Film
Festivalul de film romano-maghiar - un veritabil eveniment cultural
Dupa cum se stie, mai nou, cuvantul "eveniment" se aplica si cand trebuie si - mai ales - cand nu trebuie unor intamplari oarecum iesite din comun. Din fericire, asa dupa cum reiese si din titlul de mai sus, ceea ce s-a petrecut, cu putin timp in urma, la Sfantu-Gheorghe a fost, cu adevarat, un eveniment! Si-anume: sub inaltul patronaj al Ministerului Culturii din Romania si al Ministerului Tezaurului Cultural din Ungaria si in organizarea - impecabila! - a Oficiului National al Cinematografiei dimpreuna cu Budapest Filmstudi, Festivalul "Senzor" s-a dorit a fi nu o intrecere, ci, dimpotriva, o intalnire prieteneasca a unor productii cinematografice realizate in cele doua tari. O evaluare, cu ochi lucizi, a ceea ce reprezinta cinematografiile noastre azi, dupa 11 ani de la caderea comunismului in tarile Europei de Est, masura in care Filmul maghiar - respectiv romanesc, isi mai pastreaza valoarea avuta inainte de istoricul an 1989. Comentarii - ar fi multe de facut. Ma voi limita doar la cele esentiale, potrivite acestui spatiu.
Dupa parerea mea (am avut onoarea sa fac parte din juriul romanesc care a "evaluat" oferta de filme maghiare, in timp ce un juriu maghiar - compus din cam acelasi numar de critici - le "judeca" pe ale noastre), selectiile prezentate de cele doua parti au demonstrat merite oarecum egale. Adica si noi am venit cu filme bune si foarte bune (selectate din putina productie a ultimilor ani, ba chiar si din ani mai indepartati), si ungurii, la randul lor, s-au prezentat cu filme excelente sau doar bune. Juriile de specialitate au decis (culmea, la fel ca si publicul!) sa decerneze Marele Premiu (echivalent cu cate 1000 de dolari) filmelor de lung metraj "Terminus paradis" - realizat de mereu-invingatorul Lucian Pintilie si, respectiv, filmului "Baieti rai" - semnat de Sas Tams. La categoria "Scurt metraj artistic", castigatorii au fost maghiarul Szaladjak Istvan cu filmul sau "Pasarea de aur", precum si Cristian Mungiu cu filmul "Corul pompierilor". Cat priveste filmele documentare - premiile s-au impartit astfel: "Cina a la Eszterhzi", realizat de Papp Gbor Zsigmond, si "Va veni o zi", al "clasicului" Copel Moscu.
Dupa parerea noastra, a celor privilegiati - invitati la aceasta pasionanta intalnire culturala - premii ar fi meritat nu doar filmele, nu doar realizatorii lor, ci si organizatorii acestei "intalniri", sponsorii acestui destul de costisitor festival care a "gazduit" cam 36 de filme. Un festival in cadrul caruia au avut loc fructuoase colocvii de informare reciproca asupra stadiului productiei cinematografice din cele doua tari, asupra calitatii si numarului salilor de cinema, asupra problemelor achizitiei, finantarii si distribuirii filmelor etc. Am avut prilejul sa constatam ca dusmanul comun al cinematografiilor din cele doua tari este Saracia. Ca gasirea fondurilor (tot mai mari) necesare productiei de film presupune o goana permanenta si adesea umilitoare, intreprinsa atat de institutiile oficiale, vaduvite de grija bugetului de stat, cat si de fiecare cineast in parte. Un premiu ar fi meritat si modul in care au fost tratati invitatii - cineasti, critici, public - si anume, calitatea deosebita a gazdelor care ne-au pus - printre altele - la dispozitie o superba monografie de lux a orasului Sfantu-Gheorghe (tiparita in limbile maghiara, romana si engleza). Si tot un premiu - si inca unul foarte mare! - ar fi meritat orasul Sfantu-Gheorghe, in toata splendoarea lui de bijuterie arhitectonica, veche de aproape 700 de ani. O bijuterie stralucind in lumina de aur a toamnei. O bijuterie respectata si iubita atat de primaria orasului, cat si de locuitorii lui. Departe de lumea dezlantuita si poluata in toate felurile pe care o reprezinta Capitala, orasul Sfantu-Gheorghe (70.000 de locuitori) demonstreaza cui vrea sa vada si sa auda ca un oras poate fi curat (chiar si cu bani putini), ca Parcul poate fi un spatiu de plimbare si de recreere, plin de banci si de fosnet, in care pana si cei doi caini fara stapan pe care i-am vazut aveau alaturi caserolele lor cu apa si cu mancare. Un oras in care hartiile nu se arunca alandala pe strada, ci la cos. In care bisericile de toate credintele sunt pline de enoriasi, frumos si cuviincios imbracati. In care problema "conflictelor romano-maghiare tot mai acutizate" pare a fi o inventie a unor politicieni doritori de zazanie...
Luminat de un soare neverosimil de bland, Festivalul de Film romano-maghiar a fost un real succes. Asa i s-a parut si domnului Kntor Lszl, directorul Festivalului, director, in acelasi timp, al Budapest Filmstudi. Discutia noastra s-a desfasurat intr-o impecabila limba romaneasca, domnul Kntor fiind ungur nascut la Cluj, avand o mama profesoara de... limba si literatura romana la Liceul "Traian Vuia". (Zambind, domnul Kntor spune ca, uneori, ii vine mai usor sa se exprime in romaneste decat in ungureste.) Cu acest prilej, am aflat ca, deja, Festivalul isi arata roadele - intrucat au si fost puse la cale trei contracte de coproductie. "Asta - daca vorbim despre roadele concrete. Dar Festivalul a avut si un insemnat castig spiritual: ne-am putut evalua fata in fata, ne-am putut masura, cu amicitie, fortele", spune d-l Kntor Lszl. "Poate ca e mai bine asa! E mai bine ca noi nu dispunem de lumina orbitoare a reflectoarelor de la Cannes ori de la alte astfel de festivaluri in care banii, relatiile si mondenitatea sunt pe primul plan. Aici, la Sfantu-Gheorghe, in stralucirea reflectoarelor au fost in primul rand filmele. Aici, la noi, saracia poate naste noi imbolduri. Decat sa ne tot plangem de lipsa banilor, hai sa ne bucuram ca suntem cu totii, in continuare, pasionati de film, de arta adevarata! Ca vremurile nu ne-au modificat. Ca noi, cei din acest colt al Europei, avem, in continuare, nevoie de frumos. Ca avem nevoie unii de altii..."Silvia Kerim
Monica Ghiuta"Un lacas de mantuire la Ierihon"
Ce fac acum? Conserve, ca orice gospodina si mai ales ca "bunica Monica" pe care o intrupez la postul Tv "Acasa". La Teatrul Mic nu joc de multisor, sper doar sa se reia un spectacol de exceptie, "Pescarusul", ca sa reapar si eu pe scena. Dar de cand m-am intors dintr-un pelerinaj la locurile sfinte din Israel preocuparea mea de suflet e alta. La Ierihon, sfantul si regretatul parinte Argatu a cumparat un loc pentru o biserica ortodoxa pe acel pamant, pe care a propovaduit Mantuitorul. Pamant incarcat de energiispirituale deosebite, dar devenit astazi teren de vrajba politica si tensiuni religioase. De acum trei ani, fiul parintelui, preot si el, locuieste la Ierihon si se dedica acestei constructii, dar lucrarile merg foarte greu, nu sunt bani, fiecare sac de ciment costa aproape un dolar. Sase mesteri romani si, ca in legenda, cu Manole, respectiv inginerul Teodorescu, sunt sapte - muncesc in conditii rudimentare, cu cancioc si mistrie, cara ciment cu un magarus si au drept paznic un caine. Parintele Ioan Popescu de la Gradina Icoanei - unul din organizatorii acestui pelerinaj - m-a delegat pe mine sa intreprind ceva aici, pentru strangerea de fonduri si inaltarea sfintei biserici. Dar la noi lucrurile stau cum stau: tot ce izbutesc sa adun sunt doar cateva picaturi de omenie intr-un ocean de nepasare si cult al banilor. Am strans cate putin de la vecinii mei de bloc, prieteni si colegi, si sper ca se vor gasi si alte suflete de crestini dornice de a contribui la ridicarea acestui lacas. Sa nu uitam ca la Ierihon a propovaduit Iisus si a intrat in casa lui Zaheu-vamesul, om foarte bogat si urat de multi, dar convertit prin cuvantul Domnului la generozitate. Daca un pacatos ca el s-a mantuit si a cedat jumatate din avere saracilor, nu putem noi, un popor intreg, sa punem umarul si sufletul la inaltarea sfantului lacas - asa modest si micut cat o nuca, dar aducator de mantuire?Adina Popescu"Fara buni manageri, teatrul moare"
Am avut o vacanta frumoasa la Marea Egee, printr-o agentie cu preturi convenabile, mult mai convenabile decat la Marea noastra Neagra. M-am intors din vacanta plina de energie, dar, vorba cantecului: "Noi cu brate de otel vom culege musetel". In teatrul nostru n-au iesit, practic, in stagiuneatrecuta, decat doua premiere, si acelea preluate fie de la studenti, cum e "O noapte furtunoasa", fie prin inchirierea salii Teatrului de Comedie actritei noastre Iarina Demian, care a realizat spectacolul in cadrul unei fundatii culturale. Toata vara s-a repetat o singura piesa - cea montata de Horatiu Malaele - "De Pretore Vincenzo" -, dar cum regizorul nu e in tara, nu cred ca premiera va fi curand. La avizier s-au anuntat vreo sase titluri noi, dar cum nu exista fonduri nici pentru o singura montare, sunt doar vise si iluzii nu prea comice. Voi reintra, probabil, in cele doua comedii "Iluzia comica" si "Nunta in stil olandez" dar, de repetat, nimic. Noroc ca sunt preocupata de mutarea noastra intr-un apartament cochet, pe care mi-l voi amenaja asa cum imi doresc. Cat priveste Teatrul de Comedie - si nu numai el - daca nu-si gaseste curand sponsori, sustinatori, moare. Directorul e un bun teatrolog, dar nu si un manager activ. Pacat!Valentin TeodosiuClovnul si "Nicovala"
Am fost sarbatorit la Uniunea Compozitorilor si Autorilor de Film - Uarf - pentru ca am implinit recent 47 de ani si 47 de roluri in cinema. Cum port acelasi numar, 47, si la pantof, pot spune ca traiesc pepicior mare, pe scena si pe ecran. La "Nottara", am avut saptamana trecuta premiera cu excelenta comedie a iugoslavului Milos Nicolic, regizata de Horatiu Malaele, "Cu capul pe nicovala". Eu mi-s un fierar mandru de meserie, dar nu si de nevasta care m-a tradat. Catrinel Dumitrescu e consoarta infidela. Sunt doua ore de ras continuu. Veniti s-o vedeti. Si tot o comedie, in ciuda titlului "Tragedia unei tinereti", va fi cea regizata de Maria Pasici. Se profileaza si pe ecran cu al 48-lea rol de cinema, de asta data in regia faimosului Costa Gavras, care reconstituie la Buftea, Vaticanul, la scara 1/1. Cu o mai mica intindere, de asta data, va fi si romanul meu, in curs de aparitie, "Un clovn pentru eternitate", alaturi de un Cd cu muzica interpretata de subsemnatul. Vesela existenta, nu?Alice ManoiuPremiul Nobel pentru literatura - 2000
Gao Xingjian - celebru peste noapte
In fiecare an incerc sa ma pregatesc, pentru ca anuntarea celui mai important premiu literar din lume sa nu ma ia chiar prin surprindere. Ma interesez care ar fi favoritii ramasi in competitie dupa multe trieri, imi adun materiale despre ei, le citesc cartile, daca le pot gasi. Anul acesta se zvonea ca, fiind ultima editie a secolului, Academia Suedeza va pastra Nobelul literar acasa la ea, altii dadeau ca favorit un bulgar sau pe eternul Ismil Kadare, in sfarsit, erau unii care sustineau ca ar fi venit randul literaturii chineze, citita virtual de un sfert din populatia globului si care, din 1901, de cand se atribuie premiul, n-a avut nici un laureat. Era chiar numit cu insistenta un cunoscut poet disident stabilit in S.U.A., Bei Dao, despre care imi si pregatisem documentatia. La 12 octombrie, la pranz, cand s-a facut publica decizia juriului Nobel pentru literatura, s-a aflat ca e vorba intr-adevar de un chinez, dar unul despre care nu auzise nimeni: Gao Xingjian. Cine este si prin ce a meritat marea recompensa acest scriitor necunoscut am aflat imediat, ca toata lumea, de pe minunatia numita Internet, iar apoi mi-am completat informatiile cu ceea ce au aflat in plus marile agentii de presa. Va spun si dvs. ce stiu acum: nascut in 1940 la Ganzhou (China orientala) intr-o familie instarita si cultivata (tatal - bancher si mama - actrita), Gao Xingjian a studiat franceza la Institutul de Limbi Straine din Pekin, pe care l-a absolvit in 1962. A lucrat apoi o vreme ca traducator si a transpus, intre altele, in chineza, piese de Eugen Ionescu, Samuel Beckett, Antonin Artaud - dramaturgi care il vor influenta in scrierea propriilor piese de teatru intr-o modalitate care nu se mai practicase pana atunci in China - teatrul experimental si absurd. In timpul Revolutiei Culturale a lui Mao (1966-1976), tanarul scriitor a fost trimis intr-un lagar de reeducare, dupa ce a fost pus sa isi arda, sub supravegherea politrucilor, manuscrisele. Abia in 1979 a primit drept de semnatura si a putut sa publice, intai in reviste si apoi in volume, nuvele, eseuri, piese de teatru, teorie literara, poeme. Ba chiar, incepand din 1982, i s-au jucat la Teatrul de Arta din Pekin cateva piese - "Semnalul de alarma", "Statie de autobuz", "Omul salbatic", "Monologul" - care au starnit polemici violente in presa, "indignarea oamenilor muncii" si, ca urmare, spectacolele cu piesele lui au fost interzise, iar dramaturgul - acuzat de "poluare spirituala". Blamul nu s-a limitat la opera lui dramatica, ci s-a extins si asupra eseurilor de teorie literara ce pledau pentru modernism intr-o vreme in care doar "realismul socialist" era agreat de putere. Asta l-a determinat pe Gao ca, in timpul unei burse la Berlin, sa aleaga exilul si, fiindca stia perfect limba, a cerut azil politic in Franta, in 1988.
A continuat sa scrie in limba lui materna romane ce i-au fost publicate in traducere franceza. Cele mai bune ecouri critice le-au avut "Muntele sufletului" (1995) (odiseea unui intelectual prin catunele izolate ale Chinei, in cautarea radacinilor, a impacarii sufletesti si a libertatii spirituale) si "Cartea unui om singur" (2000) (o naratiune autobiografica, avand in centru ororile Revolutiei Culturale). Piesele de teatru ale lui Gao Xingjian au fost jucate pe multe scene ale lumii, inclusiv la Teatrul Regal din Stockholm, pentru care au fost traduse in suedeza de Goran Malmqvist. Intamplator, acesta e membru in juriul care acorda Nobelul pentru literatura, ceea ce explica multe...
Imediat dupa aflarea marii vesti, ziaristii si cameramanii l-au asaltat pe Gao la locuinta lui pariziana, un apartament situat la etajul 18 al unui bloc de la periferie (cum nu-si putea castiga pana acum existenta din scris, el se intretinea din vanzarea tablourilor, fiindca, fiind si un pictor talentat, a deschis 30 de expozitii si a publicat cateva albume cu picturile sale). Timid si emotionat, scriitorul si pictorul chinez a declarat ca el insusi e surprins de optiunea Academiei Suedeze si ca nesperata sansa il face fericit. Nu la fel de fericite au fost autoritatile din R.P. Chineza care, prin intermediul presei scrise si al televiziunii, au calificat decizia prestigiosului juriu drept "o gafa" si i-au acuzat pe membrii Academiei Suedeze (pe care erau suparati inca din 1989, cand Nobelul pentru pace fusese acordat lui Dalai Lama) ca instrumentalizeaza premiul in scopuri politice. Mai mult, alegerea lui Gao Xingjian - sustine mass-media chineza - atata vreme cat exista scriitori chinezi mai valorosi ca el, denota incompetenta juriului si duce la scaderea prestigiului Premiului Nobel pentru literatura.
Asteptam sa putem citi si in romaneste operele laureatului 2000, ca sa vedem de partea cui e dreptatea.Adriana Bittel