Mihai CovaliuCastigatorul medaliei olimpice de aur la sabie"E o mare performanta sa participi la Jocurile Olimpice.
Dar cand castigi si o medalie, este ceva fantastic. Este un vis"
La numai 22 de ani a devenit campion olimpic la scrima. Un brasovean calit in aerul tare al muntilor, dar si al sportului practicat din copilarie. Indraznet, muncitor si tenace, s-a intors de la Sydney cu o medalie de aur la gat. Un vis implinit cu sacrificii enorme, dar si cu bucuria de a fi cel mai bun manuitor al sabiei pe pamant
Cred ca sunt facut pentru sport. Imi aduc aminte ca am fost un copil neastamparat, o zvarluga, mereu pus pe sotii, nu stateam o clipa locului. M-am nascut pe 5 noiembrie 1977 si am avut o copilarie frumoasa, asa cum au, in general, brasovenii. Eram mereu pe afara cu copiii, iarna cu saniile, coboram pe drumul vechi de la Poiana, vara urcam pe Tampa, faceam excursii la Rasnov, prin paduri. Pasiunea pentru scrima a inceput atunci cand a venit la noi la scoala (aveam 10 ani) un antrenor de la clubul "Tractorul", pentru o selectie. Cand am auzit noi, baietii, ca-i cu sabii, ne-am inscris cu totii, gandindu-ne la filmele cu spadasini si lupte. Dupa catva timp insa, am ramas numai eu. Asa a fost sa fie, zic eu. Mi-a intrat microbul in sange si a inceput sa-mi placa din ce in ce mai mult.
- Cand ti-ai dat seama ca joaca asta va insemna de fapt drumul tau in viata, cand te-ai hotarat sa te dedici sportului de performanta?
- Nu a fost un moment decisiv, pur si simplu lucrurile au venit de la sine. In primii doi ani, nu a fost greu, apoi au inceput antrenamentele din ce in ce mai dificile. Mai ieseam eu la un fotbal, la un tenis cu baietii, insa programul era, in mare parte, scoala - antrenament - lectii, nu prea mai era vreme pentru altele. Nu stiu cat talent am eu, dar de muncit am muncit foarte mult. Am muncit toata copilaria si, dupa 7-8 ani, cand am ajuns sa am valoare, sa apara rezultatele, mi-am dat seama ca nu are nici un rost sa renunt la toata stradania de pana atunci.
- Ai trecut si prin momente mai dificile, in care ai fi vrut sa renunti, sa ai viata normala a unui adolescent, a unui tanar obisnuit?
- In perioada de acumulare, avem cate doua antrenamente pe zi, a cate doua ore si jumatate. Practic, stai toata ziua in sala si cateodata ajungi sa ti se urasca. Sunt si momente dure, dar daca nu treci prin ele, nu poti sa faci nimic. Mie, cand imi place un lucru, incerc sa-l fac cat mai bine si nu ma dau batut cu una, cu doua.
- Ce te-a facut sa ramai fidel acestui sport? Care-i farmecul, frumusetea sa?
- Din punct de vedere financiar, scrima nu este un sport care sa-ti aduca mari satisfactii. Nu este un sport mediatizat, nu avem spectatori, dar daca ajungi sa-l cunosti, e imposibil sa nu-ti placa. Este un sport foarte rapid, iti dezvolta gandirea, te obliga sa reactionezi imediat. Te ajuta mult si in viata, ajungi sa iei decizii importante intr-o clipita si sa alegi solutia cea buna. Sportul, in general, te dezvolta, te formeaza ca om. In afara de plusul de sanatate, te face mai independent, te face sa privesti altfel obstacolele din viata, sa nu renunti din prima, cand dai de greu, ci sa incerci sa-ti rezolvi problemele.
- Te-ai gandit vreodata ce vei face dupa retragere? Vei ramane in sport sau vei cauta un alt drum?
- Poti face acest sport pana la 36 de ani. Cu cat acumulezi experienta, cu atat esti mai bun. Pana la 30 de ani, nici nu vreau sa ma gandesc la retragere. Oricum, nu-mi place sa fac proiecte pe termen lung, toate la timpul lor. Ce-mi doresc eu e sa fiu sanatos si sa iasa lucrurile bine. La retragere, la antrenorat,eventual, ma voi gandi cand va veni timpul!
- A trecut mai bine de o luna de la succesul tau. Ti-ai revenit dupa tensiunea confruntarilor, dupa euforia victoriei si a festivitatilor ce au urmat sosirii olimpicilor din Australia?
- Dupa intoarcerea de la Sydney, am simtit nevoia sa las totul deoparte, sa ma linistesc. Din pacate, n-am avut timp pentru asta. Deocamdata, sunt tot mereu pe drumuri, intre Bucuresti si Brasov, unde merg cat de des pot, pentru a-mi vizita parintii. Sunt invitat la diverse emisiuni, dau interviuri, sunt tot timpul in priza. La sfarsit de saptamana, ma mai linistesc, atunci cand plec la tara, la casa prietenei mele din Draganesti - Teleorman. Merg la pescuit, la vanatoare, ma plimb prin padure, pe malul lacului, respirt aer curat...
- Prietena ta este si ea scrimera. Cum arata o pereche formata din doi "duelisti"?
- Intr-un fel, ne ajuta ca suntem amandoi implicati in sportul asta, ne mai dam sfaturi, ne mai limpezim. Acolo unde sunt mai multe pareri, ajungi la o concluzie mai buna. In plus, avem un program de antrenamente asemanator, asa ca ne putem petrece timpul liber impreuna. Mai mergem la un film, la cumparaturi, insa eu de multe ori, cand vin de la antrenamente, tot ce imi doresc este sa ma odihnesc, sa citesc o carte si sa ascult muzica.Sydney - orasul victoriei
"Prima amintire este legata de cel mai lung zbor din viata mea. Am stat in avion 22 de ore, am trecut peste doua fusuri orare, asa ca o data ajuns la Sydney am dormit pana seara, m-am trezit un pic, m-am culcat la loc si a doua zi de dimineata nu mai aveam nici o problema. Inainte de concurs, am iesit o singura data prin oras, m-am plimbat vreo patru ore, a fost foarte obositor, asa ca mi-am zis: <<Gata, hai inapoi in Satul Olimpic, ca nu mai tine>>.
Sydney-ul mi-a placut mult, este un oras nou ca stil, oamenii ne vedeau in treninguri si veneau la noi. <<Ce mai faci, unde concurezi? Sa te distrezi bine, bafta in continuare>>. Erau foarte destinsi, directi. La noi, daca vine unul la tine pe strada si te intreaba ce faci, zici ca nu-i intreg la minte. Am avut si o mica intamplare pe care nu pot s-o uit. Ma plimbam cu alti sportivi prin Darling Harbour, un port superb, unde era si sala de concurs, si au venit la noi doua perechi. Unul dintre barbati era roman stabilit de mai multi ani la New York, de unde venise in Australia special pentru Olimpiada. Ii era dor de casa, ne-a intrebat pe fiecare de unde suntem, din ce oras, cum mai e prin tara, am facut fotografii, iar la despartire si-a dorit foarte mult sa facem schimb de haine pentru a pastra el treningul cu insemnele Romaniei. Este, cred, o intamplare la care e bine sa meditam."
- A fost o surpriza pentru toata lumea faptul ca ai castigat. Tu credeai in medalia de aur de la bun inceput?
- Eram foarte concentrat, imi doream din toata inima o victorie, dar totodata eram oarecum relaxat, fara sa fiu apasat de miza, de rezultat. Conteaza foarte mult psihicul in acest sport, si eu mi-am zis ca sunt bine pregatit si ca nu se poate sa nu iau o medalie. A fost o zi in care mi-a iesit totul si, dupa ce l-am invins pe campionul mondial, n-a mai fost o surpriza faptul ca am castigat aurul. Am avut, ce-i drept, si ceva noroc, caci fara noroc nu se poate, oricat de bine ai fi pregatit.
- Multa lume este curioasa ce face un sportiv inaintea unui concurs important, care este "ritualul" pe care-l urmeaza.
- Nu este nici un ritual, ziua concursului este o zi obisnuita, ca toate celelalte. Conteaza foarte mult sa dormi bine in noaptea precedenta, te trezesti, mananci ceva si apoi... cu Dumnezeu inainte.
- Ultima Olimpiada a mileniului a parut departe de atmosfera de toleranta, de sportivitatea promovata de initiatorul olimpismului modern, Pierre de Coubertain.
- Asa este, iar noi, romanii, am simtit asta pe pielea noastra, am simtit ca cineva incearca sa ne puna bete in roate. Dupa felul in care incepusem Olimpiada, cu medalii de aur pentru Romania in probe la care nu se astepta nimeni, am urcat prea sus in ierarhie si asta i-a cam nemultumit pe unii mai mari, care-si facusera alte calcule. Adevarul e ca este o mare peformanta, o realizare sa participi la Jocurile Olimpice, sa-ti reprezinti tara, sa concurezi alaturi de cei mai buni din lume. Dar atunci cand si castigi o medalie este ceva fantastic, este un vis.
- Vorbesti atat de relaxat, de simplu despre victoria ta. Te gandesti cateodata ca ai facut istorie, ca esti primul roman care castiga aurul olimpic in proba de sabie?
- M-am pregatit bine, am avut noroc si astfel a venit rezultatul. Dar Jocurile Olimpice 2000 s-au incheiat si eu am de gand sa merg mai departe. Urmeaza, pe 18 noiembrie, Cupa Romaniei, apoi, la anul, Campionatul European si cel Mondial. Constientizez performanta mea, insa gata, a trecut. Acum am acelasi program, aceleasi antrenamente ca si inainte, nu s-au schimbat prea multe. Atata doar, ca imi va fi mai greu la concursuri. Acum toti vor trage tare si vor face tot posibilul sa-l invinga pe campionul olimpic. Sper, totusi, sa am un cuvant de spus. Am doar 23 de ani.Iulian Ignat
(Fotografiile autorului)