chiar si electoratul pare atras doar de spinoasa problema a aut-siderului d-lui Iliescu in cel de-al doilea tur de scrutin. Un fel de narcoza pare a marca reactia cetatenilor pusi in fata optiunii politice, ca si cum ascensiunea sau prabusirea electorala a unor partide este o fatalitate. Fatalitatii, desigur, nu i te poti impotrivi. Cei mai multi observatori sustin, in prelungirea sondajelor de opinie, inevitabila victorie a Pdsr-ului, singura problema ramasa de rezolvat fiind ce partid va coopta el in viitoarea coalitie guvernamentala, pentru ca - dintr-un calcul de politica externa - liderii sai au anuntat deschiderea spre o alianta care sa le asigure 65-70% din numarul parlamentarilor. Pdsr-ul are in vedere Pnl-ul si Udmr-ul, coalizarea cu ele avand meritul ca "da bine in Europa" si asigura eficienta actului de guvernare, cu toate ca, dupa creditul de 50-52% din intentii, ar putea guverna singur.
In contextul dat, s-ar putea spune, asadar, ca, practic, nici n-ar mai fi nevoie de organizarea alegerilor, care implica uriase cheltuieli de la buget, doar competitia prezidentiabililor trezind - cat de cat - interesul. Si aici insa totul pare a fi jucat, d-l Iliescu intrand in turul secund cu peste 40% din optiuni. Cum cei mai bine plasati contra-candidati se zbat in jurul a 10-15% din intentiile de vot, este aproape sigur ca, la redistribuirea operata in cel de-al doilea tur, cel putin optiunile a doi-trei din candidatii exclusi in confruntarea initiala se vor orienta spre el, asigurandu-i o realegere triumfala. Daca oponentul d-lui Iliescu va fi d-l Isarescu, lucrurile sunt deja clare. Pd-ul a anuntat de pe acum ca nu-l va sprijini, iar liberalii si Udmr-istii vor avea, probabil, aceeasi alegere pentru a nu-i vexa pe viitorii parteneri. Situatia ar fi mai complicata daca "finalistul" ar fi d-l Stolojan, Cdr-2000 si restul dreptei sprijinindu-l automat, desi d-l Stolojan nu are "angajamente" decat fata de liderii Pnl. D-l Iliescu va primi insa, in acelasi mod, voturile stangii extra-Pdsr-iste, de la Prm la Psm, castigand cu usurinta. Situatia ar fi si mai simpla daca "meciul" s-ar desfasura intre I. Iliescu si C.V. Tudor, primul adaugandu-si, in acest caz, majoritatea absoluta a voturilor dreptei, care ar face orice pentru excluderea aventurii in care ar fi aruncata tara daca ar fi condusa de un extremist-sovin. Ceilalti candidati nu intra in discutie, nici unul dintre ei neparand a fi capabil sa ajunga pe mult doritul loc doi. Voturile sustinatorilor lor vor intra, totusi, in ecuatie, ele blocand alegerea d-lui Iliescu inca din primul scrutin.
Resemnarea cetatenilor, dar si a partidelor competitoare pare deci a caracteriza alegerile din acest sfarsit de mileniu. Dupa numai un mandat de guvernare alternativa, cu nuante de centru-dreapta, Romania se intoarce supusa sub stindardul celor trei trandafiri. Prabusirea entuziasmului care a asigurat in 1996 victoria Cdr si a aliatilor sai a fost - si va mai fi - explicata. Principala greseala a puterii constituite atunci a fost lipsa de unitate a componentelor ei, mult mai preocupate sa-si imparta "placinta" pe baza de algoritm, decat sa procedeze la o schimbare radicala a sistemului birocratico-administrativ si la amendarea legala a coruptiei antecesorilor. "Batalia algoritmica" a degenerat intr-o paruiala surda pentru satisfacerea clientelelor partinice, Reforma fiind lasata la voia intamplarii sau la bunul plac al unor "responsabili" incompetenti sau corupti. Abia prin numirea in fruntea administratiei a unui "tehnician", d-l M. Isarescu, ea a inceput sa devina realitate, cu toate ca "partenerii" din coalitia la putere nu s-au dat in laturi chiar sa-l saboteze, mai ales dupa ce si-a anuntat - ca independent - candidatura la Presedintie. Un independent, un tehnician mai putin implicat in jocul intereselor clasei politice ar putea incerca finalizarea tranzitiei, fapt ce - se pare - nu convine nici fostilor, nici actualilor detinatori ai puterii. Greselile guvernarii in functiune, ca si coruptia birocratiei patronate de ea - pe cale, de altfel, sa sara oportunist in barca Pdsr-ului - nu sunt totusi argumente suficiente pentru acceptarea necritica a revenirii fostului regim. Avansul lui este - aparent - inexplicabil, pentru ca nu se poate sustine ca, in patru ani, romanii au uitat complet abuzurile si coruptia care au insotit guvernarea Pdsr-ista. O simpla constatare a simetriei tarelor fostei si actualei guvernari ar fi putut sa indemne la o maxima circumspectie la vot. Nici un cetatean matur nu-si permite sa schimbe "Tanda cu Manda".
Si, totusi, cel putin in urma sondajelor, victoria Pdsr-ului este inevitabila, iar ascensiunea d-lui Iliescu spre fotoliul de la Cotroceni este de neoprit. Sa fie electoratul roman atat de infantil politic incat sa amendeze o guvernare ce si-a ratat obiectivul principal, "Schimbarea", doar printr-o reactie umorala de respingere a prezentului? Oare n-au observat cetatenii ca programul Pdsr are aceleasi nuante populiste ca si in 1996? Cum va onora acest partid promisiunile unui milion de locuri de munca (iarasi!?) si a dublarii salariului mediu, cand - prin propunerile de stopare a si asa firavei privatizari initiate de guvernul Isarescu - economia se va impotomoli si mai tare in jocul de interese al gruparilor clientelare? Pdsr-ul si-a varuit fatada prin absorbtia Psdr-ului si promovarea unor tineri ideologi, dar componenta sa nu s-a schimbat in esenta. Profitori ca Mischie, Vacaru, Mitrea, Raducanoiu, Hrebenciuc etc. alcatuiesc in continuare esalonul sau de baza, esalon ce reprezinta - in mod real - noua burghezie romana (constituita prin rapt si acumulare salbatica), careia i se adauga, discret "echipa" de profitori ai regimului Constantinescu. Numai naivii ar mai putea sa creada ca, reveniti la putere, acesti oameni vor aplica un program socializant, de dreptate si echitate sociala.
Rasturnarea optiunilor spre Pdsr se datoreaza, in principal, birocratiei administrative, coloana vertebrala a oricarui regim, indiferent de culoarea lui politica. Birocratia administrativa trebuia, ca parghie a Executivului, sa realizeze transformarile impuse de Reforma, sa produca restructurarea economiei. La nivelul de baza, de actiunile ei depindeau - si depind - mii de bugetari amenintati cu somajul, mizeria zilnica, lipsa de viitor. In realitate, ea a folosit Reforma pentru a-si continua traiul parazitar, "ciupelile" din buzunarele cetatenilor dominati de ea. Orice schimbare trebuia sa inceapa prin reducerea ei radicala, prin obligarea ei la intrarea in legalitate. Nu intamplator, Legea Functionarului Public a fost adoptata atat de tarziu. Birocratia administrativa a corupt partidele politice - de stanga sau de dreapta - asigurandu-le fonduri din privatizari oneroase, restructurari aberante, manevre obscure cu proprietati etc. Clasa politica in ansamblul ei a devenit dependenta de "strangatorii de biruri", de manipulatorii de bunuri si fonduri. Practic, cetateanul a fost obligat sa nu mai faca nici o distinctie intre "stanga" si "dreapta", intre "fosti" si "actuali". El a inteles de ce "debirocratizarea" initiata de d-l Mugur Isarescu nu a coborat mai jos de palierele guvernului si, mai mult, de ce - in ciuda opozitiei ideologice - partidele in confruntare nu-si analizeaza critic programele. Acest "respect reciproc" se bazeaza pe recunoasterea caracterului lor pur propagandistic, a inaplicabilitatii lor. Birocratia administrativa a decis victoria Pdsr-ului, pentru ca o guvernare monopartinica - chiar drapata intr-o "coalitie democratica" - ii va garanta mult mai ferm continuitatea. Pentru patura parazitara ce o alcatuieste nu conteaza nici integrarea in structurile europene ori euro-atlantice, nici necesitatea decolarii economice. Ca sa supravietuiasca, ea este capabila sa impuna alternative politice, aparent corecte, organizand concomitent - prin impletirea de interese si generalizarea coruptiei - aliantele cele mai ciudate. Rezultatul va fi saracirea generalizata a tarii si potentarea nostalgiei dupa o ordine dictatoriala. Nu are rost sa aratam consecintele unei astfel de situatii.Toma Roman