Un an din viata unui om la licitatie
Toate discursurile campaniei electorale pe care le auzim in aceste zile evoca demnitate omului, dar si faptul ca, intr-o perioada sau alta a istoriei, guvernele care s-au succedat la carma tarii au transformat intr-un cosmar viata de zi cu zi a multora dintre semenii nostri. Si, indiferent cat de mult creditam pe unul sau pe altul dintre politicienii nostri, nu putem sa nu ne intrebam, facand un inventar fie si superficial al grozaveniilor ascunse in cutele vietii, daca pentru unii dintre noi cuvantul Om mai are vreo semnificatie. Ziarele sunt pline de atatea orori, incat nici macar nu mai tresarim cand din paginile de mica publicitate aflam ca un disperat anunta ca isi da foc sau ofera spre vanzare un rinichi. Rezervele noastre de indignare s-au consumat in fapte mai grave, in consemnarea neomeniei ridicata la nivel de sistem si de aceea ne este mai greu sa acceptam ca viata individului, atat de des evocata de sloganele electorale, este pretutindeni la fel de valoroasa.
Marcel Marian are 37 de ani, o familie de intretinut si o gramada de experienta. A lucrat la sectia mecanica a Combinatului Siderurgic din Hunedoara. Acuma combinatul este frecventat mai des de demagogii scenei politice in cautare de mase nemultumite, gata sa-si ofere voturile pe promisiuni, decat de functionari guvernamentali in cautare de solutii la saracia si falimentul perpetuu al judetului. Pe cine intereseaza in tara asta ca Marcel Marian a fost trecut pe lista de disponibilizari? Omul a acceptat resemnat napasta, imaginandu-si ca salariile compensatorii ii vor ajuta cumva sa treaca puntea. Nu l-au prea ajutat,desi a incercat sa-si chiverniseasca banii primiti, sa imparta saracia pe zile si sa faca suportabil cosmarul cotidian al familiei sale.
Zona Hunedoarei, monoindustriala, focar continuu de somaj, i-a taiat orice posibilitate de reincadrare. Banii s-au imputinat de la o zi la alta. In cele din urma, omul a saracit de tot. A inceput sa traiasca din expediente. A scurmat in malul adus de torentele din vara si a vandut apoi materialele refolosibile, a adunat ciuperci pe care le-a comercializat prin piete si a facut, in general, cam tot ce face un om in nevoie pentru a aduna banii pentru ziua de azi, incercand sa uite ca urmeaza ziua de maine. Fapt e ca, tot incercand sa-si regaseasca echilibrul si sa dea o noima existentei larvare la care l-a obligat moartea siderurgiei romanesti, Marcel a ajuns la disperare. El a apelat la un ziar bucurestean care i-a publicat anuntul. Barbatul vrea sa-si vanda un an din viata. "Cine ma cumpara poate sa faca tot ce vrea cu mine", spune Marcel. "O fac pentru copil si pentru sotie. De mine nu-mi pasa." Omul si-a publicat si adresa la care trebuie trimise ofertele si acum asteapta rezultatul licitatiei. Se vinde cui da mai mult pentru un an de zile!?In pret intra si cele doua voturi, al lui si al sotiei, dar e putin probabil ca vreun politician se va osteni pentru atat de putin. Pe politicieni nu-i intereseaza decat masele. Eventual, largi, populare!
Asadar, si sclavia, nu numai libertatea, incepe sa aiba un pret si in tara asta. Marcel Marian stie acest lucru si, in functie de ofertele primite, isi va alege stapanul. Un lucru e sigur: Marcel Marian considera ca e mai acceptabil sa devina serb un an de zile, decat sa voteze pe 26 noiembrie si sa astepte alti patru ani. Nici nu prea poate sa astepte atata amar de vreme. Chiar daca de el nu-i pasa, are de hranit o sotie si un copil!N. C. Munteanu