De ziua Regelui
Scriu aceste randuri cu disperarea celui care s-a amagit crezand ca Dumnezeu a hotarat zile mai bune si pentru romani. Bunul simt ma convinsese ca 50 de ani de intuneric rosu reclama legea compensatiei. Schimbarea - adevarata schimbare, nu termenul gol trambitat de fariseismul politicianist - trebuia sa se produca in decembrie 1989. Era in logica revolutiei. Orice altceva era minciuna. Cel care avea menirea sa apese pe butonul comutatorului si sa aprinda lumina sperantei nu putea fi decat Majestatea Sa Regele Mihai I, cel putin in calitatea sa de ultim reprezentant al istoriei nationale, indepartat pentru ca mutarea tarii pe orbita ruseasca sa devina posibila. Pornind de la aceste presupuneri dictate de bunul simt, am asteptat schimbarea cu infrigurare. O impuneau, in plus, faradelegile agentilor moscoviti si ale romanilor instrainati, acolitii lor, cei mai fatarnici acoperind razboiul antinational comunist cu lozinci si cantece nationaliste. Am asteptat, am asteptat, pana cand m-am convins ca astept in zadar. Bunul simt aproape ca ma transformase intr-un personaj caracteristic teatrului absurdului. Si ce iluzii imi facusem! Ca si cand mi-ar fi citit gandurile, cinicii imi sopteau: inca nu e momentul... Cautand motivele amagirii, am descoperit doua lucruri. Am descoperit ca exista un singur partid care are insa zeci de capete, fiecare simbolizand un partid politic (in cazul celor "istorice" avand si o masca de fost detinut politic pe chip). Doctrinele de care fac atata caz sunt doar palavre, iar migratia continua si masiva de la un "partid" la altul este o banala rotire a cadrelor, proprie oricarui partid unic. A doua "revelatie", infinit mai periculoasa, este aceasta: in cazul celor mici, al celor adusi la aceasta dimensiune, istoria se repeta, mai ales cea privitoare la relatiile romano-ruse. Astfel, rapturile teritoriale si samavolniciile indescriptibile comise de rusi in prima jumatate a secolului al Xix-lea au fost repetate "la indigo" dupa aproape o suta de ani. Mai departe: anului 1948 i-au corespuns evenimentele "revolutionare" din decembrie 1989. La randul sau, anul 2000 nu-i prea departe de "anii liberali" ai Epocii de Aur; doar libertatea cuvantului - singura victorie reala a Revolutiei - il desparte de ei. Ei bine, tocmai teama de naravurile imperialiste si barbare ale rusilor a determinat marea generatie pasoptista sa-si uneasca fortele pentru a cladi Romania si sa aduca in fruntea ei un Hohenzollern, adica un print caruia Tarul nu-i putea porunci... A porunci, a putea porunci si a-ti fi ascultata porunca, toata aceasta familie de cuvinte este insasi cheia care deschide misterele politice intamplate in ultima jumatate de veac. Unui presedinte oarecare i se poate porunci. Cine sa-i porunceasca unui Rege ce-si are obarsia in crema familiilor nobile europene? Dumnezeu. El, da! Din acest motiv a fost inlaturat de rusi, cu sprijin moral si diplomatic anglo-american, Maria Sa Regele Mihai, din acest motiv este tinut departe de tara. Iata unde ne-a adus forma de guvernamant a starii a treia: ruina pe toate planurile, prestigiul national inexistent, cedari inadmisibile din teritoriile care, desi au fost cotropite de dusmani, apartin coroanei. Foarte putinii bani, cuveniti celor aruncati pe drumuri in numele asa-zisei tranzitii, se duc pe apa sambetei, in alegeri prezidentiale.
De ziua onomastica a Majestatii Sale s-ar fi cuvenit un text elegant, optimist. Da, dar Regele este in exil. Regele a fost si este alungat de romani straini. In memoria voievozilor, a regilor si a celor - putini - care construind aceasta tara, au smuls acest popor milenar din ghearele rusilor, nu-mi pot permite cuvinte festiviste; ar suna batjocoritor raportate la situatia Majestatii Sale si la realitatea romaneasca. Un simplu "La Multi Ani!" spus din inima mi se pare cea mai potrivita urare si unicul text cu adevarat frumos. Lacrimile inimii nu se vad, sunt o figura de stil.Emanuel Badescu