Ultima descantatoare din Vrancea
Tusa Serbana din Coroteni - Vrancea stie sa descante de orice. De dragoste, de urat, de buba rea, pentru om parasit, de ceas rau... Ea nu face, ci doar desface raul si paguba, si nu e om in sat care sa nu fi trecut pe la ea cu vreo pricina de necaz. Ii calci pragul cand nu mai stii incotro sa o apuci. Animalul se prapadeste sub ochii tai, copilul se stinge de boala si nu stii ce sa-i faci, barbatul a plecat de-acasa dupa muiere straina. Doctorul e departe, in satul vecin. E strain si nu-ti intelege necazul. Pentru o vorba si o povata, intri la tusa Serbana.
A ramas singura din sat care stie sa descante. "Pe vremea mea, orice femeie, in gospodaria ei, stia sa zica doua vorbe ca sa alunge raul din ochi, din inima sau din minte." Acum, vin oamenii de peste deal, din Tigoiu, din Olareni si chiar de mai departe, din Tabacari, din Plesesti. Ii stiu faima si leacul de la parinti. Vin indrumati de oricine la casa ei, aflata in marginea satului. O casa cat un stat de om, cu prispa, o palma deasupra pamantului. Un cotet si o leasa de porumb - asta e toata averea ei. Toate sunt vechi si dupa masura ei - mici. Usa ingusta, masa din lemn, scaunul cu trei picioare, soba de caramida, cu vatra joasa, toate parca facute sa le folosesti umbland in genunchi. Buruienile uscate si stranse cu ata pe marginea pervazului raspandesc un miros ciudat, de batran.
Tusa Serbana a invatat descantecul de la soacra ei, o batrana din Vintila-Voda. Cand si-a pus cununiile pe cap, s-a mutat in casa noua, o casa in mijlocul campului, fara tipenie de om imprejur. Noaptea ii urlau lupii in geam. Fara nici un sprijin, trebuia sa stie macar vorbele de alungat uratul, descantecul de indepartat deochiul si boala! Cand iti intra o muiere in casa si te gasea smantanind oalele cu lapte, nu mai aveai belsug. Laptele se ingalbenea si se intindea ca zeama de varza acra. Il deochia.
Tusa Serbana se asaza pe scaunel si vorbeste in soapta chemand, parca, de pe lumea cealalta, descantecul de deochi: "Iei trei paie de matura, un cutit si le pui intr-o cana de apa ne-nceputa, scoasa in zori, cand om n-a trecut pe la fantana. Cand soarele sta sa iasa pe cer si relele au adormit, porunca ta e lesne ascultata: <<Iesi deochi dintre ochi,/ Din toate oasele, vinele,/ Din creierii, din tatele vacii!/ Sa iesi si sa gonesti departe,/ Unde picior de ruman n-a calcat,/ Si animal n-a pascut./ Eu te-am descantat./ Care te-a deocheat/ Sa ramaie surd si mut!/ Ca eu pe toate le-am pomenit,/ Si deochiul a fugit/ Prin pomi, prin flori, prin campi>>. Te inchini de trei ori si stropesti vaca cu apa din cana. Si zici: <<Fugi deochitura/ Ca te-ajunge-o strochitura,/ Cum te-ajunge, cum te omoara./ Sa ramaie animalu" curat si luminat,/ Ca de la Dumnezeu din cer lasat>>. Stergi vaca cu apa printre coarne, pe la uger, intre ochi si vezi cum raul pleaca prin alte parti".
Sfarsind vorba, tusa face o cruce mare inspre icoana agatata in grinda. Chiar daca descanta, fara ajutorul lui Dumnezeu nu poate sa faca nimic.Descantecul nu se plateste cu bani
Tusa a trecut binisor de 80 de ani. Are fata zbarcita si arsa de soare. Mainile i-au crapat pe coada sapei, muncind pe tarlaua parintilor si apoi la colectiva. Si le ascunde, cu o ramasita de cochetarie, in buzunare. Poarta o fusta lunga si prea larga, neagra si ponosita. Un flanel din lana vopsita cu coaja de nuca si o broboada stransa cu nod sub barbie o arata asa cum e: mica si aplecata de necazuri si batraneti.
In fiecare lucru din jur vezi o poveste. Intr-un colt, o carpa aruncata, murdara, cu un ghemotoc tare in ea. "Ce e acolo?", intreb. "Brasture." "Pentru ce?" "Pentru ruptura de os: pamant galben, praf de capatana de caine, caramida pisata; toate umezite cu tuica. Se pun pe locul dureros, se infasoara cu o carpa si se lasa trei zile. Tratamentul se repeta pana ce se prinde osul. Un baiat din sat, care, la incarcat de lemne, si-a rupt mana in trei locuri, a stat cu brasture mai bine de trei luni. Mai fac oamenii in sat brasturi, dar iau bani bunisori. Cincizeci de mii pentru unul; daca faci trei, iaca o suta cincizeci de mii de lei", socoteste batrana in graba. "Pensia pe o luna."
Tusa Serbana nu ia nici un ban pentru ce face. Poti sa-i aduci in schimb o legatura anume de buruieni, pe care ti le descrie in amanunt, untura curata, fara sare, o bucata de seu de oaie, o capatana de caine, daca o gasesti in drumul tau. De-ale gurii nu-i trebuie. Are de toate pe langa casa: porumb, grau, vie in camp. Iar de bani, nici nu vrea sa auda.
"A venit odata o femeie din Slobozia", povesteste batrana. "Baiatul ei, flacau in toata firea, era cu totul o carne vie. Pe toata pielea ii iesisera niste basicute mici, care se spargeau si zemuiau, pana ajungeau o buba. Era foc viu. Pentru asa o napasta, descantecul e frumos ca o poveste: <<Am plecat pe-o coasta alungata./ Acolo era un cal balan taiat!/ Si toate pasarile a mancat./ Numai una n-a mancat/ Ea a ciripit,/ S-a vaitat si a plecat./ Dar eu i-am descantat,/ Si l-am vindecat>>. Apoi, iei balega de cal arsa in foc, pana se face o pudra fina, o amesteci cu untura nesarata si faci plamada." Dupa fiecare imbaiere, baiatul s-a uns cu descantatura batranei. Dupa trei zile, ca-n povesti, era vindecat. In bucuria ei, mama a vrut sa-i dea tusei un miel. L-a refuzat.
"Nu-i iei omului bucatica de la gura si nici banul din buzunar. Te vede Dumnezeu. Nu pentru castig de bani descanti. Nu in bani sta necazul omului. Banii vin, se duc; cine sta sub puterea lor?"Raul numai cu vorba curata se scoate
Descantecul e vorba de taina. Tusa il rosteste pe muteste, dand usor din buze. Din cand in cand, auzi cate un suierat: "Sa ramaie curat, luminat ca de la Maica Domnului lasat".
Ca sa stapanesti taina "zisului", ucenicesti 12 ani. Tusa a invatat pe apucate, de la bunica sa, bata Mariuta, de la soacra ei si chiar de la femei intalnite pe drum. Asa a aflat povestea unei fete muscate de un sarpe. Statea ascuns sub strachina din care mancau puii de la closca. Fata se duce sa intoarca vasul. Sarpele incolacit sare si o musca de mana. Fata se sperie si lesina. Descantatoarea ia o nuia de alun, cu care amesteca intr-o cana cu apa. Zice: "O, raule, drugaule/ Ce-ai stat si m-ai asteptat?/ Te-am calcat si m-ai muscat./ Dar leacul bun sa fie din bat de alun/ Sa ramaie curat, luminat,/ Ca de la Dumnezeu din cer lasat". Cu apa se unge locul muscaturii, timp in care descantatoarea nu rasufla.
Durerea de urechi e ca cea de masele: te face sa musti din oameni. Se cheama najit si se descanta cu o teava din lemn. Cine zice descantecul se inchina, spune in soapta "Tatal nostru", pune teava la urechea bolnava si zice: "Fugi najit pricajit,/Fugi najit imputit,/Fugi najit din sange,/ Din creieri, din ochi, din maini, din picioare,/ Fugi din inima, din frunte, din urechi/ Sa ramaie curat si luminat/ Ca argintul strecurat./ Serbana te-a descantat,/ In camasa s-a imbracat,/ Parul l-a scuturat,/ Raul a plecat,/ Si najitul prin teava a fugit./ Si s-a asezat pe un varf de maracine,/ Vantul a batut,/ Najitul a cazut,/ Vantul a batut,/ Si najitul a fugit./ Sa te duci unde cocos nu canta,/ Unde popa nu toaca,/ Unde dascal nu canta,/ Sa te duci pe teava vantului"."Stea, stelucica mea, toate stelele sa stea"
Femeie cu frica de Dumnezeu, tusa nu descanta pentru raul omului. Descantec de dragoste daca face, nu pomeneste nume, nu desface jocul ursitei, iar daca face pentru femeie parasita, raul e al nimanui; cununia e sfanta. "A venit la mine o fata batraioara, tocmai din Tabacari. Nu mai facusem pe ursit. Da" s-a dat de ceasul mortii aci, cu mine, ca nu se mai marita. Asa e. Omului ii sta bine pana la un timp sa petreaca de unul singur. Dupa aia, nu mai are hazna la nimic. Iti gasesti un crestin si faci dupa porunca lui Dumnezeu."
Singuratatea e rau sfetnic. Cand te vezi pe pamant singur cuc, te gandesti ca poate te-a uitat Dumnezeu. Puterea Lui e in toate. Descantatoarea zice de-o buruiana, de-o stea, de-o pasare, de-o piatra, dar care e puterea lor fara Dumnezeu?
Iesi la miez de noapte si pui ochii pe o stea de la soare-rasare si zici: "Stea, stelucica mea,/ Toate stelele sa stea,/ Doar a mea sa nu mai stea./ Sa nu-l lasi sa se hodineasca,/ Cu capul sa-l izbesti,/ La mine sa-l pornesti./ Ca asta-i soarta mea,/ Eu te-am strigat,/ Pe horn, la fantana...". Dimineata, cu soare nerasarit, te duci la o fantana: "Buna-dimineata, lina fantana,/ Multumesc, fata batrana,/ La ce ai venit la mine?/ Am venit sa iau apa din tine,/ Curata si scuturata, de la Dumnezeu din cer lasata./ Sa iasa si soarta mea,/ Din rauri, din ape,/ Sa vie sa ma ia". Iei apa si azvarli de trei ori peste cap. Iar in fiecare sambata, de dimineata, te speli cu apa de la fantana descantata, timp de trei saptamani. Si cat te speli, spui: "Cum nupoate rabda lumea fara apa, asa sa nu poata el rabda fara mine".
Dupa trei saptamani, fata s-a intors la casa tusei Serbana si l-a adus si pe barbatul ei. Il scosese ursita de la mare departare, din Ramnicelu.
Cat timp a descantat, tusa Serbana nu a avut de la preot dezlegare de impartasanie. Batrana si, ca noi toti, pacatoasa, ar vrea sa uite vorba descantecului. Nu si-a mai strans buruieni, n-a mai pus deoparte plamade felurite. Daca te duci la ea sa-i spui necazul, se uita lung la tine, te cumpaneste din ochi, si numai daca te vede pierdut de boala, mancat de bube rele, te descanta. De alte pricini, nu vrea sa auda.
In colt, la grinda, vegheaza icoana si candela; pe marginea pervazului, lumanarea mare de la Inviere; pe un cufar, hainele bune, de dus la biserica. "Stiu ca n-am facut rau la niminea cu ce-am descantat. Da" nu degeaba m-a oprit preotul de la impartasanie atata vreme. Trebuie sa fie ceva la mijloc. Tu zici. Da" de facut, cine face? Si de ce sa-l manii pe Dumnezeu? Mai bine nu mai descant."
Tusei nu-i pasa ca vorba cea tainica si puternica va muri o data cu ea. Impacarea cu Dumnezeu si randuiala Bisericii sunt cele mai importante acum.Silica Tanase
Fotografii de Emanuel Tanjala